1Now Joab the son of Zeruiah perceived that the king’s heart was toward Absalom. 2And Joab sent to Tekoah, and fetched thence a wise woman, and said unto her, I pray thee, feign thyself to be a mourner, and put on now mourning apparel, and anoint not thyself with oil, but be as a woman that had a long time mourned for the dead: 3And come to the king, and speak on this manner unto him. So Joab put the words in her mouth.
4¶ And when the woman of Tekoah spake to the king, she fell on her face to the ground, and did obeisance, and said, Help, O king.14.4 Help: Heb. Save 5And the king said unto her, What aileth thee? And she answered, I am indeed a widow woman, and mine husband is dead. 6And thy handmaid had two sons, and they two strove together in the field, and there was none to part them, but the one smote the other, and slew him.14.6 none…: Heb. no deliverer between them 7And, behold, the whole family is risen against thine handmaid, and they said, Deliver him that smote his brother, that we may kill him, for the life of his brother whom he slew; and we will destroy the heir also: and so they shall quench my coal which is left, and shall not leave to my husband neither name nor remainder upon the earth.14.7 upon…: Heb. upon the face of the earth 8And the king said unto the woman, Go to thine house, and I will give charge concerning thee. 9And the woman of Tekoah said unto the king, My lord, O king, the iniquity be on me, and on my father’s house: and the king and his throne be guiltless. 10And the king said, Whosoever saith ought unto thee, bring him to me, and he shall not touch thee any more. 11Then said she, I pray thee, let the king remember the LORD thy God, that thou wouldest not suffer the revengers of blood to destroy any more, lest they destroy my son. And he said, As the LORD liveth, there shall not one hair of thy son fall to the earth.14.11 that…: Heb. that the revenger of blood do not multiply to destroy 12Then the woman said, Let thine handmaid, I pray thee, speak one word unto my lord the king. And he said, Say on. 13And the woman said, Wherefore then hast thou thought such a thing against the people of God? for the king doth speak this thing as one which is faulty, in that the king doth not fetch home again his banished. 14For we must needs die, and are as water spilt on the ground, which cannot be gathered up again; neither doth God respect any person: yet doth he devise means, that his banished be not expelled from him.14.14 neither…: or, because God hath not taken away his life, he hath also devised means, etc 15Now therefore that I am come to speak of this thing unto my lord the king, it is because the people have made me afraid: and thy handmaid said, I will now speak unto the king; it may be that the king will perform the request of his handmaid. 16For the king will hear, to deliver his handmaid out of the hand of the man that would destroy me and my son together out of the inheritance of God. 17Then thine handmaid said, The word of my lord the king shall now be comfortable: for as an angel of God, so is my lord the king to discern good and bad: therefore the LORD thy God will be with thee.14.17 comfortable: Heb. for rest14.17 to discern: Heb. to hear 18Then the king answered and said unto the woman, Hide not from me, I pray thee, the thing that I shall ask thee. And the woman said, Let my lord the king now speak. 19And the king said, Is not the hand of Joab with thee in all this? And the woman answered and said, As thy soul liveth, my lord the king, none can turn to the right hand or to the left from ought that my lord the king hath spoken: for thy servant Joab, he bade me, and he put all these words in the mouth of thine handmaid: 20To fetch about this form of speech hath thy servant Joab done this thing: and my lord is wise, according to the wisdom of an angel of God, to know all things that are in the earth.
21¶ And the king said unto Joab, Behold now, I have done this thing: go therefore, bring the young man Absalom again. 22And Joab fell to the ground on his face, and bowed himself, and thanked the king: and Joab said, To day thy servant knoweth that I have found grace in thy sight, my lord, O king, in that the king hath fulfilled the request of his servant.14.22 thanked: Heb. blessed14.22 his servant: or, thy servant 23So Joab arose and went to Geshur, and brought Absalom to Jerusalem. 24And the king said, Let him turn to his own house, and let him not see my face. So Absalom returned to his own house, and saw not the king’s face.
25¶ But in all Israel there was none to be so much praised as Absalom for his beauty: from the sole of his foot even to the crown of his head there was no blemish in him.14.25 But…: Heb. And as Absalom there was not a beautiful man in all Israel to praise greatly 26And when he polled his head, (for it was at every year’s end that he polled it: because the hair was heavy on him, therefore he polled it:) he weighed the hair of his head at two hundred shekels after the king’s weight. 27And unto Absalom there were born three sons, and one daughter, whose name was Tamar: she was a woman of a fair countenance.
28¶ So Absalom dwelt two full years in Jerusalem, and saw not the king’s face. 29Therefore Absalom sent for Joab, to have sent him to the king; but he would not come to him: and when he sent again the second time, he would not come. 30Therefore he said unto his servants, See, Joab’s field is near mine, and he hath barley there; go and set it on fire. And Absalom’s servants set the field on fire.14.30 near…: Heb. near my place 31Then Joab arose, and came to Absalom unto his house, and said unto him, Wherefore have thy servants set my field on fire? 32And Absalom answered Joab, Behold, I sent unto thee, saying, Come hither, that I may send thee to the king, to say, Wherefore am I come from Geshur? it had been good for me to have been there still: now therefore let me see the king’s face; and if there be any iniquity in me, let him kill me. 33So Joab came to the king, and told him: and when he had called for Absalom, he came to the king, and bowed himself on his face to the ground before the king: and the king kissed Absalom.
Femeia înțeleaptă din Tekoa
1Ioab, fiul Țeruiei, și‑a dat seama că inima regelui tânjea după Absalom. 2El a trimis pe cineva la Tekoa și a adus de acolo o femeie înțeleaptă. Ioab i‑a zis femeii: „Te rog, prefă‑te că bocești, îmbracă‑te în haine de bocet și nu te unge cu ulei. Să arăți ca o femeie care de multe zile bocește pentru un mort. 3Așa să te duci la rege și să‑i vorbești cum te voi învăța eu.“ Și Ioab i‑a făcut cunoscut femeii ce avea de spus.
4Când femeia din Tekoa a ajuns la rege, s‑a aruncat cu fața la pământ, s‑a închinat și i‑a zis:
– Ajută‑mă, o, rege.
5Regele i‑a zis:
– Ce ți s‑a întâmplat?
Ea a răspuns:
– Vai, sunt o femeie văduvă. Soțul meu a murit. 6Roaba ta avea doi fii care, într‑o zi, se băteau pe câmp și nu era nimeni acolo care să‑i despartă, astfel că unul l‑a lovit pe celălalt și l‑a omorât. 7Acum, iată că tot clanul s‑a ridicat împotriva roabei tale, zicând: „Predă‑ni‑l pe cel care și‑a ucis fratele, ca să‑l omorâm, căci i‑a luat viața fratelui său. Îl vom nimici și pe moștenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi‑a mai rămas, lăsându‑l pe soțul meu fără nume și fără moștenitor pe fața pământului.
8Regele i‑a zis femeii:
– Du‑te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.
9Femeia din Tekoa i‑a zis regelui:
– O, rege, stăpânul meu, asupra mea și asupra familiei tatălui meu să cadă vina. Iar regele și tronul său să rămână fără vină.
10Regele a zis:
– Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu‑l la mine și nu se va mai atinge de tine.
11Ea a zis:
– Fie ca regele să‑și aducă aminte de Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca să‑l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul. Astfel ei nu‑l vor nimici pe fiul meu.
El a zis:
– Viu este Domnul că niciun fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ.
12Atunci femeia a zis:
– Dă voie, te rog, roabei tale să‑i spună ceva stăpânului meu, regele.
El i‑a răspuns:
– Vorbește.
13Femeia a zis:
– De ce ai plănuit un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că, din înseși vorbele lui, regele se face vinovat neaducându‑l înapoi pe cel pe care l‑a izgonit. 14În ceea ce ne privește, asemenea unor ape care cad pe pământ și nu se mai adună, așa vom muri cu toții. Dumnezeu însă nu ia viața, ci dimpotrivă, plănuiește căi prin care cel izgonit să se poată întoarce la El. 15De aceea am venit să‑i vorbesc despre lucrul acesta stăpânului meu, regele, pentru că poporul m‑a făcut să mă tem. Roaba ta și‑a zis: „Să‑i vorbesc regelui, poate el va îndeplini cererea slujitoarei sale. 16Poate că regele va asculta și o va scăpa pe slujitoarea sa din mâna celui ce vrea s‑o nimicească pe ea și pe fiul ei din moștenirea lui Dumnezeu.“ 17Acum, roaba ta spune: „Fie să‑mi aducă pace cuvintele stăpânului meu, regele! Căci stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, știind să înțeleagă binele și răul. Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine!“
18Regele a răspuns și i‑a zis femeii:
– Te rog să nu‑mi tăinuiești răspunsul la întrebarea pe care ți‑o voi pune.
Femeia i‑a zis:
– Să întrebe stăpânul meu, regele.
19Regele i‑a spus:
– Oare nu mâna lui Ioab este cu tine în toate acestea?
Femeia i‑a răspuns:
– Viu este sufletul tău, o, rege, stăpânul meu, că nimeni nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga de la tot ceea ce a zis stăpânul meu, regele. Într-adevăr, slujitorul tău, Ioab, mi‑a poruncit și tot el a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte. 20Slujitorul tău, Ioab, a făcut acest lucru pentru a schimba situația. Însă Stăpânul meu are o înțelepciune precum a unui înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ce se petrece în țară.
21Regele i‑a zis atunci lui Ioab:
– Iată, voi face lucrul acesta! Du‑te deci și adu‑l pe tânărul Absalom.
22Ioab s‑a aruncat cu fața la pământ, s‑a închinat și l‑a binecuvântat pe rege.
El a zis:
– Astăzi slujitorul tău știe că a găsit bunăvoință înaintea stăpânului meu, regele, fiindcă regele a făcut după cuvântul slujitorului său.
Absalom se întoarce la Ierusalim
23Ioab s‑a ridicat, a plecat la Gheșur și l‑a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. 24Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu‑mi vadă fața!“ Absalom s‑a întors astfel acasă la el și nu a văzut fața regelui.
25În tot Israelul nu era niciun om atât de lăudat pentru frumusețea lui, așa cum era Absalom. Din creștetul capului și până la talpa piciorului nu se găsea niciun cusur în el. 26Când își tundea părul – și‑l tundea în fiecare an căci devenea prea greu să‑l poarte – acesta cântărea două sute de șecheli26 Sau: sicli, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de șechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obișnuit (aproximativ 12 gr) și cel al Lăcașului (aproximativ 10 gr); greutatea șechelului a variat în diferite vremuri și în diferite zone; aproximativ 2,6 kg., potrivit greutății regale.
27Lui Absalom i s‑au născut trei fii și o fiică, al cărei nume era Tamar. Aceasta era o femeie frumoasă la înfățișare. 28Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să vadă fața regelui. 29Apoi Absalom l‑a chemat pe Ioab pentru a‑l trimite la rege, însă acesta nu a vrut să vină. A trimis a doua oară după el, dar tot nu a vrut să vină. 30Atunci Absalom le‑a zis slujitorilor săi: „Ogorul lui Ioab este aproape de al meu și are semănat orz pe el. Mergeți și dați‑i foc.“ Astfel, slujitorii lui Absalom au dat foc ogorului.
31Aflând acest lucru, Ioab s‑a ridicat, s‑a dus acasă la Absalom și l‑a întrebat:
– De ce slujitorii tăi au dat foc ogorului meu?
32Absalom i‑a răspuns lui Ioab:
– Iată, am trimis după tine, zicând: „Vino aici ca să te trimit la rege să‑i spui: «De ce am venit din Gheșur? N‑ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?»“ Acum, lasă‑mă să văd fața regelui, iar dacă este vreo vină în mine, atunci să mă omoare!
33Ioab s‑a dus la rege și l‑a înștiințat. Atunci regele l‑a chemat la el pe Absalom. Acesta a venit la rege, s‑a plecat cu fața la pământ înaintea lui, iar regele i‑a dat sărutare lui Absalom.
