1“Do you know when the mountain goats give birth?
Do you watch when the doe bears her fawn?
2Do you count the months till they bear?
Do you know the time they give birth?
3They crouch down and bring forth their young;
their labor pains are ended.
4Their young thrive and grow strong in the wilds;
they leave and do not return.
5“Who let the wild donkey go free?
Who untied its ropes?
6I gave it the wasteland as its home,
the salt flats as its habitat.
7It laughs at the commotion in the town;
it does not hear a driver’s shout.
8It ranges the hills for its pasture
and searches for any green thing.
9“Will the wild ox consent to serve you?
Will it stay by your manger at night?
10Can you hold it to the furrow with a harness?
Will it till the valleys behind you?
11Will you rely on it for its great strength?
Will you leave your heavy work to it?
12Can you trust it to haul in your grain
and bring it to your threshing floor?
13“The wings of the ostrich flap joyfully,
though they cannot compare
with the wings and feathers of the stork.
14She lays her eggs on the ground
and lets them warm in the sand,
15unmindful that a foot may crush them,
that some wild animal may trample them.
16She treats her young harshly, as if they were not hers;
she cares not that her labor was in vain,
17for God did not endow her with wisdom
or give her a share of good sense.
18Yet when she spreads her feathers to run,
she laughs at horse and rider.
19“Do you give the horse its strength
or clothe its neck with a flowing mane?
20Do you make it leap like a locust,
striking terror with its proud snorting?
21It paws fiercely, rejoicing in its strength,
and charges into the fray.
22It laughs at fear, afraid of nothing;
it does not shy away from the sword.
23The quiver rattles against its side,
along with the flashing spear and lance.
24In frenzied excitement it eats up the ground;
it cannot stand still when the trumpet sounds.
25At the blast of the trumpet it snorts, ‘Aha!’
It catches the scent of battle from afar,
the shout of commanders and the battle cry.
26“Does the hawk take flight by your wisdom
and spread its wings toward the south?
27Does the eagle soar at your command
and build its nest on high?
28It dwells on a cliff and stays there at night;
a rocky crag is its stronghold.
29From there it looks for food;
its eyes detect it from afar.
30Its young ones feast on blood,
and where the slain are, there it is.”
1Știi tu vremea când dau naștere caprele de munte?
Vezi tu când fac pui cerboaicele?
2Numeri tu lunile în care sunt gestante,
știi tu vremea când dau naștere?
3Ele se pleacă, își nasc puii,
și durerile lor se sfârșesc.
4Puii lor se întăresc și cresc în sălbăticie;
se duc și nu se mai întorc la ele.
5Cine a lăsat liber măgarul sălbatic?
Cine i‑a desfăcut legăturile?
6I‑am dat pustia drept casă,
ținutul sărat6 Sau: ținutul fără vegetație. drept locuință.
7Râde de zarva din cetate;
nu aude glasul celui ce mână7 Vezi nota de la Ex. 3:7..
8Străbate munții pentru pășune
și caută tot ce este verde.
9Vrea bivolul sălbatic să te slujească?
Rămâne el noaptea la ieslea ta?
10Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă?
Va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
11Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare,
vei lăsa în seama lui lucrul tău cel greu?
12Crezi tu că se va reîntoarce
și că‑ți va strânge el grâul în arie?
13Aripile struțului bat cu bucurie,
deși nu se compară cu aripile și penele berzei.
14El își lasă ouăle în pământ
și le lasă să se încălzească în nisip,
15uitând că piciorul cuiva le poate strivi
sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare.
16Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n‑ar fi ai lui;
nu‑i este groază că truda lui poate fi în zadar.
17Căci Dumnezeu l‑a făcut să uite înțelepciunea
și nu i‑a făcut parte de pricepere.
18Când se ridică și fuge,
râde de cal și de călărețul lui.
19Îi dai tu calului putere?
Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
20Îl faci tu să sară ca o lăcustă
și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț?
21Mândru de puterea lui, el scurmă valea
și iese în întâmpinarea celor înarmați.
22Râde în fața groazei, nu se înspăimântă
și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23Tolba cu săgeți zăngănește pe el,
lancea și sulița strălucesc.
24Fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n‑are astâmpăr când sună trâmbița24-25 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război..
25La sunetul trâmbiței, el nechează.
De departe adulmecă bătălia,
tunetul comandanților și strigătul de luptă.
26Oare prin priceperea ta zboară șoimul
și își întinde aripile spre sud?
27La porunca ta se înalță vulturul
și își face cuibul pe înălțimi?
28El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo,
pe creasta stâncii și pe întărituri.
29De acolo caută prada,
ochii lui o văd din depărtări.
30Puii lui îi beau sângele;
unde sunt cei uciși, acolo este și el.“
