Psalm 10Psalms 9 and 10 may originally have been a single acrostic poem in which alternating lines began with the successive letters of the Hebrew alphabet. In the Septuagint they constitute one psalm.
1Why, Lord, do you stand far off?
Why do you hide yourself in times of trouble?
2In his arrogance the wicked man hunts down the weak,
who are caught in the schemes he devises.
3He boasts about the cravings of his heart;
he blesses the greedy and reviles the Lord.
4In his pride the wicked man does not seek him;
in all his thoughts there is no room for God.
5His ways are always prosperous;
your laws are rejected by10:5 See Septuagint; Hebrew / they are haughty, and your laws are far from him;
he sneers at all his enemies.
6He says to himself, “Nothing will ever shake me.”
He swears, “No one will ever do me harm.”
7His mouth is full of lies and threats;
trouble and evil are under his tongue.
8He lies in wait near the villages;
from ambush he murders the innocent.
His eyes watch in secret for his victims;
9like a lion in cover he lies in wait.
He lies in wait to catch the helpless;
he catches the helpless and drags them off in his net.
10His victims are crushed, they collapse;
they fall under his strength.
11He says to himself, “God will never notice;
he covers his face and never sees.”
12Arise, Lord! Lift up your hand, O God.
Do not forget the helpless.
13Why does the wicked man revile God?
Why does he say to himself,
“He won’t call me to account”?
14But you, God, see the trouble of the afflicted;
you consider their grief and take it in hand.
The victims commit themselves to you;
you are the helper of the fatherless.
15Break the arm of the wicked man;
call the evildoer to account for his wickedness
that would not otherwise be found out.
16The Lord is King for ever and ever;
the nations will perish from his land.
17You, Lord, hear the desire of the afflicted;
you encourage them, and you listen to their cry,
18defending the fatherless and the oppressed,
so that mere earthly mortals
will never again strike terror.
Psalmul 10
1De ce stai departe, Doamne,
și Te ascunzi în vremuri de lipsă?
2Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac,
însă ei sunt prinși în planurile pe care le‑a urzit.
3Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său,
binecuvântându‑l pe cel lacom și disprețuindu‑L pe Domnul.
4Cel rău, în înfumurarea lui4 Lit.: Cel rău, potrivit cu înălțimea nasului său., nu caută.
Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“
5Căile lui sunt prospere întotdeauna;
judecățile Tale sunt departe de el;
el suflă cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi.
6El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de‑a lungul generațiilor,
pe mine, care nu sunt în nenorocire!“6 Sau: generațiilor, pentru că nu sunt în nenorocire.
7Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire;
sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.
8El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor;
îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat.
9Pândește din ascunziș ca leul din desiș;
pândește să‑l prindă pe cel sărac,
să‑l prindă pe cel sărac și să‑l atragă în lațul lui.
10Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc;
cad sub puterea lui.
11El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
Și‑a ascuns fața. În veac nu va vedea!“
12Ridică‑Te, Doamne Dumnezeule! Ridică‑Ți mâna!
Nu‑i uita pe cei săraci!
13De ce‑L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu?
De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“?
14Tu însă vezi necazul și întristarea;
Te uiți, ca să le iei în mâna Ta!
Ție Ți se încredințează cel neajutorat;
Tu ești ajutorul orfanului.
15Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit;
cere‑le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!
16Domnul este Împărat în veci de veci!
Neamurile vor pieri din țara Lui!
17Tu, Doamne, asculți dorința celor sărmani;
Tu le întărești inima, plecându‑Ți urechea spre ei,
18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit,
pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.
