쾌락도 헛된 것
1나는 마음껏 즐기며 행복을 누리겠다고 생각하였으나 이것 역시 헛된 것이다.
2웃는 것도 어리석은 짓이며 즐거움을 누리는 것도 아무 유익이 없다.
3그래서 나는 많이 생각한 끝에 계속 지혜로운 길을 추구하면서 술로 내 인생을 즐기려고 하였으며 이것이 세상 사람들에게는 짧은 인생을 사는 최선의 방법이라고 생각하였다.
4내가 한 일은 수없이 많다. 나는 집을 짓고 포도원과
5정원과 공원을 만들어 각종 과일 나무를 심었고
6관개 시설을 위해 저수지를 팠으며
7많은 노예를 사들이고 내 집에서도 노예를 낳게 하였으며 나보다 먼저 예루살렘에 살았던 그 어떤 사람보다도 많은 가축을 소유하였다.
8나는 또 많은 왕들과 여러 도에서 은과 금을 거둬들였으며 노래로 나를 즐겁게 하는 남녀와 뭇 남성들이 좋아하는 여자와 첩을 수없이 거느리고 있었다.
9이와 같이 나는 나보다 먼저 예루살렘에 산 그 어떤 사람보다 더 크게 되었으며 항상 지혜를 잃지 않았고
10내가 원하는 것은 무엇이든지 다 소유하였으며 내 마음이 즐거워하는 것을 거절하지 않았고 더구나 내가 한 모든 일을 자랑스럽게 여겼으니 이것이야말로 내 수고의 대가였다.
11그러나 잘 살펴보니 내가 애써 이룩한 그 모든 것이 아무런 의미도 없으며 바람을 잡으려는 것처럼 다 무익한 것이었다.
지혜로운 자와 어리석은 자의 동일한 운명
12그래서 내가 지혜와 미치는 것과 어리석음이 무엇인지 다시 생각하게 되었는데 결국 왕은 이전의 왕들이 이미 이룩한 일을 되풀이하고 있을 뿐이다.
13내가 보기에 지혜가 어리석음보다 나은 것은 빛이 어두움보다 나은 정도에 불과하다.
14지혜로운 사람에게는 머리에 눈이 있으나 어리석은 사람은 어두움 속을 다니고 있다. 그러나 나는 이들이 당할 운명이 같은 것을 깨닫고
15혼자 이런 생각을 하였다. “어리석은 자가 당한 일을 나도 당하게 된다. 그렇다면 내가 지혜로운 사람이 되어 얻은 유익이 무엇인가? 이것도 역시 헛된 것이다.”
16지혜로운 사람이나 어리석은 사람이나 영원히 기억되지는 못할 것이며 언젠가는 다 잊혀지고 말 것이다. 지혜로운 사람도 죽음에 있어서는 어리석은 사람과 마찬가지이다.
17그러므로 2:17 또는 ‘사람의 마음속에 영원을 심어 주셨다’산다는 것이 나에게 아무런 의미도 없다. 세상의 모든 일이 다 괴로운 것뿐이며 허무하여 바람을 잡으려는 것과 같다.
18내가 수고한 모든 일이 아무 쓸모가 없는 것은 내 다음 사람에게 그 모든 것을 물려 주어야 하기 때문이다.
19그가 지혜로운 사람일지 어리석은 사람일지 누가 알겠는가? 내가 온갖 정력과 지혜를 쏟아 이룩한 것을 그가 다스릴 것이므로 이것도 역시 헛된 것이다.
20그러므로 나는 이 세상에서 고되게 일한 것을 후회하게 되었다.
21사람이 지혜와 지식과 기술을 총동원하여 아무리 수고한 일이라도 그 모든 것을 수고하지 않은 다른 사람에게 넘겨 줄 수밖에 없으니 이것도 헛되고 불행한 일이다.
22사람이 이 세상에서 애쓰고 수고하여 얻는 것이 무엇인가?
23평생을 수고하여도 근심과 고통뿐이며 그 마음이 밤에도 쉬지 못하니 이것도 헛된 것이다.
24사람이 먹고 마시며 자기 일에 만족을 느끼는 것보다 더 좋은 것이 없으나 나는 이것도 하나님께서 주시는 것임을 깨달았다.
25그를 떠나서 누가 먹거나 즐거워할 수 있느냐?
26하나님은 자기를 기쁘게 하는 자에게 지혜와 지식과 행복을 주시지만 죄인들에게는 재산을 애써 모으고 쌓는 수고로움을 주시고 자기를 기쁘게 하는 자에게 그것을 넘겨 주도록 하시니 이것도 헛된 것이며 바람을 잡으려는 것과 같은 것이다.
Deșertăciunea plăcerilor
1Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“
Dar iată că și aceasta este deșertăciune!
2Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie – „Ce folos are?“
3Am hotărât în inima mea să‑mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4Mi‑am lărgit lucrările: mi‑am construit case și mi‑am sădit vii, 5mi‑am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6Mi‑am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit. 7Mi‑am cumpărat robi și roabe și am avut fii de robi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi‑am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și, desfătarea fiilor omului, mai multe țiitoare8 Sensul expresiei ebraice este nesigur. Posibil o aluzie la un harem. LXX, Siriacă: un paharnic și femei-paharnic.. 9M‑am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi‑am păstrat și înțelepciunea.
10Nu am refuzat nimic din ceea ce mi‑au cerut ochii
și nu mi‑am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s‑a bucurat de toată osteneala mea
și aceasta mi‑a fost partea din toată truda mea.
11Apoi, când m‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la toată truda cu care le făcusem,
iată că totul este deșertăciune și goană după vânt
și nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
decât tot ceea ce s‑a făcut și mai înainte?
13Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,
cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.
14Cel înțelept își are ochii în cap,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă14-15 Cu referire la moarte..
15Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu nespus de înțelept?“
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“
16Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea ostenelii
17Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi‑a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt! 18Mi‑am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus‑o sub soare și pe care o las omului care vine după mine. 19Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus‑o și am administrat‑o cu înțelepciune sub soare…. Și aceasta este deșertăciune! 20M‑am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza ostenelii mele pe care am depus‑o sub soare, 21căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere21 Lit.: cunoștință. și cu îndemânare, ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s‑a trudit. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău! 22Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare? 23Într-adevăr, toate zilele lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune!
24Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să‑și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, pentru ca apoi să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
