Abraham vertrouwde op God en werd vrijgesproken
1Hoe staat het dan met Abraham, die de stamvader van ons Joodse volk is? 2Als hij door zijn eigen inspanning vrij voor God stond, zou hij reden hebben om trots te zijn. Maar tegenover God kun je niet trots zijn. 3In de Boeken staat het zo: ‘Abraham geloofde God en daarom beschouwde God hem als een rechtvaardig mens.’ 4Wie werkt voor een beloning, krijgt die niet omdat het een gunst is, maar omdat hij er recht op heeft. 5Als iemand zich echter zonder eigen inspanning toevertrouwt aan God, die de goddeloze vrijspreekt, verklaart Hij hem onschuldig op grond van zijn vertrouwen in Hem. 6David zegt toch ook dat u gelukkig bent als God u vrijspreekt zonder dat u er iets voor hebt gedaan. 7‘Gelukkig is hij wiens misstap vergeven en zonden niet meer gezien worden,’ staat er. 8‘Gelukkig is hij aan wie de Here zijn zonde niet toerekent.’
9Geldt dit alleen voor de Joden, die besneden zijn, of ook voor wie niet besneden zijn? Ik heb toch gezegd dat Abraham als rechtvaardig mens werd beschouwd, omdat hij God geloofde! 10Wanneer gebeurde dat? Toen hij besneden werd of daarvoor? Daarvoor! Pas nadat hij door God rechtvaardig was verklaard, werd hij besneden. 11Dat was het teken waarmee bezegeld werd dat hij rechtvaardig was verklaard. Dus is Abraham de voorvader van allen die op God vertrouwen, ook van hen die niet besneden zijn. 12Zij zijn pas echt kinderen van Abraham, als zij net zo op God vertrouwen als hij, toen hij nog niet besneden was.
13God beloofde dat Hij de wereld aan Abraham en zijn nakomelingen zou geven, niet omdat Abraham zich zo goed aan Gods wet had gehouden, maar omdat hij God geloofde en daardoor met God in het reine was. 14Als Gods beloften alleen gelden voor mensen die zich aan de wet houden, dan zou daarmee het geloof overbodig zijn en Gods belofte niets te betekenen hebben. 15Als de wet overtreden wordt, volgt daarop straf. Maar als er geen wet is, kan die ook niet overtreden worden.
16Wat God ons door zijn genade wil geven, wordt alleen ons eigendom als wij in Hem geloven. En Gods belofte aan al Abrahams nakomelingen is vast en zeker. Zij geldt niet alleen voor hen die volgens Gods wet leven, maar ook voor hen die, net als Abraham, alleen op God vertrouwen. Want als het om geloof gaat, is Abraham de vader van ons allemaal. 17In de Boeken staat immers dat God tegen hem zei: ‘U zult de vader zijn van vele volken.’ En hij is dat voor God, op wie hij vertrouwde, die de doden levend maakt en door zijn woord doet ontstaan wat niet bestond. 18Hoewel alle hoop vervlogen was, bleef Abraham verwachten en geloven dat hij de stamvader van vele volken zou worden, want God had het gezegd! 19Hij besefte maar al te goed dat hij op honderdjarige leeftijd te oud was om nog een kind te verwekken. En zijn vrouw Sara was ook al veel te oud om nog een kind te krijgen. Toch werd zijn vertrouwen daardoor niet minder. Hij ging niet twijfelen. Integendeel! 20Hij hield zich vast aan de belofte van God. Zijn vertrouwen bleef sterk en hij gaf God alle eer. 21Hij was er absoluut van overtuigd dat God in staat was te doen wat Hij beloofd had.
22Daarom verklaarde God hem rechtvaardig. 23Dat ‘rechtvaardig verklaard worden’ heeft niet alleen betrekking op Abraham. 24Het is ook geschreven met het oog op ons. Wij worden immers ook rechtvaardig verklaard, want wij vertrouwen op God, die onze Here Jezus uit de dood heeft laten terugkomen.
25Hij heeft Jezus voor onze zonden laten sterven en Hem uit de dood laten terugkomen om ons rechtvaardig te verklaren.
Îndreptățirea prin credință – exemplul lui Avraam
1Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru după trup? 2Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu! 3Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i‑a fost considerată dreptate.“3, 10, 22 Vezi Gen. 15:6. 4Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, 5însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care‑l îndreptățește pe cel neevlavios, credința îi este considerată dreptate. 6Tot așa vorbește și David despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi ia în considerare, fără fapte, dreptatea:
7„Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate
și ale căror păcate sunt acoperite!
8Fericit este omul căruia Domnul nu‑i ia în considerare păcatul!“8 Vezi Ps. 32:1-2.
9Așadar, este această fericire pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i‑a fost considerată dreptate.“ 10Dar cum i‑a fost considerată: era el circumcis sau era necircumcis? Nu era circumcis, ci era necircumcis. 11Apoi a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al dreptății primite prin credință, pe când era necircumcis, astfel încât să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se ia în considerare și lor dreptatea aceasta, 12cât și tatăl celor circumciși, care nu doar că sunt circumciși, dar și pășesc pe urmele credinței pe care a avut‑o tatăl nostru Avraam înainte de a fi circumcis.
13Căci nu prin Lege i‑a fost făcută lui Avraam sau seminței lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință. 14Căci dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos14 Lit.: credința este goală., iar promisiunea este desființată. 15Fiindcă Legea lucrează mânie, dar unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii. 16De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toată sămânța, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17așa cum este scris: „Te‑am făcut tatăl multor neamuri.“17 Vezi Gen. 17:5. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morții și Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. 18În pofida lipsei oricărei speranțe, el a crezut cu speranță că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i‑a fost spus: „Așa va fi sămânța ta!“18 Vezi Gen. 15:5. 19El n‑a slăbit în credință când a văzut19 Unele mss conțin după credință particula de negație, redând: și nu s‑a uitat că propriul său trup era deja bătrân. că propriul său trup era deja bătrân19 Lit.: mort. Același termen este folosit și cu referire la condiția pântecului Sarei (vezi ultima parte a versetului)., – avea aproape o sută de ani –, și că pântecul Sarei era bătrân. 20El nu s‑a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu 21și fiind pe deplin convins că Dumnezeu este în stare să și facă ceea ce a promis. 22De aceea credința i‑a fost considerată dreptate. 23Acum, cuvintele „i‑a fost considerată“ n‑au fost scrise doar pentru el, 24ci și pentru noi, cărora credința urmează să ne fie considerată dreptate, nouă, celor ce credem în Cel Ce L‑a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25Care a fost dat pentru nelegiuirile25 Gr.: paraptoma, care literal înseamnă a călca alături. Vezi și 5:15-18, 20; 11:11-12. noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.
