Lamentations 1 – NIRV & NTLR

New International Reader’s Version

Lamentations 1:1-22

1The city of Jerusalem is so empty!

She used to be full of people.

But now she’s like a woman whose husband has died.

She used to be great among the nations.

She was like a queen among the kingdoms.

But now she is a slave.

2Jerusalem weeps bitterly at night.

Tears run down her cheeks.

None of her friends comforts her.

All those who were going to help her

have turned against her.

They have become her enemies.

3After Judah’s people had suffered greatly,

they were taken away as prisoners.

Now they live among the nations.

They can’t find any place to rest.

All those who were chasing them have caught up with them.

And they can’t get away.

4The roads to Zion are empty.

No one travels to her appointed feasts.

All the public places near her gates are deserted.

Her priests groan.

Her young women are sad.

And Zion herself weeps bitterly.

5Her enemies have become her masters.

They have an easy life.

The Lord has brought suffering to Jerusalem

because her people have committed so many sins.

Her children have been taken away as prisoners.

Her enemies have forced her people to leave their homes.

6The city of Zion used to be full of glory.

But now her glory has faded away.

Her princes are like deer.

They can’t find anything to eat.

They are almost too weak to get away

from those who hunt them down.

7Jerusalem’s people are suffering and wandering.

They remember all the treasures

they used to have.

But they fell into the hands of their enemies.

And no one was there to help them.

Their enemies looked at them.

They laughed because Jerusalem had been destroyed.

8Her people have committed many sins.

They have become impure.

All those who honored Jerusalem now look down on her.

They all look at her as if she were a naked woman.

The city groans and turns away in shame.

9Her skirts are dirty.

She didn’t think about how things might turn out.

Her fall from power amazed everyone.

And no one was there to comfort her.

She said, “Lord, please pay attention to how much I’m suffering.

My enemies have won the battle over me.”

10Jerusalem’s enemies took away

all her treasures.

Her people saw outsiders

enter her temple.

The Lord had commanded them

not to do that.

11All Jerusalem’s people groan

as they search for bread.

They trade their treasures for food

just to stay alive.

Jerusalem says, “Lord, look at me.

Think about my condition.

Everyone looks down on me.”

12Jerusalem also says, “All you who are passing by,

don’t you care about what has happened to me?

Just look at my condition.

Has anyone suffered the way I have?

The Lord has brought all this on me.

He has made me suffer.

His anger has burned against me.

13“He sent down fire from heaven.

It went deep down into my bones.

He spread a net to catch me by the feet.

He stopped me right where I was.

He made me empty.

I am sick all the time.

14“My sins have been made into a heavy yoke.

They were woven together by his hands.

They have been placed on my neck.

The Lord has taken away my strength.

He has handed me over to my enemies.

I can’t win the battle over them.

15“The Lord has refused to accept

any of my soldiers.

He has sent for an army

to crush my young men.

I am like grapes in the Lord’s winepress.

He has stomped on me,

even though I am his very own.

16“That’s why I am weeping.

Tears are flowing from my eyes.

No one is near to comfort me.

No one can heal my spirit.

My children don’t have anything.

My enemies are much too strong for me.”

17Zion reaches out her hands.

But no one is there to comfort her people.

The Lord has ordered that

the neighbors of Jacob’s people would become their enemies.

Jerusalem has become impure among them.

18Jerusalem says, “The Lord always does what is right.

But I refused to obey his commands.

Listen, all you nations.

Pay attention to how much I’m suffering.

My young men and women

have been taken away as prisoners.

19“I called out to those who were going to help me.

But they turned against me.

My priests and elders

died in the city.

They were searching for food

just to stay alive.

20Lord, see how upset I am!

I am suffering deep down inside.

My heart is troubled.

Again and again I have refused to obey you.

Outside the city, people are being killed by swords.

Inside, there is nothing but death.

21“People have heard me groan.

But no one is here to comfort me.

My enemies have heard about all my troubles.

What you have done makes them happy.

So please judge them, just as you said you would.

Let them become like me.

22“Please pay attention to all their sinful ways.

Punish them as you have punished me.

You judged me because I had committed so many sins.

I groan all the time.

And my heart is weak.”

Nouă Traducere În Limba Română

Plângeri 1:1-22

Ierusalimul pustiit

11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum stă singură cetatea

care odinioară era plină de oameni!

Cum a ajuns asemenea văduvei,

ea, care era mare între neamuri!

Ea, care era prințesa ținuturilor,

a devenit o sclavă.

2Plânge amarnic în noapte

și lacrimile‑i curg pe obraz.

Dintre toți iubiții ei,

nu mai există niciunul care s‑o aline.

Toți prietenii au trădat‑o,

devenindu‑i dușmani.

3După multă suferință și muncă grea,

Iuda s‑a dus în captivitate.

Locuiește printre neamuri

și nu găsește un loc de odihnă.

Toți prigonitorii lui l‑au ajuns

chiar în toiul strâmtorării lui.

4Drumurile Sionului bocesc,

căci nimeni nu mai vine la sărbători.

Toate porțile lui sunt distruse,

iar preoții săi suspină.

Fecioarele lui sunt mâhnite

și el însuși este plin de amărăciune.

5Vrăjmașii lui au devenit stăpâni

și dușmanii lui au parte de bine,

căci Domnul l‑a făcut să sufere

din cauza mulțimii fărădelegilor sale.

Copiii lui au mers în exil,

captivi înaintea vrăjmașului.

6S‑a dus de la fiica Sionului6 Ierusalimul; [peste tot în carte].

toată măreția ei!

Prinții săi au ajuns ca niște cerbi

care nu găsesc pășune,

care fug, dar fără putere,

dinaintea urmăritorului.

7În zilele necazului și ale rătăcirii lui,

Ierusalimul își aduce aminte

de toate bogățiile

pe care le‑a avut în zilele de odinioară.

Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului,

nimeni nu i‑a sărit în ajutor!

Vrăjmașii l‑au privit și au râs

pe seama prăbușirii lui.

8Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult

și de aceea a ajuns murdară8-9 Se referă la necurăția, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruației..

Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,

fiindcă i‑au văzut goliciunea8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale..

Ea însăși suspină

și își întoarce fața.

9Necurăția era pe rochia ei;

nu s‑a gândit la sfârșitul său.

Căderea ei a fost de neînțeles;

n‑a avut niciun mângâietor.

„Privește‑mi, Doamne, durerea,

căci dușmanul a triumfat!“

10Vrăjmașul a întins mâna

peste toate bogățiile ei.

Mai mult, ea a văzut neamurile

intrând în Sfântul ei Lăcaș,

cărora Tu le porunciseși

să nu intre în adunarea Ta.

11Tot poporul suspină,

căutând pâine.

Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare,

ca să‑și păstreze viața.

Privește, Doamne, și ia aminte

la cât sunt de disprețuită!

12Nu înseamnă nimic pentru voi,

cei care treceți pe lângă mine?

Priviți și vedeți

dacă există vreo durere asemenea durerii mele,

cu care Domnul m‑a făcut să sufăr

în ziua aprigei Lui mânii!

13Din înălțimi a trimis un foc

care mi‑a pătruns în oase.

A întins un laț sub picioarele mele

și m‑a răsturnat.

M‑a pustiit

și m‑a ostenit toată ziua.

14Fărădelegile mele au fost prinse14 Sensul termenului ebraic este nesigur. într‑un jug

și împletite de mâna Sa.

Ele apasă asupra gâtului meu,

frângându‑mi puterea.

Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor,

fără ca eu să mă pot împotrivi.

15Stăpânul i‑a lepădat

pe toți vitejii din mijlocul meu.

El a proclamat o vreme împotriva mea,

ca să‑mi zdrobească tinerii.

Stăpânul a călcat‑o ca în teasc

pe fiica fecioară a lui Iuda15 Ierusalimul; [peste tot în carte]..

16De aceea îmi plâng ochii;

din ochi îmi coboară lacrimi.

Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine,

El, Cel Ce îmi înviora sufletul.

Fiii mei sunt îngroziți,

căci dușmanul a învins.

17Sionul își întinde mâinile rugător,

dar nu este nimeni să‑l mângâie.

Domnul a poruncit pentru Iacov

ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași,

iar Ierusalimul a ajuns

ca o necurăție printre ei.

18Domnul este drept,

căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.

Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele!

Priviți la durerea mea!

Fecioarele și tinerii mei

au mers în captivitate.

19Mi‑am chemat iubiții,

însă ei m‑au trădat.

Preoții și bătrânii mei

și‑au dat suflarea în cetate,

în timp ce căutau mâncare

ca să‑și păstreze viața.

20Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit!

Măruntaiele‑mi fierb;

inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,

căci am fost foarte răzvrătit!

Afară, sabia m‑a lăsat fără copii,

iar în casă, ea este precum moartea.

21Oamenii m‑au auzit suspinând,

dar nimeni nu m‑a mângâiat.

Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea

și s‑au bucurat de ce ai făcut.

Adu ziua pe care ai vestit‑o!

Să fie și ei ca mine!

22Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;

și poartă‑Te cu ei

la fel cum Te‑ai purtat cu mine

din cauza tuturor fărădelegilor mele.

Căci suspinele mele sunt multe,

iar inima‑mi este sleită!