ዘፍጥረት 48 – NASV & NTLR

Iacov îi binecuvântează pe fiii lui Iosif

1După toate acestea, i s‑a zis lui Iosif: „Iată, tatăl tău este bolnav.“ Atunci acesta i‑a luat cu el pe cei doi fii ai săi – pe Manase și pe Efraim. 2Când i s‑a spus lui Iacov: „Iată, fiul tău Iosif a venit la tine“, Israel și‑a adunat puterile și s‑a ridicat în șezut, pe pat.

3Iacov i‑a zis lui Iosif:

– Dumnezeul cel Atotputernic3 Ebr.: El‑Șadai mi S‑a arătat la Luz, în țara Canaan, m‑a binecuvântat 4și mi‑a zis: „Iată, te voi face roditor și te voi înmulți. Te voi face o mulțime de popoare și voi da țara aceasta seminței tale după tine, ca pe o proprietate veșnică.“

5Acum, cei doi fii ai tăi, care ți s‑au născut în țara Egiptului, vor fi ai mei. Efraim și Manase vor fi ai mei așa cum sunt Ruben și Simeon. 6Dar urmașii care ți s‑au născut după ei vor fi ai tăi. Ei vor fi numiți după numele fraților lor în teritoriul moștenirii lor. 7După ce m‑am întors din Padan7 Un alt nume pentru Aram Naharaim, în NV Mesopotamiei., Rahela a murit pe drum lângă mine,7 Sau: pe drum, spre mâhnirea mea. în țara Canaan, înainte de a ajunge la Efrata. Am îngropat‑o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

8Când Israel i‑a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat:

– Cine sunt aceștia?

9Iosif i‑a zis tatălui său:

– Sunt fiii mei, pe care mi i‑a dat Dumnezeu aici.

Israel a zis:

– Adu‑i, te rog, la mine ca să‑i binecuvântez.

10Ochii lui Israel erau îngreunați de bătrânețe; nu mai putea să vadă bine. Iosif i‑a apropiat de Israel pe cei doi fii ai săi, iar acesta i‑a sărutat și i‑a îmbrățișat.

11Apoi Israel i‑a zis lui Iosif:

– Nu mi‑am închipuit că o să‑ți mai văd fața, dar iată că Dumnezeu m‑a ajutat să‑ți văd și sămânța.

12Iosif i‑a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său12 Vezi 30:3. A ține un copil pe genunchi făcea parte din ritualul adopției. și s‑a plecat cu fața la pământ. 13Apoi Iosif i‑a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i‑a apropiat de el. 14Dar Israel, încrucișându‑și mâinile, și‑a întins mâna dreaptă și a pus‑o pe capul lui Efraim, care era mai tânăr, iar mâna stângă a pus‑o pe capul lui Manase, deși el era întâiul născut.

15El l‑a binecuvântat pe Iosif și a zis:

– Dumnezeul înaintea Căruia au umblat părinții mei, Avraam și Isaac,

Dumnezeul Care a fost Păstorul vieții mele până astăzi,

16Îngerul Care m‑a răscumpărat din orice rău,

să‑i binecuvânteze pe acești băieți.

Ei să fie numiți după numele meu

și după numele părinților mei, Avraam și Isaac,

și să se înmulțească foarte mult pe pământ.

17Lui Iosif nu i‑a plăcut când a văzut că tatăl său și‑a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, și a apucat mâna tatălui său ca s‑o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase.

18Iosif i‑a zis tatălui său:

– Nu așa, tată! Acesta este întâiul născut. Pe capul lui pune‑ți mâna dreaptă.

19Dar tatăl său a refuzat și a zis:

– Știu, fiule, știu! Și el va ajunge un popor, și el va fi mare. Totuși, fratele său mai mic va fi mai mare decât el, iar sămânța lui va ajunge o mulțime de neamuri.

20Israel i‑a binecuvântat în ziua aceea, zicând:

– În numele tău va binecuvânta Israel și va zice:

„Dumnezeu să te facă precum Efraim și Manase.“

Astfel, el l‑a pus pe Efraim înaintea lui Manase.

21Apoi Israel i‑a zis lui Iosif:

– Iată, eu sunt pe moarte, dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va întoarce în țara părinților voștri. 22Ție, care ești deasupra fraților tăi, îți dau Șechemul pe care l‑am luat cu sabia și cu arcul meu din mâna amoriților.