Daniel Is Thrown Into a Den of Lions
1It pleased Darius to appoint 120 royal rulers over his entire kingdom. 2He placed three leaders over them. One of the leaders was Daniel. The royal rulers were made accountable to the three leaders. Then the king wouldn’t lose any of his wealth. 3Daniel did a better job than the other two leaders or any of the royal rulers. He was an unusually good and able man. So the king planned to put him in charge of the whole kingdom. 4But the other two leaders and the royal rulers heard about it. So they looked for a reason to bring charges against Daniel. They tried to find something wrong with the way he ran the government. But they weren’t able to. They couldn’t find any fault with his work. He could always be trusted. He never did anything wrong. And he always did what he was supposed to. 5Finally these men said, “We want to bring charges against this man Daniel. But it’s almost impossible for us to come up with a reason to do it. If we find a reason, it will have to be in connection with the law of his God.”
6So the two leaders and the royal rulers went as a group to the king. They said, “King Darius, may you live forever! 7All the royal leaders, high officials, royal rulers, advisers and governors want to make a suggestion. We’ve agreed that you should give an order. And you should make sure it’s obeyed. Your Majesty, here is the command you should make your people obey for the next 30 days. Don’t let any of your people pray to any god or human being except to you. If they do, throw them into the lions’ den. 8Now give the order. Write it down in the law of the Medes and Persians. Then it can’t be changed.” 9So King Darius put the order in writing.
10Daniel found out that the king had signed the order. In spite of that, he did just as he had always done before. He went home to his upstairs room. Its windows opened toward Jerusalem. He went to his room three times a day to pray. He got down on his knees and gave thanks to his God. 11Some of the other royal officials went to where Daniel was staying. They saw him praying and asking God for help. 12So they went to the king. They spoke to him about his royal order. They said, “Your Majesty, didn’t you sign an official order? It said that for the next 30 days your people could pray only to you. They could not pray to anyone else, whether god or human being. If they did, they would be thrown into the lions’ den.”
The king answered, “The order must still be obeyed. It’s what the law of the Medes and Persians requires. So it can’t be changed.”
13Then they spoke to the king again. They said, “Daniel is one of the prisoners from Judah. He doesn’t pay any attention to you, Your Majesty. He doesn’t obey the order you put in writing. He still prays to his God three times a day.” 14When the king heard this, he was very upset. He didn’t want Daniel to be harmed in any way. Until sunset, he did everything he could to save him.
15Then the men went as a group to King Darius. They said to him, “Your Majesty, remember that no order or command you give can be changed. That’s what the law of the Medes and Persians requires.”
16So the king gave the order. Daniel was brought out and thrown into the lions’ den. The king said to him, “You always serve your God faithfully. So may he save you!”
17A stone was brought and placed over the opening of the den. The king sealed it with his own special ring. He also sealed it with the rings of his nobles. Then nothing could be done to help Daniel. 18The king returned to his palace. He didn’t eat anything that night. He didn’t ask for anything to be brought to him for his enjoyment. And he couldn’t sleep.
19As soon as the sun began to rise, the king got up. He hurried to the lions’ den. 20When he got near it, he called out to Daniel. His voice was filled with great concern. He said, “Daniel! You serve the living God. You always serve him faithfully. So has he been able to save you from the lions?”
21Daniel answered, “Your Majesty, may you live forever! 22My God sent his angel. And his angel shut the mouths of the lions. They haven’t hurt me at all. That’s because I haven’t done anything wrong in God’s sight. I’ve never done anything wrong to you either, Your Majesty.”
23The king was filled with joy. He ordered his servants to lift Daniel out of the den. So they did. They didn’t see any wounds on him. That’s because he had trusted in his God.
24Then the king gave another order. The men who had said bad things about Daniel were brought in. They were thrown into the lions’ den. So were their wives and children. Before they hit the bottom of the den, the lions attacked them. And the lions crushed all their bones.
25Then King Darius wrote to people of all nations, no matter what language they spoke. He said,
“May you have great success!
26“I order people in every part of my kingdom to respect and honor Daniel’s God.
“He is the living God.
He will live forever.
His kingdom will not be destroyed.
His rule will never end.
27He sets people free and saves them.
He does miraculous signs and wonders.
He does them in the heavens and on the earth.
He has saved Daniel
from the power of the lions.”
28So Daniel had success while Darius was king. Things went well with Daniel during the rule of Cyrus, the Persian.
Daniel în groapa cu lei
1Lui Darius1 Vezi nota de la 5:31. i s‑a părut potrivit să pună responsabili peste împărăție o sută douăzeci de satrapi, care să fie răspândiți în toată împărăția. 2El a numit peste ei trei căpetenii, una dintre ele fiind Daniel. Satrapii aceștia le dădeau socoteală, pentru ca împăratul să nu sufere vreo pagubă. 3Daniel însă era mai distins decât aceste căpetenii și decât toți satrapii, deoarece în el era un duh deosebit. Împăratul se gândea să‑l pună responsabil peste toată împărăția. 4Atunci căpeteniile și satrapii au căutat să găsească vreo acuzație împotriva lui Daniel în privința treburilor împărăției, dar n‑au putut să găsească nicio acuzație și nimic corupt, deoarece era om de încredere și nu se găsea în el vreo neglijență sau ceva corupt. 5Prin urmare, oamenii aceia au zis: „Nu vom găsi împotriva acestui Daniel nicio acuzație, numai dacă nu cumva am găsi împotriva lui ceva în legătură cu Legea Dumnezeului său!“
6Atunci căpeteniile și satrapii aceia au venit grămadă la împărat și i‑au vorbit astfel: „Să trăiești veșnic, împărate Darius! 7Toate căpeteniile împărăției, demnitarii, satrapii, sfetnicii și guvernatorii au căzut de acord să se stabilească un decret împărătesc, întărit printr‑o interdicție, ca oricine va căuta în rugăciune, în următoarele treizeci de zile, vreun alt zeu sau vreun alt om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. 8Acum, împărate, stabilește interdicția și scrie documentul, pentru ca să fie de neschimbat, asemenea unei legi de‑a mezilor și a perșilor, care nu mai poate fi anulată.“
9După aceasta, împăratul Darius a așezat în scris documentul și interdicția.
10Dar Daniel, când a aflat că s‑a scris documentul, s‑a dus în casa lui, a cărei cameră de sus avea ferestrele deschise înspre Ierusalim. De trei ori pe zi, se punea pe genunchi, se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeul său, așa cum făcuse și mai înainte. 11Atunci oamenii aceia au venit grămadă și l‑au găsit pe Daniel căutându‑L și implorându‑L pe Dumnezeul său.
12Apoi s‑au înfățișat înaintea împăratului și i‑au vorbit cu privire la interdicția împărătească:
– Oare nu ai așezat în scris o interdicție potrivit căreia, în următoarele treizeci de zile, oricine caută în rugăciune vreun alt zeu sau vreun alt om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?
Împăratul a răspuns și a zis:
– Lucrul acesta este sigur, asemenea unei legi de‑a mezilor și a perșilor, care nu mai poate fi anulată.
13Ei au răspuns apoi împăratului:
– Daniel, unul dintre exilații lui Iuda, nu ține seama de tine, împărate, și nici de interdicția pe care ai scris‑o, ci de trei ori pe zi Îl caută pe Dumnezeul lui în rugăciune.
14Atunci împăratul, când a auzit lucrul acesta, s‑a mâhnit foarte tare. El și‑a pus în gând să‑l scape pe Daniel și, până la apusul soarelui, s‑a frământat cum să‑l salveze.
15Apoi oamenii aceia au venit grămadă la împărat și i‑au zis:
– Să știi, împărate, că, potrivit legii mezilor și a perșilor, orice interdicție și orice decret stabilit de împărat nu se poate schimba!
16Atunci împăratul a poruncit să‑l aducă pe Daniel și să‑l arunce în groapa cu lei. Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, Căruia Îi slujești mereu, te va scăpa!“
17A fost adusă o piatră care a fost pusă pe gura gropii, iar împăratul a sigilat‑o cu pecetea inelului său și cu pecetea inelului nobililor săi, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. 18Apoi împăratul s‑a dus în palatul său și a petrecut noaptea fără să mănânce18 Sau: a petrecut noaptea postind. și fără să i se aducă vreo concubină18 Sensul termenului aramaic este nesigur; sau dansatoare. Sau: fără să mănânce și fără să se delecteze.; n‑a avut somn deloc. 19La revărsatul zorilor, împăratul s‑a sculat și s‑a dus în grabă la groapa cu lei. 20Când s‑a apropiat de groapă, l‑a strigat pe Daniel cu durere în glas.
Împăratul i‑a zis lui Daniel:
– Daniel, rob al Dumnezeului cel Viu, a putut Dumnezeul tău, Căruia Îi slujești mereu, să te scape de lei?
21Atunci Daniel i‑a vorbit împăratului:
– Să trăiești veșnic, împărate! 22Dumnezeul meu l‑a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, iar aceștia nu m‑au rănit, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, nu am făcut nimic rău!
23Atunci împăratul s‑a bucurat mult pentru el și a poruncit să‑l scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s‑a găsit nicio rană pe el, pentru că s‑a încrezut în Dumnezeul său.
24Împăratul a poruncit să fie aduși oamenii care‑l acuzaseră pe24 Lit.: care mâncaseră părțile lui, o exprimare care arată ironia situației: cei ce, în mod figurat, „mâncaseră părțile lui Daniel“, ajung să fie ei înșiși mâncați de lei. Daniel și aceștia au fost aruncați în groapa cu lei, atât ei, cât și fiii și soțiile lor. Nici nu au ajuns bine pe fundul gropii, că leii i‑au și apucat cu putere și le‑au sfărâmat toate oasele.
25După aceea, împăratul Darius a scris tuturor popoarelor, neamurilor și oamenilor de orice limbă care locuiau în toată țara: „Pacea să vă fie înmulțită!
26Prin aceasta, dau o poruncă potrivit căreia, în toată împărăția de sub stăpânirea mea, oamenii să tremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniel.
Căci El este Dumnezeul cel Viu
și El dăinuie pe vecie!
Împărăția Lui nu va fi nimicită,
iar stăpânirea Lui va fi până la sfârșit.
27El scapă și salvează.
El face semne și minuni
în ceruri și pe pământ,
căci l‑a scăpat pe Daniel
din ghearele leilor.“
28Astfel, Daniel a prosperat în timpul domniei lui Darius și a domniei lui Cirus Persanul28 Sau: lui Darius, adică a lui Cirus Persanul; vezi nota de la 5:31..
