Gott, lass dir das nicht bieten!
1Warum, Herr, bist du so weit weg?
Warum verbirgst du dich, wenn wir dich am nötigsten brauchen?
2Gottlose Menschen schrecken vor nichts zurück.
Auf den Schwachen und Hilflosen machen sie Jagd
und bringen ihn mit ihren hinterlistigen Plänen zur Strecke.
3Diese Gauner sind auch noch stolz auf ihre habgierigen Wünsche.
Doch für Gott haben sie nichts übrig,
mit wüsten Sprüchen ziehen sie über ihn her.
4Hochnäsig behaupten sie: »Gott kümmert es nicht, was wir tun.«
Ja, sie meinen: »Es gibt überhaupt keinen Gott!«
5Noch geht ihnen alles nach Wunsch.
Dass du Gericht halten wirst, lässt sie kalt.
Sie verhöhnen alle, die sich ihnen in den Weg stellen.
6»Uns haut nichts um!«, bilden sie sich ein.
»Kein Unglück hat uns je getroffen,
und daran wird sich auch nichts ändern!«
7Sobald sie den Mund aufmachen, fluchen, lügen und erpressen sie.
Wie viel Unheil und Verderben richten sie an!
8In der Nähe der Dörfer liegen sie im Hinterhalt
und lauern ihren hilflosen Opfern auf.
Im Versteck bringen sie die Unschuldigen um.
9Wie Löwen im Dickicht liegen sie auf der Lauer,
um wehrlose Menschen zu überfallen und fortzuschleifen.
10Sie stürzen sich auf ihre Opfer
und schlagen sie brutal zusammen.
11»Was wir tun, interessiert Gott gar nicht«, reden sie sich ein.
»Er ist blind für das, was geschieht,
und hat dazu noch ein schlechtes Gedächtnis!«
12Greif doch ein, Herr! Lass dir das nicht bieten!
Vergiss die Hilflosen nicht!
13Warum lässt du es zu,
dass solche Schurken deine Ehre in den Schmutz ziehen?
Warum dürfen sie sich einbilden,
dass du sie nie zur Rechenschaft ziehen wirst?
14Nein, du verschließt deine Augen nicht vor der Not
und siehst dem Unrecht nicht tatenlos zu.
Die Wehrlosen können sich dir anvertrauen,
den Waisen kommst du zu Hilfe.
15Zerbrich die Macht der Gottlosen! Bestrafe sie für ihre Bosheit,
damit sie nicht weiter Unheil anrichten!
16Der Herr ist König für immer und ewig!
Die gottlosen Völker müssen aus seinem Land verschwinden.
17Die Hilflosen bestürmen dich mit ihren Bitten.
Du, Herr, hörst ihr Rufen und schenkst ihnen neuen Mut.
18Du sorgst für das Recht der Unterdrückten und Waisen,
jeder Gewaltherrschaft auf Erden machst du ein Ende.
Psalmul 10
1De ce stai departe, Doamne,
și Te ascunzi în vremuri de lipsă?
2Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac,
însă ei sunt prinși în planurile pe care le‑a urzit.
3Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său,
binecuvântându‑l pe cel lacom și disprețuindu‑L pe Domnul.
4Cel rău, în înfumurarea lui4 Lit.: Cel rău, potrivit cu înălțimea nasului său., nu caută.
Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“
5Căile lui sunt prospere întotdeauna;
judecățile Tale sunt departe de el;
el suflă cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi.
6El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de‑a lungul generațiilor,
pe mine, care nu sunt în nenorocire!“6 Sau: generațiilor, pentru că nu sunt în nenorocire.
7Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire;
sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.
8El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor;
îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat.
9Pândește din ascunziș ca leul din desiș;
pândește să‑l prindă pe cel sărac,
să‑l prindă pe cel sărac și să‑l atragă în lațul lui.
10Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc;
cad sub puterea lui.
11El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
Și‑a ascuns fața. În veac nu va vedea!“
12Ridică‑Te, Doamne Dumnezeule! Ridică‑Ți mâna!
Nu‑i uita pe cei săraci!
13De ce‑L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu?
De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“?
14Tu însă vezi necazul și întristarea;
Te uiți, ca să le iei în mâna Ta!
Ție Ți se încredințează cel neajutorat;
Tu ești ajutorul orfanului.
15Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit;
cere‑le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!
16Domnul este Împărat în veci de veci!
Neamurile vor pieri din țara Lui!
17Tu, Doamne, asculți dorința celor sărmani;
Tu le întărești inima, plecându‑Ți urechea spre ei,
18ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit,
pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.
