Gott gibt jedem Menschen, was er verdient
1Weiter sagte Elihu:
2»Hört mir zu, ihr Weisen, ihr gelehrten Männer!
Achtet auf das, was ich sage!
3Denn unser Ohr prüft die Worte,
so wie der Gaumen die Speise kostet.
4Wir müssen ein Urteil fällen,
wir wollen gemeinsam erkennen, was gut ist.
5Denn Hiob behauptet:
›Ich bin unschuldig,
und doch verweigert Gott mir mein Recht!
6Obwohl ich recht habe,
werde ich als Lügner hingestellt;
trotz meiner Unschuld hat mich sein tödlicher Pfeil getroffen!‹
7Schaut euch Hiob an,
wie er sich im Spott gefällt,
8wie er mit den Übeltätern Freundschaft schließt
und sich mit gottlosen Menschen einlässt!
9Denn Hiob behauptet: ›Es nützt gar nichts,
wenn ein Mensch versucht, Gott zu gefallen!‹
10Hört mir zu, ihr klugen Männer:
Sollte Gott jemals Böses tun?
Nein, niemals!
Der Allmächtige verdreht nicht das Recht!
11Gott bestraft einen Menschen nur für seine eigenen Taten;
jedem gibt er zurück, was er verdient.
12Gott begeht kein Unrecht,
das ist unvorstellbar!
Der Allmächtige beugt niemals das Recht!
13Er herrscht über Himmel und Erde,
er hat sie geschaffen.
Niemand steht über ihm!
14Wenn er wollte, könnte er seinen Geist
und seinen Lebensatem aus dieser Welt zurückziehen,
15dann würde alles Leben mit einem Schlag sterben,
und die Menschen zerfielen zu Staub!
16Bist du wirklich weise, Hiob,
dann hör jetzt genau zu, achte auf jedes Wort:
17Kann einer regieren, wenn er das Recht mit Füßen tritt?
Willst du Gott, den Gerechten,
für schuldig erklären, ihn, den Allmächtigen?
18Er ist es doch, der skrupellose Könige und gottlose Fürsten verurteilt.
19Er ergreift nicht Partei für die Mächtigen,
Hochgestellte zieht er den Armen nicht vor –
er hat ja allen das Leben gegeben!
20Die Fürsten sterben plötzlich,
mitten in der Nacht;
ihr Volk gerät in Aufruhr,
und sie verschwinden.
Ja, die Mächtigen werden beseitigt,
doch nicht von Menschenhand.
21Denn Gott sieht die Wege eines jeden
und alles, was er unternimmt.
22Es gibt keine Finsternis und keinen dunklen Ort,
wo Übeltäter sich vor Gott verstecken könnten.
23Er muss Menschen nicht erst lange verhören
und sie zu sich laden vor Gericht –
24nein, ohne Verhandlung stürzt er die Mächtigen
und setzt andere an ihrer Stelle ein.
25Über Nacht lässt er sie fallen
und zugrunde gehen,
denn er weiß, was sie getrieben haben.
26Er straft sie für ihre Vergehen,
und das in aller Öffentlichkeit.
27Denn diese Mächtigen wollten Gott nicht mehr gehorchen,
seine Weisungen waren ihnen völlig gleichgültig.
28Darum stieg der Hilfeschrei der Armen zu ihm empor –
und er hörte ihn!
29Aber wenn Gott schweigt,
wer will ihn dann beschuldigen?
Wenn er sich verbirgt, wer kann ihn noch erblicken?
Und doch wacht er über den Völkern,
ja, über der ganzen Menschheit;
30er verhindert,
dass ein gottloser Herrscher an die Macht kommt
und sein Volk ins Unglück stürzt.
31Der Mensch sollte zu Gott sagen:
›Ich bin schuldig geworden,
aber ich will nichts Böses mehr tun!
32Zeig mir die Sünden,
die ich selbst nicht erkenne!
Ich habe Unrecht begangen,
doch ich will es nicht mehr tun!‹
33Du aber weigerst dich umzukehren!
Und wenn es nach dir ginge,
sollte Gott dich dafür noch belohnen!
Du musst eine Entscheidung treffen, nicht ich!
Also, sag mir nun, was du weißt!
34Wer noch einen Funken Verstand hat,
wird mir zustimmen;
jeder Weise, der mich hört, wird sagen:
35›Hiob plappert daher ohne Sinn und Verstand.
Er weiß nicht, was er sagt!‹
36Ja, Gott soll Hiob weiter durch das Leiden prüfen,
weil er ihm so unverschämt widerspricht!
37Nicht genug, dass er Schuld auf sich lädt –
er lehnt sich auch noch offen gegen Gott auf!
Laut spottet er vor unseren Ohren
und findet viele Worte gegen ihn.«
1Elihu a răspuns și a zis:
2„Ascultați cuvintele mele, înțelepților,
și luați aminte la mine, voi, cei ce cunoașteți!
3Căci urechea verifică cuvintele,
iar cerul gurii gustă, ca să mănânce.
4Să ne alegem ce este drept;
să cunoaștem ce este bine între noi.
5Căci Iov a zis: «Sunt drept,
însă Dumnezeu nu‑mi dă dreptate.
6Deși sunt drept, sunt considerat mincinos.
Deși nu comit fărădelege, săgețile Lui mă rănesc și nu mă mai vindec.»
7Este vreun alt om ca Iov,
care să bea batjocura ca pe apă,
8care să umble cu cei ce săvârșesc nelegiuirea
și să se însoțească cu oamenii răutății?
9Căci el a zis: «Nu este de niciun folos omului
să‑și găsească desfătarea în Dumnezeu.»
10De aceea, voi, oameni pricepuți, ascultați‑mă!
Departe de Dumnezeu răutatea
și de Cel Atotputernic nedreptatea!
11Căci El răsplătește omului după lucrarea lui
și dă fiecăruia după calea lui.
12Dumnezeu nu poate săvârși fărădelegea,
Cel Atotputernic nu poate perverti dreptatea.
13Cine I‑a încredințat pământul?
Cine I‑a supus întreaga lume?
14Dacă Și‑ar pune inima la aceasta,
dacă Și‑ar aduna la El duhul14 Sau: Duhul. și suflarea,
15orice trup ar pieri împreună,
și omul s‑ar întoarce în țărână.
16Dacă ai înțelegere, ascultă lucrul acesta,
ia aminte la glasul cuvintelor mele!
17Poate stăpâni cel ce urăște judecata?
Îl vei condamna tu pe Cel Drept și Puternic,
18Care zice unui împărat: «Ticălosule!»,
și nobililor: «Răilor!»,
19Care nu părtinește pe domnitori,
nici nu face deosebire între bogat și sărac,
pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale?
20Ei mor într‑o clipă, la miezul nopții;
poporul se clatină și piere.
Cel puternic piere fără amestecul vreunei mâini.
21Ochii Săi cunosc căile omului;
El îi vede fiecare pas.
22Nu este nici întuneric, nici umbră a morții,
unde să se ascundă cei ce săvârșesc nelegiuirea.
23Dumnezeu nu are nevoie să cerceteze un om prea mult,
ca să‑l aducă la judecată înaintea Lui.
24El îi zdrobește pe cei puternici fără cercetare
și‑i pune pe alții în locul lor.
25Pentru că le cunoaște faptele,
îi răstoarnă noaptea și sunt zdrobiți.
26Îi lovește pentru răutatea lor
în locul unde oamenii îi pot vedea,
27pentru că nu L‑au mai urmat
și nu le‑a mai păsat de niciuna din căile Lui.
28Ei au făcut ca strigătul celui sărac să ajungă înaintea Lui,
așa că El a auzit strigătul celui în necaz.
29Când tace, cine‑L poate condamna?
Când Își ascunde fața, cine‑L poate vedea?
La fel Se poartă fie cu un neam, fie cu un om,
30astfel încât omul lipsit de evlavie să nu domnească,
să nu fie o cursă pentru popor.
31Căci I‑a zis el vreodată lui Dumnezeu:
«Am îndurat; nu voi mai păcătui.
32Învață‑mă ceea ce nu văd!
Dacă am săvârșit nedreptate, nu voi mai face!»?
33Oare, după părerea ta,
va răsplăti El
când tu disprețuiești?
Dar tu vei alege, nu eu!
Deci spune ce știi!
34Oamenii pricepuți îmi vor zice,
iar omul înțelept care mă aude, va spune:
35«Iov vorbește fără cunoștință,
iar cuvintele lui sunt fără pricepere.»
36Să fie încercat Iov până la sfârșit,
pentru răspunsurile lui printre oamenii nelegiuirii!
37El adaugă fărădelege la păcatul său,
bate din palme între noi
și își înmulțește cuvintele împotriva lui Dumnezeu.“
