The Message

Psalm 102

A Prayer of One Whose Life Is Falling to Pieces, and Who Lets God Know Just How Bad It Is

11-2 God, listen! Listen to my prayer,
    listen to the pain in my cries.
Don’t turn your back on me
    just when I need you so desperately.
Pay attention! This is a cry for help!
    And hurry—this can’t wait!

3-11 I’m wasting away to nothing,
    I’m burning up with fever.
I’m a ghost of my former self,
    half-consumed already by terminal illness.
My jaws ache from gritting my teeth;
    I’m nothing but skin and bones.
I’m like a buzzard in the desert,
    a crow perched on the rubble.
Insomniac, I twitter away,
    mournful as a sparrow in the gutter.
All day long my enemies taunt me,
    while others just curse.
They bring in meals—casseroles of ashes!
    I draw drink from a barrel of my tears.
And all because of your furious anger;
    you swept me up and threw me out.
There’s nothing left of me—
    a withered weed, swept clean from the path.

12-17 Yet you, God, are sovereign still,
    always and ever sovereign.
You’ll get up from your throne and help Zion—
    it’s time for compassionate help.
Oh, how your servants love this city’s rubble
    and weep with compassion over its dust!
The godless nations will sit up and take notice
    —see your glory, worship your name—
When God rebuilds Zion,
    when he shows up in all his glory,
When he attends to the prayer of the wretched.
    He won’t dismiss their prayer.

18-22 Write this down for the next generation
    so people not yet born will praise God:
God looked out from his high holy place;
    from heaven he surveyed the earth.
He listened to the groans of the doomed,
    he opened the doors of their death cells.”
Write it so the story can be told in Zion,
    so God’s praise will be sung in Jerusalem’s streets
And wherever people gather together
    along with their rulers to worship him.

23-28 God sovereignly brought me to my knees,
    he cut me down in my prime.
“Oh, don’t,” I prayed, “please don’t let me die.
    You have more years than you know what to do with!
You laid earth’s foundations a long time ago,
    and handcrafted the very heavens;
You’ll still be around when they’re long gone,
    threadbare and discarded like an old suit of clothes.
You’ll throw them away like a worn-out coat,
    but year after year you’re as good as new.
Your servants’ children will have a good place to live
    and their children will be at home with you.”

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 102

Psalmul 102

O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului

Doamne, ascultă rugăciunea mea!
    Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine
    în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
    când strig, răspunde-mi degrabă!

Îmi pier zilele ca fumul,
    oasele-mi ard ca jarul.
Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
    căci uit să-mi mănânc pâinea.
Din pricina gemetelor mele
    mi s-au lipit oasele de carne.
Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
    am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
Stau treaz şi sunt
    ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
    batjocoritorii mei mă blestemă.
Mănânc cenuşă în loc de pâine
    şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
    căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
    şi mă usuc ca iarba.

12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
    amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
    căci este timpul să te înduri de el.
        I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
    şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
    şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
    şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
    şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
    pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
    Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
    şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
    şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
    şi regatele ca să-I slujească Domnului.

23 Mi-a frânt puterea pe drum;
    mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
    Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
    iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
    Toate se vor învechi ca o haină.
        Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
    şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
    şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.