The First Speech of Eliphaz
1Then Eliphaz the Temanite replied,
2“Job, suppose someone tries to talk to you.
Will that make you uneasy?
I can’t keep from speaking up.
3Look, you taught many people.
You made weak hands strong.
4Your words helped those who had fallen down.
You made shaky knees strong.
5Now trouble comes to you. And you are unhappy about it.
It strikes you down. And you are afraid.
6Shouldn’t you worship God and trust in him?
Shouldn’t your honest life give you hope?
7“Here’s something to think about.
Have people who aren’t guilty ever been wiped out?
Have honest people ever been completely destroyed?
8Here’s what I’ve observed.
People gather a crop from what they plant.
If they plant evil and trouble, that’s what they will harvest.
9The breath of God destroys them.
The blast of his anger wipes them out.
10Powerful lions might roar and growl.
But their teeth are broken.
11Lions die because they don’t have any food.
Then their cubs are scattered.
12“A message came to me in secret.
It was as quiet as a whisper.
13I had a scary dream one night.
I was sound asleep.
14Fear and trembling seized me.
That made every bone in my body shake.
15A spirit glided past my face.
The hair on my body stood on end.
16Then the spirit stopped.
But I couldn’t tell what it was.
Something stood there in front of me.
I heard a soft voice.
17It said, ‘Can a human being be more right than God?
Can even a strong man be more pure than the God who made him?
18God doesn’t trust those who serve him.
He even brings charges against his angels.
19So he’ll certainly find fault with human beings.
After all, they are made out of dust.
They can be crushed more easily than a moth.
20Between sunrise and sunset they are broken to pieces.
Nobody even notices. They disappear forever.
21Like a tent that falls down, they get weak.
They die because they didn’t follow God’s wisdom.’ ”
Primul discurs al lui Elifaz
1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2„Dacă ar îndrăzni cineva să‑ți vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3Iată că tu i‑ai învățat pe mulți
și ai întărit mâinile slăbite.
4Cuvintele tale i‑au ridicat pe cei ce se clătinau
și au întărit genunchii care se îndoiau.
5Dar acum necazul a venit asupra ta
și ești supărat;
te atinge și ești îngrozit.
6Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăția căilor tale speranța ta?
7Te rog, adu‑ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat?
Sau au fost vreodată cei drepți nimiciți?
8După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea
și seamănă necazul, le culeg roadele.
9Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește,
iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
10Urletul leului, glasul leului fioros
și colții leilor tineri sunt zdrobiți.
11Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
iar puii leoaicei sunt risipiți.
12Mi s‑a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o șoaptă.
13În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopții,
când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14m‑au cuprins groaza și cutremurul,
și ea mi‑a făcut mulțimea oaselor mele să se îngrozească.
15Un duh15 Sau: adiere, vânt. a trecut prin fața mea;
atunci părul de pe trup mi s‑a zbârlit.
16S‑a oprit, dar nu i‑am putut desluși chipul;
înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea:
17«Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Creatorului său?
18Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
și găsește greșeli chiar și la îngerii18 Sau: mesagerii. Săi,
19cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în țărână
și care sunt striviți mai ușor decât o molie.
20De dimineață până seara sunt zdrobiți;
pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.
21Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune.»21 Unii traducători încheie citatul după v. 17.
