የሁሉም የመጨረሻ ዕጣ ፈንታ
1ስለዚህ ይህን ሁሉ በልቤ አስቤ እንዲህ አልሁ፤ ጻድቃንና ጠቢባን የሚሠሩትም ሥራ በእግዚአብሔር እጅ ነው፤ ነገር ግን ፍቅር ይሁን ወይም ጥላቻ የሚጠብቀውን ማንም አያውቅም። 2ጻድቃንና ኀጥኣን፣ ደጎችና ክፉዎች9፥2 ሰብዓ ሊቃናት (አቍዊላ) ቨልጌትና ሱርስት እንዲሁ ሲሆኑ፣ ዕብራይስጡ ግን ክፉዎች የሚለው የለም፣ ንጹሓንና ርኩሳን፣ መሥዋዕት የሚያቀርቡና የማያቀርቡ፣ የሁሉም የመጨረሻ ዕጣ ፈንታ አንድ ነው።
ለደጉ ሰው እንደ ሆነው ሁሉ፣
ለኀጢአተኛውም እንዲሁ ነው፤
ለሚምሉት እንደ ሆነው ሁሉ፣
መሐላን ለሚፈሩትም እንዲሁ ነው።
3ከፀሓይ በታች በሁሉም ላይ የሚሆነው ክፋት ይህ ነው፤ የሁሉም የመጨረሻ ዕጣ ፈንታ አንድ ነው። በዚህም ላይ የሰዎች ልብ በክፋት የተሞላ ነው፤ በሕይወት እያሉም በልባቸው ውስጥ እብደት አለ፤ በመጨረሻም ወደ ሙታን ይወርዳሉ። 4በሕያዋን መካከል ያለ ማንኛውም ሰው ተስፋ አለው9፥4 ወይም ታዲያ የሚመረጠው ምንድን ነው? ለሕያዋን ሁሉ ተስፋ አለ፤ በሕይወት ያለ ውሻ ከሞተ አንበሳ ይሻላልና!
5ሕያዋን እንደሚሞቱ ያውቃሉና፤
ሙታን ግን ምንም አያውቁምና፤
መታሰቢያቸው ይረሳል፤
ምንም ዋጋ የላቸውም።
6ፍቅራቸው፣ ጥላቻቸው፣
ቅናታቸውም ከጠፋ ቈይቷል፤
ከፀሓይ በታች በሚሆነው ነገር ሁሉ፣
ፈጽሞ ዕጣ ፈንታ አይኖራቸውም።
7ሂድ፤ ምግብህን በደስታ ብላ፤ ወይንህንም ልብህ ደስ ብሎት ጠጣ፤ ባደረግኸው ነገር እግዚአብሔር ደስ ብሎታልና። 8ዘወትር ልብስህ ነጭ ይሁን፤ ራስህንም ዘወትር በዘይት ቅባ። 9እግዚአብሔር ከፀሓይ በታች በሰጠህ በዚህ ትርጕም የለሽ የሕይወት ዘመን ሁሉ፣ ከንቱ በሆኑትም ቀኖችህ ሁሉ ከምትወድዳት ሚስትህ ጋር ደስ ይበልህ፤ በሕይወትህና ከፀሓይ በታች በምትደክምበት ነገር ሁሉ ይህ ዕድል ፈንታህ ነውና። 10እጅህ የሚያገኘውን ሥራ ሁሉ በሙሉ ኀይልህ ሥራው፤ ልትሄድበት ባለው መቃብር9፥10 በዕብራይስጥ ሲኦል ማለት ነው ውስጥ መሥራትም ሆነ ማቀድ፣ ዕውቀትም ሆነ ጥበብ የለምና።
11ሌላም ነገር ከፀሓይ በታች አየሁ፤
ሩጫ ለፈጣኖች፣
ውጊያም ለኀያላን አይደለም፤
እንጀራ ለጥበበኞች፣
ወይም ባለጠግነት ለብልኆች፣
ወይም ሞገስ ለዐዋቂዎች አይሆንም፤
ጊዜና ዕድል ግን ሁሉን ይገናኛቸዋል።
12ደግሞም የራሱን ጊዜ የሚያውቅ ሰው የለም፤
ዓሦች በክፉ መረብ እንደሚያዙ፣
ወይም ወፎች በወጥመድ እንደሚጠመዱ፣
ሰዎችም ሳያስቡት በሚመጣባቸው፣
በክፉ ጊዜ ይጠመዳሉ።
ጥበብ ከሞኝነት ይበልጣል
13እንዲሁም እጅግ ያስገረመኝን ይህን የጥበብ ምሳሌ ከፀሓይ በታች አየሁ፤ 14ጥቂት ሰዎች የሚኖሩባት አንዲት ትንሽ ከተማ ነበረች፤ አንድ ኀያል ንጉሥም መጣባት፤ ከበባት፤ በላይዋም ትልቅ ምሽግ ሠራባት። 15በዚያችም ከተማ ጥበበኛ የሆነ አንድ ድኻ ሰው ይኖር ነበር፤ በጥበቡም ከተማዋን አዳናት፤ ነገር ግን ያን ድኻ ማንም አላስታወሰውም። 16ስለዚህ፣ “ጥበብ ከኀይል ይበልጣል” አልሁ፤ ሆኖም የድኻው ጥበብ ተንቋል፤ ቃሉም አልተሰማም።
17ሞኞችን ከሚያስተዳድር ገዥ ጩኸት ይልቅ፣
ጠቢብ በዝግታ የሚናገረው ቃል ይደመጣል።
18ጥበብ ከጦር መሣሪያ ይበልጣል፤
ነገር ግን አንድ ኀጢአተኛ ብዙ መልካም ነገርን ያጠፋል።
Aceeași soartă pentru toți
1Da, mi‑am îndemnat inima să înțeleagă toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am priceput că cei drepți, cei înțelepți și lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu știe dacă îl așteaptă dragoste sau ură. Totul se află în viitor, înaintea lui.1 Sensul ultimei propoziții este nesigur. Sau amândouă sunt înaintea lui. 2Pe toți îi așteaptă o singură soartă:
pe cel drept ca și pe cel rău,
pe cel bun și curat, ca și pe cel necurat,
pe cel ce aduce jertfe ca și pe cel ce nu aduce jertfe,
pe cel bun ca și pe cel păcătos,
pe cel ce jură ca și pe cel ce se teme să facă un jurământ.
3Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, și anume că toți au aceeași soartă. Mai mult, inima fiilor omului este plină de rău. Este atâta nebunie în inima lor în timpul vieții lor; apoi se duc la cei morți. 4Dar pentru cine se află printre toți cei vii, mai există speranță, căci mai bine un câine viu, decât un leu mort.
5Cei vii știu măcar că vor muri,
pe când cei morți nu mai știu nimic.
Nu mai au parte de nicio plată.
Până și amintirea le este dată uitării,
6la fel cum și dragostea lor, ura lor și
gelozia lor au pierit demult!
Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic
din tot ceea ce se face sub soare.
7Mănâncă‑ți cu bucurie pâinea și bea‑ți cu inimă veselă vinul, căci demult ți‑a acceptat Dumnezeu lucrările. 8Hainele să‑ți fie albe tot timpul, iar uleiul să nu‑ți lipsească de pe cap. 9Petrece‑ți viața împreună cu soția pe care o iubești, în toate zilele vieții tale deșarte pe care El ți le‑a dat sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta este partea ta în viață, aceasta‑ți este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare. 10Tot ceea ce mâna ta găsește să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților10 Ebr.: Șeol, acolo unde vei merge și tu, de altfel.
11Apoi m‑am întors și am văzut că, sub soare,
nu cei sprinteni câștigă alergarea
și nu cei viteji câștigă războiul;
nu cei înțelepți câștigă pâinea,
nu cei iscusiți câștigă bogății
și nu cei cunoscători au parte de bunăvoință,
ci toate țin de vreme și de împrejurări.
12Omul nu‑și cunoaște nici măcar ceasul morții:
la fel cum sunt prinși peștii în nada înșelătoare
și precum sunt prinse păsările în laț,
tot așa sunt trași în capcană și fiii oamenilor,
atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neașteptate.
Înțelepciunea, mai valoroasă decât nebunia
13Iată ce lucru înțelept am văzut sub soare și mi s‑a părut de mare preț. 14Era odată o cetate mică și cu puțini oameni în ea. Împotriva ei a venit un rege puternic, care a înconjurat‑o și a ridicat împotriva ei mari întărituri. 15În ea s‑a aflat însă un înțelept sărac, care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui. Dar nimeni nu și‑a mai adus aminte apoi de săracul acela. 16Prin urmare, mi‑am zis: înțelepciunea este mai bună decât tăria, dar înțelepciunea săracului este disprețuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate.
17Mai bine să asculți cuvintele liniștite ale înțelepților,
decât strigătul celui ce stăpânește printre nesăbuiți!
18Mai bună este înțelepciunea decât armele,
dar un singur păcătos distruge mult bine!
