King James Version

Habakkuk 1

1The burden which Habakkuk the prophet did see.

O Lord, how long shall I cry, and thou wilt not hear! even cry out unto thee of violence, and thou wilt not save!

Why dost thou shew me iniquity, and cause me to behold grievance? for spoiling and violence are before me: and there are that raise up strife and contention.

Therefore the law is slacked, and judgment doth never go forth: for the wicked doth compass about the righteous; therefore wrong judgment proceedeth.

Behold ye among the heathen, and regard, and wonder marvelously: for I will work a work in your days which ye will not believe, though it be told you.

For, lo, I raise up the Chaldeans, that bitter and hasty nation, which shall march through the breadth of the land, to possess the dwellingplaces that are not their's.

They are terrible and dreadful: their judgment and their dignity shall proceed of themselves.

Their horses also are swifter than the leopards, and are more fierce than the evening wolves: and their horsemen shall spread themselves, and their horsemen shall come from far; they shall fly as the eagle that hasteth to eat.

They shall come all for violence: their faces shall sup up as the east wind, and they shall gather the captivity as the sand.

10 And they shall scoff at the kings, and the princes shall be a scorn unto them: they shall deride every strong hold; for they shall heap dust, and take it.

11 Then shall his mind change, and he shall pass over, and offend, imputing this his power unto his god.

12 Art thou not from everlasting, O Lord my God, mine Holy One? we shall not die. O Lord, thou hast ordained them for judgment; and, O mighty God, thou hast established them for correction.

13 Thou art of purer eyes than to behold evil, and canst not look on iniquity: wherefore lookest thou upon them that deal treacherously, and holdest thy tongue when the wicked devoureth the man that is more righteous than he?

14 And makest men as the fishes of the sea, as the creeping things, that have no ruler over them?

15 They take up all of them with the angle, they catch them in their net, and gather them in their drag: therefore they rejoice and are glad.

16 Therefore they sacrifice unto their net, and burn incense unto their drag; because by them their portion is fat, and their meat plenteous.

17 Shall they therefore empty their net, and not spare continually to slay the nations?

Nouă Traducere În Limba Română

Habacuc 1

1Profeţia pe care a primit-o profetul Habacuc.

Prima plângere a profetului

– Până când, Doamne, voi striga după ajutor
    şi Tu nu vei asculta?
Până când voi striga către Tine: „Violenţă!“
    şi Tu nu vei izbăvi?
De ce mă faci să privesc nedreptatea?
    De ce trebuie să mă uit[a] la necaz?
Distrugerea şi violenţa sunt înaintea mea;
    peste tot sunt dezbinări şi se stârnesc certuri.
De aceea Legea este fără putere
    şi dreptatea nu se vede niciodată.
Căci cel rău îl împresoară[b] pe cel drept
    şi astfel dreptatea este pervertită.

Răspunsul Domnului

– Uitaţi-vă printre neamuri şi priviţi!
    Miraţi-vă! Uimiţi-vă!
Căci în zilele voastre am să fac o lucrare
    pe care n-aţi crede-o
        dacă v-ar povesti-o cineva!
Iată, îi voi ridica pe caldeeni[c],
    acel popor crud şi năvalnic,
care străbate întinderile pământului
    pentru a lua în stăpânire locuinţe care nu sunt ale lui!
Este un popor teribil şi înfricoşător;
    îşi are propria lege
        şi nu recunoaşte nici o altă autoritate![d]
Caii lui sunt mai rapizi decât leoparzii
    şi mai sprinteni decât lupii în amurg.
Călăreţii lui se avântă,
    călăreţii lui vin de departe.
Zboară ca un vultur care se aruncă asupra prăzii;
    toţi vin pentru violenţă.
Privirile lor sunt aţintite[e] tot înainte
    şi adună captivi ca nisipul de mulţi.
10 Îşi bate joc de regi
    şi-i ia în derâdere pe conducători.
Râde de orice fortificaţie,
    căci îngrămădeşte pământ[f] lângă ea şi o cucereşte.
11 Apoi trece ca vântul şi merge mai departe[g];
    el se face astfel vinovat, puterea lui fiindu-i dumnezeul.

A doua plângere a profetului

12 – Oare nu eşti Tu din veşnicie, Doamne?
    Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri[h]!
Doamne, Tu l-ai rânduit pentru a face judecată!
    Stânca mea, Tu l-ai ridicat ca să pedepsească!
13 Ochii Tăi sunt prea curaţi ca să se uite la rău;
    Tu nu poţi să priveşti asuprirea!
De ce te uiţi la cei mişei
    şi taci când cel rău
        îl înghite pe cel mai drept decât el?
14 L-ai făcut pe om asemenea peştilor mării,
    asemenea târâtoarei care nu are stăpân.
15 Duşmanul scoate fiecare peşte cu undiţa,
    îl adună cu mreaja lui,
îl strânge în năvodul lui
    şi de aceea se bucură şi se veseleşte.
16 De aceea aduce el jertfe mrejei sale
    şi arde tămâie năvodului său!
Datorită lor, partea lui este bogată
    şi mâncarea lui este din abundenţă!
17 Va continua el oare să-şi golească mreaja
    şi să omoare neamuri fără să cruţe nimic?

Notas al pie

  1. Habacuc 1:3 Siriacă, Tg.; TM: nedreptatea? / Cum poţi privi (sau: tolera); sau: nedreptatea / şi să mă uit
  2. Habacuc 1:4 Sau: îl biruie
  3. Habacuc 1:6 babilonieni
  4. Habacuc 1:7 Lit.: înfricoşător; / judecata şi demnitatea lui provin numai de la el însuşi
  5. Habacuc 1:9 Sensul termenului ebraic este nesigur
  6. Habacuc 1:10 Sau: face o rampă din pământ, tehnică militară, folosită de către asediatori
  7. Habacuc 1:11 Posibil: şi depăşeşte limita
  8. Habacuc 1:12 O tradiţie scribală antică: nu vei muri (sau: eşti nemuritor); unele traduceri moderne preferă această variantă