1On the thirteenth day of the twelfth month, the month of Adar, the edict commanded by the king was to be carried out. On this day the enemies of the Jews had hoped to overpower them, but now the tables were turned and the Jews got the upper hand over those who hated them. 2The Jews assembled in their cities in all the provinces of King Xerxes to attack those determined to destroy them. No-one could stand against them, because the people of all the other nationalities were afraid of them. 3And all the nobles of the provinces, the satraps, the governors and the king’s administrators helped the Jews, because fear of Mordecai had seized them. 4Mordecai was prominent in the palace; his reputation spread throughout the provinces, and he became more and more powerful.
5The Jews struck down all their enemies with the sword, killing and destroying them, and they did what they pleased to those who hated them. 6In the citadel of Susa, the Jews killed and destroyed five hundred men. 7They also killed Parshandatha, Dalphon, Aspatha, 8Poratha, Adalia, Aridatha, 9Parmashta, Arisai, Aridai and Vaizatha, 10the ten sons of Haman son of Hammedatha, the enemy of the Jews. But they did not lay their hands on the plunder.
11The number of those killed in the citadel of Susa was reported to the king that same day. 12The king said to Queen Esther, ‘The Jews have killed and destroyed five hundred men and the ten sons of Haman in the citadel of Susa. What have they done in the rest of the king’s provinces? Now what is your petition? It will be given you. What is your request? It will also be granted.’
13‘If it pleases the king,’ Esther answered, ‘give the Jews in Susa permission to carry out this day’s edict tomorrow also, and let Haman’s ten sons be impaled on poles.’
14So the king commanded that this be done. An edict was issued in Susa, and they impaled the ten sons of Haman. 15The Jews in Susa came together on the fourteenth day of the month of Adar, and they put to death in Susa three hundred men, but they did not lay their hands on the plunder.
16Meanwhile, the remainder of the Jews who were in the king’s provinces also assembled to protect themselves and get relief from their enemies. They killed seventy-five thousand of them but did not lay their hands on the plunder. 17This happened on the thirteenth day of the month of Adar, and on the fourteenth they rested and made it a day of feasting and joy.
18The Jews in Susa, however, had assembled on the thirteenth and fourteenth, and then on the fifteenth they rested and made it a day of feasting and joy.
19That is why rural Jews – those living in villages – observe the fourteenth of the month of Adar as a day of joy and feasting, a day for giving presents to each other.
Purim established
20Mordecai recorded these events, and he sent letters to all the Jews throughout the provinces of King Xerxes, near and far, 21that they should celebrate annually the fourteenth and fifteenth days of the month of Adar 22as the time when the Jews got relief from their enemies, and as the month when their sorrow was turned into joy and their mourning into a day of celebration. He wrote to them to observe the days as days of feasting and joy and giving presents of food to one another and gifts to the poor.
23So the Jews agreed to continue the celebration they had begun, doing what Mordecai had written to them. 24For Haman son of Hammedatha, the Agagite, the enemy of all the Jews, had plotted against the Jews to destroy them and had cast the pur (that is, the lot) for their ruin and destruction. 25But when the plot came to the king’s attention,9:25 Or when Esther came before the king he issued written orders that the evil scheme Haman had devised against the Jews should come back on to his own head, and that he and his sons should be impaled on poles. 26(Therefore these days were called Purim, from the word pur.) Because of everything written in this letter and because of what they had seen and what had happened to them, 27the Jews took it on themselves to establish the custom that they and their descendants and all who join them should without fail observe these two days every year, in the way prescribed and at the time appointed. 28These days should be remembered and observed in every generation by every family, and in every province and in every city. And these days of Purim should never fail to be celebrated by the Jews – nor should the memory of these days die out among their descendants.
29So Queen Esther, daughter of Abihail, along with Mordecai the Jew, wrote with full authority to confirm this second letter concerning Purim. 30And Mordecai sent letters to all the Jews in the 127 provinces of Xerxes’ kingdom – words of goodwill and assurance – 31to establish these days of Purim at their designated times, as Mordecai the Jew and Queen Esther had decreed for them, and as they had established for themselves and their descendants in regard to their times of fasting and lamentation. 32Esther’s decree confirmed these regulations about Purim, and it was written down in the records.
Ziua de jale transformată în zi de triumf
1În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când avea să se ducă la îndeplinire porunca și decretul împăratului, chiar în ziua în care dușmanii iudeilor se așteptau să pună stăpânire peste ei, situația s‑a schimbat, astfel că iudeii au pus stăpânire peste cei ce îi urau. 2Iudeii s‑au adunat în cetățile lor, în toate provinciile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le‑a putut sta împotrivă, căci groaza de iudei cuprinsese toate popoarele. 3Toți conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii și slujbașii împăratului îi sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu, 4fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului și‑i mergea faima prin toate provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influență creștea tot mai mult.
5Iudeii au lovit cu tăișul sabiei pe toți dușmanii lor. I‑au înjunghiat, i‑au nimicit și le‑au făcut ce‑au vrut celor ce‑i urau. 6În citadela Susa iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de oameni, 7precum și pe Parșandata, Dalfon, Aspata, 8Porata, Adalia, Aridata, 9Parmașta, Arisai, Aridai și Vaizata, – 10cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, dușmanul iudeilor –, pe care i‑au ucis, însă fără să se atingă de pradă. 11În ziua aceea, numărul celor uciși în citadela Susei a ajuns la cunoștința împăratului.
12Împăratul i‑a zis împărătesei Estera:
– În citadela Susa, iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de oameni și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut oare în celelalte provincii ale împăratului? Care‑ți este cererea? Ți se va împlini. Ce rugăminte mai ai? Va fi îndeplinită.
13Estera a zis:
– Dacă împăratul găsește că este bine, să se dea voie iudeilor din Susa să facă și mâine după decretul de astăzi și să‑i atârne pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.
14Împăratul a zis să se facă așa. S‑a dat un decret în Susa, și i‑au atârnat pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.
15Iudeii care erau în Susa s‑au strâns din nou în ziua a paisprezecea a lunii Adar și au ucis, în Susa, încă trei sute de oameni, fără însă să se atingă de pradă. 16Restul iudeilor din provinciile împăratului s‑au strâns și ei ca să‑și apere viețile și și‑au dobândit odihna, scăpând de dușmanii lor. Au ucis șaptezeci și cinci de mii dintre cei ce îi urau, fără însă să se atingă de pradă. 17Așa s‑a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar, iar în a paisprezecea zi s‑au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.
Celebrarea Purimului
18Iudeii din Susa s‑au strâns și în ziua a treisprezecea a lunii, și în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s‑au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie. 19De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie și de ospăț, o zi de sărbătoare în care prietenii își trimit unii altora daruri.
20Mardoheu a scris aceste lucruri și a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahașveroș, celor de aproape și celor de departe, 21ca să‑i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii Adar și ziua a cincisprezecea a aceleiași luni, 22ca zile în care iudeii au scăpat de dușmanii lor și ca lună în care întristarea lor s‑a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I‑a îndemnat să facă din ele zile de ospăț și de bucurie și să trimită daruri prietenilor și daruri celor nevoiași. 23Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă și au făcut întocmai cum le scrisese Mardoheu. 24Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, dușmanul tuturor iudeilor, plănuise stârpirea iudeilor, aruncând „Purul“, adică sorțul, pentru ca să‑i tulbure și să‑i nimicească, 25însă împăratul a prins de veste25 Sau: când Estera s‑a înfățișat înaintea împăratului. și a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta l‑a pus la cale împotriva iudeilor și să fie spânzurat pe spânzurătoare atât el, cât și fiii acestuia. 26De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, datorită tuturor celor scrise în acea scrisoare și datorită a ceea ce au văzut și a ceea ce li s‑a întâmplat, 27iudeii au hotărât atât pentru ei, cât și pentru sămânța lor, dar și pentru toți cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă. 28Zilele acestea trebuiau amintite și sărbătorite în fiecare generație, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Zilele de „Purim“ nu trebuiau să fie desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmașii28 Lit.: sămânța. lor.
29Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris, cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim. 30Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte de provincii imperiale ale lui Ahașveroș. Ele conțineau cuvinte de pace și de încredere, 31pentru a confirma sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, așa cum iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera stabiliseră pentru ei și așa cum ei înșiși stabiliseră, pentru ei și pentru sămânța lor, reglementări cu privire la postul lor și la strigătul lor. 32Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului și a fost scrisă într‑o carte.
