The Message

Psalm 78

An Asaph Psalm

11-4 Listen, dear friends, to God’s truth,
    bend your ears to what I tell you.
I’m chewing on the morsel of a proverb;
    I’ll let you in on the sweet old truths,
Stories we heard from our fathers,
    counsel we learned at our mother’s knee.
We’re not keeping this to ourselves,
    we’re passing it along to the next generation—
God’s fame and fortune,
    the marvelous things he has done.

5-8 He planted a witness in Jacob,
    set his Word firmly in Israel,
Then commanded our parents
    to teach it to their children
So the next generation would know,
    and all the generations to come—
Know the truth and tell the stories
    so their children can trust in God,
Never forget the works of God
    but keep his commands to the letter.
Heaven forbid they should be like their parents,
    bullheaded and bad,
A fickle and faithless bunch
    who never stayed true to God.

9-16 The Ephraimites, armed to the teeth,
    ran off when the battle began.
They were cowards to God’s Covenant,
    refused to walk by his Word.
They forgot what he had done—
    marvels he’d done right before their eyes.
He performed miracles in plain sight of their parents
    in Egypt, out on the fields of Zoan.
He split the Sea and they walked right through it;
    he piled the waters to the right and the left.
He led them by day with a cloud,
    led them all the night long with a fiery torch.
He split rocks in the wilderness,
    gave them all they could drink from underground springs;
He made creeks flow out from sheer rock,
    and water pour out like a river.

17-20 All they did was sin even more,
    rebel in the desert against the High God.
They tried to get their own way with God,
    clamored for favors, for special attention.
They whined like spoiled children,
    “Why can’t God give us a decent meal in this desert?
Sure, he struck the rock and the water flowed,
    creeks cascaded from the rock.
But how about some fresh-baked bread?
    How about a nice cut of meat?”

21-31 When God heard that, he was furious—
    his anger flared against Jacob,
    he lost his temper with Israel.
It was clear they didn’t believe God,
    had no intention of trusting in his help.
But God helped them anyway, commanded the clouds
    and gave orders that opened the gates of heaven.
He rained down showers of manna to eat,
    he gave them the Bread of Heaven.
They ate the bread of the mighty angels;
    he sent them all the food they could eat.
He let East Wind break loose from the skies,
    gave a strong push to South Wind.
This time it was birds that rained down—
    succulent birds, an abundance of birds.
He aimed them right for the center of their camp;
    all round their tents there were birds.
They ate and had their fill;
    he handed them everything they craved on a platter.
But their greed knew no bounds;
    they stuffed their mouths with more and more.
Finally, God was fed up, his anger erupted—
    he cut down their brightest and best,
    he laid low Israel’s finest young men.

32-37 And—can you believe it?—they kept right on sinning;
    all those wonders and they still wouldn’t believe!
So their lives dribbled off to nothing—
    nothing to show for their lives but a ghost town.
When he cut them down, they came running for help;
    they turned and pled for mercy.
They gave witness that God was their rock,
    that High God was their redeemer,
But they didn’t mean a word of it;
    they lied through their teeth the whole time.
They could not have cared less about him,
    wanted nothing to do with his Covenant.

38-55 And God? Compassionate!
    Forgave the sin! Didn’t destroy!
Over and over he reined in his anger,
    restrained his considerable wrath.
He knew what they were made of;
    he knew there wasn’t much to them,
How often in the desert they had spurned him,
    tried his patience in those wilderness years.
Time and again they pushed him to the limit,
    provoked Israel’s Holy God.
How quickly they forgot what he’d done,
    forgot their day of rescue from the enemy,
When he did miracles in Egypt,
    wonders on the plain of Zoan.
He turned the River and its streams to blood—
    not a drop of water fit to drink.
He sent flies, which ate them alive,
    and frogs, which bedeviled them.
He turned their harvest over to caterpillars,
    everything they had worked for to the locusts.
He flattened their grapevines with hail;
    a killing frost ruined their orchards.
He pounded their cattle with hail,
    let thunderbolts loose on their herds.
His anger flared,
    a wild firestorm of havoc,
An advance guard of disease-carrying angels
    to clear the ground, preparing the way before him.
He didn’t spare those people,
    he let the plague rage through their lives.
He killed all the Egyptian firstborns,
    lusty infants, offspring of Ham’s virility.
Then he led his people out like sheep,
    took his flock safely through the wilderness.
He took good care of them; they had nothing to fear.
    The Sea took care of their enemies for good.
He brought them into his holy land,
    this mountain he claimed for his own.
He scattered everyone who got in their way;
    he staked out an inheritance for them—
    the tribes of Israel all had their own places.

56-64 But they kept on giving him a hard time,
    rebelled against God, the High God,
    refused to do anything he told them.
They were worse, if that’s possible, than their parents:
    traitors—crooked as a corkscrew.
Their pagan orgies provoked God’s anger,
    their obscene idolatries broke his heart.
When God heard their carryings-on, he was furious;
    he posted a huge No over Israel.
He walked off and left Shiloh empty,
    abandoned the shrine where he had met with Israel.
He let his pride and joy go to the dogs,
    turned his back on the pride of his life.
He turned them loose on fields of battle;
    angry, he let them fend for themselves.
Their young men went to war and never came back;
    their young women waited in vain.
Their priests were massacred,
    and their widows never shed a tear.

65-72 Suddenly the Lord was up on his feet
    like someone roused from deep sleep,
    shouting like a drunken warrior.
He hit his enemies hard, sent them running,
    yelping, not daring to look back.
He disqualified Joseph as leader,
    told Ephraim he didn’t have what it takes,
And chose the Tribe of Judah instead,
    Mount Zion, which he loves so much.
He built his sanctuary there, resplendent,
    solid and lasting as the earth itself.
Then he chose David, his servant,
    handpicked him from his work in the sheep pens.
One day he was caring for the ewes and their lambs,
    the next day God had him shepherding Jacob,
    his people Israel, his prize possession.
His good heart made him a good shepherd;
    he guided the people wisely and well.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 78

Psalmul 78

Un maschil[a] al lui Asaf

Poporul meu, ascultă învăţătura mea!
    Deschideţi-vă urechile la cuvintele gurii mele!
Îmi voi deschide gura cu pilde,
    voi rosti lucruri ascunse din vremuri străvechi,
lucruri pe care le-am auzit, lucrurile pe care le-am învăţat,
    pe care ni le-au povestit strămoşii noştri.
Nu le vom ascunde de fiii noştri,
    ci vom spune generaţiei următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
    puterea şi minunile Lui pe care le-a săvârşit.

El a ridicat o mărturie în Iacov,
    a pus o Lege în Israel
şi a poruncit strămoşilor noştri
    să-şi înveţe fiii din ea,
pentru ca generaţia următoare,
    fiii care se vor naşte, să o cunoască,
        şi ei, la rândul lor, să o povestească fiilor lor;
să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
    să nu uite lucrările lui Dumnezeu,
        ci să-I împlinească poruncile;
să nu fie ca strămoşii lor,
    o generaţie neascultătoare şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
    şi al cărei duh nu a fost credincios lui Dumnezeu.

Fiii lui Efraim, înarmaţi, trăgători cu arcul,
    au dat înapoi în ziua bătăliei:
10 nu păziseră legământul lui Dumnezeu,
    refuzând să umble în Legea Lui;
11 I-au uitat faptele
    şi minunile pe care El le arătase,
12 minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoşilor lor
    în regiunea Ţoan din ţara Egiptului.
13 A despărţit marea şi i-a trecut prin ea,
    punând apele să stea ca un zid.
14 I-a călăuzit printr-un nor ziua,
    şi toată noaptea – prin lumina focului.
15 A despicat stânci în pustie,
    ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16 A făcut ca din stânci să izvorască torente
    şi să curgă apa râuri-râuri.

17 Dar ei şi-au înmulţit păcatele faţă de El,
    răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
    cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
    „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20 Desigur, El a lovit stânca
    din care a ţâşnit apa şi s-au revărsat ueduri,
însă va putea El oare să ne dea şi pâine,
    va putea El să dea carne poporului Său?“
21 Auzind aceasta, Domnul a străbătut tabăra.
    S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
        şi a izbucnit mânia Sa împotriva lui Israel.
22 Aceasta pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu
    şi pentru că nu şi-au pus încrederea în mântuirea Lui.
23 Totuşi El a dat porunci norilor de sus
    şi a deschis porţile cerului.
24 A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
    şi le-a dat grâu ceresc.
25 Au mâncat cu toţii pâinea celor puternici[b]
    şi le-a trimis hrană pe săturate.
26 A stârnit în ceruri vântul de răsărit
    şi a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27 A plouat peste ei cu carne ca pulberea de multă
    şi cu înaripate multe cât nisipul mării.
28 Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
    împrejurul locuinţelor lor.
29 Au mâncat şi s-au îmbuibat,
    căci El le dăduse după poftele lor.
30 Dar înainte ca ei să-şi astâmpere pofta,
    chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31 mânia lui Dumnezeu a şi izbucnit împotriva lor,
    omorând pe cei mai viguroşi dintre ei
        şi doborând pe tinerii lui Israel.

32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
    şi, în pofida minunilor Lui, ei tot nu au crezut.
33 De aceea le-a pus El capăt zilelor în deşertăciune
    şi anilor lor în teroare.
34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
    se întorceau şi-L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35 îşi aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
    că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gurile lor
    şi cu limba lor Îl minţeau.
37 Inima lor nu era în întregime a Lui
    şi nu se încredeau în legământul Lui.
38 Totuşi El a fost milos;
    le-a iertat nelegiuirea
        şi nu i-a nimicit.
De multe ori Şi-a retras mânia
    şi nu Şi-a aprins întreaga Lui furie.
39 Şi-a adus aminte că sunt doar carne,
    doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.

40 De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deşert
    şi L-au întristat în pustie!
41 S-au abătut din nou şi L-au ispitit pe Dumnezeu,
    îndurerând astfel pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au amintit de mâna Lui –
    de ziua când i-a izbăvit de duşman,
43 când Şi-a înfăptuit semnele în Egipt
    şi minunile Sale în regiunea Ţoan:
44 cum le-a prefăcut râurile în sânge
    şi apa din pâraie cu neputinţă de băut;
45 cum a trimis împotriva lor roiuri de muşte care i-a mâncat
    şi broaşte care i-au prăpădit;
46 cum le-a dat roadele pradă omizii
    şi munca lor pradă lăcustei;
47 cum le-a ruinat viile cu grindină
    şi sicomorii cu lapoviţă[c];
48 cum le-a dat vitele pradă grindinei
    şi cirezile pradă fulgerului;
49 cum Şi-a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
    furia, indignarea şi necazul,
        îngeri aducători de nenorociri;
50 cum Şi-a dat frâu liber mâniei,
    fără să le scape sufletul de la moarte,
        dându-le viaţa pe mâna molimei;
51 cum i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului,
    pârga puterii din corturile lui Ham;
52 cum Şi-a condus poporul ca pe o turmă,
    i-a călăuzit prin pustie ca pe o turmă de oi;
53 cum i-a condus spre locuri sigure, fără ca ei să se teamă,
    în timp ce pe duşmanii lor i-a acoperit marea;
54 cum i-a adus la hotarul ţării Lui sfinte,
    la muntele pe care l-a câştigat dreapta Sa;
55 cum a izgonit dinaintea lor neamuri,
    cum le-a dat teritoriul în moştenire
        şi a pus seminţiile lui Israel să le locuiască corturile.

56 Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
    şi s-au răzvrătit împotriva Lui;
        nu au păzit mărturiile Lui.
57 S-au depărtat şi au fost necredincioşi asemenea părinţilor lor;
    s-au schimbat devenind ca un arc defectuos.
58 L-au întărâtat la mânie prin înălţimile lor,
    prin idolii lor I-au stârnit gelozia.
59 Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără
    şi l-a respins în întregime pe Israel.
60 Apoi Şi-a părăsit Locuinţa din Şilo,
    Cortul în care locuia printre oameni.
61 Şi-a lăsat tăria[d] în captivitate
    şi slava – în mâna duşmanului.
62 Şi-a dat poporul pradă sabiei;
    Şi-a dezlănţuit mânia asupra moştenirii Lui.
63 Tinerii Lui au fost mistuiţi de foc,
    iar fecioarele Lui nu au mai fost lăudate[e].
64 Preoţii Lui au căzut răpuşi de sabie,
    iar văduvele Lui nu s-au mai bocit.

65 Atunci Stăpânul S-a trezit ca unul care dormise,
    ca viteazul înveselit de vin.
66 Şi-a înlăturat duşmanii;
    i-a făcut de batjocură pentru totdeauna.
67 Totuşi El a lepădat cortul lui Iosif
    şi nu a ales seminţia lui Efraim.
68 A ales însă seminţia lui Iuda
    şi muntele Sion, pe care-l iubeşte.
69 Şi-a zidit Sfântul Lăcaş precum înălţimile
    şi precum pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70 L-a ales pe David, robul Lui,
    l-a luat de la staulele oilor,
71 l-a adus dinapoia mieilor
    ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
        şi pe Israel, moştenirea Sa.
72 Iar el i-a păstorit în curăţie de inimă
    şi i-a condus cu mâini pricepute.

Notas al pie

  1. Psalmii 78:1 Titlu. Vezi Ps. 32
  2. Psalmii 78:25 LXX: pâinea îngerilor (vezi şi Ps. 103:20)
  3. Psalmii 78:47 Sau: cu îngheţ
  4. Psalmii 78:61 Vezi 1 Sam. 4:17, 21
  5. Psalmii 78:63 Prin cântece de nuntă