This chapter is an acrostic poem, the verses of which begin with the successive letters of the Hebrew alphabet. 1How the Lord has covered Daughter Zion
with the cloud of his anger2:1 Or How the Lord in his anger / has treated Daughter Zion with contempt!
He has hurled down the splendor of Israel
from heaven to earth;
he has not remembered his footstool
in the day of his anger.
2Without pity the Lord has swallowed up
all the dwellings of Jacob;
in his wrath he has torn down
the strongholds of Daughter Judah.
He has brought her kingdom and its princes
down to the ground in dishonor.
3In fierce anger he has cut off
every horn2:3 Or off / all the strength; or every king2:3 Horn here symbolizes strength. of Israel.
He has withdrawn his right hand
at the approach of the enemy.
He has burned in Jacob like a flaming fire
that consumes everything around it.
4Like an enemy he has strung his bow;
his right hand is ready.
Like a foe he has slain
all who were pleasing to the eye;
he has poured out his wrath like fire
on the tent of Daughter Zion.
5The Lord is like an enemy;
he has swallowed up Israel.
He has swallowed up all her palaces
and destroyed her strongholds.
He has multiplied mourning and lamentation
for Daughter Judah.
6He has laid waste his dwelling like a garden;
he has destroyed his place of meeting.
The Lord has made Zion forget
her appointed festivals and her Sabbaths;
in his fierce anger he has spurned
both king and priest.
7The Lord has rejected his altar
and abandoned his sanctuary.
He has given the walls of her palaces
into the hands of the enemy;
they have raised a shout in the house of the Lord
as on the day of an appointed festival.
8The Lord determined to tear down
the wall around Daughter Zion.
He stretched out a measuring line
and did not withhold his hand from destroying.
He made ramparts and walls lament;
together they wasted away.
9Her gates have sunk into the ground;
their bars he has broken and destroyed.
Her king and her princes are exiled among the nations,
the law is no more,
and her prophets no longer find
visions from the Lord.
10The elders of Daughter Zion
sit on the ground in silence;
they have sprinkled dust on their heads
and put on sackcloth.
The young women of Jerusalem
have bowed their heads to the ground.
11My eyes fail from weeping,
I am in torment within;
my heart is poured out on the ground
because my people are destroyed,
because children and infants faint
in the streets of the city.
12They say to their mothers,
“Where is bread and wine?”
as they faint like the wounded
in the streets of the city,
as their lives ebb away
in their mothers’ arms.
13What can I say for you?
With what can I compare you,
Daughter Jerusalem?
To what can I liken you,
that I may comfort you,
Virgin Daughter Zion?
Your wound is as deep as the sea.
Who can heal you?
14The visions of your prophets
were false and worthless;
they did not expose your sin
to ward off your captivity.
The prophecies they gave you
were false and misleading.
15All who pass your way
clap their hands at you;
they scoff and shake their heads
at Daughter Jerusalem:
“Is this the city that was called
the perfection of beauty,
the joy of the whole earth?”
16All your enemies open their mouths
wide against you;
they scoff and gnash their teeth
and say, “We have swallowed her up.
This is the day we have waited for;
we have lived to see it.”
17The Lord has done what he planned;
he has fulfilled his word,
which he decreed long ago.
He has overthrown you without pity,
he has let the enemy gloat over you,
he has exalted the horn2:17 Horn here symbolizes strength. of your foes.
18The hearts of the people
cry out to the Lord.
You walls of Daughter Zion,
let your tears flow like a river
day and night;
give yourself no relief,
your eyes no rest.
19Arise, cry out in the night,
as the watches of the night begin;
pour out your heart like water
in the presence of the Lord.
Lift up your hands to him
for the lives of your children,
who faint from hunger
at every street corner.
20“Look, Lord, and consider:
Whom have you ever treated like this?
Should women eat their offspring,
the children they have cared for?
Should priest and prophet be killed
in the sanctuary of the Lord?
21“Young and old lie together
in the dust of the streets;
my young men and young women
have fallen by the sword.
You have slain them in the day of your anger;
you have slaughtered them without pity.
22“As you summon to a feast day,
so you summoned against me terrors on every side.
In the day of the Lord’s anger
no one escaped or survived;
those I cared for and reared
my enemy has destroyed.”
Mânia Domnului revărsată asupra lui Iuda
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum a acoperit‑o Stăpânul, cu norul mâniei Lui,1 Sensul versului este nesigur. Sau Cum a umilit‑o Stăpânul, în mânia Sa.
pe fiica Sionului!
A aruncat măreția lui Israel
din cer pe pământ.
În ziua mâniei Lui nu Și‑a adus aminte
de scăunașul1 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). picioarelor Sale.
2Stăpânul a spulberat fără milă
toate locuințele lui Iacov.
În furia Lui, a dărâmat
fortărețele fiicei lui Iuda;
a aruncat la pământ, în ocară,
regatul și pe conducătorii lui.
3În mânia Lui aprigă, a retezat
fiecare corn3, 17 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17). al lui Israel.
La apropierea dușmanului,
Și‑a retras dreapta de la el.
El a ars în Iacov, ca o văpaie
ce mistuie totul în jurul ei.
4Asemenea unui dușman, Și‑a încordat arcul
și Și‑a ridicat dreapta.
Asemenea unui vrăjmaș, a distrus
tot ce era plăcut privirilor.
Și‑a revărsat mânia ca un foc
peste cortul4 Cu referire la orașul Ierusalim. fiicei Sionului.
5Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman.
L‑a spulberat pe Israel;
i‑a spulberat toate palatele,
i‑a distrus fortărețele
și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda
bocetul și vaietul.
6Și‑a devastat coliba6 Cu referire la Templu. ca pe o grădină;
a distrus locul Lui de întâlnire.
Domnul a făcut să fie uitate în Sion
sărbătorile și Sabatele.
În indignarea Lui aprigă, i‑a îndepărtat
pe rege și pe preot.
7Stăpânul Și‑a respins Altarul;
Și‑a abandonat Sfântul Lăcaș.
A dat în mâna dușmanului
zidurile palatelor lui.
Ei au strigat în Casa Domnului
ca într‑o zi de sărbătoare.
8Domnul a hotărât să distrugă
zidul fiicei Sionului.
El a întins o linie de măsurat
și nu Și‑a retras mâna de la distrugere.
El a făcut întăritura și zidul să bocească;
ele suferă împreună.
9Porțile ei au fost îngropate în pământ,
iar zăvoarele i‑au fost rupte și distruse.
Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri,
Legea nu mai este,
iar profeții ei nu mai primesc
nicio vedenie de la Domnul.
10Bătrânii fiicei Sionului
stau pe pământ tăcuți;
și‑au presărat țărână deasupra capului
și s‑au îmbrăcat cu saci.
Fecioarele Ierusalimului
și‑au plecat capul în pământ.
11Ochii mei s‑au sfârșit de atâta plâns,
iar măruntaiele‑mi fierb.
Ficatul mi se varsă pe pământ,
din cauza zdrobirii fiicei poporului meu.
Copiii și cei alăptați
sunt leșinați pe străzile cetății.
12Ei zic către mamele lor:
„Unde este pâinea și vinul?“
și cad leșinați, asemenea răniților,
pe străzile cetății,
dându‑și ultima suflare
la pieptul mamelor lor.
13Ce să mărturisesc despre tine?
Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului?
Cu ce să te compar și cum să te alin,
fiică fecioară a Sionului?
Căci rana ta este mare, este asemenea mării!
Cine te va vindeca?
14Profeții tăi au avut pentru tine viziuni
false și amăgitoare.
Nu ți‑au scos la iveală nelegiuirea,
ca să te scape astfel de captivitate.
Ei ți‑au spus rostiri
false și înșelătoare.
15Toți trecătorii bat din palme înaintea ta.
Ei fluieră și dau din cap
în fața fiicei Ierusalimului, zicând:
„Aceasta este cetatea care era numită
întruchiparea perfectă a frumuseții
și bucuria întregului pământ?!“
16Toți dușmanii tăi
își deschid larg gura împotriva ta.
Fluieră, scrâșnesc din dinți
și spun: „Am înghițit‑o!
Da, aceasta este ziua pe care am așteptat‑o!
Am ajuns s‑o vedem!“
17Domnul a înfăptuit ceea ce plănuise;
Și‑a împlinit cuvântul pe care îl poruncise
încă din zilele din vechime.
Te‑a distrus fără milă,
a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi
și a înălțat cornul vrăjmașilor tăi.
18Inima lor strigă către Stăpânul.
O, zid al fiicei Sionului!
Lasă18 Sau: Inima poporului strigă către Domnul / O, zid al fiicei Sionului, / lasă. lacrimile să curgă ca un șuvoi18 Lit.: ued; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar sau un șuvoi, ca în cazul acesta.
ziua și noaptea!
Nu‑ți oferi niciun răgaz!
Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!
19Ridică‑te! Plângi în noapte,
la începutul străjilor!19 În V.T., noaptea era împărțită în trei străji: (1) apus-22:00; (2) 22:00-2:00; (3) 2:00-răsărit (vezi și Jud. 7:19; 1 Sam. 11:11; Ps. 63:6; Ps. 119:148).
Varsă‑ți inima, asemenea apei,
înaintea Stăpânului!
Ridică‑ți mâinile spre El
pentru viața copiilor tăi,
care sunt leșinați de foame
la capătul fiecărei străzi.
20Privește, Doamne, și ia aminte!
Cui i‑ai mai făcut Tu așa ceva?
Să‑și mănânce femeile rodul lor,
copiii pe care i‑au dezmierdat?!
Să fie uciși preoții și profeții
în Sfântul Lăcaș al Stăpânului?!
21Tânărul și bătrânul
zac întinși pe pământ, pe străzi.
Fecioarele și tinerii mei
au căzut loviți de sabie.
I‑ai ucis în ziua mâniei Tale
și i‑ai înjunghiat fără milă.
22Ai chemat teroarea peste mine,
din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare!
În ziua mâniei Domnului nimeni n‑a scăpat,
nici n‑a supraviețuit!
Pe cei îngrijiți și crescuți de mine
i‑a mistuit dușmanul meu.