De onderdrukking wordt zwaarder
1Daarna gingen Mozes en Aäron naar de farao. Zij zeiden tegen hem: ‘Wij brengen u een boodschap van de Here, de God van Israël. Hij zegt u: “Laat mijn volk gaan om ter ere van Mij feest te vieren in de woestijn en Mij te aanbidden.” ’ 2‘Zo, zo,’ spotte de farao, ‘en wie is die God dan wel, dat ik naar Hem moet luisteren? Ik ken die Here niet en ik zal de Israëlieten niet laten gaan.’ 3Maar Mozes en Aäron gaven het niet op. ‘De God van de Hebreeërs heeft met ons gesproken,’ zeiden zij. ‘Wij moeten drie dagreizen ver de woestijn intrekken en daar de Here, onze God, offers brengen. Als wij Hem niet gehoorzamen, zal Hij ons doden met ziekten of geweld.’ 4‘Wie denken jullie dat je bent,’ riep de farao, 5‘Jullie volk is al groter dan het onze en nu houden jullie ze ook nog van het werk.’ 6Nog diezelfde dag gaf de farao de opzichters en werkbazen van het volk Israël de opdracht: 7‘Geef het volk niet langer stro om stenen te maken! Zij moeten nu maar zelf stro gaan zoeken. 8Maar zorg ervoor dat ze net zoveel stenen maken als tot nu toe. Zij hebben schijnbaar niet genoeg te doen, anders zouden ze het niet hebben over zoʼn reis naar de woestijn om daar hun God te aanbidden. 9Laat ze maar zweten. Dan zullen zij het wel afleren te luisteren naar de leugens van Mozes en Aäron!’ 10-11 De opzichters en werkbazen gaven het volk het nieuwe bevel door. ‘De farao heeft ons opgedragen jullie geen stro meer te geven,’ zeiden zij. ‘Jullie zullen het nu zelf moeten zoeken. Maar denk erom: de productie moet op hetzelfde peil blijven!’ 12Zo ging het volk overal heen om stro te zoeken. 13Maar de opzichters waren wreed. ‘Zorg dat je elke dag dezelfde hoeveelheid als vroeger klaar hebt,’ was hun eis. 14Zij sloegen de Israëlitische opzichters en schreeuwden: ‘Waarom hebben jullie vandaag niet net zoveel stenen als gisteren gemaakt?’ 15De Israëlitische opzichters gingen naar de farao. ‘Waarom behandelt u ons zo wreed?’ smeekten zij. 16‘Wij moeten zelf stro zoeken en toch net zoveel stenen maken als voorheen. Wij worden geslagen voor iets waar wij niets aan kunnen doen. Het is de schuld van uw opzichters, zij stellen onredelijke eisen.’ 17Maar de farao was onverbiddelijk: ‘Jullie hebben kennelijk niet genoeg werk. Anders zouden jullie niet zeggen: “Laat ons gaan om onze God offers te brengen.” 18Ga terug naar je werk. Jullie krijgen geen stro en de dagproductie van stenen wordt niet verminderd.’
19Het was een hopeloze situatie. Toen de opzichters het paleis uitliepen, 20troffen zij Mozes en Aäron aan die op hen stonden te wachten. 21Zij zeiden verbitterd: ‘Moge de Here jullie straffen. Jullie hebben ons bij de farao en zijn mensen in een kwaad daglicht gesteld. Jullie hebben hun zelfs een reden gegeven om ons te doden.’ 22Toen ging Mozes terug naar de Here en vroeg Hem: ‘Here, waarom behandelt U uw eigen volk zo slecht? Waarom hebt U mij gestuurd als U hun dit wilde aandoen? 23Nadat ik uw boodschap aan de farao heb doorgegeven, is hij alleen maar wreder voor hen geworden en U hebt hen niet geholpen!’
Moise și Aaron înaintea lui Faraon
1După aceea, Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis:
– Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă‑Mi poporul să plece ca să țină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“
2Dar Faraon a răspuns:
– Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Nu‑L cunosc pe Domnul și nu‑l voi lăsa pe Israel să plece.
3Atunci ei au zis:
– Dumnezeul evreilor S‑a întâlnit cu noi. Lasă‑ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.
4Dar regele Egiptului le‑a zis:
– Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrul lui? Întoarceți‑vă la treburile voastre!
5Apoi Faraon a zis:
– Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să‑l opriți de la lucru!
6În aceeași zi, Faraon le‑a poruncit asupritorilor6, 14 Vezi nota de la 3:7. poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: 7„Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să‑și adune paie. 8Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!» 9Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu ia seama la cuvinte mincinoase.“
10Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. 11Mergeți voi înșivă și adunați‑vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorată.»“ 12Poporul s‑a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. 13Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați‑vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“ 14Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n‑ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care‑o făceați înainte?“
15Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s‑au plâns lui Faraon, zicând:
– De ce te porți așa cu robii tăi? 16Nu li se mai dau paie robilor tăi, și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“ Iată că robii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.
17Faraon a răspuns:
– Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului.“ 18Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți aceeași normă de cărămizi.
19Supraveghetorii fiilor lui Israel și‑au dat seama că sunt în necaz când li s‑a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“ 20Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să‑i întâmpine. 21Ei le‑au zis: „Domnul să Se uite la voi și să judece, pentru că ne‑ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându‑le sabia în mână ca să ne ucidă.“
22Atunci Moise s‑a întors la Domnul și L‑a întrebat:
– Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m‑ai trimis? 23De când am venit și i‑am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți‑ai eliberat nicidecum poporul.
