1Isaac había llegado a viejo y se había debilitado su vista. Un día llamó a Esaú, su hijo mayor.
—¡Hijo mío! —dijo.
—Aquí estoy —contestó Esaú.
2—Como te darás cuenta, ya estoy muy viejo y en cualquier momento puedo morirme. 3Pues toma tus armas, tu arco y tus flechas y ve al campo a cazarme algún animal. 4Prepárame luego un buen guiso, como a mí me gusta, y tráemelo para que me lo coma. Entonces yo mismo te bendeciré antes de morir.
5Como Rebeca había estado escuchando mientras Isaac hablaba a su hijo Esaú, en cuanto este se fue al campo a cazar un animal para su padre, 6ella dijo a su hijo Jacob:
—Según acabo de escuchar, tu padre le ha pedido a tu hermano Esaú 7que cace un animal y se lo traiga para hacerle un guiso como a él le gusta. También le ha prometido que antes de morir lo va a bendecir, poniendo al Señor como testigo. 8Ahora bien, hijo mío, escúchame bien y haz lo que te mando. 9Ve al rebaño y tráeme de allí dos de los mejores cabritos, para que yo le prepare a tu padre un guiso como a él le gusta. 10Tú se lo llevarás para que se lo coma y así él te dará su bendición antes de morirse.
11Pero Jacob dijo a su madre:
—Hay un problema: mi hermano Esaú es muy velludo y yo soy lampiño. 12Si mi padre me toca, se dará cuenta de que quiero engañarlo y esto hará que me maldiga en vez de bendecirme.
13—Hijo mío, ¡que esa maldición caiga sobre mí! —le contestó su madre—. Tan solo haz lo que te pido y ve a buscarme esos cabritos.
14Jacob fue a buscar los cabritos, se los llevó a su madre y ella preparó el guiso tal como le gustaba a su padre. 15Luego sacó la mejor ropa de su hijo mayor Esaú, la cual tenía en casa, y con ella vistió a su hijo menor Jacob. 16Con la piel de los cabritos le cubrió los brazos y la parte lampiña del cuello, 17y entregó a Jacob el guiso y el pan que había preparado.
18Jacob se presentó ante su padre y dijo:
—¡Padre!
—Dime, hijo mío, ¿quién eres tú? —preguntó Isaac.
19—Soy Esaú, tu primogénito —contestó Jacob—. Ya hice todo lo que me pediste. Ven, por favor, y siéntate a comer de lo que he cazado; así podrás darme tu bendición.
20Pero Isaac preguntó a su hijo:
—¿Cómo fue que lo encontraste tan pronto, hijo mío?
—El Señor tu Dios me ayudó —respondió Jacob.
21Isaac dijo:
—Acércate, hijo mío, para que pueda tocarte y saber si de veras eres o no mi hijo Esaú.
22Jacob se acercó a su padre, quien al tocarlo dijo:
—La voz es la de Jacob, pero las manos son las de Esaú. 23Así que no lo reconoció, porque sus manos eran velludas como las de Esaú. Ya se disponía a bendecirlo 24cuando volvió a preguntarle:
—¿En serio eres mi hijo Esaú?
—Claro que sí —respondió Jacob.
25Entonces su padre dijo:
—Tráeme lo que has cazado, para que lo coma, y te daré mi bendición.
Jacob sirvió y su padre comió. También le llevó vino y su padre lo bebió. 26Luego dijo su padre:
—Acércate ahora, hijo mío, y dame un beso.
27Jacob se acercó y lo besó. Cuando Isaac olió su ropa, lo bendijo con estas palabras:
«El olor de mi hijo
es como el de un campo
bendecido por el Señor.
28Que Dios te conceda el rocío del cielo;
que de la riqueza de la tierra
te dé grano y vino nuevo en abundancia.
29Que te sirvan los pueblos;
que se postren ante ti las naciones.
Que seas señor de tus hermanos;
que se postren ante ti los hijos de tu madre.
Maldito sea el que te maldiga
y bendito el que te bendiga».
30No bien había terminado Isaac de bendecir a Jacob y este de salir de la presencia de su padre, cuando Esaú volvió de cazar. 31También él preparó un guiso, se lo llevó a su padre y le dijo:
—Levántate, padre mío, y come de lo que ha cazado tu hijo. Luego podrás darme tu bendición.
32Pero Isaac lo interrumpió:
—¿Quién eres tú?
—Soy Esaú, tu hijo primogénito —respondió.
33Isaac comenzó a temblar y muy sobresaltado dijo:
—¿Quién fue el que ya me trajo lo que había cazado? Poco antes de que llegaras, yo me lo comí todo. ¡Ya le di mi bendición y no puedo quitársela!
34Al escuchar Esaú las palabras de su padre, lanzó un grito aterrador y, lleno de amargura, le dijo:
—¡Padre mío, te ruego que también a mí me bendigas!
35Pero Isaac respondió:
—Tu hermano vino y me engañó y se llevó la bendición que a ti te correspondía.
36—¡Con toda razón le pusieron Jacob!27:36 En hebreo, Jacob significa él agarra el talón (en sentido figurado: él suplanta o engaña). —respondió Esaú—. Ya van dos veces que me engaña: primero me quita mis derechos de primogénito y ahora se lleva mi bendición. ¿No te queda ninguna bendición para mí?
37Isaac respondió:
—Ya lo he puesto por señor tuyo: todos sus hermanos serán siervos suyos; lo he sustentado con trigo y con vino. ¿Qué puedo hacer ahora por ti, hijo mío?
38Pero Esaú insistió:
—¿Acaso tienes una sola bendición, padre mío? ¡Bendíceme también a mí!
Y se echó a llorar. 39Entonces su padre dijo:
«Vivirás lejos de las riquezas de la tierra,
lejos del rocío que cae del cielo.
40Gracias a tu espada,
vivirás y servirás a tu hermano.
Pero, cuando te impacientes,
te librarás de su yugo».
Jacob huye de Esaú
41A partir de ese momento, Esaú guardó un profundo rencor hacia su hermano por causa de la bendición que le había dado su padre y pensaba: «Ya falta poco para que hagamos duelo por mi padre; después de eso, mataré a mi hermano Jacob».
42Cuando Rebeca se enteró de lo que planeaba Esaú, mandó llamar a Jacob y le dijo:
—Mira, tu hermano Esaú está planeando matarte para vengarse de ti. 43Por eso, hijo mío, obedéceme: Prepárate y huye enseguida a Jarán, a la casa de mi hermano Labán, 44y quédate con él por unos días, hasta que se calme el enojo de tu hermano. 45Cuando ya se haya tranquilizado y olvide lo que le has hecho, yo enviaré a buscarte. ¿Por qué voy a perder a mis dos hijos en un solo día?
46Luego Rebeca dijo a Isaac:
—Estas mujeres hititas me tienen cansada. Me han quitado las ganas de vivir. Si Jacob se llega a casar con una de las hititas que viven en este país, ¡más me valdría morir!
Iacov obține binecuvântarea prin înșelăciune
1Când Isaac a îmbătrânit și i‑au slăbit ochii, nemaiputând să vadă, l‑a chemat pe Esau, fiul său cel mare, și i‑a zis:
– Fiule!
El i‑a răspuns:
– Iată‑mă!
2Isaac i‑a zis:
– Iată, eu sunt bătrân și nu știu ziua morții mele. 3Te rog, ia‑ți acum armele – tolba cu săgeți și arcul – ieși la câmp și adu‑mi vânat. 4Apoi pregătește‑mi o mâncare gustoasă, așa cum îmi place mie și adu‑mi‑o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.
5Rebeca a auzit ceea ce Isaac i‑a spus fiului său Esau.
Când Esau a plecat la câmp ca să prindă vânat și să‑l aducă, 6Rebeca i‑a zis fiului său Iacov:
– Iată, l‑am auzit pe tatăl tău vorbind cu fratele tău, Esau, și zicând: 7„Adu‑mi niște vânat și pregătește‑mi o mâncare gustoasă ca să mănânc și să te binecuvântez în prezența Domnului, înainte de moartea mea.“ 8De aceea, fiule, ascultă‑mă și fă ce‑ți poruncesc! 9Du‑te la turmă și ia‑mi de acolo doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă, așa cum îi place lui. 10Apoi o vei aduce tatălui tău ca s‑o mănânce, pentru ca el să te binecuvânteze înainte de moartea lui.
11Dar Iacov i‑a răspuns mamei sale, Rebeca:
– Iată că fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă. 12Dacă tatăl meu mă va pipăi, mă va considera un înșelător și voi atrage asupra mea blestemul în locul binecuvântării.
13Mama sa i‑a zis:
– Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule! Numai ascultă‑mi glasul! Du‑te și adu‑mi iezii.
14El s‑a dus, i‑a luat și i‑a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit o mâncare gustoasă, așa cum îi plăcea tatălui său. 15După aceea, Rebeca a luat cele mai bune haine ale fiului său cel mare, Esau, pe care le avea acasă, și l‑a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul său cel mic. 16Ea a pus pieile iezilor pe mâinile lui și pe partea netedă a gâtului său. 17Apoi a dat în mâna lui Iacov, fiul său, mâncarea gustoasă și pâinea pe care le pregătise.
18El a venit la tatăl său și a zis:
– Tată!
El a zis:
– Iată‑mă! Care ești, fiule?
19Iacov i‑a zis tatălui său:
– Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut așa cum mi‑ai spus. Te rog, ridică‑te și vino să mănânci din vânatul meu, ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze.
20Isaac i‑a zis fiului său:
– Cum de l‑ai găsit așa de repede, fiule?
El a răspuns:
– Pentru că Domnul, Dumnezeul tău, mi l‑a scos în cale.
21Atunci Isaac i‑a zis lui Iacov:
– Te rog, apropie‑te ca să te simt, fiule! Ești tu oare fiul meu Esau, sau nu?
22Iacov s‑a apropiat de tatăl său, Isaac, care l‑a atins și a zis: „Vocea este a lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau.“ 23Nu l‑a recunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase la fel ca și mâinile fratelui său, Esau; așa că l‑a binecuvântat.
24Isaac l‑a întrebat:
– Ești tu într-adevăr fiul meu Esau?
Iacov a răspuns:
– Da, eu sunt!
25Atunci Isaac a zis:
– Adu‑mi să mănânc din vânatul fiului meu, pentru ca astfel sufletul meu să te binecuvânteze.
Iacov i‑a adus mâncarea, iar Isaac a mâncat. I‑a adus și vin și a băut.
26Apoi tatăl său, Isaac, i‑a zis:
– Te rog, apropie‑te și dă‑mi sărutare, fiule!
27El s‑a apropiat și i‑a dat sărutare. Isaac a simțit mirosul hainelor lui și l‑a binecuvântat, zicând:
„Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul câmpului
pe care Domnul l‑a binecuvântat.
28Dumnezeu să‑ți dea din roua cerului
și din grăsimea pământului;
să‑ți dea grâne și must din belșug.
29Popoare să‑ți slujească
și neamuri să se plece înaintea ta.
Stăpânește peste frații tăi,
și fiii mamei tale să se plece înaintea ta.
Blestemați să fie cei care te vor blestema
și binecuvântați să fie cei care te vor binecuvânta!“
30Isaac tocmai terminase să‑l binecuvânteze pe Iacov, când, imediat după ce Iacov a ieșit dinaintea tatălui său Isaac, s‑a întors de la vânătoare Esau, fratele său.
31A pregătit și el o mâncare gustoasă și i‑a adus‑o tatălui său.
El i‑a zis tatălui său:
– Să se ridice tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său, pentru ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze.
32Tatăl său, Isaac, l‑a întrebat:
– Tu cine ești?
El a răspuns:
– Sunt fiul tău cel întâi născut, Esau!
33Atunci Isaac s‑a cutremurat foarte tare și a zis:
– Atunci cine a fost cel care a prins vânat și mi l‑a adus? Am mâncat din toate, înainte să vii tu, și l‑am binecuvântat. Cu siguranță, el va fi binecuvântat.
34Când a auzit cuvintele tatălui său, Esau a scos un strigăt puternic, plin de amărăciune, și i‑a zis tatălui său:
– Binecuvântează‑mă și pe mine, tată!
35El i‑a răspuns:
– Fratele tău a venit cu înșelătorie și ți‑a luat binecuvântarea.
36Esau a zis:
– Nu pe bună dreptate se numește el Iacov36 Ya’aqob înseamnă cel care ține de călcâi (în sens figurat: înșelător). Vezi nota de la 25:26.? M‑a înșelat de două ori: mi‑a luat dreptul de întâi născut și iată că acum mi‑a luat și binecuvântarea.
Apoi a zis:
– N‑ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?
37Isaac i‑a răspuns lui Esau și i‑a zis:
– Iată, l‑am pus stăpân peste tine, i‑am dat lui ca robi pe toți frații37 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi și i‑am oferit grâne și must. Prin urmare, ce mai pot face pentru tine, fiule?
38Esau i‑a zis tatălui său:
– Numai o binecuvântare ai, tată? Binecuvântează‑mă și pe mine, tată!
Apoi Esau și‑a ridicat glasul și a plâns.
39Tatăl său, Isaac, a răspuns și i‑a zis:
– Iată, locuința ta va fi departe de grăsimea pământului
și de roua cerului de sus.
40Vei trăi din sabia ta
și‑i vei sluji fratelui tău;
dar când te vei răscula40 Sensul textului ebraic este nesigur.,
îi vei zdrobi jugul de pe gâtul tău.
Fuga lui Iacov la Laban
41Esau l‑a urât pe Iacov din cauza binecuvântării pe care i‑a dat‑o tatăl său și zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu se apropie. Apoi îl voi ucide pe fratele meu, Iacov.“
42Când i s‑a spus Rebecăi despre planurile lui Esau, fiul ei cel mare, a trimis după Iacov, fiul cel mic, și i‑a zis: „Iată, fratele tău, Esau, se împacă cu gândul că te va ucide. 43De aceea, fiule, ascultă‑mă! Ridică‑te, fugi la fratele meu, Laban, în Haran, 44și stai la el pentru câteva zile, până se va potoli mânia fratelui tău, 45până se va potoli furia lui față de tine și va uita ce i‑ai făcut. Apoi voi trimite după tine și te voi lua de acolo. De ce să vă pierd pe amândoi în aceeași zi?“
46După aceea, Rebeca i‑a zis lui Isaac: „M‑am scârbit de viață din cauza acestor fiice a lui Het. Dacă Iacov își va lua o soție ca acestea dintre fiicele lui Het, dintre fiicele țării, la ce‑mi mai este bună viața?“
