The Israelites Admit They Have Sinned
1It was the 24th day of the seventh month. The Israelites gathered together again. They didn’t eat any food. They wore the rough clothing people wear when they’re sad. They put dust on their heads. 2The Israelites separated themselves from everyone else. They stood and admitted they had sinned. They also admitted that their people before them had sinned. 3They stood where they were. They listened while the Levites read parts of the Book of the Law of the Lord their God. They listened for a fourth of the day. They spent another fourth of the day admitting their sins. They also worshiped the Lord their God. 4Some people were standing on the stairs of the Levites. They included Jeshua, Bani, Kadmiel, Shebaniah, Bunni, Sherebiah, Bani and Kenani. With loud voices they called out to the Lord their God. 5Then some Levites spoke up. They included Jeshua, Kadmiel, Bani, Hashabneiah, Sherebiah, Hodiah, Shebaniah and Pethahiah. They said to the people, “Stand up. Praise the Lord your God. He lives for ever and ever!”
So the people said, “Lord, may your glorious name be praised. May it be lifted high above every other name that is blessed and praised. 6You are the one and only Lord. You made the heavens. You made even the highest heavens. You created all the stars in the sky. You created the earth and everything on it. And you made the oceans and everything in them. You give life to everything. Every living being in heaven worships you.
7“You are the Lord God. You chose Abram. You brought him out of Ur in the land of Babylon. You named him Abraham. 8You knew that his heart was faithful to you. And you made a covenant with him. You promised to give to his children after him a land of their own. It was the land of the Canaanites, Hittites and Amorites. The Perizzites, Jebusites and Girgashites also lived there. You have kept your promise. That’s because you always do what is right and fair.
9“You saw how our people of long ago suffered in Egypt. You heard them cry out to you at the Red Sea. 10You sent signs and wonders against Pharaoh. You sent plagues on all his officials. In fact, you sent them on all the people of Egypt. You knew how they treated our people. They looked down on them. But you made a name for yourself. That name remains to this very day. 11You parted the waters of the Red Sea for the Israelites. They passed through it on dry ground. But you threw into the sea those who chased them. They sank down like a stone into the mighty waters. 12By day you led the Israelites with a pillar of cloud. At night you led them with a pillar of fire. It gave them light to show them the way you wanted them to go.
13“You came down on Mount Sinai. From heaven you spoke to our people. You gave them rules and laws. Those laws are right and fair. You gave them orders and commands that are good. 14You taught them about your holy Sabbath day. You gave them commands, orders and laws. You did it through your servant Moses. 15When the people were hungry, you gave them bread from heaven. When they were thirsty, you brought them water out of a rock. You told them to go into the land of Canaan. You told them to take it as their own. It was the land you had promised to give them.
16“But our people before us became proud and stubborn. They didn’t obey your commands. 17They refused to listen to you. They forgot the miracles you had done among them. So they became stubborn. When they refused to obey you, they appointed a leader for themselves. They wanted to go back to being slaves in Egypt. But you are a God who forgives. You are gracious. You are tender and kind. You are slow to get angry. You are full of love. So you didn’t desert them. 18They made for themselves a metal statue of a god that looked like a calf. They said to one another, ‘Here is your god. He brought you up out of Egypt.’ And they did evil things that dishonored you. But you still didn’t desert them.
19“Because you loved them so much, you didn’t leave them in the desert. During the day the pillar of cloud didn’t stop guiding them on their path. At night the pillar of fire didn’t stop shining on the way you wanted them to go. 20You gave them your good Spirit to teach them. You didn’t hold back your manna from their mouths. And you gave them water when they were thirsty. 21For 40 years you took good care of them in the desert. They had everything they needed. Their clothes didn’t wear out. And their feet didn’t swell up.
22“You gave them kingdoms and nations. You even gave them lands far away. They took over the country of Sihon. He was the king of Heshbon. They also took over the country of Og. He was the king of Bashan. 23You gave them as many children as there are stars in the sky. You told their parents to enter the land. You told them to take it over. And you brought their children into it. 24Their children went into the land. They took it as their own. You brought the Canaanites under Israel’s control. The Canaanites lived in the land. But you handed them over to Israel. You also handed over their kings and the other nations in the land to Israel. You allowed Israel to deal with them just as they wanted to. 25Your people captured cities that had high walls around them. They also took over the rich land in Canaan. They took houses filled with all kinds of good things. They took over wells that had already been dug. They took many vineyards, olive groves and fruit trees. They ate until they were very full and satisfied. They were filled with joy because you were so good to them.
26“But they didn’t obey you. Instead, they turned against you. They turned their backs on your law. They killed your prophets. The prophets had warned them to return to you. But they did very evil things that dishonored you. 27So you handed them over to their enemies, who treated them badly. Then they cried out to you. From heaven you heard them. You loved them very much. So you sent leaders to help them. The leaders saved them from the power of their enemies.
28“Then the people were enjoying peace and rest again. That’s when they did what you did not want them to do. Then you handed them over to their enemies. So their enemies ruled over them. When they cried out to you again, you heard them from heaven. You loved them very much. So you saved them time after time.
29“You warned them so that they would obey your law again. But they became proud. They didn’t obey your commands. They sinned against your rules. You said, ‘Anyone who obeys my rules will live by them.’ But the people didn’t care about that. They turned their backs on you. They became very stubborn. They refused to listen to you. 30For many years you put up with them. By your Spirit you warned them through your prophets. In spite of that, they didn’t pay any attention. So you handed them over to the nations that were around them. 31But you loved them very much. So you didn’t put an end to them. You didn’t desert them. That’s because you are a gracious God. You are tender and kind.
32“Our God, you are the great God. You are mighty and wonderful. You keep the covenant you made with us. You show us your love. So don’t let all our suffering seem like a small thing to you. We’ve suffered greatly. So have our kings and leaders. So have our priests and prophets. Our people who lived long ago also suffered. And all your people are suffering right now. In fact, we’ve been suffering from the time of the kings of Assyria until today. 33In spite of everything that has happened to us, you have been fair. You have been faithful in what you have done. But we did what was evil. 34Our kings and leaders didn’t follow your law. Our priests and our people before us didn’t follow it either. They didn’t pay any attention to your commands or rules that you warned them to keep. 35They didn’t serve you. They didn’t turn from their evil ways. They didn’t obey you even when they had a kingdom. You were very good to them. And they enjoyed it. You gave them a rich land. It had plenty of room in it. But they still didn’t serve you.
36“Now look at us. We are slaves today. We’re slaves in the land you gave our people of long ago. You gave it to them so they could eat its fruit and the other good things it produces. 37But we have sinned against you. So its great harvest goes to the kings of Persia. You have placed them over us. They rule over our bodies and cattle just as they please. And we are suffering terribly.
The People Agree to Obey God’s Law
38“So we are making a firm agreement. We’re writing it down. Our leaders are putting their official marks on it. And so are our Levites and priests.”
Israeliții își mărturisesc păcatele
1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, fiii lui Israel, încinși cu saci și având țărână pe cap, s‑au strâns laolaltă pentru ținerea unui post. 2Cei din sămânța lui Israel s‑au separat de toți străinii și, stând în picioare, și‑au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. 3S‑au așezat la locurile lor și, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într‑un alt sfert din zi, și‑au mărturisit păcatele și s‑au închinat Domnului, Dumnezeul lor.
4Iosua, Bani, Kadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s‑au urcat pe estrada leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. 5Leviții Iosua, Kadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis:
„Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, Care este din veșnicie în veșnicie!5 Sau: Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, pentru totdeauna! Binecuvântat să‑Ți fie Numele cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare și laudă! 6Tu ești Domnul și în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile și cerurile cerurilor cu toată oștirea lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu dai viață tuturor acestora, iar oștirea cerurilor Ți se închină.
7Tu ești Domnul, Dumnezeul Care l‑ai ales pe Avram, Care l‑ai scos din Ur, din Caldeea, și i‑ai pus numele Avraam. 8Tu i‑ai găsit inima credincioasă înaintea Ta și ai încheiat cu el un legământ, potrivit căruia îi vei da seminței8 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a iebusiților și a ghirgașiților. Ți‑ai ținut promisiunile, căci Tu ești drept.
9Apoi ai văzut asuprirea părinților noștri în Egipt și le‑ai auzit strigătul la Marea Roșie9 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.. 10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai știut cât de arogant s‑au purtat cu aceștia și Ți‑ai făcut un Nume, cum se știe astăzi. 11Ai despărțit marea înaintea lor, și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe urmăritorii lor însă i‑ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape mari. 12Apoi i‑ai condus printr‑un stâlp de nor ziua, și printr‑un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau.
13Ai coborât pe muntele Sinai și le‑ai vorbit din ceruri. Le‑ai dat reguli drepte, legi adevărate, hotărâri și porunci bune. 14Le‑ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le‑ai dat porunci, hotărâri și o Lege prin mâna lui Moise, robul Tău. 15Le‑ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le‑ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le‑ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le‑o vei da.
16Însă ei, părinții noștri, s‑au îngâmfat, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat de poruncile Tale. 17Au refuzat să asculte și nu și‑au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le‑ai înfăptuit printre ei. Și‑au înțepenit ceafa și, în răzvrătirea lor, și‑au numit o căpetenie, ca să se întoarcă la robia lor. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare și nu i‑ai părăsit. 18Chiar și atunci când și‑au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău, Care te‑a scos din Egipt!» și s‑au făcut vinovați de multă blasfemie, 19Tu, în marea Ta îndurare, nu i‑ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n‑a încetat să‑i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n‑a încetat să le lumineze noaptea drumul pe care mergeau. 20Le‑ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să‑i instruiască. Nu Ți‑ai retras mana de la gura lor și ai continuat să le dai apă ca să‑și potolească setea. 21Timp de patruzeci de ani le‑ai asigurat hrana în pustie și n‑au dus lipsă de nimic; hainele nu li s‑au învechit, iar picioarele nu li s‑au umflat.
22Le‑ai dat regate și popoare și ai împărțit între ei fiecare ținut.22 Lit.: colț. Astfel, ei au luat în stăpânire țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului. 23Le‑ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i‑ai adus în țara în care le‑ai zis părinților lor să intre ca s‑o ia în stăpânire. 24Fiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara, iar Tu i‑ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și ai dat în mâinile lor pe regii acestora și popoarele țării, ca să le faci pe plac. 25Au cucerit cetăți fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case pline cu tot felul de bunuri, puțuri deja săpate, vii, măslini și o mulțime de pomi fructiferi. Au mâncat, s‑au săturat, s‑au îngrășat și s‑au desfătat datorită bunătății Tale celei mari.
26Dar apoi s‑au arătat neascultători, s‑au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia lor Legea Ta, i‑au ucis pe profeții Tăi, care mărturiseau împotriva lor pentru a‑i întoarce la Tine, și s‑au făcut astfel vinovați de multă blasfemie. 27Atunci i‑ai dat pe mâna vrăjmașilor lor, care i‑au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri. În marea Ta îndurare le‑ai dat izbăvitori care i‑au izbăvit din mâna vrăjmașilor lor.
28Când au avut odihnă însă, au săvârșit iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci i‑ai lăsat pe mâna dușmanilor lor, care au domnit peste ei. Dar ei s‑au întors și au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri și, în îndurarea Ta, i‑ai eliberat în numeroase rânduri.
29I‑ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s‑au îngâmfat, n‑au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, pe care, dacă omul le face va trăi prin ele. Și‑au întors umărul cu încăpățânare, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat. 30I‑ai îngăduit așa mulți ani, i‑ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot nu au luat aminte, astfel că i‑ai dat pe mâna popoarelor străine. 31Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i‑ai nimicit, nici nu i‑ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv.
32Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care ții legământul și îndurarea32 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei., nu privi ca puțin lucru toate greutățile prin care am trecut, atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și părinții noștri, tot poporul Tău, din zilele împăraților Asiriei și până în ziua aceasta! 33Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău! 34Regii, conducătorii, preoții și părinții noștri nu au împlinit Legea Ta. N‑au dat ascultare poruncilor și înștiințărilor Tale prin care i‑ai avertizat. 35În regatul lor, în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine, în țara cea întinsă și bogată pe care le‑o dăduseși, ei nu Ți‑au slujit și nu s‑au întors de la faptele lor cele rele.
36Și iată‑ne astăzi robi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri, ca să‑i mănânce roadele și bunătățile! Iată‑ne robi chiar în ea! 37Rodul ei îi îmbogățește pe împărații pe care i‑ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într‑un mare necaz.“
Poporul încheie o înțelegere
38Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înțelegere de neclintit, pe document punându‑și pecetea conducătorii, leviții și preoții.
