Gott will uns Ruhe schenken
1Deshalb müssen wir alles daransetzen, dass keiner von uns das Ziel verfehlt. Denn Gottes Zusage, uns seine Ruhe zu schenken, ist noch nicht erfüllt. 2Auch uns gilt ja diese gute Botschaft, die Gott unseren Vorfahren gab. Ihnen freilich nutzte dies nichts; denn sie haben Gottes Zusage zwar gehört, aber sie vertrauten Gott nicht. 3Doch wir, die wir ihm vertrauen, werden zu der Ruhe gelangen, die Gott versprochen hat.
Gott hat gesagt: »In meinem Zorn über ihren Unglauben habe ich geschworen: Niemals sollen sie in das verheißene Land kommen, nie die Ruhe finden, die ich ihnen geben wollte!«4,3 Psalm 95,11 Und das sagte Gott, obwohl es diese Ruhe von allem Anfang an gab, als Gott die Welt geschaffen hatte. 4Es heißt doch vom siebten Schöpfungstag: »Nachdem Gott alles geschaffen hatte, ruhte er am siebten Tag von seiner Arbeit.«4,4 1. Mose 2,2 5Dennoch schwört Gott: »Niemals sollen sie in das verheißene Land kommen, nie die Ruhe finden, die ich ihnen geben wollte!« 6Das bedeutet: Gottes Angebot, uns seine Ruhe zu schenken, besteht auch heute noch. Zuerst galt dieses Versprechen ja unseren Vorfahren. Doch sie haben seine Erfüllung nicht erlebt, weil sie sich Gottes Willen widersetzten. 7Darum hat Gott einen neuen Tag festgesetzt, an dem er sein Versprechen erfüllen will. Dieser Tag heißt »Heute«. Lange Zeit nach seiner ersten Zusage ließ er durch König David sagen: »Heute, wenn ihr meine Stimme hört, dann verschließt eure Herzen nicht.«4,7 Psalm 95,8 8Hätte Josua unsere Vorfahren tatsächlich in die Ruhe hineingeführt, würde Gott später nicht von einem anderen Tag sprechen.
9Gottes Volk erwartet also bis heute die Zeit der Ruhe, den wahren Sabbat. 10Wer zu dieser Ruhe gefunden hat, wird von aller seiner Arbeit ausruhen können, so wie Gott am siebten Schöpfungstag von seinen Werken ruhte. 11Darum lasst uns alles daransetzen, zu dieser Ruhe Gottes zu gelangen, damit niemand durch Ungehorsam das Ziel verfehlt. Unsere Vorfahren sind uns darin ein warnendes Beispiel.
12Gottes Wort ist voller Leben und Kraft. Es ist schärfer als die Klinge eines beidseitig geschliffenen Schwertes, dringt es doch bis in unser Innerstes, bis in unsere Seele und unseren Geist, und trifft uns tief in Mark und Bein. Dieses Wort ist ein unbestechlicher Richter über die Gedanken und geheimsten Wünsche unseres Herzens. 13Gottes Augen bleibt nichts verborgen; vor ihm ist alles sichtbar und offenkundig. Jeder Mensch muss Gott Rechenschaft geben.
Christus tritt vor Gott für uns ein
14Lasst uns also unerschütterlich an unserem Bekenntnis zu Jesus Christus festhalten, denn in ihm haben wir einen großen Hohenpriester, der vor Gott für uns eintritt. Er, der Sohn Gottes, ist durch den Himmel bis zu Gottes Thron gegangen. 15Doch er gehört nicht zu denen, die unsere Schwächen nicht verstehen und zu keinem Mitleiden fähig sind. Jesus Christus musste mit denselben Versuchungen kämpfen wie wir, doch im Gegensatz zu uns hat er nie gesündigt. 16Er tritt für uns ein, daher dürfen wir voller Zuversicht und ohne Angst vor Gottes Thron4,16 Wörtlich: vor den Thron der Gnade. kommen. Gott wird uns seine Barmherzigkeit und Gnade zuwenden, wenn wir seine Hilfe brauchen.
Odihna promisă de Dumnezeu
1Să ne temem, așadar, ca nu cumva, cât timp este lăsată promisiunea intrării în odihna Lui, vreunul dintre voi să pară ajuns prea târziu. 2Căci și nouă ne‑a fost vestită Evanghelia2 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]., ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l‑au auzit nu le‑a fost de niciun folos, nefiind uniți prin credință cu cei care l‑au auzit2 Unele mss conțin: folos, deoarece ei nu au luat parte la credința celor ce au ascultat.. 3Însă noi, cei care am crezut, intrăm în acea odihnă, așa cum a spus:
„De aceea am jurat în mânia Mea:
«Nu vor intra în odihna Mea!»“3 Vezi Ps. 95:11 și Evr. 3:11; vezi, de asemenea, v. 5.
Și totuși lucrările Sale au fost terminate încă de la întemeierea lumii – 4pentru că a spus undeva, despre ziua a șaptea, astfel: „Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“4 Vezi Gen. 2:2. 5și, din nou, în același loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“
6Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s‑a vestit Evanghelia, n‑au intrat din cauza neascultării, 7El hotărăște din nou o anumită zi, – „astăzi“ –, zicând, prin David, după atât de mult timp, așa cum s‑a spus mai înainte:
„Astăzi, dacă auziți glasul Lui,
nu vă împietriți inimile!“7 Vezi Ps. 95:7-8.
8Căci dacă Iosua le‑ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu n‑ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi. 9Prin urmare, este lăsată pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat. 10Fiindcă oricine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale. 11Să ne străduim11 Sau: Să ne grăbim. deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!
12Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător12 Se poate traduce și cu eficient. Termenul se referă la un obiect sau instrument care își îndeplinește scopul, funcționează așa cum este de așteptat., mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și fiind în stare să judece gândurile și intențiile inimii. 13Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.
Isus, Marele nostru Preot
14Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră. 15Căci n‑avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de15 Lit.: să nu poată simpatiza cu. slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat. 16Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.
