David y Jonatán
1David huyó de Nayot de Ramá y fue adonde estaba Jonatán.
—¿Qué he hecho yo? —preguntó—. ¿Qué crimen o delito he cometido contra tu padre, para que él quiera matarme?
2—¿Morir tú? ¡De ninguna manera! —respondió Jonatán—. Mi padre no hace nada, por insignificante que sea, sin que me lo diga. ¿Por qué me lo habría de ocultar? ¡Eso no es posible!
3Pero David juró y perjuró:
—Tu padre sabe muy bien que tú me estimas, así que seguramente habrá pensado: “Jonatán no debe enterarse, para que no se disguste”. Pero tan cierto como que el Señor y tú viven, te aseguro que estoy a un paso de la muerte.
4—Dime qué quieres que haga y lo haré —respondió Jonatán.
5—Sabes —dijo David—, mañana es la fiesta de luna nueva y se supone que yo debo sentarme a la mesa para comer con el rey. Pues bien, deja que me esconda en el campo hasta pasado mañana por la tarde. 6Si tu padre me extraña, dile que yo insistí en que me dejaras ir enseguida a Belén, mi pueblo, pues toda mi familia estaba reunida allá para celebrar su sacrificio anual. 7Si él responde que está bien, entonces no corro ningún peligro. Pero si se enfurece, con eso sabrás que ha decidido acabar conmigo. 8Ya que en presencia del Señor has hecho un pacto conmigo, que soy tu servidor, te ruego que me seas leal. Si me consideras culpable, no hace falta que me entregues a tu padre; ¡mátame tú mismo!
9—¡No digas tal cosa! —exclamó Jonatán—. Si llegara a enterarme de que mi padre ha decidido hacerte algún daño, ¿no crees que te lo diría?
10David preguntó:
—Si tu padre te responde de mal modo, ¿quién me lo hará saber?
11Por toda respuesta, Jonatán invitó a David a salir al campo. Una vez allí, 12dijo:
—David, te juro por el Señor, Dios de Israel, que a más tardar pasado mañana a esta hora averiguaré lo que piensa mi padre. Si no corres peligro, de alguna manera te lo haré saber. 13Pero si mi padre intenta hacerte daño y yo no te aviso para que puedas escapar, ¡que el Señor me castigue sin piedad, y que esté contigo como estuvo con mi padre! 14Y si todavía estoy vivo cuando el Señor te muestre su bondad, te pido que también tú seas bondadoso conmigo y no dejes que me maten. 15¡Nunca dejes de ser bondadoso con mi familia, aun cuando el Señor borre de la faz de la tierra a todos tus enemigos! 16¡Que el Señor pida cuentas de esto a tus enemigos!
De ese modo Jonatán hizo un pacto con la familia de David, 17pues quería a David como a sí mismo. Por ese cariño que le tenía, pidió a David confirmar el pacto bajo juramento. 18Además dijo:
—Mañana es la fiesta de luna nueva. Cuando vean tu asiento desocupado, te van a extrañar. 19Pasado mañana, sin falta, ve adonde te escondiste la otra vez y quédate junto a la piedra de Ézel. 20Yo fingiré estar tirando al blanco y lanzaré tres flechas en esa dirección. 21Entonces diré a uno de mis criados que vaya a buscarlas. Si digo: “Mira, las flechas están más acá, recógelas”; eso querrá decir que no hay peligro y tan cierto como que el Señor vive, podrás salir sin ninguna preocupación. 22Pero si digo: “Mira, las flechas están más allá”, eso querrá decir que el Señor quiere que te vayas, así que ¡escápate! 23¡Que el Señor sea siempre testigo del juramento que tú y yo nos hemos hecho!
24David se escondió en el campo. Cuando llegó la fiesta de luna nueva, el rey se sentó a la mesa para comer 25ocupando, como de costumbre, el puesto junto a la pared. Jonatán se sentó enfrente,20:25 se sentó enfrente (LXX); se levantó (TM). mientras que Abner se acomodó a un lado de Saúl. El asiento de David quedó desocupado. 26Ese día Saúl no dijo nada, pues pensó: «Algo le habrá pasado a David, que lo dejó ritualmente impuro, y seguramente no pudo purificarse». 27Pero como al día siguiente, que era el segundo del mes, el puesto de David seguía desocupado, Saúl preguntó a Jonatán:
—¿Cómo es que ni ayer ni hoy vino el hijo de Isaí a la comida?
28Jonatán respondió:
—David me insistió en que le diera permiso para ir a Belén. 29Me dijo: “Por favor, déjame ir. Mi familia va a celebrar el sacrificio anual en nuestro pueblo, y mi hermano me ha ordenado que vaya. Hazme este favor, y permite que me dé una escapada para ver a mis hermanos”. Por eso es que David no se ha sentado a comer con Su Majestad.
30Al oír esto, Saúl se enfureció con Jonatán.
—¡Hijo de mala madre! —exclamó—. ¿Crees que no sé que eres muy amigo del hijo de Isaí, para vergüenza tuya y de tu desgraciada madre? 31Mientras el hijo de Isaí viva en esta tierra, ¡ni tú ni tu reino estarán seguros! Así que manda a buscarlo y tráemelo, pues está condenado a morir.
32—¿Y por qué ha de morir? —reclamó Jonatán—. ¿Qué mal ha hecho?
33Por toda respuesta, Saúl le arrojó su lanza para herirlo. Así Jonatán se convenció de que su padre estaba decidido a matar a David.
34Enfurecido, Jonatán se levantó de la mesa y no quiso tomar parte en la comida del segundo día de la fiesta. Estaba muy afligido porque su padre había insultado a David.
35Por la mañana Jonatán salió al campo para encontrarse con David. Uno de sus criados más jóvenes lo acompañaba. 36Jonatán le dijo: «Corre a buscar las flechas que voy a lanzar».
El criado se echó a correr, y Jonatán lanzó una flecha que lo sobrepasó. 37Cuando el criado llegó al lugar donde la flecha había caído, Jonatán gritó: «¡Más allá! ¡La flecha está más allá! 38¡Date prisa! ¡No te detengas!». Y así continuó gritándole Jonatán. Cuando el criado recogió la flecha y se la trajo a su amo, 39lo hizo sin sospechar nada, pues solo Jonatán y David sabían de qué se trataba. 40Entonces Jonatán dio sus armas al criado. «Vete —dijo—; llévalas de vuelta a la ciudad».
41En cuanto el criado se fue, David salió de su escondite20:41 salió de su escondite. Lit. se levantó del lado del sur. y luego se postró tres veces con su rostro en tierra. Enseguida se besaron y lloraron juntos, hasta que David se desahogó.
42«Puedes irte tranquilo —dijo Jonatán a David—, pues los dos hemos hecho un juramento eterno en nombre del Señor, pidiéndole que juzgue entre tú y yo, y entre tus descendientes y los míos». Así que David se fue y Jonatán regresó a la ciudad.
David și Ionatan
1David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan și l‑a întrebat:
– Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea și cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de caută să‑mi ia viața?
2Ionatan i‑a răspuns:
– Nicidecum! Nu vei muri! Iată, tatăl meu nu face niciun lucru, nici mare, nici mic, fără să mi‑l dezvăluie. De ce ar ascunde tatăl meu lucrul acesta de mine? Nu este așa.
3Dar David a jurat din nou și a zis:
– Tatăl tău știe foarte bine că am găsit bunăvoință înaintea ta3, 29 Lit.: în ochii tăi. și trebuie să‑și fi zis: „Să nu știe Ionatan lucrul acesta, căci s‑ar întrista.“ Cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău că între mine și moarte nu este decât un pas.
4Ionatan i‑a zis lui David:
– Voi face pentru tine orice vei spune.
5David i‑a zis lui Ionatan:
– Iată, mâine va fi lună nouă5 Vezi Num. 28:11-15 [peste tot în capitol]. și ar trebui să stau la masă împreună cu regele. Totuși, lasă‑mă să plec și să mă ascund în câmp până în a treia seară. 6Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să‑i spui: „David m‑a rugat stăruitor să‑l las să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, căci se aduce acolo o jertfă anuală pentru toată familia.“ 7Dacă va zice: „Bine!“, atunci va fi pace pentru robul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să știi că a hotărât să‑mi facă rău. 8Prin urmare, arată bunătate față de robul tău, căci l‑ai adus pe robul tău în legământ cu tine înaintea Domnului. Iar dacă se găsește vreo nelegiuire în mine, omoară‑mă tu însuți! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?
9Ionatan i‑a zis:
– Niciodată! Dacă aș fi știut că tatăl meu a hotărât să‑ți facă rău, oare nu ți‑aș fi spus?
10David l‑a întrebat pe Ionatan:
– Cine mă va înștiința dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime?
11Ionatan i‑a răspuns:
– Vino, să ieșim pe câmp.
Și au ieșit amândoi pe câmp.
12Ionatan i‑a zis lui David:
– Martor îmi este Domnul, Dumnezeul lui Israel, că îl voi cerceta pe tatăl meu mâine și poimâine cam pe la ora asta. Iar dacă are gânduri bune față de David, nu voi trimite eu pe cineva la tine și nu‑ți voi dezvălui lucrul acesta? 13Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea13 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑i facă Domnul lui Ionatan și chiar mai mult). dacă tatăl meu va dori să‑ți facă rău, iar eu nu‑ți voi dezvălui lucrul acesta și nu te voi lăsa să pleci în siguranță. Și Domnul să fie cu tine așa cum a fost și cu tatăl meu. 14Dacă voi mai trăi, să te porți cu mine cu îndurarea14 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. Domnului, ca să nu mor. 15Să nu‑ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de familia mea, nici chiar atunci când Domnul va șterge de pe fața pământului pe fiecare din dușmanii lui David.
16Ionatan a încheiat legământ cu Casa lui David. „Domnul să ceară socoteală din mâna dușmanilor lui David!“ 17Ionatan a rostit din nou un jurământ cu David, din dragoste pentru el, căci îl iubea cu o dragoste ca pentru propriul său suflet.
18Apoi Ionatan i‑a zis:
– Mâine este lună nouă și lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol. 19Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te‑ai ascuns prima oară și să stai lângă piatra Ezel19 Sensul termenului ebraic este nesigur.. 20Eu voi trage trei săgeți spre ea, ca și când aș trage la țintă. 21Apoi voi trimite un băiat, spunându‑i: „Du‑te și caută săgețile!“ Dacă îi voi spune băiatului: „Iată, săgețile sunt dincoace de tine. Adu‑le încoace!“, atunci să vii, pentru că, viu este Domnul, te afli în siguranță. Nu este niciun pericol. 22Dacă însă îi voi spune tânărului: „Iată, săgețile sunt dincolo de tine“, atunci să pleci, pentru că Domnul te trimite. 23Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, iată, Domnul este martor între mine și tine pe vecie.
24David s‑a ascuns în câmp. A venit luna nouă, și regele s‑a așezat la masă să mănânce. 25Regele s‑a așezat, ca de obicei, pe scaunul său, pe scaunul de lângă perete. Ionatan s‑a ridicat, iar Abner s‑a așezat lângă Saul. Locul lui David a rămas însă gol. 26Saul n‑a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s‑a întâmplat ceva cu David. Își spunea: „El nu este curat, cu siguranță nu este curat.“ 27În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol.
Atunci Saul l‑a întrebat pe fiul său Ionatan:
– De ce nu a venit fiul lui Ișai la masă, nici ieri și nici astăzi?
28Ionatan i‑a răspuns:
– David mi‑a cerut voie să se ducă la Betleem. 29El mi‑a zis: „Dă‑mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, iar fratele meu mi‑a poruncit să fiu acolo. Acum, dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, dă‑mi voie, te rog, să plec repede și să‑mi văd frații!“ De aceea nu a venit la masa regelui.
30Saul s‑a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i‑a zis:
– Fiu de femeie ușuratică și răzvrătită30 Cuvintele lui Saul îl caracterizează indirect pe Ionatan (Nu ești fiul meu! Ești un trădător!).! Crezi că nu știu că ți‑ai ales ca prieten pe fiul lui Ișai, spre rușinea ta și spre rușinea goliciunii mamei tale? 31Atât timp cât fiul lui Ișai trăiește pe acest pământ, nici tu și nici regatul tău nu veți fi în siguranță. Trimite deci și adu‑l la mine pentru că este vrednic de moarte!
32Dar Ionatan i‑a răspuns tatălui său, Saul:
– Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?
33Atunci Saul a aruncat sulița spre el ca să‑l lovească. Astfel, Ionatan a înțeles că tatăl său era hotărât să‑l omoare pe David. 34Ionatan s‑a ridicat de la masă, arzând de mânie, și în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic, căci era trist din cauza lui David, fiindcă tatăl său îl umilise.
35În dimineața următoare, Ionatan a ieșit la câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un băiețaș. 36El i‑a zis băiatului: „Aleargă și găsește, te rog, săgețile pe care le trag.“ Băiatul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el. 37Când băiatul a ajuns la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după el: „Nu‑i așa că săgeata este dincolo de tine?“ 38Ionatan a strigat după băiat: „Iute! Grăbește‑te! Nu te opri!“ Băiatul a strâns săgețile și s‑a întors la stăpânul său. 39Acesta nu înțelegea nimic. Doar Ionatan și David înțelegeau ce se întâmpla. 40Ionatan i‑a dat băiatului armele sale și i‑a zis: „Du‑te și du‑le în cetate!“
41După ce a plecat băiatul, David s‑a ridicat din partea de sud a stâncii, s‑a aruncat cu fața la pământ și s‑a închinat de trei ori. Apoi s‑au sărutat unul pe altul și au plâns împreună, dar David a plâns mai mult.
42Ionatan i‑a zis lui David: „Mergi în pace! Să fie precum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: «Domnul să fie între mine și tine și între sămânța mea și sămânța ta pe vecie.»“
Apoi David s‑a ridicat și a plecat, iar Ionatan s‑a întors în cetate.
