New International Version

Luke 14:1-35

Jesus at a Pharisee’s House

1One Sabbath, when Jesus went to eat in the house of a prominent Pharisee, he was being carefully watched. 2There in front of him was a man suffering from abnormal swelling of his body. 3Jesus asked the Pharisees and experts in the law, “Is it lawful to heal on the Sabbath or not?” 4But they remained silent. So taking hold of the man, he healed him and sent him on his way.

5Then he asked them, “If one of you has a child14:5 Some manuscripts donkey or an ox that falls into a well on the Sabbath day, will you not immediately pull it out?” 6And they had nothing to say.

7When he noticed how the guests picked the places of honor at the table, he told them this parable: 8“When someone invites you to a wedding feast, do not take the place of honor, for a person more distinguished than you may have been invited. 9If so, the host who invited both of you will come and say to you, ‘Give this person your seat.’ Then, humiliated, you will have to take the least important place. 10But when you are invited, take the lowest place, so that when your host comes, he will say to you, ‘Friend, move up to a better place.’ Then you will be honored in the presence of all the other guests. 11For all those who exalt themselves will be humbled, and those who humble themselves will be exalted.”

12Then Jesus said to his host, “When you give a luncheon or dinner, do not invite your friends, your brothers or sisters, your relatives, or your rich neighbors; if you do, they may invite you back and so you will be repaid. 13But when you give a banquet, invite the poor, the crippled, the lame, the blind, 14and you will be blessed. Although they cannot repay you, you will be repaid at the resurrection of the righteous.”

The Parable of the Great Banquet

15When one of those at the table with him heard this, he said to Jesus, “Blessed is the one who will eat at the feast in the kingdom of God.”

16Jesus replied: “A certain man was preparing a great banquet and invited many guests. 17At the time of the banquet he sent his servant to tell those who had been invited, ‘Come, for everything is now ready.’

18“But they all alike began to make excuses. The first said, ‘I have just bought a field, and I must go and see it. Please excuse me.’

19“Another said, ‘I have just bought five yoke of oxen, and I’m on my way to try them out. Please excuse me.’

20“Still another said, ‘I just got married, so I can’t come.’

21“The servant came back and reported this to his master. Then the owner of the house became angry and ordered his servant, ‘Go out quickly into the streets and alleys of the town and bring in the poor, the crippled, the blind and the lame.’

22“ ‘Sir,’ the servant said, ‘what you ordered has been done, but there is still room.’

23“Then the master told his servant, ‘Go out to the roads and country lanes and compel them to come in, so that my house will be full. 24I tell you, not one of those who were invited will get a taste of my banquet.’ ”

The Cost of Being a Disciple

25Large crowds were traveling with Jesus, and turning to them he said: 26“If anyone comes to me and does not hate father and mother, wife and children, brothers and sisters—yes, even their own life—such a person cannot be my disciple. 27And whoever does not carry their cross and follow me cannot be my disciple.

28“Suppose one of you wants to build a tower. Won’t you first sit down and estimate the cost to see if you have enough money to complete it? 29For if you lay the foundation and are not able to finish it, everyone who sees it will ridicule you, 30saying, ‘This person began to build and wasn’t able to finish.’

31“Or suppose a king is about to go to war against another king. Won’t he first sit down and consider whether he is able with ten thousand men to oppose the one coming against him with twenty thousand? 32If he is not able, he will send a delegation while the other is still a long way off and will ask for terms of peace. 33In the same way, those of you who do not give up everything you have cannot be my disciples.

34“Salt is good, but if it loses its saltiness, how can it be made salty again? 35It is fit neither for the soil nor for the manure pile; it is thrown out.

“Whoever has ears to hear, let them hear.”

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 14:1-35

Isus vindecă un bolnav de hidropizie

1Într‑o zi de Sabat, Isus a intrat să mănânce în casa unuia dintre conducătorii fariseilor. Ei Îl urmăreau îndeaproape. 2Și iată că înaintea Lui era un om bolnav de dropică2 Sau: hidropizie, boală care se manifestă prin umflare, ca urmare a acumulării de apă în cavitățile naturale și în țesuturi. Era cunoscută în antichitate sub această denumire dată de medicul grec Hipocrate (cca. 460–375 î.Cr.)..

3Isus i‑a întrebat pe învățătorii Legii și pe farisei:

– Este voie să vindeci în ziua de Sabat sau nu?

4Ei însă tăceau. Isus l‑a luat de mână, l‑a vindecat și l‑a lăsat să plece.

5Apoi le‑a zis:

– Cine dintre voi, când îi cade fiul sau boul într‑un puț, nu‑l va scoate imediat afară în ziua de Sabat?

6Și n‑au putut să‑I răspundă nimic la aceste cuvinte.

Smerenie și ospitalitate

7Când i‑a văzut pe cei invitați cum își aleg scaunele de onoare, le‑a spus următoarea pildă:

8– Când ești invitat de cineva la o nuntă, să nu te așezi să mănânci în locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat, de către gazdă, cineva mai de seamă decât tine, 9iar cel ce te‑a invitat și pe tine, și pe el, să vină să‑ți spună: „Dă locul tău acestui om!“ Atunci, cu rușine, va trebui să ocupi cel din urmă loc. 10Ci tu, când ești invitat, du‑te și așază‑te să mănânci în cel din urmă loc, pentru ca atunci când vine cel ce te‑a invitat, să‑ți spună: „Prietene, mută‑te mai în față!“ Atunci vei avea cinste înaintea tuturor celor ce șed la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, și oricine se smerește, va fi înălțat.

12Apoi i‑a zis și celui ce‑L invitase:

– Când dai un prânz sau o cină, nu‑ți invita nici prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei pe tine și să fii astfel răsplătit. 13Ci tu, când dai un ospăț, invită‑i pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei ologi, pe cei orbi, 14și vei fi fericit, pentru că ei n‑au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți.

Pilda celor invitați la cină

(Mt. 22:1-14)

15Când a auzit acestea, unul dintre cei ce ședeau la masă I‑a zis:

– Fericit este oricine va mânca15 Lit.: va mânca pâine. în Împărăția lui Dumnezeu!

16Dar Isus i‑a răspuns:

– Un om a dat o cină mare și i‑a invitat pe mulți. 17La ora cinei, și‑a trimis sclavul să le spună celor invitați: „Veniți, căci acum toate sunt gata!“ 18Dar toți, unul după altul, au început să se scuze.18 În cultura vremii acest refuz era considerat o foarte mare jignire după ce, inițial, fiecare își confirmase prezența (vezi v. 16-17). Obiceiul era ca oaspeții să primească o invitație inițială, iar apoi, când totul era pregătit, erau anunțați să vină la ospăț. Primul i‑a zis: „Am cumpărat un ogor și am nevoie să mă duc să‑l văd. Te rog să mă scuzi!“ 19Altul i‑a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să‑i pun la probă. Te rog să mă scuzi!“ 20Altul i‑a zis: „Tocmai m‑am însurat și de aceea nu pot să vin!“

21Când sclavul s‑a întors, i‑a istorisit stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s‑a mâniat și i‑a zis sclavului său: „Ieși repede pe străzile și pe aleile cetății și adu‑i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi și pe cei ologi!“ 22La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s‑a făcut ce ai poruncit și tot mai este loc!“ 23Stăpânul i‑a zis atunci sclavului: „Ieși pe drumuri și pe la garduri și silește‑i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! 24Căci vă spun că niciunul dintre acei oameni care fuseseră invitați nu va gusta din cina mea!“

Costul uceniciei

(Mt. 10:37-38; 5:13; Mc. 9:50)

25Împreună cu El mergeau mulțimi mari de oameni. El S‑a întors și le‑a zis: 26„Dacă vine cineva la Mine și nu‑și urăște26 În ideea de a nu‑i iubi mai mult decât pe Dumnezeu (vezi Mt. 10:37). tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27Oricine nu‑și duce crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.

28Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să‑l termine? 29Pentru ca nu cumva, după ce‑i pune temelia, să nu‑l poată termina și toți cei care văd aceasta să înceapă să‑și bată joc de el 30și să zică: «Omul acesta a început să construiască și n‑a putut să termine!»

31Sau care rege, când pornește la război împotriva altui rege, nu se așază mai întâi să hotărască dacă este în stare să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?! 32Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, îi va trimite o solie ca să ceară pace. 33Tot așa, oricine dintre voi, care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.

34Sarea este bună. Dar dacă sarea și‑a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată?! 35Nu mai este de folos nici pentru pământ și nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“