Absalón conspira contra David
1Pasado algún tiempo, Absalón consiguió carros de combate, algunos caballos y una escolta de cincuenta soldados. 2Se levantaba temprano y se ponía a la vera del camino, junto a la entrada de la ciudad. Cuando pasaba alguien que iba a ver al rey para resolver un pleito, Absalón lo llamaba y le preguntaba de qué pueblo venía. Aquel le decía de qué tribu israelita era 3y Absalón aseguraba: «Tu demanda es muy justa, pero no habrá quien te escuche de parte del rey». 4Enseguida añadía: «¡Ojalá me pusieran por juez en el país! Todo el que tuviera un pleito o una demanda vendría a mí y yo le haría justicia».
5Además de esto, si alguien se acercaba para postrarse ante él, Absalón le tendía los brazos, lo abrazaba y lo saludaba con un beso. 6Esto hacía Absalón con todos los israelitas que iban a ver al rey para que les resolviera algún asunto, y así fue ganándose el cariño del pueblo.
7Al cabo de cuatro15:7 cuatro (Siríaca, Josefo y mss. de LXX); cuarenta (TM). años, Absalón dijo al rey:
—Permítame ir a Hebrón, a cumplir una promesa que hice al Señor. 8Cuando vivía en Guesur de Aram, hice esta promesa: “Si el Señor me concede volver a Jerusalén, le ofreceré un sacrificio”.
9—Vete tranquilo —respondió el rey.
Absalón emprendió la marcha a Hebrón, 10pero al mismo tiempo envió mensajeros por todas las tribus de Israel con este mensaje: «Tan pronto como oigan el toque de trompeta, exclamen: “¡Absalón reina en Hebrón!”». 11Además, desde Jerusalén llevó Absalón a doscientos invitados, los cuales lo acompañaron de buena fe y sin sospechar nada. 12Luego, mientras celebraba los sacrificios, Absalón mandó llamar a un consejero de su padre David, el cual se llamaba Ajitofel y era del pueblo de Guiló. Así la conspiración fue tomando fuerza, y el número de los que seguían a Absalón crecía más y más.
13Un mensajero llevó a David esta noticia: «Todos los israelitas se han puesto de parte de Absalón».
14Entonces David dijo a todos los oficiales que estaban con él en Jerusalén:
—¡Vámonos de aquí! Tenemos que huir, pues de otro modo no podremos escapar de Absalón. Démonos prisa, no sea que él se nos adelante. Si nos alcanza, nos traerá la ruina y pasará a toda la gente a filo de espada.
15—Como diga Su Majestad —respondieron los oficiales—; nosotros estamos para servirle.
16De inmediato partió el rey acompañado de toda la corte, con excepción de diez concubinas15:16 Véase nota en Gn 22:24. que dejó para cuidar el palacio. 17Habiendo salido del palacio con todo su séquito, se detuvo junto a la casa más lejana de la ciudad. 18Todos sus oficiales se pusieron a su lado. Entonces los quereteos y los peleteos, y seiscientos guititas que lo habían seguido desde Gat, desfilaron ante el rey.
19El rey se dirigió a Itay el guitita:
—¿Y tú por qué vienes con nosotros? Regresa y quédate con el rey Absalón, ya que eres extranjero y has sido desterrado de tu propio país. 20¿Cómo voy a dejar que nos acompañes, si acabas de llegar y ni yo mismo sé a dónde vamos? Regresa y llévate a tus paisanos. ¡Y que el amor y la fidelidad de Dios te acompañen!
21Pero Itay respondió al rey:
—¡Tan cierto como que el Señor vive, y tan cierto como que mi señor el rey vive, le aseguro que, para vida o para muerte, iré adondequiera que usted vaya!
22—Está bien —contestó David—, ven con nosotros.
Así que Itay el guitita marchó con todos los hombres de David y con las familias que lo acompañaban.
23Todo el pueblo lloraba a gritos mientras David pasaba con su gente y, cuando el rey cruzó el arroyo de Cedrón, toda la gente comenzó la marcha hacia el desierto.
24Entre ellos se encontraba también Sadoc, con los levitas que llevaban el arca del pacto de Dios. Estos hicieron descansar el arca en el suelo, y Abiatar ofreció sacrificios15:24 ofreció sacrificios. Alt. subió. hasta que toda la gente terminó de salir de la ciudad.
25Luego dijo el rey al sacerdote Sadoc:
—Devuelve el arca de Dios a la ciudad. Si cuento con el favor del Señor, él hará que yo regrese y vuelva a ver el arca y el lugar donde él reside. 26Pero si él me hace saber que no le agrado, quedo a su merced y puede hacer conmigo lo que mejor le parezca.
27También dijo:
—Como tú eres vidente, puedes volver tranquilo a la ciudad con Abiatar, y llevarte contigo a tu hijo Ajimaz y a Jonatán, hijo de Abiatar. 28Yo me quedaré en las llanuras del desierto hasta que ustedes me informen de la situación.
29Entonces Sadoc y Abiatar volvieron a Jerusalén con el arca de Dios y allí se quedaron.
30David, por su parte, subió al monte de los Olivos llorando, con la cabeza cubierta y los pies descalzos. También todos los que lo acompañaban se cubrieron la cabeza y subieron llorando. 31En eso informaron a David que Ajitofel se había unido a la conspiración de Absalón. Entonces David oró: «Señor, te ruego que fracasen los planes de Ajitofel».
32Cuando David llegó a la cumbre del monte, donde se adoraba a Dios, se encontró con Husay, el arquita, que en señal de duelo llevaba las vestiduras rasgadas y la cabeza cubierta de tierra. 33David le dijo:
—Si vienes conmigo, vas a serme una carga. 34Es mejor que regreses a la ciudad y le digas a Absalón: “Majestad, estoy a su servicio. Antes fui siervo de su padre, pero ahora lo soy de usted”. De ese modo podrás ayudarme a desbaratar los planes de Ajitofel. 35Allí contarás con los sacerdotes Sadoc y Abiatar, así que mantenlos informados de todo lo que escuches en el palacio real. 36También contarás con Ajimaz, hijo de Sadoc, y con Jonatán, hijo de Abiatar; comuníquenme ustedes por medio de ellos cualquier cosa que averigüen.
37Husay, que era amigo de David, llegó a Jerusalén en el momento en que Absalón entraba en la ciudad.
Răzvrătirea lui Absalom
1După aceea, Absalom și‑a făcut rost de un car, de cai și de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. 2Absalom se scula dis‑de‑dimineață și stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetății. Oricine venea la rege cu vreo neînțelegere pe care acesta s‑o judece, Absalom îl chema la el și‑l întreba: „Din care cetate ești?“, iar acesta îi spunea: „Robul tău este dintr‑una din semințiile lui Israel.“ 3Atunci Absalom îi zicea: „Vezi, cererea ta este bună și dreaptă, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta.“ 4Apoi Absalom spunea: „Dacă m‑ar pune pe mine judecător în țară, atunci oricine ar avea vreo neînțelegere sau vreo pricină de judecată, ar veni la mine, iar eu i‑aș face dreptate!“ 5Se mai întâmpla că oricine se apropia să se plece înaintea lui, el îi întindea mâna, îl îmbrățișa și‑i dădea sărutare. 6Așa făcea Absalom cu toți cei din Israel care veneau la rege pentru judecată. Astfel, Absalom a câștigat inima bărbaților lui Israel.
7După o perioadă de patru ani, Absalom i‑a zis regelui:
– Dă‑mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l‑am făcut Domnului, 8căci, pe când se afla în Aram, la Gheșur, robul tău a făcut un jurământ, zicând: „Dacă Domnul mă va aduce înapoi la Ierusalim, voi sluji Domnului!“
9Regele i‑a răspuns:
– Mergi în pace.
Absalom s‑a ridicat și a plecat la Hebron. 10Dar Absalom a trimis cercetași în toate semințiile lui Israel, spunând: „Atunci când veți auzi sunetul trâmbiței10 Vezi nota de la 2:28., să ziceți: «Absalom s‑a întronat la Hebron!»“ 11Două sute de oameni din Ierusalim au mers cu Absalom, fiind invitații acestuia. În naivitatea lor, ei mergeau fără să știe nimic. 12În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere și tot mai mult popor trecea de partea lui Absalom.
Fuga lui David
13Atunci a venit un mesager la David, zicând:
– Inimile oamenilor lui Israel sunt de partea lui Absalom.
14Atunci David le‑a zis tuturor slujitorilor săi care erau cu el în Ierusalim:
– Ridicați‑vă! Să fugim, căci altfel nu vom avea nicio scăpare din fața lui Absalom. Grăbiți‑vă, să plecăm! Altfel, el se va grăbi, ne va ajunge, va arunca nenorocirea asupra noastră și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei.
15Slujitorii regelui i‑au zis acestuia:
– Iată, slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va alege stăpânul nostru, regele.
16Astfel, regele a ieșit, fiind urmat de întreaga sa familie. A lăsat însă zece țiitoare ca să îngrijească de palat. 17Regele a ieșit împreună cu toți cei care‑l urmau și s‑au oprit la cea din urmă casă. 18Toți slujitorii săi au trecut pe lângă el. Toți cheretiții, toți peletiții18 Vezi nota de la 8:18. și toți cei șase sute de ghitiți, care veniseră în urma lui din Gat, au trecut înaintea regelui.
19Regele i‑a zis atunci ghititului Itai:
– Tu de ce vii cu noi? Întoarce‑te și rămâi cu regele Absalom, căci ești un străin și ai fost alungat din țara ta. 20De ieri ai venit, și azi să te fac să rătăcești, mergând împreună cu noi? Eu merg acolo unde trebuie să merg! Întoarce‑te și i‑ai cu tine și pe frații tăi! Îndurarea și credincioșia să fie cu tine!
21Itai i‑a răspuns regelui:
– Viu este Domnul și viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viață, acolo se va afla și robul tău.
22Atunci David i‑a zis lui Itai:
– Bine, vino și treci înainte!
Astfel, și ghititul Itai, împreună cu toți oamenii și toți copiii care erau cu el, au trecut înainte. 23Toți oamenii acelui ținut plângeau cu voce tare, la trecerea întregului popor. Regele a trecut uedul23 Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Chidron și tot poporul s‑a îndreptat spre drumul dinspre pustie.
24Se afla acolo și Țadok, împreună cu toți leviții, ducând Chivotul Legământului cu Dumnezeu. Leviții au așezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când tot poporul a ieșit din cetate. 25După aceea regele i‑a zis lui Țadok: „Du Chivotul lui Dumnezeu înapoi, în cetate. Dacă voi găsi bunăvoință înaintea25 Lit.: în ochii. Domnului, atunci El mă va aduce înapoi și mă va lăsa să revăd Chivotul și Locuința Lui. 26Dacă însă va spune: «Nu Îmi ești plăcut!», atunci iată‑mă, El să facă cu mine ce este bine în ochii Lui!“ 27Regele i‑a mai zis preotului Țadok: „Oare nu ești tu un văzător? Întoarceți‑vă în pace în cetate, atât tu și fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar cu fiul său Ionatan. 28Eu voi aștepta la vadurile pustiei până voi primi vești de la voi.“
29Așadar, Țadok și Abiatar au dus Chivotul lui Dumnezeu înapoi, la Ierusalim, și au rămas acolo. 30David urca Muntele Măslinilor, plângând, cu capul acoperit și desculț. Toți oamenii care erau cu el și‑au acoperit capetele și urcau și ei, plângând. 31David a fost înștiințat: „Ahitofel este printre cei ce au conspirat împreună cu Absalom“. Atunci David a zis: „Doamne, Te rog, fă din sfatul lui Ahitofel o nebunie!“
32Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii obișnuiesc să I se închine lui Dumnezeu, architul Hușai îl aștepta acolo cu tunica sfâșiată și cu țărână pe cap. 33David i‑a zis: „Dacă vii cu mine, îmi vei fi o povară. 34Dacă însă te vei întoarce în cetate și‑i vei spune lui Absalom: «Eu voi fi slujitorul tău, o, rege. Cândva am fost slujitorul tatălui tău, însă acum voi fi slujitorul tău!», atunci vei putea împiedica pentru mine sfatul lui Ahitofel. 35Oare nu vor fi acolo, cu tine, preoții Țadok și Abiatar? Orice vei auzi vorbindu‑se în palatul regelui să le spui lor. 36Se mai află acolo, cu ei, și fiii lor: Ahimaaț, fiul lui Țadok, și Ionatan, fiul lui Abiatar. Să‑mi trimiteți prin ei orice știre pe care o veți afla.“
37Hușai, prietenul lui David, a intrat în Ierusalim chiar atunci când Absalom intra în cetate.
