1And the whole multitude of them arose, and led him unto Pilate. 2And they began to accuse him, saying, We found this fellow perverting the nation, and forbidding to give tribute to Cæsar, saying that he himself is Christ a King. 3And Pilate asked him, saying, Art thou the King of the Jews? And he answered him and said, Thou sayest it. 4Then said Pilate to the chief priests and to the people, I find no fault in this man. 5And they were the more fierce, saying, He stirreth up the people, teaching throughout all Jewry, beginning from Galilee to this place. 6When Pilate heard of Galilee, he asked whether the man were a Galilæan. 7And as soon as he knew that he belonged unto Herod’s jurisdiction, he sent him to Herod, who himself also was at Jerusalem at that time.
8¶ And when Herod saw Jesus, he was exceeding glad: for he was desirous to see him of a long season, because he had heard many things of him; and he hoped to have seen some miracle done by him. 9Then he questioned with him in many words; but he answered him nothing. 10And the chief priests and scribes stood and vehemently accused him. 11And Herod with his men of war set him at nought, and mocked him, and arrayed him in a gorgeous robe, and sent him again to Pilate.
12¶ And the same day Pilate and Herod were made friends together: for before they were at enmity between themselves.
13¶ And Pilate, when he had called together the chief priests and the rulers and the people, 14Said unto them, Ye have brought this man unto me, as one that perverteth the people: and, behold, I, having examined him before you, have found no fault in this man touching those things whereof ye accuse him: 15No, nor yet Herod: for I sent you to him; and, lo, nothing worthy of death is done unto him. 16I will therefore chastise him, and release him. 17(For of necessity he must release one unto them at the feast.) 18And they cried out all at once, saying, Away with this man, and release unto us Barabbas: 19(Who for a certain sedition made in the city, and for murder, was cast into prison.) 20Pilate therefore, willing to release Jesus, spake again to them. 21But they cried, saying, Crucify him, crucify him. 22And he said unto them the third time, Why, what evil hath he done? I have found no cause of death in him: I will therefore chastise him, and let him go. 23And they were instant with loud voices, requiring that he might be crucified. And the voices of them and of the chief priests prevailed. 24And Pilate gave sentence that it should be as they required. 25And he released unto them him that for sedition and murder was cast into prison, whom they had desired; but he delivered Jesus to their will. 26And as they led him away, they laid hold upon one Simon, a Cyrenian, coming out of the country, and on him they laid the cross, that he might bear it after Jesus.
27¶ And there followed him a great company of people, and of women, which also bewailed and lamented him. 28But Jesus turning unto them said, Daughters of Jerusalem, weep not for me, but weep for yourselves, and for your children. 29For, behold, the days are coming, in the which they shall say, Blessed are the barren, and the wombs that never bare, and the paps which never gave suck. 30Then shall they begin to say to the mountains, Fall on us; and to the hills, Cover us. 31For if they do these things in a green tree, what shall be done in the dry? 32And there were also two other, malefactors, led with him to be put to death. 33And when they were come to the place, which is called Calvary, there they crucified him, and the malefactors, one on the right hand, and the other on the left.
34¶ Then said Jesus, Father, forgive them; for they know not what they do. And they parted his raiment, and cast lots. 35And the people stood beholding. And the rulers also with them derided him, saying, He saved others; let him save himself, if he be Christ, the chosen of God. 36And the soldiers also mocked him, coming to him, and offering him vinegar, 37And saying, If thou be the king of the Jews, save thyself. 38And a superscription also was written over him in letters of Greek, and Latin, and Hebrew, THIS IS THE KING OF THE JEWS.
39¶ And one of the malefactors which were hanged railed on him, saying, If thou be Christ, save thyself and us. 40But the other answering rebuked him, saying, Dost not thou fear God, seeing thou art in the same condemnation? 41And we indeed justly; for we receive the due reward of our deeds: but this man hath done nothing amiss. 42And he said unto Jesus, Lord, remember me when thou comest into thy kingdom. 43And Jesus said unto him, Verily I say unto thee, To day shalt thou be with me in paradise. 44And it was about the sixth hour, and there was a darkness over all the earth until the ninth hour. 45And the sun was darkened, and the veil of the temple was rent in the midst.
46¶ And when Jesus had cried with a loud voice, he said, Father, into thy hands I commend my spirit: and having said thus, he gave up the ghost. 47Now when the centurion saw what was done, he glorified God, saying, Certainly this was a righteous man. 48And all the people that came together to that sight, beholding the things which were done, smote their breasts, and returned. 49And all his acquaintance, and the women that followed him from Galilee, stood afar off, beholding these things.
50¶ And, behold, there was a man named Joseph, a counsellor; and he was a good man, and a just: 51(The same had not consented to the counsel and deed of them;) he was of Arimathæa, a city of the Jews: who also himself waited for the kingdom of God. 52This man went unto Pilate, and begged the body of Jesus. 53And he took it down, and wrapped it in linen, and laid it in a sepulchre that was hewn in stone, wherein never man before was laid. 54And that day was the preparation, and the sabbath drew on. 55And the women also, which came with him from Galilee, followed after, and beheld the sepulchre, and how his body was laid. 56And they returned, and prepared spices and ointments; and rested the sabbath day according to the commandment.
Isus înaintea lui Pilat
(Mt. 27:11-14; Mc. 15:1-5; In. 18:28-37)
1Toată adunarea lor s‑a ridicat și L‑au dus pe Isus la Pilat. 2Ei au început să‑L acuze, zicând: „Pe Acesta L‑am găsit ducându‑ne în rătăcire neamul, interzicând tributul care se dă Cezarului2 Vezi nota de la 2:1. și zicând despre Sine că este Cristos, un Împărat!“
3Pilat L‑a întrebat, zicând:
– Ești Tu Împăratul iudeilor?
Isus, răspunzându‑i, a zis:
– Tu o spui!
4Pilat le‑a zis conducătorilor preoților și mulțimilor:
– Eu nu găsesc în Omul Acesta niciun motiv ca să‑L acuz!
5Dar ei au insistat și au zis:
– Incită poporul, dând învățătură prin toată Iudeea5 Vezi nota de la 7:17., din Galileea, de unde a început, și până aici!
Isus înaintea lui Irod
6Când a auzit acest lucru, Pilat a întrebat dacă Omul este galileean 7și, aflând că este sub autoritatea lui Irod7 Vezi nota de la 3:1., L‑a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în acele zile. 8Irod s‑a bucurat foarte mult când L‑a văzut pe Isus, fiindcă de mult timp dorea să‑L vadă, pentru că auzise despre El și spera să‑L vadă înfăptuind vreun semn. 9I‑a pus multe întrebări, dar Isus nu i‑a răspuns nimic9 O posibilă aluzie la Is. 53:7.. 10Conducătorii preoților și cărturarii stăteau acolo, acuzându‑L cu vehemență. 11Atunci Irod împreună cu soldații lui s‑au purtat cu El cu dispreț și, după ce și‑au bătut joc de El, L‑au îmbrăcat într‑o haină strălucitoare11 Haină confecționată dintr‑o stofă vopsită cu purpură și purtată îndeosebi de regi, demnitari sau persoane bogate (vezi Mc. 15:17; In. 19:2). și L‑au trimis înapoi la Pilat. 12În aceeași zi, Irod și Pilat s‑au împrietenit unul cu altul, căci înainte fuseseră în dușmănie unul față de celălalt.
Condamnarea lui Isus
(Mt. 27:15-26; Mc. 15:6-15; In. 18:39–19:16)
13Pilat a chemat laolaltă conducătorii preoților, conducătorii și poporul 14și le‑a zis:
– Mi L‑ați adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce în rătăcire poporul. Și iată că eu, după ce L‑am cercetat înaintea voastră, n‑am găsit în Omul Acesta niciunul din motivele pentru care Îl acuzați voi. 15Și nici Irod nu L‑a găsit vinovat, pentru că ni L‑a trimis înapoi. Iată deci că n‑a săvârșit nimic vrednic de moarte. 16Așadar, după ce‑L voi pedepsi, Îl voi elibera!
17El trebuia să le elibereze pe cineva cu ocazia sărbătorii.
18Însă ei au strigat cu toții, zicând:
– La moarte cu Acesta! Eliberează‑ni‑l pe Barabba18 Vezi a doua notă de la Mt. 27:16.!
19Barabba fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru crimă.
20Pilat le‑a vorbit din nou, dorind să‑L elibereze pe Isus, 21însă ei strigau:
– Răstignește‑L!21 Marcus Tullius Cicero (106–43 î.Cr.), orator și politician roman, spunea despre răstignire că este „o pedeapsă crudă și înjositoare“ (Contra lui Veres, 2.5.63), iar Flavius Josephus spunea că este „cea mai nemiloasă moarte“ (Istoria, 7.6.4). Răstignește‑L!
22El le‑a zis a treia oară:
– Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n‑am găsit în El niciun motiv care să‑L facă vrednic de moarte! Așadar, după ce‑L voi pedepsi, Îl voi elibera!
23Dar ei insistau, cerându‑i cu strigăte puternice să fie răstignit. Și strigătele lor și ale conducătorilor preoților au biruit. 24Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. 25L‑a eliberat, așa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală și crimă, iar pe Isus L‑a dat pe mâna lor, ca să‑I facă după cum doresc.
Răstignirea
(Mt. 27:32-44; Mc. 15:21-32; In. 19:17-27)
26În timp ce‑L duceau de‑acolo, l‑au apucat pe Simon, un om din Cirena, care venea de la câmp, și i‑au pus crucea în spinare, ca s‑o ducă în urma lui Isus. 27Pe Isus Îl urma o mare mulțime de oameni, printre care și niște femei care se băteau pe piept și‑L jeleau. 28Dar Isus S‑a întors spre ele și le‑a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți‑vă pe voi și pe copiii voștri! 29Căci iată, vin zile în care se va spune: «Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n‑au născut și fericiți sunt sânii care n‑au alăptat!»
30Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!»
și dealurilor: «Acoperiți‑ne!»30 Vezi Os. 10:8.
31Căci dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?!“31 Vezi, de ex., Eze. 21:3.
32Au fost aduși și doi răufăcători, ca să fie omorâți împreună cu El. 33Când au ajuns în locul numit „Craniul“33 Lat.: Calvariae, de unde avem cuvântul românesc calvar., i‑au răstignit acolo pe Isus și pe răufăcători, unul la dreapta și unul la stânga Lui.33 Vezi 22:37 și nota. 34Isus zicea: „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac!“
Apoi au aruncat sorții, ca să‑și împartă hainele Lui între ei.34 Vezi Ps. 22:18. 35Poporul stătea acolo și se uita. Conducătorii își băteau joc de El, zicând: „Pe alții i‑a salvat! Să Se salveze și pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“ 36Soldații, de asemenea, își băteau joc de El. Ei se apropiau, Îi ofereau oțet de vin36 Cu referire, probabil, la oțet amestecat cu ou, băutură pe care soldații romani o aveau de obicei la ei. 37și ziceau: „Dacă Tu ești Împăratul iudeilor, salvează‑Te pe Tine Însuți!“ 38Deasupra Lui era și o inscripție cu litere grecești, latinești și ebraice: „Acesta este Împăratul iudeilor.“
39Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți, blasfemia împotriva Lui, zicând: „Nu ești Tu Cristosul? Salvează‑Te pe Tine și salvează‑ne și pe noi!“ 40Celălalt însă l‑a mustrat, zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință? 41Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce‑am săvârșit, dar Acesta n‑a săvârșit nimic rău!“
42Apoi a zis:
– Isuse, amintește‑Ți de mine când vii în Împărăția Ta!
43Isus i‑a răspuns:
– Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!
Moartea lui Isus
(Mt. 27:45-56; Mc. 15:33-41; In. 19:28-30)
44Era deja cam pe la ceasul al șaselea44 Ora 12:00.. Și s‑a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea44 Ora 15:00.. 45Soarele s‑a întunecat, iar draperia45 Gr.: katapetasma, cea care despărțea Locul Sfânt de Locul Preasfânt. Pentru semnificația acestui eveniment, vezi Evr. 9:1-14; 10:14-22. Templului s‑a rupt prin mijloc. 46Isus a strigat cu glas tare și a zis: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!“46 Vezi Ps. 31:5. Și zicând aceasta, Și‑a dat suflarea. 47Când centurionul47 Vezi nota de la 7:2. a văzut ce se întâmplase, L‑a slăvit pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era drept47 Sau: nevinovat.!“ 48Toate mulțimile care se adunaseră înaintea acestei priveliști, văzând ce se întâmplă, s‑au întors, bătându‑se pe piept. 49Toți cunoscuții Lui, inclusiv femeile care‑L însoțiseră din Galileea, stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri.
Înmormântarea lui Isus
(Mt. 27:57-61; Mc. 15:42-47; In. 19:38-42)
50Și iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun și drept, 51care nu fusese de acord cu planul și acțiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. 52Acesta a venit la Pilat și i‑a cerut trupul lui Isus. 53După ce a dat jos trupul, L‑a înfășurat într‑o pânză de in și L‑a pus într‑un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. 54Era Ziua Pregătirii și începea Sabatul. 55Femeile, cele care veniseră împreună cu Isus din Galileea, au mers după Iosif și au văzut mormântul și cum a fost pus trupul lui Isus în el. 56Ele s‑au întors și au pregătit miresme și parfumuri. Apoi, în ziua de Sabat, s‑au odihnit, potrivit poruncii.
