Gottes unerbittliches Gericht über die Völker
1Ihr Völker, kommt her und passt gut auf! Alle Welt soll es hören, ja, die ganze Erde und was auf ihr lebt: 2Der Herr ist zornig über alle Völker, ihre Heere werden seinen schrecklichen Zorn zu spüren bekommen. Er hat sie dem Untergang geweiht, abgeschlachtet sollen sie werden. 3Dann liegen die Leichen herum, und niemand beerdigt sie. Widerlicher Verwesungsgestank erfüllt die Luft. Das Blut der Erschlagenen durchtränkt die Berge. 4Die Gestirne vergehen, der Himmel wird zusammengerollt wie eine Schriftrolle. Die Sterne fallen herab wie dürre Weinblätter, wie trockene Blätter vom Feigenbaum.
5Der Herr sagt: »Mein Schwert im Himmel ist berauscht vom Blut34,5 Wörtlich: ist vollgetrunken. – Dieser bildliche Ausdruck ist nicht sicher zu deuten.. Es fährt auf das Land Edom nieder und vollstreckt mein Urteil. Dieses Volk habe ich dem Untergang geweiht.« 6Das Schwert des Herrn trieft von ihrem Blut und Fett, so wie es beim Schlachten vom Blut der Lämmer und Böcke trieft, wie es bedeckt ist vom Nierenfett der Schafböcke. Denn in Bozra, der Hauptstadt von Edom, feiert der Herr ein Opferfest. Ja, in ganz Edom ist großer Schlachttag. 7Die Menschen werden niedergemetzelt wie Büffel, Rinder und Stiere. Ihr Blut durchtränkt das ganze Land, der Boden trieft von ihrem Fett. 8Das alles wird geschehen, wenn der Herr mit seinen Feinden abrechnet.
In diesem Jahr zahlt er ihnen alles Unrecht heim, das sie an Zion verübt haben. 9Dann wird das Wasser der Bäche in Edom zu Pech, und der Boden verwandelt sich in Schwefel. Das ganze Land steht in Flammen wie eine Fackel, 10Tag und Nacht erlischt das Feuer nicht. Unaufhörlich steigt schwarzer Rauch zum Himmel auf. Generationen kommen und gehen, doch dieses Land bleibt verwüstet für alle Zeiten. Nie mehr wird ein Mensch diese öde Gegend durchstreifen. 11Eulen und Igel hausen dort, Käuzchen und Raben lassen sich nieder. Gott nimmt genau Maß, um das Land zu verwüsten. Er steckt die Grenzen ab, um es für immer unbewohnbar zu machen. 12Keine Fürsten rufen je wieder ein Königtum aus, von den vornehmen Herren bleibt niemand übrig. 13An den Mauern der Paläste ranken Dornen empor, Nesseln und Disteln überwuchern die alten Festungen. Schakale wohnen in den Ruinen, und Strauße siedeln sich an. 14Hyänen und andere Wüstentiere hausen dort, Dämonen begegnen einander, und Gespenster34,14 Wörtlich: Lilit. – Vermutlich der Name eines dämonischen Wesens in der antiken Mythologie. lassen sich nieder. 15Schlangen nisten dort, legen Eier und brüten sie aus, bis die Jungen schlüpfen. Auch Aasgeier zieht es in großer Zahl dorthin.
16Forscht im Buch des Herrn und lest nach: Nicht eines dieser Wesen fehlt, alle finden sich in Edom. Denn der Herr selbst hat es befohlen, und sein Geist bringt sie dort zusammen. 17Eigenhändig wird er das Land vermessen und jedem Tier durch das Los sein Gebiet zuweisen. Dann besitzen sie es für alle Zeiten, eine Generation nach der anderen wird darin wohnen.
Judecată împotriva neamurilor
1Apropiați‑vă, neamuri, și ascultați!
Luați aminte, popoare!
Să audă pământul și cei care‑l umplu,
lumea și tot ce se trage din ea!
2Domnul este mânios pe toate neamurile
și furios pe toate oștirile lor.
El le nimicește cu desăvârșire2, 5 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan.,
le dă spre a fi măcelărite.
3Morții lor vor fi aruncați;
cadavrele lor vor răspândi un miros greu,
iar munții vor șiroi de sângele lor.
4Toată oștirea cerurilor se va descompune
și cerurile însele vor fi înfășurate ca un sul.
Toată oștirea lor va cădea
asemenea frunzei veștejite a viței
și asemenea smochinei stricate din pom.
5„Sabia Mea s‑a îmbătat în ceruri;
iată, ea coboară asupra Edomului,
asupra poporului pe care l‑am dat judecății spre nimicire.“
6Sabia Domnului este scăldată în sânge;
este unsă cu grăsime,
cu sângele mieilor și al țapilor
și cu grăsimea rinichilor berbecilor.
Căci Domnul aduce o jertfă la Boțra
și face un mare măcel în Edom.
7Bivolii sălbatici vor cădea împreună cu ei
și tăurașii împreună cu taurii puternici.
Țara lor va fi scăldată în sânge,
iar pulberea lor va fi îmbibată de grăsime.
8Căci Domnul are o zi a răzbunării,
un an al răsplătirii pentru cauza Sionului.
9Pâraiele9 Lit.: uedurile; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Edomului vor fi prefăcute în rășină,
iar pulberea lui în sulf.
Țara lui va fi ca rășina aprinsă!
10Nu se va stinge nici noaptea, nici ziua,
iar fumul ei se va înălța veșnic.
Din generație în generație va rămâne pustie
și nimeni nu va mai trece vreodată prin ea.
11Ciușul și cucuveaua o vor stăpâni;
bufnița și corbul11 Identificarea exactă a acestor păsări este nesigură. își vor face cuib acolo.
El va întinde peste ea
funia de măsură a pustiului
și măsura de greutate a golului.
12Nobilii Edomului nu vor mai avea nimic acolo
care să poată fi numit împărăție;
toți conducătorii lui vor ajunge o nimica.
13Spini vor crește în palatele lor,
urzici și mărăcini vor răsări în fortărețele lor.
Va deveni vizuină pentru șacali
și adăpost pentru struți.
14Animalele pustiei se vor întâlni cu hienele,
iar țapii sălbatici se vor chema unul pe altul.
De asemenea, animalul de noapte14 Ebr.: lilit. Cu referire la animal de noapte care locuiește în locuri pustii. se va culca
și își va găsi un loc de odihnă acolo.
15Bufnița își va face cuibul acolo și va depune ouă,
le va cloci și își va strânge puii sub umbra aripilor sale.
Șoimii se vor aduna și ei,
fiecare cu perechea lui.
16Cercetați sulul Domnului și citiți!
Niciuna dintre acestea nu va lipsi;
niciuna nu va fi fără perechea ei,
căci gura Domnului a poruncit
și Duhul Său le‑a adunat împreună.
17El a aruncat sorții pentru ele
și mâna Sa le‑a împărțit pământul cu funia de măsurat;
ele îl vor stăpâni pentru totdeauna
și‑l vor locui din generație în generație.
