Celebración de la Pascua
1Ezequías escribió cartas a todo Israel y Judá, incluyendo a las tribus de Efraín y Manasés, y se las envió, para que acudieran al Templo del Señor en Jerusalén a celebrar la Pascua del Señor, Dios de Israel. 2El rey, los oficiales y toda la asamblea habían decidido celebrar la Pascua en el mes segundo. 3No pudieron hacerlo en la fecha correspondiente porque muchos de los sacerdotes aún no se habían consagrado y el pueblo no se había reunido en Jerusalén. 4Como la propuesta agradó al rey y a la asamblea, 5acordaron pregonar por todo Israel, desde Dan hasta Berseba, que todos debían acudir a Jerusalén para celebrar la Pascua del Señor, Dios de Israel, pues muchos no la celebraban como está ordenado.
6Los mensajeros salieron por todo Israel y Judá con las cartas del rey y de sus oficiales, y de acuerdo con la orden del rey iban proclamando:
«Israelitas, vuélvanse al Señor, Dios de Abraham, de Isaac y de Israel, para que él se vuelva al remanente de ustedes, que escapó del poder de los reyes de Asiria. 7No sean como sus antepasados ni como sus hermanos, que se rebelaron contra el Señor, Dios de sus antepasados. Por eso él los entregó a la ruina, como ahora lo pueden ver. 8No sean tercos como sus antepasados. Sométanse al Señor y entren en su santuario, que él consagró para siempre. Sirvan al Señor su Dios para que él retire su ardiente ira. 9Si se vuelven al Señor, sus hermanos y sus hijos serán tratados con benevolencia por aquellos que los tienen cautivos, y podrán regresar a esta tierra. El Señor su Dios es misericordioso y compasivo. Si ustedes se vuelven a él, jamás los abandonará».
10Los mensajeros recorrieron toda la región de Efraín y Manasés de ciudad en ciudad, hasta llegar a la región de Zabulón; pero la gente se reía y se burlaba de ellos. 11No obstante, algunos de las tribus de Aser, Manasés y Zabulón se humillaron y fueron a Jerusalén. 12También los habitantes de Judá, movidos por Dios, cumplieron unánimes la orden del rey y de los oficiales, conforme a la palabra del Señor.
13En el mes segundo, una inmensa muchedumbre se reunió en Jerusalén para celebrar la fiesta de los Panes sin levadura. 14Quitaron los altares que había en Jerusalén y los altares donde se quemaba incienso y los arrojaron al arroyo de Cedrón.
15El día catorce del mes segundo celebraron30:15 celebraron. Lit. sacrificaron. la Pascua. Los sacerdotes y los levitas, compungidos, se consagraron y llevaron holocaustos al Templo del Señor, 16después de lo cual ocuparon sus respectivos puestos, conforme a lo ordenado en la Ley de Moisés, hombre de Dios. Los levitas entregaban la sangre a los sacerdotes y estos la rociaban. 17Como muchos de la asamblea no se habían consagrado al Señor, para llevarlo a cabo los levitas tuvieron que matar por ellos los corderos de la Pascua. 18En efecto, mucha gente de Efraín, de Manasés, de Isacar y de Zabulón participó de la comida pascual sin haberse purificado, con los que transgredieron la Ley. Pero Ezequías oró así a favor de ellos: «Perdona, buen Señor, 19a todo el que se ha empeñado de todo corazón en buscarte a ti, Señor, Dios de sus antepasados, aunque no se haya purificado según las normas del santuario». 20Y el Señor escuchó a Ezequías y perdonó30:20 perdonó. Lit. sanó. al pueblo.
21Los israelitas que se encontraban en Jerusalén celebraron, con mucho gozo y durante siete días, la fiesta de los Panes sin levadura. Los levitas y los sacerdotes alababan al Señor todos los días, y le entonaban cantos al son de sus instrumentos musicales.30:21 sus instrumentos musicales. Lit. los instrumentos poderosos del Señor.
22Y Ezequías felicitó a los levitas que habían tenido una buena disposición para servir al Señor. Durante siete días celebraron la fiesta y participaron de la comida pascual, ofreciendo sacrificios de comunión y alabando al Señor, Dios de sus antepasados.
23Pero toda la asamblea acordó prolongar la fiesta siete días más, y llenos de gozo celebraron esos siete días. 24Ezequías, rey de Judá, obsequió a la asamblea mil novillos y siete mil ovejas y cabras; también los oficiales regalaron mil terneros y diez mil ovejas y cabras. Y muchos más sacerdotes se consagraron. 25Toda la asamblea de Judá estaba alegre, lo mismo que todos los sacerdotes, levitas y extranjeros que habían llegado de Israel, así como los que vivían en Judá. 26Desde la época de Salomón, hijo de David, rey de Israel, no se había celebrado en Jerusalén una fiesta como esa. 27Después los sacerdotes y los levitas se pusieron de pie, bendijeron al pueblo y Dios los escuchó. Su oración llegó hasta el cielo, el santo lugar donde Dios habita.
Celebrarea Paștelui
1Ezechia a trimis solie peste tot în Israel și Iuda și a scris scrisori chiar și celor din Efraim și Manase, chemându‑i la Casa Domnului, în Ierusalim, pentru a sărbători Paștele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 2Regele se sfătuise la Ierusalim cu căpeteniile sale și cu toată adunarea să sărbătorească Paștele în luna a doua, 3pentru că nu au putut să‑l sărbătorească la vremea sa, deoarece nu se sfințiseră3 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). destui preoți, iar poporul nu se adunase la Ierusalim. 4Propunerea a plăcut atât regelui, cât și întregii adunări. 5Prin urmare, ei au dat o poruncă prin care urma să se străbată tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, pentru a‑i chema pe oameni la Ierusalim ca să sărbătorească Paștele Domnului, Dumnezeul lui Israel, căci demult nu‑l mai sărbătoriseră în mare număr, după cum era scris. 6Și, așa cum poruncise regele, mesagerii6, 10 Lit.: alergătorii. au dus în tot Israelul și în Iuda scrisorile regelui și ale căpeteniilor sale, în care se spunea:
„Fii ai lui Israel, întoarceți‑vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, iar El Se va întoarce la rămășița care a scăpat, la cei ce au scăpat din mâna împăraților Asiriei! 7Nu fiți ca părinții și ca frații voștri care au fost necredincioși față de Domnul, Dumnezeul părinților voștri, și pe care El i‑a lăsat pradă pustiirii, după cum vedeți astăzi. 8Acum, nu vă înțepeniți ceafa, ca părinții voștri! Dați mâna cu Domnul, veniți la Sfântul Lui Lăcaș, pe care l‑a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, ca astfel să se depărteze de la voi apriga Lui mânie! 9Căci dacă vă veți întoarce la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi îndurare la cei ce i‑au luat captivi și se vor întoarce în țara aceasta, căci Domnul, Dumnezeul vostru, este plin de har și milostiv și nu‑Și va întoarce fața de la voi, dacă vă întoarceți la El.“
10Mesagerii au străbătut fiecare cetate din Efraim și Manase, până în Zabulon, însă oamenii râdeau de ei și‑i batjocoreau. 11Totuși, au existat unii din Așer, din Manase și din Zabulon care s‑au smerit și au venit la Ierusalim. 12De asemenea, și în Iuda, mâna lui Dumnezeu i‑a unit pentru ca ei să împlinească porunca regelui și a căpeteniilor, poruncă dată potrivit Cuvântului Domnului.
13În luna a doua, o mulțime de oameni s‑a adunat la Ierusalim ca să celebreze Sărbătoarea Azimelor. Era o adunare foarte mare. 14S‑au ridicat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalim, precum și toate altarele pentru tămâiere și le‑au aruncat în uedul14 Vezi nota de la 15:16. Chidron. 15Apoi, în a paisprezecea zi a lunii a doua, au înjunghiat mieii de Paște. Preoții și leviții, plini de rușine, s‑au sfințit și au adus arderi‑de‑tot la Casa Domnului. 16Ei stăteau la locurile lor, așa cum era hotărât cu privire la ei în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu; și preoții stropeau sângele pe care‑l luau de la leviți. 17Fiindcă erau mulți în adunare care nu se sfințiseră,17 Vezi nota de la 30:3. leviții au înjunghiat ei înșiși mieii de Paște pentru toți aceia care nu erau curați și nu puteau să îi închine17 Lit.: sfințească. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). ei Domnului. 18Căci majoritatea poporului, mulți din Efraim, din Manase, din Isahar și din Zabulon, nu se curățise și nu mâncase jertfa de Paște după cum era scris. Însă Ezechia s‑a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, Care este bun, să‑i ierte 19pe toți aceia care s‑au hotărât în inimile lor să‑L caute pe Dumnezeu, pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, chiar și fără sfânta curățire!“ 20Domnul l‑a ascultat pe Ezechia și a vindecat poporul.
21Fiii lui Israel prezenți la Ierusalim au celebrat, cu mare bucurie, Sărbătoarea Azimelor, timp de șapte zile. Leviții și preoții Îl lăudau pe Domnul în fiecare zi cu instrumentele de laudă ale Domnului.
22Ezechia a vorbit pe placul inimii tuturor leviților care arătaseră o bună înțelegere a slujbei Domnului. Ei au mâncat, timp de șapte zile, din partea cuvenită lor, au adus jertfe de pace și I‑au mulțumit Domnului, Dumnezeul părinților lor.
23Întreaga adunare s‑a sfătuit să mai celebreze încă șapte zile. Și au celebrat cu bucurie încă șapte zile, 24deoarece Ezechia, regele lui Iuda, oferise adunării o mie de tauri și șapte mii de oi, iar căpeteniile oferiseră adunării o mie de tauri și zece mii de oi, și deoarece mulți preoți se sfințiseră. 25Toată adunarea lui Iuda împreună cu preoții și leviții și toată adunarea celor sosiți din Israel, precum și străinii, cei sosiți din țara lui Israel și cei ce locuiesc în Iuda, s‑au bucurat împreună. 26A fost o mare bucurie în Ierusalim, așa cum nu a mai fost în Ierusalim din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. 27Preoții și leviții s‑au ridicat și au binecuvântat poporul. Glasul lor s‑a făcut auzit, iar rugăciunea lor a ajuns până la Lăcașul Tău cel Sfânt, până la ceruri.
