1And as they spake unto the people, the priests, and the captain of the temple, and the Sadducees, came upon them, 2Being grieved that they taught the people, and preached through Jesus the resurrection from the dead. 3And they laid hands on them, and put them in hold unto the next day: for it was now eventide. 4Howbeit many of them which heard the word believed; and the number of the men was about five thousand.
5¶ And it came to pass on the morrow, that their rulers, and elders, and scribes, 6And Annas the high priest, and Caiaphas, and John, and Alexander, and as many as were of the kindred of the high priest, were gathered together at Jerusalem. 7And when they had set them in the midst, they asked, By what power, or by what name, have ye done this? 8Then Peter, filled with the Holy Ghost, said unto them, Ye rulers of the people, and elders of Israel, 9If we this day be examined of the good deed done to the impotent man, by what means he is made whole; 10Be it known unto you all, and to all the people of Israel, that by the name of Jesus Christ of Nazareth, whom ye crucified, whom God raised from the dead, even by him doth this man stand here before you whole. 11This is the stone which was set at nought of you builders, which is become the head of the corner. 12Neither is there salvation in any other: for there is none other name under heaven given among men, whereby we must be saved.
13¶ Now when they saw the boldness of Peter and John, and perceived that they were unlearned and ignorant men, they marvelled; and they took knowledge of them, that they had been with Jesus. 14And beholding the man which was healed standing with them, they could say nothing against it. 15But when they had commanded them to go aside out of the council, they conferred among themselves, 16Saying, What shall we do to these men? for that indeed a notable miracle hath been done by them is manifest to all them that dwell in Jerusalem; and we cannot deny it. 17But that it spread no further among the people, let us straitly threaten them, that they speak henceforth to no man in this name. 18And they called them, and commanded them not to speak at all nor teach in the name of Jesus. 19But Peter and John answered and said unto them, Whether it be right in the sight of God to hearken unto you more than unto God, judge ye. 20For we cannot but speak the things which we have seen and heard. 21So when they had further threatened them, they let them go, finding nothing how they might punish them, because of the people: for all men glorified God for that which was done. 22For the man was above forty years old, on whom this miracle of healing was shewed.
23¶ And being let go, they went to their own company, and reported all that the chief priests and elders had said unto them. 24And when they heard that, they lifted up their voice to God with one accord, and said, Lord, thou art God, which hast made heaven, and earth, and the sea, and all that in them is: 25Who by the mouth of thy servant David hast said, Why did the heathen rage, and the people imagine vain things? 26The kings of the earth stood up, and the rulers were gathered together against the Lord, and against his Christ. 27For of a truth against thy holy child Jesus, whom thou hast anointed, both Herod, and Pontius Pilate, with the Gentiles, and the people of Israel, were gathered together, 28For to do whatsoever thy hand and thy counsel determined before to be done. 29And now, Lord, behold their threatenings: and grant unto thy servants, that with all boldness they may speak thy word, 30By stretching forth thine hand to heal; and that signs and wonders may be done by the name of thy holy child Jesus.
31¶ And when they had prayed, the place was shaken where they were assembled together; and they were all filled with the Holy Ghost, and they spake the word of God with boldness. 32And the multitude of them that believed were of one heart and of one soul: neither said any of them that ought of the things which he possessed was his own; but they had all things common. 33And with great power gave the apostles witness of the resurrection of the Lord Jesus: and great grace was upon them all. 34Neither was there any among them that lacked: for as many as were possessors of lands or houses sold them, and brought the prices of the things that were sold, 35And laid them down at the apostles’ feet: and distribution was made unto every man according as he had need. 36And Joses, who by the apostles was surnamed Barnabas, (which is, being interpreted, The son of consolation,) a Levite, and of the country of Cyprus, 37Having land, sold it, and brought the money, and laid it at the apostles’ feet.
Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii1 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi 23:8) [peste tot în carte]. Vezi și Flavius Josephus, Istoria II.8.14 și Antichități XVIII.1.4., 2foarte supărați din cauză că dădeau învățătură poporului și vesteau în Numele lui Isus învierea dintre cei morți. 3Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. 4Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii.
5În ziua următoare s‑au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii5 Probabil membri laici ai Sinedriului, capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]. și cărturarii5 Lit.: scribi, în sensul de erudiți, experți în Lege; cei care studiau, interpretau și învățau atât Legea lui Moise, cât și legile și reglementările tradiționale. Majoritatea erau farisei [peste tot în carte]., 6marele preot Ana6 Mare preot între anii 6–15 d.Cr., când a fost destituit de către romani. Probabil unii iudei nu au acceptat această destituire, considerând că marele preot era numit pe viață (vezi Num. 25:13). Este posibil, de asemenea, ca persoana care a fost mare preot să‑și fi păstrat, din respect, titlul. O altă opinie este aceea că Ana a continuat să dețină puterea din spatele scenei, chiar dacă nu mai era mare preot., Caiafa6 Caiafa, ginerele lui Ana, a fost mare preot între anii 18–36 d.Cr., Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți.
7I‑au pus pe apostoli să stea în mijloc și i‑au întrebat:
– Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta?
8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a răspuns:
– Conducători și bătrâni ai poporului, 9dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, 10să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L‑ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți! 11Acesta este:
„Piatra, care a fost disprețuită de voi11 Petru introduce în citat pronumele voi pentru a aplica textul în mod direct conducătorilor religioși ai lui Israel., zidarii,
care a devenit Piatra din capul unghiului.11 Vezi Ps. 118:22.“
12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!
13Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți13 Nu în sensul că erau analfabeți. În perioada NT, printre evrei exista un nivel foarte ridicat de alfabetizare, datorită în special școlilor de pe lângă sinagogi. Ideea este că Petru și Ioan nu aveau educație rabinică, așa cum avea, de exemplu, Pavel. și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14Însă, văzându‑l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au avut ce să zică. 15Prin urmare, le‑au poruncit să iasă afară din Sinedriu15 Aram.: sanhedrin, care înseamnă adunare. Sanhedrinul desemna atât o curte de justiție locală, întrunindu‑se în orașe și numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât și curtea supremă de justiție, care se întrunea în Ierusalim și număra 71 de membri (Marele Sanhedrin). În cazul de față se face referire, probabil, la curtea supremă de justiție. și s‑au sfătuit între ei, zicând: 16„Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s‑a făcut un semn clar, și nu‑l putem nega. 17În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să‑i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“ 18I‑au chemat și le‑au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu mai dea învățătură în Numele lui Isus. 19Însă Petru și Ioan, răspunzând, le‑au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“ 21După ce i‑au amenințat din nou, le‑au dat drumul, neștiind cum să‑i pedepsească, din cauza poporului, deoarece toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
Credincioșii se roagă pentru a primi îndrăzneală
23După ce li s‑a dat drumul, s‑au dus la ai lor și le‑au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. 24Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului25 Lit.: tatălui. nostru David, robul Tău, astfel:
«De ce se întărâtă neamurile
și cugetă popoarele lucruri fără folos?
26Regii pământului stau adunați
și conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului26 Gr.: Cristos. Ebr. și aram.: Mașiah. Său.»26 Vezi Ps. 2:1-2.
27Căci într-adevăr, împotriva Robului27, 30 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Tău cel sfânt, Isus, pe Care L‑ai uns Tu, s‑au adunat în această cetate Irod27 Textul face referire la tetrarhul Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.). Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor., Ponțiu Pilat27 Vezi nota de la 3:13., neamurile și popoarele27 Cu referire, se pare, la cele 12 seminții ale lui Israel. lui Israel, 28ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29Și acum, Doamne, uită‑te la amenințările lor și dă‑le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! 30Întinde‑Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus!“
31După ce s‑au rugat fierbinte, locul unde erau adunați s‑a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Credincioșii își împart între ei averile
32Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și‑n gând și niciunul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. 34Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de ogoare sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau 35și‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, 37a vândut un ogor care‑i aparținea și apoi a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.
