1“Human beings have only a few days to live.
Their lives are full of trouble.
2They grow like flowers, and then they dry up.
They are like shadows that quickly disappear.
3“God, do you even notice them?
Will you let them appear in your court?
4Who can bring what is pure from something that isn’t pure?
No one!
5You decide how long anyone will live.
You have established the number of his months.
You have set a limit to the number of his days.
6So look away from him. Leave him alone.
Let him put in his time like a hired worker.
7“At least there is hope for a tree.
If it’s cut down, it will begin to grow again.
New branches will appear on it.
8Its roots may grow old in the ground.
Its stump may die in the soil.
9But when it smells water, it will begin to grow.
It will send out new growth like a plant.
10No man is like that. When he dies, he is buried in a grave.
He takes his last breath. Then he is gone.
11Water dries up from lakes.
Riverbeds become empty and dry.
12In the same way, people lie down and never get up.
People won’t wake or rise from their sleep
until the heavens are gone.
13“I wish you would hide me in a grave!
I wish you would cover me up until your anger passes by!
I wish you would set the time for me to spend in the grave
and then bring me back up!
14If someone dies, will they live again?
All the days of my hard work
I will wait for the time when you give me new life.
15You will call out to me, and I will answer you.
You will long for the person your hands have made.
16Then you will count every step I take.
But you won’t keep track of my sin.
17The wrong things I’ve done will be sealed up in a bag.
You will wipe out my sins by forgiving them.
18“A mountain wears away and crumbles.
A rock is moved from its place.
19Water wears away stones.
Storms wash away soil.
In the same way, you destroy a person’s hope.
20You overpower them completely, and then they’re gone.
You change the way they look and send them to their graves.
21If their children are honored, they don’t even know it.
If their children are dishonored, they don’t even see it.
22All they feel is the pain of their own bodies.
They are full of sadness only for themselves.”
1Omul născut din femeie
are zile puține,
dar pline de necaz.
2Răsare ca o floare și se usucă;
fuge ca o umbră și nu rămâne.
3Ai Tu ochii ațintiți asupra unui astfel de om?
Mă chemi Tu la judecată cu Tine?
4Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat?
Nimeni!
5Zilele omului sunt hotărâte.
Tu cunoști numărul lunilor lui
și i‑ai pus hotare pe care nu le poate trece.
6Așa că întoarce‑Ți privirea de la el și lasă‑l,
în timp ce se bucură ca un zilier de ziua lui.
7Căci, pentru un copac, mai este speranță:
dacă este tăiat, el continuă să se schimbe,
și lăstarii lui nu încetează să crească.
8Deși rădăcina îi îmbătrânește în pământ
și‑i piere trunchiul în țărână,
9la mireasma apei va înmuguri
și va da ramuri ca o plantă.
10Ființa umană însă, când moare, își pierde toată vlaga;
omul, după ce își dă ultima suflare, nu mai este.
11Așa cum apele se evaporă din mare,
iar râul seacă și se usucă,
12tot așa omul se culcă și nu se mai ridică;
cât vor fi cerurile nu se mai trezește,
nici nu se mai scoală din somnul lui.
13O, de m‑ai ascunde în Locuința Morților,
de m‑ai acoperi până Îți trece mânia
și de mi‑ai hotărî o vreme când să‑Ți amintești de mine!
14Dacă un om moare, oare va mai trăi?
În toate zilele trudei mele,
aș aștepta până va veni schimbarea trupului meu.
15Atunci mă vei chema, și‑Ți voi răspunde;
vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.
16Atunci îmi vei număra pașii
și nu‑mi vei mai ține în seamă păcatul;
17vei pecetlui fărădelegea mea într‑un sac
și‑mi vei acoperi nelegiuirea.
18Dar așa cum munții cad și se surpă,
iar stânca este mutată din locul ei
19și așa cum apa sapă în piatră,
iar torenții spală pământul,
tot așa distrugi Tu speranța omului.
20Îl învingi pentru totdeauna și el se duce;
îi schimbi înfățișarea și apoi îl izgonești.
21Dacă fiii lui sunt onorați, el nu știe,
dacă sunt înjosiți, el nu vede.
22El simte doar durerea trupului său
și bocește doar pentru sine.“
