Vrouwen voor de stam van Benjamin
1De Israëlieten hadden in Mispa gezworen nooit een van hun dochters met een man van de stam Benjamin te laten trouwen. 2Toen zij in Betel waren samengekomen, zaten zij daar voor God en huilden bittere tranen.
3‘Waarom, Here, God van Israël,’ riepen zij, ‘heeft het zover kunnen komen dat nu een van onze stammen ontbreekt?’ 4De volgende ochtend stonden zij vroeg op, bouwden een altaar en brachten daarop brandoffers en vredeoffers. 5Zij zeiden tegen elkaar: ‘Was een van Israëls stammen niet aanwezig, toen wij die bijeenkomst voor de Here in Mispa hielden?’ Want toen hadden zij plechtig gezworen dat wie niet voor de Here in Mispa zou verschijnen, dit met de dood zou moeten bekopen.
6De Israëlieten hadden nu diep medelijden gekregen met hun broederstam Benjamin. Zij zeiden tegen elkaar: ‘Vandaag is een hele stam van Israël weggevaagd. 7Hoe moet dat groepje overlevenden vrouwen vinden, terwijl wij bij de Here hebben gezworen dat we hun onze dochters niet zouden geven?’ 8-9 Toen bedachten zij dat ze iedereen zouden doden die weigerde naar Mispa te komen, en zij ontdekten dat uit Jabes in Gilead niemand de bijeenkomst had bijgewoond. 10-12Daarom stuurde het volk twaalfduizend van de beste soldaten naar Jabes in Gilead om de bevolking te doden. Alle mannen, getrouwde vrouwen en kinderen werden met het zwaard gedood, maar alle jonge meisjes van huwbare leeftijd die nog maagd waren, werden gespaard. Het bleken er vierhonderd te zijn en zij werden naar de legerplaats in Silo in Kanaän gebracht. 13Toen stuurde Israël een delegatie naar het groepje overgebleven mannen van Benjamin op de rots Rimmon, om hun vrede aan te bieden. 14De Benjaminieten keerden daarop naar huis terug en kregen de meisjes uit Jabes die in leven waren gelaten. Toch waren het er nog niet genoeg. 15De Israëlieten hadden diep medelijden met de stam Benjamin, omdat de Here een wig had gedreven in Israëls stammen. 16‘Hoe kunnen wij aan vrouwen komen voor de anderen die nog geen vrouw hebben, nu alle vrouwen van de stam Benjamin dood zijn?’ vroegen de leiders van Israël zich af. 17‘In elk geval blijft het gebied Benjamin in bezit van de overgebleven groep. De stam van Benjamin moet in stand blijven. 18Maar we kunnen hun niet onze eigen dochters geven. Want we hebben gezworen dat wie dat doet, vervloekt zal zijn.’
19Plotseling schoot iemand te binnen dat jaarlijks ter ere van de Here een feest werd gegeven in de velden bij Silo. Silo ligt tussen Lebona in het noorden en Betel in het zuiden en ten oosten van de weg die van Betel naar Sichem loopt. 20Zij zeiden tegen de mannen van Benjamin die nog geen vrouw hadden: ‘Verstop u in de wijngaarden bij Silo. 21Wanneer de meisjes van Silo uit de stad komen om te dansen, spring dan tevoorschijn, pak een meisje en neem haar mee naar uw gebied Benjamin en trouw met haar. 22En als hun vaders of broers bij ons komen protesteren, dan zullen wij zeggen: “Heb alstublieft begrip voor deze zaak en laat hen uw dochters houden. Want wij konden niet genoeg vrouwen voor hen vinden toen we Jabes in Gilead verwoestten. En u kon hun uw dochters niet geven, zonder schuld op u te laden wegens de eed.” ’ 23De mannen van Benjamin deden wat hun was gezegd, ze ontvoerden zoʼn tweehonderd dansende meisjes en trouwden met hen in hun eigen gebied. Daarna herbouwden zij de verwoeste steden en gingen er weer wonen. 24Ook het volk Israël keerde naar huis terug, iedereen ging naar de stam en familie waartoe hij behoorde. 25Er was in die tijd geen koning in Israël en iedereen deed maar wat hem het beste leek.
Israeliții salvează seminția lui Beniamin
1Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul din noi să nu‑și dea fata de soție celor din Beniamin!“
2Poporul s‑a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și‑au ridicat glasul, s‑au jelit 3și au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“
4A doua zi poporul s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace4 Vezi nota de la 20:26.. 5Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare, înaintea Domnului?“ Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu se va sui înaintea Domnului, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea.
6Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel! 7Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe Domnul că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“ 8Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu s‑a suit înaintea Domnului, la Mițpa?“ Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare. 9Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului.
10Atunci comunitatea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le‑a poruncit, zicând: „Duceți‑vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii! 11Iată ce să faceți: să dați spre nimicire11 Vezi nota de la 1:17. orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“ 12Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le‑au adus în tabără la Șilo, în țara Canaan.
13Toată comunitatea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea. 14În acea vreme, cei din Beniamin s‑au întors și li s‑au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei.
15Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. 16Atunci bătrânii comunității au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“ 17Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! 18Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fiicele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“ 19După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Șilo, la nord de Betel, în partea de răsărit a drumului care duce de la Betel la Șechem și la sud de Lebona!“
20Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii! 21Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin. 22Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați‑ni‑le nouă, căci în luptă n‑am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“
23Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și‑au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le‑au răpit. Apoi au plecat și s‑au întors la moștenirea lor; au zidit din nou cetăți și au locuit în ele. 24Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și astfel, fiecare om s‑a dus la proprietatea lui.
25În zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce era drept în ochii săi.
