Noemí y Rut
1En el tiempo en que distintos líderes1:1 líderes. Véase Jue 2:16. gobernaban el país, hubo allí una época de hambre. Entonces un hombre de Belén de Judá emigró a la tierra de Moab, junto con su esposa y sus dos hijos. 2El hombre se llamaba Elimélec, su esposa se llamaba Noemí y sus dos hijos, Majlón y Quilión; todos ellos eran efrateos, de Belén de Judá. Cuando llegaron a la tierra de Moab, se quedaron a vivir allí.
3Pero murió Elimélec, esposo de Noemí, y ella se quedó sola con sus dos hijos. 4Estos se casaron con mujeres moabitas, una llamada Orfa y la otra, Rut. Después de haber vivido allí unos diez años, 5murieron también Majlón y Quilión, y Noemí se quedó viuda y sin hijos.
6Noemí decidió regresar de la tierra de Moab con sus dos nueras, porque allí se enteró de que el Señor había acudido en ayuda de su pueblo al proveerle de alimento. 7Salió, pues, con sus dos nueras del lugar donde había vivido, y juntas emprendieron el camino que las llevaría hasta la tierra de Judá.
8Entonces Noemí dijo a sus dos nueras:
—¡Miren, vuelva cada una a la casa de su madre! Que el Señor las trate a ustedes con el mismo amor y lealtad que ustedes han mostrado con los que murieron y conmigo. 9Que el Señor les conceda hallar seguridad en un nuevo hogar al lado de un nuevo esposo.
Luego las besó. Pero ellas, deshechas en llanto, 10exclamaron:
—¡No! Nosotras volveremos contigo a tu pueblo.
11—¡Vuelvan a su casa, hijas mías! —insistió Noemí—. ¿Para qué se van a ir conmigo? ¿Acaso voy a tener más hijos que pudieran casarse con ustedes? 12¡Vuelvan a su casa, hijas mías! ¡Váyanse! Yo soy demasiado vieja para volver a casarme. Aun si abrigara esa esperanza, y esta misma noche me casara y llegara a tener hijos, 13¿los esperarían ustedes hasta que crecieran? ¿Y por ellos se quedarían sin casarse? ¡No, hijas mías! Mi amargura es mayor que la de ustedes; ¡la mano del Señor se ha levantado contra mí!
14Una vez más alzaron la voz, deshechas en llanto. Luego Orfa se despidió de su suegra con un beso, pero Rut se aferró a ella.
15—Mira —dijo Noemí—, tu cuñada se vuelve a su pueblo y a sus dioses. Vuélvete con ella.
16Pero Rut respondió: «¡No insistas en que te abandone o en que me separe de ti! Porque iré adonde tú vayas y viviré donde tú vivas. Tu pueblo será mi pueblo y tu Dios será mi Dios. 17Moriré donde tú mueras y allí seré sepultada. ¡Que me castigue el Señor con toda severidad si me separa de ti algo que no sea la muerte!». 18Al ver Noemí que Rut estaba tan decidida a acompañarla, no insistió más.
19Entonces las dos mujeres siguieron caminando hasta llegar a Belén. Apenas llegaron, hubo gran conmoción en todo el pueblo a causa de ellas.
—¿No es esta Noemí? —se preguntaban las mujeres del pueblo.
20—Ya no me llamen Noemí1:20 En hebreo, Noemí significa placentera o dulce. —respondió ella—. Llámenme Mara,1:20 En hebreo, Mara significa amarga. porque el Todopoderoso ha colmado mi vida de amargura. 21Me fui con las manos llenas, pero el Señor me ha hecho volver sin nada. ¿Por qué me llaman Noemí si me ha afligido el Señor,1:21 si me ha afligido el Señor. Alt. si el Señor ha testificado contra mí. si me ha hecho desdichada el Todopoderoso?
22Así fue como Noemí volvió de la tierra de Moab acompañada por su nuera, Rut la moabita. Cuando llegaron a Belén, comenzaba la cosecha de cebada.
Naomi și Rut
1Pe vremea când judecau1 Cu sensul de a conduce. judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. 2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.
3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. 4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, 5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. 6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că Domnul Își cercetase poporul și le dăduse hrană. 7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.
8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei:
– Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să Se poarte față de voi cu bunătatea8 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! 9Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț!
Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.
10Ele i‑au zis:
– Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.
11Dar Naomi a răspuns:
– Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? 12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, 13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi13 Sau: mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi., căci mâna Domnului s‑a întins împotriva mea!
14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.
15Naomi a zis:
– Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!
16Rut a răspuns:
– Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. 17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea17 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Domnul și chiar mai mult). dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!
18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel. 19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor.
Femeile se întrebau:
– Aceasta este Naomi?
20Ea le‑a zis:
– Nu mă mai numiți Naomi20-21 Naomi înseamnă Plăcută., ci numiți‑mă Mara20 Mara înseamnă Amară., pentru că Cel Atotputernic20-21 Ebr.: Șadai. m‑a amărât mult. 21Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?21 Sau: m‑a făcut să sufăr? LXX: m‑a smerit?
22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.
