1See how the Lord covered the city of Zion
with the cloud of his anger!
He threw Israel’s glory down
from heaven to earth.
When he was angry, he turned his back
on his own city.
2Without pity the Lord swallowed up
all the homes of Jacob’s people.
When he was angry, he tore down
the forts of the people of Judah.
He brought down their kingdom and princes
to the ground in dishonor.
3When he was very angry,
he took away Israel’s power.
He pulled back his powerful right hand
as the enemy approached.
His burning anger blazed out in Jacob’s land.
It burned up everything near it.
4Like an enemy the Lord got his bow ready to use.
He had a sword in his right hand.
Like an enemy he destroyed
everything that used to be pleasing to him.
His anger blazed out like fire.
It burned up the homes in the city of Zion.
5The Lord was like an enemy.
He swallowed up Israel.
He swallowed up all of its palaces.
He destroyed its forts.
He filled the people of Judah
with sorrow and sadness.
6The Lord’s temple was like a garden.
But he completely destroyed it.
He destroyed the place
where he used to meet with his people.
He made Zion’s people forget
their appointed feasts and Sabbath days.
When he was very angry, he turned his back on
king and priest alike.
7The Lord deserted his altar.
He left his temple.
He gave the walls of Jerusalem’s palaces
into the hands of her enemies.
They shouted loudly in the house of the Lord.
You would have thought it was the day
of an appointed feast.
8The Lord decided to tear down
the walls around the city of Zion.
He measured out what he wanted to destroy.
Then he destroyed Jerusalem by his power.
He made even her towers and walls sing songs of sadness.
All of them fell down.
9Her gates sank down into the ground.
He broke the metal bars that locked her gates, and he destroyed them.
Her king and princes were taken away to other nations.
There is no law anymore.
Jerusalem’s prophets no longer receive
visions from the Lord.
10The elders of the city of Zion
sit silently on the ground.
They have sprinkled dust on their heads.
They’ve put on the clothes of sadness.
The young women of Jerusalem
have bowed their heads toward the ground.
11I’ve cried so much I can’t see very well.
I’m suffering deep down inside.
My heart is broken
because my people are destroyed.
Children and babies are fainting
in the streets of the city.
12They say to their mothers,
“Where can we find something to eat and drink?”
They faint like wounded soldiers
in the streets of the city.
Their lives are slipping away
in their mothers’ arms.
13City of Jerusalem, what can I say about you?
What can I compare you to?
People of Zion, what are you like?
I want to comfort you.
Your wound is as deep as the ocean.
Who can heal you?
14The visions of your prophets were lies.
They weren’t worth anything.
They didn’t show you the sins you had committed.
So that’s why you were captured.
The messages they gave you were lies.
They led you astray.
15All those who pass by
clap their hands and make fun of you.
They laugh at you and shake their heads
at the city of Jerusalem.
They say, “Could that be the city
that was called perfect and beautiful?
Is that the city that brought joy to everyone on earth?”
16All your enemies open their mouths
wide against you.
They laugh at you and grind their teeth.
They say, “We have swallowed up Jerusalem’s people.
This is the day we’ve waited for.
And we’ve lived to see it.”
17The Lord has done what he planned to do.
He has made what he said come true.
He gave the command long ago.
He has destroyed you without pity.
He has let your enemies laugh at you.
He has made them stronger than you are.
18People in the city of Zion,
cry out from your heart to the Lord.
Let your tears flow like a river
day and night.
Don’t stop at all.
Don’t give your eyes any rest.
19Get up. Cry out as the night begins.
Tell the Lord all your troubles.
Lift up your hands to him.
Pray that the lives of your children will be spared.
At every street corner they faint
because they are so hungry.
20Jerusalem says, “Lord, look at me.
Think about my condition.
Have you ever treated anyone else like this?
Should women have to eat their babies?
Should they eat the children they’ve taken care of?
Should priests and prophets be killed
in your own temple?
21“Young people and old people alike
lie dead in the dust of my streets.
My young men and women
have been killed by swords.
You killed them when you were angry.
You put them to death without pity.
22“You sent for terrors to come against me on every side.
It was as if you were inviting people to enjoy a feast day.
Because you were angry, no one escaped.
No one was left alive.
I took good care of my children and brought them up.
But my enemies have destroyed them.”
Mânia Domnului revărsată asupra lui Iuda
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum a acoperit‑o Stăpânul, cu norul mâniei Lui,1 Sensul versului este nesigur. Sau Cum a umilit‑o Stăpânul, în mânia Sa.
pe fiica Sionului!
A aruncat măreția lui Israel
din cer pe pământ.
În ziua mâniei Lui nu Și‑a adus aminte
de scăunașul1 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). picioarelor Sale.
2Stăpânul a spulberat fără milă
toate locuințele lui Iacov.
În furia Lui, a dărâmat
fortărețele fiicei lui Iuda;
a aruncat la pământ, în ocară,
regatul și pe conducătorii lui.
3În mânia Lui aprigă, a retezat
fiecare corn3, 17 Coarnele sunt armele de bază și ornamentele unui animal, mărimea și condiția acestora fiind indiciul puterii, al poziției și al sănătății/virilității lui. Prin urmare, cornul a ajuns să reprezinte în Biblie puterea, demnitatea și autoritatea, precum și victoria în luptă. În multe basoreliefuri mesopotamieme regii și zeitățile apar purtând coroane cu coarne pe ele. De asemenea, cornul se referă și la posteritate, la urmașii cuiva (vezi 2 Sam. 2:1; 1 Cron. 25:5; Ps. 132:17). al lui Israel.
La apropierea dușmanului,
Și‑a retras dreapta de la el.
El a ars în Iacov, ca o văpaie
ce mistuie totul în jurul ei.
4Asemenea unui dușman, Și‑a încordat arcul
și Și‑a ridicat dreapta.
Asemenea unui vrăjmaș, a distrus
tot ce era plăcut privirilor.
Și‑a revărsat mânia ca un foc
peste cortul4 Cu referire la orașul Ierusalim. fiicei Sionului.
5Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman.
L‑a spulberat pe Israel;
i‑a spulberat toate palatele,
i‑a distrus fortărețele
și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda
bocetul și vaietul.
6Și‑a devastat coliba6 Cu referire la Templu. ca pe o grădină;
a distrus locul Lui de întâlnire.
Domnul a făcut să fie uitate în Sion
sărbătorile și Sabatele.
În indignarea Lui aprigă, i‑a îndepărtat
pe rege și pe preot.
7Stăpânul Și‑a respins Altarul;
Și‑a abandonat Sfântul Lăcaș.
A dat în mâna dușmanului
zidurile palatelor lui.
Ei au strigat în Casa Domnului
ca într‑o zi de sărbătoare.
8Domnul a hotărât să distrugă
zidul fiicei Sionului.
El a întins o linie de măsurat
și nu Și‑a retras mâna de la distrugere.
El a făcut întăritura și zidul să bocească;
ele suferă împreună.
9Porțile ei au fost îngropate în pământ,
iar zăvoarele i‑au fost rupte și distruse.
Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri,
Legea nu mai este,
iar profeții ei nu mai primesc
nicio vedenie de la Domnul.
10Bătrânii fiicei Sionului
stau pe pământ tăcuți;
și‑au presărat țărână deasupra capului
și s‑au îmbrăcat cu saci.
Fecioarele Ierusalimului
și‑au plecat capul în pământ.
11Ochii mei s‑au sfârșit de atâta plâns,
iar măruntaiele‑mi fierb.
Ficatul mi se varsă pe pământ,
din cauza zdrobirii fiicei poporului meu.
Copiii și cei alăptați
sunt leșinați pe străzile cetății.
12Ei zic către mamele lor:
„Unde este pâinea și vinul?“
și cad leșinați, asemenea răniților,
pe străzile cetății,
dându‑și ultima suflare
la pieptul mamelor lor.
13Ce să mărturisesc despre tine?
Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului?
Cu ce să te compar și cum să te alin,
fiică fecioară a Sionului?
Căci rana ta este mare, este asemenea mării!
Cine te va vindeca?
14Profeții tăi au avut pentru tine viziuni
false și amăgitoare.
Nu ți‑au scos la iveală nelegiuirea,
ca să te scape astfel de captivitate.
Ei ți‑au spus rostiri
false și înșelătoare.
15Toți trecătorii bat din palme înaintea ta.
Ei fluieră și dau din cap
în fața fiicei Ierusalimului, zicând:
„Aceasta este cetatea care era numită
întruchiparea perfectă a frumuseții
și bucuria întregului pământ?!“
16Toți dușmanii tăi
își deschid larg gura împotriva ta.
Fluieră, scrâșnesc din dinți
și spun: „Am înghițit‑o!
Da, aceasta este ziua pe care am așteptat‑o!
Am ajuns s‑o vedem!“
17Domnul a înfăptuit ceea ce plănuise;
Și‑a împlinit cuvântul pe care îl poruncise
încă din zilele din vechime.
Te‑a distrus fără milă,
a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi
și a înălțat cornul vrăjmașilor tăi.
18Inima lor strigă către Stăpânul.
O, zid al fiicei Sionului!
Lasă18 Sau: Inima poporului strigă către Domnul / O, zid al fiicei Sionului, / lasă. lacrimile să curgă ca un șuvoi18 Lit.: ued; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar sau un șuvoi, ca în cazul acesta.
ziua și noaptea!
Nu‑ți oferi niciun răgaz!
Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!
19Ridică‑te! Plângi în noapte,
la începutul străjilor!19 În V.T., noaptea era împărțită în trei străji: (1) apus-22:00; (2) 22:00-2:00; (3) 2:00-răsărit (vezi și Jud. 7:19; 1 Sam. 11:11; Ps. 63:6; Ps. 119:148).
Varsă‑ți inima, asemenea apei,
înaintea Stăpânului!
Ridică‑ți mâinile spre El
pentru viața copiilor tăi,
care sunt leșinați de foame
la capătul fiecărei străzi.
20Privește, Doamne, și ia aminte!
Cui i‑ai mai făcut Tu așa ceva?
Să‑și mănânce femeile rodul lor,
copiii pe care i‑au dezmierdat?!
Să fie uciși preoții și profeții
în Sfântul Lăcaș al Stăpânului?!
21Tânărul și bătrânul
zac întinși pe pământ, pe străzi.
Fecioarele și tinerii mei
au căzut loviți de sabie.
I‑ai ucis în ziua mâniei Tale
și i‑ai înjunghiat fără milă.
22Ai chemat teroarea peste mine,
din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare!
În ziua mâniei Domnului nimeni n‑a scăpat,
nici n‑a supraviețuit!
Pe cei îngrijiți și crescuți de mine
i‑a mistuit dușmanul meu.
