1There were present at that season some that told him of the Galilæans, whose blood Pilate had mingled with their sacrifices. 2And Jesus answering said unto them, Suppose ye that these Galilæans were sinners above all the Galilæans, because they suffered such things? 3I tell you, Nay: but, except ye repent, ye shall all likewise perish. 4Or those eighteen, upon whom the tower in Siloam fell, and slew them, think ye that they were sinners above all men that dwelt in Jerusalem? 5I tell you, Nay: but, except ye repent, ye shall all likewise perish.
6¶ He spake also this parable; A certain man had a fig tree planted in his vineyard; and he came and sought fruit thereon, and found none. 7Then said he unto the dresser of his vineyard, Behold, these three years I come seeking fruit on this fig tree, and find none: cut it down; why cumbereth it the ground? 8And he answering said unto him, Lord, let it alone this year also, till I shall dig about it, and dung it: 9And if it bear fruit, well: and if not, then after that thou shalt cut it down. 10And he was teaching in one of the synagogues on the sabbath.
11¶ And, behold, there was a woman which had a spirit of infirmity eighteen years, and was bowed together, and could in no wise lift up herself. 12And when Jesus saw her, he called her to him, and said unto her, Woman, thou art loosed from thine infirmity. 13And he laid his hands on her: and immediately she was made straight, and glorified God. 14And the ruler of the synagogue answered with indignation, because that Jesus had healed on the sabbath day, and said unto the people, There are six days in which men ought to work: in them therefore come and be healed, and not on the sabbath day. 15The Lord then answered him, and said, Thou hypocrite, doth not each one of you on the sabbath loose his ox or his ass from the stall, and lead him away to watering? 16And ought not this woman, being a daughter of Abraham, whom Satan hath bound, lo, these eighteen years, be loosed from this bond on the sabbath day? 17And when he had said these things, all his adversaries were ashamed: and all the people rejoiced for all the glorious things that were done by him.
18¶ Then said he, Unto what is the kingdom of God like? and whereunto shall I resemble it? 19It is like a grain of mustard seed, which a man took, and cast into his garden; and it grew, and waxed a great tree; and the fowls of the air lodged in the branches of it. 20And again he said, Whereunto shall I liken the kingdom of God? 21It is like leaven, which a woman took and hid in three measures of meal, till the whole was leavened. 22And he went through the cities and villages, teaching, and journeying toward Jerusalem. 23Then said one unto him, Lord, are there few that be saved? And he said unto them,
24¶ Strive to enter in at the strait gate: for many, I say unto you, will seek to enter in, and shall not be able. 25When once the master of the house is risen up, and hath shut to the door, and ye begin to stand without, and to knock at the door, saying, Lord, Lord, open unto us; and he shall answer and say unto you, I know you not whence ye are: 26Then shall ye begin to say, We have eaten and drunk in thy presence, and thou hast taught in our streets. 27But he shall say, I tell you, I know you not whence ye are; depart from me, all ye workers of iniquity. 28There shall be weeping and gnashing of teeth, when ye shall see Abraham, and Isaac, and Jacob, and all the prophets, in the kingdom of God, and you yourselves thrust out. 29And they shall come from the east, and from the west, and from the north, and from the south, and shall sit down in the kingdom of God. 30And, behold, there are last which shall be first, and there are first which shall be last.
31¶ The same day there came certain of the Pharisees, saying unto him, Get thee out, and depart hence: for Herod will kill thee. 32And he said unto them, Go ye, and tell that fox, Behold, I cast out devils, and I do cures to day and to morrow, and the third day I shall be perfected. 33Nevertheless I must walk to day, and to morrow, and the day following: for it cannot be that a prophet perish out of Jerusalem. 34O Jerusalem, Jerusalem, which killest the prophets, and stonest them that are sent unto thee; how often would I have gathered thy children together, as a hen doth gather her brood under her wings, and ye would not! 35Behold, your house is left unto you desolate: and verily I say unto you, Ye shall not see me, until the time come when ye shall say, Blessed is he that cometh in the name of the Lord.
Chemare la pocăință
1În acea vreme au sosit unii și I‑au istorisit lui Isus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. 2Isus, răspunzând, le‑a zis: „Credeți că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit aceste lucruri? 3Vă spun că nu! Dar dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri într‑un fel asemănător! 4Sau credeți că acei optsprezece peste care a căzut turnul Siloamului și i‑a omorât au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiesc în Ierusalim? 5Vă spun că nu! Ci dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri într‑un fel asemănător5 Sau: toți veți pieri, de asemenea.!“
6Apoi le‑a spus această pildă: „Un om avea un smochin plantat în via sa. A venit să caute roade în el, dar n‑a găsit. 7Atunci i‑a zis agricultorului: «Iată că sunt deja trei ani de când vin și caut roade în acest smochin, dar nu găsesc! Taie‑l deci! De ce să mai secătuiască pământul degeaba?!»
8Însă acesta, răspunzând, i‑a zis: «Stăpâne, mai lasă‑l și anul acesta, iar eu voi săpa în jurul lui și îi voi pune gunoi. 9Poate că, de acum înainte, va face roade. Dacă nu, îl vei tăia!»“
Vindecarea unei femei într‑o zi de Sabat
10Într‑o zi de Sabat, Isus dădea învățătură într‑una din sinagogi. 11Și iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință. Ea era încovoiată și nu se putea îndrepta pe deplin. 12Când a văzut‑o, Isus a chemat‑o și i‑a zis: „Femeie, ești eliberată de neputința ta!“ 13El Și‑a întins mâinile peste ea și deodată ea s‑a îndreptat; și‑L slăvea pe Dumnezeu.
14Însă conducătorul sinagogii, indignat că Isus a vindecat în ziua de Sabat, a zis mulțimii:
– Sunt șase zile în care trebuie să se lucreze. Veniți deci în acele zile să fiți vindecați, nu în ziua de Sabat!
15Dar Domnul i‑a răspuns și a zis:
– Ipocriților! Oare în ziua de Sabat nu‑și dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle și‑l duce să‑l adape?! 16Această femeie, care este o fiică a lui Avraam și pe care, iată, Satan a ținut‑o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua de Sabat?
17Toți împotrivitorii Lui au rămas de rușine când a zis aceste lucruri. Și întreaga mulțime se bucura de toate lucrurile minunate care se înfăptuiau prin El.
Pilda bobului de muștar și a drojdiei
(Mt. 13:31-32; Mc. 4:30-32)
18Prin urmare, El a zis:
– Cu ce seamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? 19Ea este ca un bob de muștar pe care l‑a luat un om și l‑a aruncat în grădina lui. El a crescut și a devenit un pom, iar păsările cerului și‑au făcut cuiburi între ramurile lui.
20El a zis iarăși:
– Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? 21Este ca drojdia pe care a luat‑o o femeie și a pus‑o21 Lit.: a ascuns‑o. în trei măsuri21 Gr.: trei sata (ebr.: trei seah). Un saton avea aproximativ 7 l. Cantitatea totală era de aproximativ 22 l, suficientă pentru a hrăni peste 100 de oameni. de făină, până a dospit tot aluatul.
Intrarea în Împărăție
(Mt. 7:13-14, 22-23; 8:11-12)
22Isus trecea prin cetăți și prin sate, dând învățătură și continuându‑Și călătoria spre Ierusalim.
23Cineva L‑a întrebat:
– Doamne, numai câțiva vor fi mântuiți?
El le‑a zis:
24– Străduiți‑vă să intrați pe ușa cea îngustă! Căci vă spun că mulți vor încerca să intre, dar nu vor putea. 25Odată ce Stăpânul casei se va ridica și va încuia ușa, voi, stând afară, veți începe să bateți la ușă și să ziceți: „Doamne, deschide‑ne!“ Dar El, răspunzând, vă va zice: „Nu știu de unde sunteți.“ 26Atunci veți începe să ziceți: „Noi am mâncat și am băut înaintea Ta, și pe străzile noastre ai dat Tu învățătură!“ 27Dar El, răspunzând, vă va zice: „Vă spun că nu știu de unde sunteți. Îndepărtați‑vă de la Mine, voi, toți lucrătorii nedreptății!“
28Va fi plânsul și scrâșnirea dinților când îi veți vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov și pe toți profeții în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi alungați! 29Vor veni de la Răsărit și de la Apus, de la Nord și de la Sud și se vor așeza la masă în Împărăția lui Dumnezeu. 30Și iată că sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi și sunt unii dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă.
Plângere asupra Ierusalimului
(Mt. 23:37-39)
31Chiar în ceasul acela au venit câțiva farisei și I‑au zis:
– Pleacă și du‑Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare!
32El le‑a răspuns:
– Duceți‑vă și spuneți‑i acelei vulpi: iată, alung demoni și înfăptuiesc vindecări azi și mâine, iar a treia zi voi termina. 33Trebuie însă ca azi, mâine și poimâine să‑Mi continui drumul, pentru că nu se poate ca un profet să piară afară din Ierusalim.
34Ierusalime, Ierusalime, care omori profeții și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să‑ți adun copiii așa cum își adună cloșca puii sub aripi, dar n‑ați vrut! 35Iată, casa vă este lăsată pustie! Vă spun că nicidecum nu Mă veți mai vedea până când nu va veni vremea când veți zice: „Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“35 Vezi Ps. 118:26.
