1It came to pass after this also, that the children of Moab, and the children of Ammon, and with them other beside the Ammonites, came against Jehoshaphat to battle. 2Then there came some that told Jehoshaphat, saying, There cometh a great multitude against thee from beyond the sea on this side Syria; and, behold, they be in Hazazon-tamar, which is En-gedi. 3And Jehoshaphat feared, and set himself to seek the LORD, and proclaimed a fast throughout all Judah.20.3 himself: Heb. his face 4And Judah gathered themselves together, to ask help of the LORD: even out of all the cities of Judah they came to seek the LORD.
5¶ And Jehoshaphat stood in the congregation of Judah and Jerusalem, in the house of the LORD, before the new court, 6And said, O LORD God of our fathers, art not thou God in heaven? and rulest not thou over all the kingdoms of the heathen? and in thine hand is there not power and might, so that none is able to withstand thee? 7Art not thou our God, who didst drive out the inhabitants of this land before thy people Israel, and gavest it to the seed of Abraham thy friend for ever?20.7 who: Heb. thou 8And they dwelt therein, and have built thee a sanctuary therein for thy name, saying, 9If, when evil cometh upon us, as the sword, judgment, or pestilence, or famine, we stand before this house, and in thy presence, (for thy name is in this house,) and cry unto thee in our affliction, then thou wilt hear and help. 10And now, behold, the children of Ammon and Moab and mount Seir, whom thou wouldest not let Israel invade, when they came out of the land of Egypt, but they turned from them, and destroyed them not; 11Behold, I say, how they reward us, to come to cast us out of thy possession, which thou hast given us to inherit. 12O our God, wilt thou not judge them? for we have no might against this great company that cometh against us; neither know we what to do: but our eyes are upon thee. 13And all Judah stood before the LORD, with their little ones, their wives, and their children.
14¶ Then upon Jahaziel the son of Zechariah, the son of Benaiah, the son of Jeiel, the son of Mattaniah, a Levite of the sons of Asaph, came the Spirit of the LORD in the midst of the congregation; 15And he said, Hearken ye, all Judah, and ye inhabitants of Jerusalem, and thou king Jehoshaphat, Thus saith the LORD unto you, Be not afraid nor dismayed by reason of this great multitude; for the battle is not yours, but God’s. 16To morrow go ye down against them: behold, they come up by the cliff of Ziz; and ye shall find them at the end of the brook, before the wilderness of Jeruel.20.16 cliff: Heb. ascent20.16 brook: or, valley 17Ye shall not need to fight in this battle: set yourselves, stand ye still, and see the salvation of the LORD with you, O Judah and Jerusalem: fear not, nor be dismayed; to morrow go out against them: for the LORD will be with you. 18And Jehoshaphat bowed his head with his face to the ground: and all Judah and the inhabitants of Jerusalem fell before the LORD, worshipping the LORD. 19And the Levites, of the children of the Kohathites, and of the children of the Korhites, stood up to praise the LORD God of Israel with a loud voice on high.
20¶ And they rose early in the morning, and went forth into the wilderness of Tekoa: and as they went forth, Jehoshaphat stood and said, Hear me, O Judah, and ye inhabitants of Jerusalem; Believe in the LORD your God, so shall ye be established; believe his prophets, so shall ye prosper. 21And when he had consulted with the people, he appointed singers unto the LORD, and that should praise the beauty of holiness, as they went out before the army, and to say, Praise the LORD; for his mercy endureth for ever.20.21 that…: Heb. praisers
22¶ And when they began to sing and to praise, the LORD set ambushments against the children of Ammon, Moab, and mount Seir, which were come against Judah; and they were smitten.20.22 And when…: Heb. And in the time that they, etc20.22 to sing…: Heb. in singing and praise20.22 they were…: or, they smote one another 23For the children of Ammon and Moab stood up against the inhabitants of mount Seir, utterly to slay and destroy them: and when they had made an end of the inhabitants of Seir, every one helped to destroy another.20.23 to destroy: Heb. for the destruction 24And when Judah came toward the watch tower in the wilderness, they looked unto the multitude, and, behold, they were dead bodies fallen to the earth, and none escaped.20.24 none…: Heb. there was not an escaping 25And when Jehoshaphat and his people came to take away the spoil of them, they found among them in abundance both riches with the dead bodies, and precious jewels, which they stripped off for themselves, more than they could carry away: and they were three days in gathering of the spoil, it was so much.
26¶ And on the fourth day they assembled themselves in the valley of Berachah; for there they blessed the LORD: therefore the name of the same place was called, The valley of Berachah, unto this day.20.26 Berachah: that is, blessing 27Then they returned, every man of Judah and Jerusalem, and Jehoshaphat in the forefront of them, to go again to Jerusalem with joy; for the LORD had made them to rejoice over their enemies.20.27 forefront: Heb. head 28And they came to Jerusalem with psalteries and harps and trumpets unto the house of the LORD. 29And the fear of God was on all the kingdoms of those countries, when they had heard that the LORD fought against the enemies of Israel. 30So the realm of Jehoshaphat was quiet: for his God gave him rest round about.
31¶ And Jehoshaphat reigned over Judah: he was thirty and five years old when he began to reign, and he reigned twenty and five years in Jerusalem. And his mother’s name was Azubah the daughter of Shilhi. 32And he walked in the way of Asa his father, and departed not from it, doing that which was right in the sight of the LORD. 33Howbeit the high places were not taken away: for as yet the people had not prepared their hearts unto the God of their fathers. 34Now the rest of the acts of Jehoshaphat, first and last, behold, they are written in the book of Jehu the son of Hanani, who is mentioned in the book of the kings of Israel.20.34 book of Jehu: Heb. words, etc20.34 is mentioned: Heb. was made to ascend
35¶ And after this did Jehoshaphat king of Judah join himself with Ahaziah king of Israel, who did very wickedly: 36And he joined himself with him to make ships to go to Tarshish: and they made the ships in Ezion-geber. 37Then Eliezer the son of Dodavah of Mareshah prophesied against Jehoshaphat, saying, Because thou hast joined thyself with Ahaziah, the LORD hath broken thy works. And the ships were broken, that they were not able to go to Tarshish.
Iehoșafat respinge invazia din est
1După o vreme, fiii lui Moab și fiii lui Amon împreună cu niște meuniți au pornit la război împotriva lui Iehoșafat. 2Mesagerii au venit la Iehoșafat și l‑au înștiințat, zicând: „O mare mulțime vine împotriva ta de dincolo de mare2 Marea Moartă., din Edom, și iată că au ajuns la Hațațon-Tamar, care este En‑Ghedi.“ 3Iehoșafat s‑a temut. El s‑a hotărât să‑L întrebe pe Domnul și a vestit un post în tot ținutul lui Iuda. 4Cei din Iuda s‑au adunat ca să ceară ajutor de la Domnul. Ei au venit din toate cetățile lui Iuda ca să ceară ajutor de la Domnul.
5Iehoșafat a stat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, la Casa Domnului, înaintea curții celei noi 6și a zis:
„Doamne, Dumnezeul părinților noștri, oare nu Tu ești Dumnezeu în ceruri? Oare nu Tu stăpânești peste toate regatele neamurilor? În mâna Ta este puterea și tăria și nimeni nu Ți se poate împotrivi! 7Oare nu Tu, Dumnezeul nostru, ești Cel Care i‑ai alungat pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului Tău Israel și n‑ai dat‑o Tu, pentru totdeauna, seminței7 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui Avraam, prietenul Tău7 Vezi Iac. 2:23.? 8Ei au locuit în ea și au zidit în ea un Lăcaș Sfânt pentru Numele Tău, zicând: 9«Dacă va veni asupra noastră vreo nenorocire, sabia, judecata, molima sau foametea, vom sta înaintea acestei Case și înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta, vom striga către Tine, în strâmtorarea noastră, și Tu ne vei asculta și ne vei izbăvi!»
10Acum, iată, fiii lui Amon, Moabul și cei din muntele Seir, – în teritoriul cărora nu i‑ai dat voie lui Israel să intre atunci când venea din țara Egiptului, căci el i‑a ocolit și nu i‑a nimicit, – 11iată cum ne răsplătesc: ei vin să ne alunge din moștenirea Ta, pe care ne‑ai dat‑o în stăpânire. 12O, Dumnezeul nostru, oare nu‑i vei judeca Tu? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mulțimi numeroase care vine împotriva noastră. Noi nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați către Tine.“
13Toți bărbații din Iuda stăteau înaintea Domnului cu copilașii, cu soțiile și cu fiii lor. 14Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării, peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre urmașii lui Asaf. 15El a zis:
„Voi, toți cei din Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului, și tu, rege Iehoșafat, ascultați! Așa vorbește Domnul: «Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza acestei mulțimi numeroase, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu! 16Să coborâți mâine împotriva lor. Iată că ei se vor fi urcat prin trecătoarea Țiț și‑i veți găsi la capătul uedului16 Vezi nota de la 15:16. dinspre pustia Ieruel. 17Voi nu veți avea de luptat. Opriți‑vă, stați și priviți izbăvirea pe care v‑o va da Domnul!» Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați! Mâine, ieșiți înaintea lor și Domnul va fi cu voi!“
18Iehoșafat s‑a închinat cu fața la pământ. Toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, închinându‑I‑se, 19iar leviții dintre urmașii lui Chehat și ai lui Korah s‑au ridicat să‑L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu glas foarte puternic.
20S‑au sculat dis‑de‑dimineață și au pornit înspre pustia Tekoa. La plecarea lor, Iehoșafat s‑a ridicat și a zis:
„Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ascultați‑mă! Credeți în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți! Credeți în profeții Lui și veți reuși!“
21S‑a sfătuit apoi cu poporul, după care i‑a pus pe cei ce Îi cântau Domnului și‑L lăudau cu podoabe sfinte21 Sau: și lăudau splendoarea sfințeniei. Termenul sfințenie se poate referi la Domnul Însuși sau la îmbrăcămintea preoțească (vezi Ps. 110:3)., să iasă înaintea celor înarmați și să zică:
„Mulțumiți Domnului,
căci în veac ține îndurarea Lui!“
22În clipa când au început să cânte și să aducă laudă, Domnul a așezat o ambuscadă împotriva fiilor lui Amon, a Moabului și a celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, și aceștia au fost învinși. 23Fiii lui Amon și ai lui Moab s‑au ridicat împotriva locuitorilor din muntele Seir ca să‑i dea spre nimicire23 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. și să‑i distrugă. Când au terminat cu locuitorii din Seir, s‑au repezit unii la alții și s‑au nimicit între ei.
24Când cei din Iuda au ajuns pe înălțimea de unde puteau zări pustia și s‑au uitat înspre mulțimea de dușmani, iată că acolo erau numai cadavre zăcând pe pământ; niciunul nu scăpase. 25Iehoșafat și poporul lui s‑au dus și au adunat prada. Ei au găsit printre cadavre25 Sau: printre vite. o mulțime de bunuri, haine și vase prețioase, și au luat atât de multe, încât nu le‑au putut duce. Au avut nevoie de trei zile să adune prada, căci era foarte multă. 26În ziua a patra, s‑au strâns cu toții în valea Beraca26 Beraca înseamnă Binecuvântare., unde L‑au binecuvântat pe Domnul. De aceea au pus văii respective numele Beraca și așa i‑a rămas numele până în ziua de azi.
27Apoi toți bărbații din Iuda și din Ierusalim au plecat și s‑au întors la Ierusalim cu bucurie, avându‑l pe Iehoșafat în fruntea lor, căci Domnul îi înveselise, dându‑le victorie împotriva dușmanilor lor. 28Au intrat în Ierusalim cântând din harfe, din lire și din trâmbițe și s‑au dus înspre Casa Domnului.
29Groaza lui Dumnezeu a venit peste toate regatele celorlalte țări, când au auzit că Domnul S‑a luptat cu dușmanii lui Israel. 30Prin urmare, regatul lui Iehoșafat a avut parte de liniște, și Dumnezeul lui i‑a dat odihnă de jur împrejur.
Sfârșitul domniei lui Iehoșafat
(1 Regi 22:41-51)
31Așadar, Iehoșafat a domnit peste Iuda. El avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 32El a umblat pe căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Domnului. 33Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, iar poporul tot nu și‑a alipit inima de Dumnezeul părinților lor. 34Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise în „Cronicile lui Iehu“, fiul lui Hanani, care au fost incluse în „Cartea regilor lui Israel“.
35După o vreme, Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑a aliat cu Ahazia, regele lui Israel, cel care s‑a făcut vinovat de nelegiuire. 36S‑a aliat cu el ca să construiască niște corăbii ce urmau să navigheze la Tarșiș. Au construit corăbiile la Ețion-Gheber. 37Atunci Eliezer din Mareșa, fiul lui Dodava, a profețit împotriva lui Iehoșafat, zicând: „Pentru că te‑ai aliat cu Ahazia, Domnul îți va sfărâma lucrarea!“ Corăbiile au fost sfărâmate și nu au mai reușit să navigheze la Tarșiș.
