Liberación de un endemoniado
5:1-17 – Mt 8:28-34; Lc 8:26-37
5:18-20 – Lc 8:38-39
1Cruzaron el lago hasta llegar a la región de los gerasenos.5:1 gerasenos. Var. gadarenos; otra var. gergesenos. 2Tan pronto como desembarcó Jesús, un hombre poseído por un espíritu maligno salió a su encuentro de entre los sepulcros. 3Este hombre vivía en los sepulcros y ya nadie podía sujetarlo, ni siquiera con cadenas. 4Muchas veces lo habían atado con cadenas y grilletes, pero él los destrozaba y nadie tenía fuerza para dominarlo. 5Noche y día andaba por los sepulcros y por las colinas, gritando y golpeándose con piedras.
6Cuando vio a Jesús desde lejos, corrió y se postró delante de él.
7—¿Por qué te entrometes, Jesús, Hijo del Dios Altísimo? —gritó con fuerza—. ¡Te ruego por Dios que no me atormentes!
8Es que Jesús le había dicho: «¡Sal de este hombre, espíritu maligno!».
9—¿Cómo te llamas? —le preguntó Jesús.
—Me llamo Legión —respondió—, porque somos muchos.
10Y con insistencia suplicaba a Jesús que no los expulsara de aquella región.
11En una colina estaba alimentándose una manada de muchos cerdos. 12Entonces los demonios rogaron a Jesús:
—Mándanos a los cerdos; déjanos entrar en ellos.
13Así que él les dio permiso. Cuando los espíritus malignos salieron del hombre, entraron en los cerdos, que eran unos dos mil; entonces la manada se precipitó al lago por el despeñadero y allí se ahogó.
14Los que cuidaban los cerdos salieron huyendo y avisaron en el pueblo y por los campos, y la gente fue a ver lo que había pasado. 15Llegaron adonde estaba Jesús y, cuando vieron al que había estado poseído por la legión de demonios, sentado, vestido y en su sano juicio, tuvieron miedo. 16Los que habían presenciado estas cosas contaron a la gente lo que había sucedido con el endemoniado y con los cerdos. 17Entonces la gente comenzó a suplicarle a Jesús que se fuera de la región.
18Mientras subía Jesús a la barca, el que había estado endemoniado rogaba que le permitiera acompañarlo. 19Jesús no lo permitió, sino que le dijo:
—Vete a tu casa, a los de tu familia, y diles todo lo que el Señor ha hecho por ti y cómo te ha tenido compasión.
20Así que el hombre se fue y comenzó a proclamar en Decápolis lo mucho que Jesús había hecho por él. Y toda la gente se quedó asombrada.
Una niña muerta y una mujer enferma
5:22-43 – Mt 9:18-26; Lc 8:41-56
21Después de que Jesús regresó en la barca al otro lado del lago, se reunió alrededor de él una gran multitud, por lo que él se quedó en la orilla. 22Llegó entonces uno de los jefes de la sinagoga llamado Jairo. Al ver a Jesús, se arrojó a sus pies 23y le suplicó con insistencia:
—Mi hijita se está muriendo. Ven, pon tus manos sobre ella para que se sane y viva.
24Jesús se fue con él y lo seguía una gran multitud, la cual se agolpaba sobre él. 25Había entre la gente una mujer que hacía doce años padecía de hemorragias. 26Había sufrido mucho a manos de varios médicos, y se había gastado todo lo que tenía sin que le hubiera servido de nada, pues, en vez de mejorar, iba de mal en peor. 27Cuando oyó hablar de Jesús, se acercó a él por detrás entre la gente y tocó su manto. 28Pensaba: «Si logro tocar siquiera su manto, quedaré sana». 29Al instante, cesó su hemorragia y se dio cuenta de que su cuerpo había quedado libre de esa aflicción.
30Al momento, Jesús se dio cuenta de que había salido poder de sí mismo, así que se volvió hacia la gente y preguntó:
—¿Quién ha tocado mi manto?
31—Ves que te apretuja la gente —le contestaron sus discípulos—, y aun así preguntas: “¿Quién me ha tocado?”.
32Pero Jesús seguía mirando a su alrededor para ver quién lo había hecho. 33La mujer, sabiendo lo que había sucedido, se acercó temblando de miedo y, arrojándose a sus pies, confesó toda la verdad.
34—¡Hija, tu fe te ha sanado! —dijo Jesús—. Vete en paz y queda sana de tu aflicción.
35Todavía estaba hablando Jesús cuando llegaron unos hombres de la casa de Jairo, jefe de la sinagoga, para decirle:
—Tu hija ha muerto. ¿Para qué sigues molestando al Maestro?
36Sin hacer caso de la noticia, Jesús dijo al jefe de la sinagoga:
—No tengas miedo; nada más cree.
37No dejó que nadie lo acompañara, excepto Pedro, Santiago y Juan, el hermano de Santiago. 38Cuando llegaron a la casa del jefe de la sinagoga, Jesús notó el alboroto, y que la gente lloraba y daba grandes alaridos. 39Entró y dijo:
—¿Por qué tanto alboroto y llanto? La niña no está muerta, sino dormida.
40Entonces empezaron a burlarse de él, pero él los sacó a todos, tomó consigo al padre y a la madre de la niña y a los discípulos que estaban con él, y entró adonde estaba la niña. 41La tomó de la mano y le dijo: «Talita cum»,5:41 cum. Var. cumi. que significa «Niña, a ti te digo, ¡levántate!».
42La niña, que tenía doce años, se levantó enseguida y comenzó a andar. Ante este hecho todos se llenaron de asombro. 43Él dio órdenes estrictas de que nadie se enterara de lo ocurrido y les mandó que dieran de comer a la niña.
Isus vindecă un om demonizat
(Mt. 8:28-34; Lc. 8:26-37)
1Au ajuns de cealaltă parte a mării, în ținutul gherasenilor1 Locuitorii Gherasei, orașul principal al acelei regiuni, situat la aproximativ 50 km de țărm (vezi și Lc. 8:26). Teritoriul era locuit de eleniști (vezi Is. 65:1). Multe mss conțin gadareni (vezi Mt. 8:28 și nota). Alte mss conțin ghergheseni sau ghergusteni.. 2Când a coborât Isus din barcă, L‑a întâmpinat imediat un om care ieșea din morminte și avea în el un duh necurat. 3El își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să‑l țină legat nici chiar cu un lanț. 4Fusese de multe ori legat cu lanțuri și cu cătușe, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele și nimeni nu‑l putea stăpâni. 5Toată noaptea și toată ziua era prin morminte sau prin munți, urlând și tăindu‑se cu pietre.
6Când L‑a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s‑a închinat 7și a strigat cu glas tare, zicând:
– Ce am eu de‑a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu, să nu mă chinui!
8Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din acest om!“
9Isus l‑a întrebat:
– Care‑ți este numele?
El I‑a zis:
– Numele meu este „Legiune“9, 15 O legiune romană era un contingent militar format din 6000 de soldați., pentru că suntem mulți.
10Și Îl ruga mult pe Isus să nu‑l trimită afară din ținutul acela.10 Vezi Lc. 8:31 și nota.
11Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau.
12Duhurile necurate L‑au rugat, zicând:
– Trimite‑ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!
13Și El le‑a dat voie. Duhurile necurate au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci, s‑a repezit pe râpă în jos, în mare; și s‑au înecat în mare.
14Păzitorii lor au fugit și i‑au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Și aceștia au venit să vadă ce s‑a întâmplat. 15Când au ajuns la Isus și l‑au văzut pe cel ce fusese demonizat, – pe cel ce avusese în el legiunea –, stând jos, îmbrăcat și întreg la minte, s‑au înspăimântat. 16Cei ce văzuseră ce s‑a întâmplat cu cel ce fusese demonizat și cu porcii, le‑au istorisit totul. 17Atunci ei au început să‑L roage pe Isus să plece din hotarele lor.
18În timp ce Isus Se urca în barcă, cel ce fusese demonizat Îl ruga să‑l lase să rămână cu El, 19dar Isus nu l‑a lăsat, ci i‑a zis: „Du‑te acasă, la ai tăi, și istorisește‑le cât de mult a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine!“19 Spre deosebire de alte situații (vezi 1:44 sau 5:43), în care Isus le‑a poruncit celor pe care i‑a vindecat să nu divulge nimănui ce li s‑a întâmplat, în cazul acesta El procedează exact invers, trimițându‑l pe cel vindecat să povestească toată experiența avută. Isus Se afla, de data aceasta, într‑un teritoriu cu populație majoritar elenistică, unde nu exista pericolul ca lucrarea Lui să fie înțeleasă greșit, ca fiind una de natură politică. 20El a plecat și a început să proclame prin Decapolis20 Sau: Cele Zece Orașe, o ligă formată din zece cetăți elenistice, nouă dintre ele situate la est de Iordan. cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți erau uimiți.
Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe
(Mt. 9:18-26; Lc. 8:40-56)
21După ce Isus a trecut iarăși cu barca de cealaltă parte, s‑a adunat la El o mare mulțime de oameni. Și El stătea lângă mare. 22A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui 23și L‑a rugat fierbinte, zicând: „Fetița mea este pe moarte. Vino și pune‑Ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!“ 24Isus a plecat împreună cu el. Și o mare mulțime de oameni Îl urma și se îmbulzea în jurul Lui. 25Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge. 26Ea suferise multe din partea multor doctori și cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27Auzind despre Isus, a venit în mulțime prin spate și s‑a atins de haina Lui. 28Căci își zicea: „Dacă aș atinge măcar hainele Lui, voi fi vindecată!“ 29Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei.
30Isus Și‑a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându‑Se spre mulțime, a întrebat:
– Cine s‑a atins de hainele Mele?
31Ucenicii I‑au zis:
– Vezi că mulțimea se îmbulzește în jurul Tău, iar Tu întrebi: „Cine M‑a atins?!“
32El însă Se uita de jur‑împrejur ca s‑o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându‑I tot adevărul. 34Isus i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a vindecat! Du‑te în pace și fii vindecată de boala ta!“
35În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva din casa conducătorului sinagogii și au zis:
– Fiica ta a murit. De ce‑L mai deranjezi pe Învățător?
36Dar Isus, fără să ia în seamă cuvintele lor, i‑a zis conducătorului sinagogii:
– Nu te teme! Crede doar!
37N‑a dat voie nimănui să‑L însoțească în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo tulburare și pe cei ce plângeau și boceau mult. 39El a intrat și le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și plângeți? Copilul n‑a murit, ci doarme!“ 40Ei însă râdeau de El.
Isus i‑a scos pe toți afară, i‑a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia și pe cei ce erau cu El și a intrat acolo unde era copilul. 41A apucat copilul de mână și i‑a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă41 Evanghelistul preferă să traducă termenii ebraici sau aramaici, ceea ce indică faptul că evanghelia pe care a scris‑o le‑a fost adresată mai întâi vorbitorilor de limbă greacă.: „Fetițo, ție îți zic, scoală‑te!“ 42Fetița s‑a ridicat imediat și a început să umble. Ea era în vârstă de doisprezece ani. Ei42 Unele mss conțin: Și imediat ei. au înmărmurit de mirare. 43Isus le‑a poruncit stăruitor ca nimeni să nu știe despre aceasta și a spus să i se dea fetiței să mănânce.
