1And it came to pass, when Saul was returned from following the Philistines, that it was told him, saying, Behold, David is in the wilderness of En-gedi.24.1 following: Heb. after 2Then Saul took three thousand chosen men out of all Israel, and went to seek David and his men upon the rocks of the wild goats. 3And he came to the sheepcotes by the way, where was a cave; and Saul went in to cover his feet: and David and his men remained in the sides of the cave. 4And the men of David said unto him, Behold the day of which the LORD said unto thee, Behold, I will deliver thine enemy into thine hand, that thou mayest do to him as it shall seem good unto thee. Then David arose, and cut off the skirt of Saul’s robe privily.24.4 Saul’s…: Heb. the robe which was Saul’s 5And it came to pass afterward, that David’s heart smote him, because he had cut off Saul’s skirt. 6And he said unto his men, The LORD forbid that I should do this thing unto my master, the LORD’s anointed, to stretch forth mine hand against him, seeing he is the anointed of the LORD. 7So David stayed his servants with these words, and suffered them not to rise against Saul. But Saul rose up out of the cave, and went on his way.24.7 stayed: Heb. cut off 8David also arose afterward, and went out of the cave, and cried after Saul, saying, My lord the king. And when Saul looked behind him, David stooped with his face to the earth, and bowed himself.
9¶ And David said to Saul, Wherefore hearest thou men’s words, saying, Behold, David seeketh thy hurt? 10Behold, this day thine eyes have seen how that the LORD had delivered thee to day into mine hand in the cave: and some bade me kill thee: but mine eye spared thee; and I said, I will not put forth mine hand against my lord; for he is the LORD’s anointed. 11Moreover, my father, see, yea, see the skirt of thy robe in my hand: for in that I cut off the skirt of thy robe, and killed thee not, know thou and see that there is neither evil nor transgression in mine hand, and I have not sinned against thee; yet thou huntest my soul to take it. 12The LORD judge between me and thee, and the LORD avenge me of thee: but mine hand shall not be upon thee. 13As saith the proverb of the ancients, Wickedness proceedeth from the wicked: but mine hand shall not be upon thee. 14After whom is the king of Israel come out? after whom dost thou pursue? after a dead dog, after a flea. 15The LORD therefore be judge, and judge between me and thee, and see, and plead my cause, and deliver me out of thine hand.24.15 deliver: Heb. judge
16¶ And it came to pass, when David had made an end of speaking these words unto Saul, that Saul said, Is this thy voice, my son David? And Saul lifted up his voice, and wept. 17And he said to David, Thou art more righteous than I: for thou hast rewarded me good, whereas I have rewarded thee evil. 18And thou hast shewed this day how that thou hast dealt well with me: forasmuch as when the LORD had delivered me into thine hand, thou killedst me not.24.18 delivered: Heb. shut up 19For if a man find his enemy, will he let him go well away? wherefore the LORD reward thee good for that thou hast done unto me this day. 20And now, behold, I know well that thou shalt surely be king, and that the kingdom of Israel shall be established in thine hand. 21Swear now therefore unto me by the LORD, that thou wilt not cut off my seed after me, and that thou wilt not destroy my name out of my father’s house. 22And David sware unto Saul. And Saul went home; but David and his men gat them up unto the hold.
David îi cruță viața lui Saul
1Când Saul s‑a întors de la urmărirea filistenilor, l‑au înștiințat, zicând: „David se află în pustia En‑Ghedi.“ 2Atunci Saul a luat din tot Israelul trei mii de bărbați aleși și a plecat în căutarea lui David și a oamenilor săi, la răsărit de Stâncile Țapilor Sălbatici. 3A ajuns la stânile de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea să‑și acopere picioarele3 Eufemism ebraic cu sensul: pentru nevoile sale (vezi și Jud. 3:24).. David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii.
4Oamenii lui David i‑au zis:
– Iată ziua despre care ți‑a spus Domnul: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să‑i faci ce consideri că este bine.4 Lit.: să‑i faci ceea ce este bine în ochii tăi.“
David s‑a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. 5După aceea însă pe David l‑a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul.
6El le‑a zis oamenilor săi:
– Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului, și anume să îmi ridic mâna asupra lui. Doar este unsul Domnului!
7Cu aceste cuvinte David i‑a oprit pe oamenii săi și nu i‑a lăsat să‑l atace pe Saul. Apoi Saul s‑a sculat, a părăsit peștera și și‑a continuat drumul. 8După aceea s‑a ridicat și David și a ieșit din peșteră.
El a strigat după Saul, zicând:
– O, rege, stăpânul meu!
Când Saul s‑a uitat în urma sa, David s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat.
9Apoi David i‑a zis lui Saul:
– De ce asculți cuvintele oamenilor care spun că David dorește să‑ți facă rău? 10Iată, în ziua aceasta ochii tăi au văzut că Domnul te‑a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Mi s‑a spus să te ucid, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna asupra stăpânului meu pentru că el este unsul Domnului. 11Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea! Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te‑am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de fărădelege și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să‑mi iei viața. 12Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 13Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese.“ Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 14După cine a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort? Un singur purice? 15Domnul să fie judecător și să judece între mine și tine! Să privească, să‑mi susțină cauza și să mă izbăvească din mâna ta!
16Când David a terminat de spus aceste cuvinte lui Saul, acesta a zis:
– Tu ești, cu adevărat, fiul meu David?
Apoi a plâns cu voce tare, 17zicându‑i lui David:
– Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu m‑ai tratat bine, chiar dacă eu te‑am tratat rău. 18Astăzi ai dovedit bunătate față de mine pentru că, deși Domnul mă dăduse în mâna ta, tu nu m‑ai ucis. 19Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine? Domnul să‑ți răsplătească astăzi cu bine ceea ce ai făcut pentru mine! 20Acum, știu sigur că tu vei domni și că tronul lui Israel va fi al tău! 21Jură‑mi pe Domnul că nu îi vei stârpi pe urmașii mei după mine și că nu îmi vei șterge numele din familia tatălui meu.
22David i‑a jurat lui Saul, după care Saul a plecat acasă. În timpul acesta David cu oamenii săi s‑au suit în fortăreață22 Vezi nota de la 22:4..
