Nehemiah Helps Some Poor People
1Some men and their wives cried out against their Jewish brothers and sisters. 2Some of them were saying, “There are now many of us. We have many sons and daughters. We have to get some grain so we can eat and stay alive.”
3Others were saying, “We’re being forced to sell our fields, vineyards and homes. We have to do it to buy grain. There isn’t enough food for everyone.”
4Still others were saying, “We’ve had to borrow money. We needed it to pay the king’s tax on our fields and vineyards. 5We belong to the same family lines as the rest of our people. Our children are as good as theirs. But we’ve had to sell them off as slaves. Some of our daughters have already been made slaves. But we can’t do anything about it. That’s because our fields and vineyards now belong to others.”
6I heard them when they cried out. And I was very angry when I heard what they were saying. 7I thought it over for a while. Then I accused the nobles and officials of breaking the law. I told them, “You are charging your own people interest!” So I called together a large group of people to handle the matter. 8I said, “Our Jewish brothers and sisters were sold to other nations. We’ve done everything we could to buy them back and bring them home. But look at what you are doing! You are actually selling your own people! Now we’ll have to buy them back too!” The people kept quiet. They couldn’t think of anything to say.
9So I continued, “What you are doing isn’t right. Shouldn’t you show respect for our God? Shouldn’t you live in a way that will keep our enemies from saying bad things about us? 10I’m lending the people money and grain. So are my relatives and my men. But we must stop charging interest! 11Give the people’s fields back to them. Give them back their vineyards, olive groves and houses. Do it right away. Give everything back to them. Also give them back the one percent on the money, grain, fresh wine and olive oil you have charged them.”
12“We’ll give it back,” they said. “And we won’t require anything more from them. We’ll do exactly as you say.”
Then I sent for the priests. I made the nobles and officials promise to do what they had said. 13I also shook out my pockets and emptied them. I said, “Someone might decide not to keep this promise they have made. If that happens, may God shake them out of their house! May he empty them of everything they own!”
The whole community said, “Amen.” They praised the Lord. And the leaders did what they had promised to do.
14And that’s not all. I was appointed as governor of Judah in the 20th year that Artaxerxes was king of Persia. I remained in that position until his 32nd year. During those 12 years, I and my relatives didn’t eat the food that was provided for my table. 15But there had been governors before me. They had put a heavy load on the people. They had taken a pound of silver from each of them. They had also taken food and wine from them. Their officials had acted like high and mighty rulers over them. But because of my great respect for God, I didn’t act like that. 16Instead, I spent all my time working on this wall. All my men were gathered there to work on it too. We didn’t receive any land for ourselves.
17Many people ate at my table. They included 150 Jews and officials. They also included leaders who came to us from the nations that were around us. 18Each day one ox, six of the best sheep and some birds were prepared for me. Every ten days plenty of wine of all kinds was brought in as well. In spite of all that, I never asked for the food that was provided for my table. That’s because the people were already paying too many taxes.
19You are my God. Please remember me and help me. Keep in mind everything I’ve done for these people.
Criza socială și economică
1Cei din popor și soțiile lor au avut o mare plângere împotriva fraților lor iudei. 2Erau unii care ziceau:
– Noi, fiii și fiicele noastre suntem mulți. Să ni se dea grâne, ca să avem ce mânca și să trăim.
3Alții ziceau:
– Ne punem garanție ogoarele, viile și casele, ca să avem grâne în timpul foametei.
4Mai erau încă unii care ziceau:
– A trebuit să împrumutăm argint, dându‑ne ogoarele și viile în schimbul birului imperial. 5Deși suntem carne din carnea fraților noștri, iar fiii noștri sunt ca și fiii lor, iată că suntem pe cale să ne dăm fiii și fiicele în robie. Câteva din fetele noastre au și fost luate în robie. Suntem fără putere, iar ogoarele și viile noastre aparțin altora!
6M‑am mâniat foarte tare când le‑am auzit plângerea și cuvintele acestea.
7După ce m‑am gândit, i‑am mustrat pe nobili și pe dregători, zicându‑le:
– Voi împrumutați cu dobândă pe frații voștri?!
Am strâns o mare adunare împotriva lor 8și le‑am zis:
– Noi, după puterile noastre, am răscumpărat pe frații noștri iudei, care fuseseră vânduți neamurilor. Iar acum voi vă vindeți frații, ca apoi să ne fie dați chiar nouă de vânzare?
Ei tăceau, neavând ce să răspundă.
9Atunci eu am zis:
– Ce faceți voi nu este bine. N‑ar trebui să umblați în teamă de Dumnezeul nostru, ca să nu fiți de rușinea neamurilor, a dușmanilor noștri? 10Atât eu, cât și frații și slujitorii mei le‑am împrumutat argint și grâne. Să le iertăm, vă rog, datoria aceasta! 11Vă rog, dați‑le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele, precum și a suta parte din argintul, din grânele, din mustul și din uleiul pe care le‑ați cerut de la ei ca dobândă.
12Ei au răspuns:
– Le vom da înapoi și nu vom mai cere nimic de la ei. Vom face întocmai precum ai zis.
Atunci am chemat preoții și i‑am pus să jure înaintea lor că vor face precum au promis. 13Mi‑am scuturat mantaua și am zis:
– Așa să scuture Dumnezeu din familia lui și din proprietatea lui pe orice om care nu se va ține de cuvânt! Așa să fie scuturat și lăsat fără nimic!
Toată adunarea a răspuns:
– Amin!
Și L‑au lăudat pe Domnul. Poporul a făcut întocmai cum a promis.
14Din ziua în care am fost numit guvernatorul lor în țara lui Iuda, adică din al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes și până în al treizeci și doilea an al său14 martie-aprilie 445 î.Cr. – aprilie 433–aprilie 432 î.Cr., deci timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei nu am trăit din veniturile de guvernator. 15Înainte de mine, cei dintâi guvernatori împovărau poporul, luând de la ei pâine și vin, în afară de cei patruzeci de șecheli15 Aproximativ 0,5 kg. de argint. Chiar și slujitorii lor asupreau poporul. Eu însă nu am făcut așa, din teamă de Dumnezeu. 16Ba încă, am stăruit în lucrarea de restaurare a acestui zid și nu mi‑am cumpărat ogoare. De altfel, toți slujitorii mei erau adunați acolo pentru lucrare. 17Mai mult, aveam la masa mea o sută cincizeci de bărbați dintre iudei și dintre dregători, în afară de cei care veneau dintre neamurile dimprejur. 18În fiecare zi mi se pregătea un bou, șase oi alese și păsări, iar la fiecare zece zile se aducea vin din belșug, de toate felurile. Cu toate acestea, eu nu am căutat să primesc plată ca guvernator, căci lucrarea apăsa greu asupra acestui popor. 19Adu‑Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine, pentru tot ce am făcut pentru acest popor!
