Die Rettung der Juden und die Einführung des Purimfestes
(Kapitel 9–10)
Die Juden rächen sich an ihren Feinden
1Dann kam der 13. Tag des 12. Monats, des Monats Adar. An diesem Tag sollten die Bestimmungen des Königs ausgeführt werden. Die Feinde hatten erwartet, sie könnten die Juden vernichten. Aber nun geschah das Gegenteil: Die Juden besiegten ihre Feinde. 2In allen Städten und Provinzen versammelten sie sich und kämpften gegen diejenigen, die ihnen nach dem Leben trachteten. Die Feinde konnten keinen Widerstand leisten, aus Angst vor den Juden waren sie wie gelähmt. 3Die führenden Beamten der Provinzen, die Fürsten und Statthalter sowie die Verwalter des königlichen Besitzes unterstützten die Juden, denn sie fürchteten sich vor Mordechai. 4In allen Provinzen des persischen Reiches hatte es sich nämlich herumgesprochen, welche hohe Stellung Mordechai am Königshof hatte und dass sein Einfluss immer größer wurde.
5Die Juden töteten ihre Feinde mit dem Schwert. Sie vernichteten alle, von denen sie gehasst wurden. Niemand hinderte sie daran. 6In der Residenz Susa brachten sie 500 Männer um, 7-10auch die zehn Söhne des Judenfeindes Haman, des Sohnes von Hammedata. Sie hießen Parschandata, Dalfon, Aspata, Porata, Adalja, Aridata, Parmaschta, Arisai, Aridai und Wajesata. Doch ihren Besitz plünderten die Juden nicht.
11Noch am gleichen Tag meldete man dem König, wie viele Tote es in der Residenz Susa gegeben hatte. 12Da sagte er zu Königin Esther: »Hier in Susa haben die Juden allein 500 Männer umgebracht, außerdem die zehn Söhne von Haman. Was werden sie dann erst in den übrigen Provinzen des Reiches getan haben! Hast du noch etwas auf dem Herzen? Was du verlangst, will ich tun!« 13Esther antwortete: »Wenn du es für richtig hältst, dann erlaube den Juden in Susa, morgen noch einmal so wie heute vorzugehen. Und die Leichen von Hamans zehn Söhnen sollen an den Galgen gehängt werden!«
14Der König ordnete an, Esthers Bitte zu erfüllen. In Susa wurde ein entsprechendes Gesetz veröffentlicht, und die zehn Söhne von Haman hängte man auf. 15Die Juden der Stadt kamen auch am 14. Tag des Monats zusammen und töteten 300 Mann. Doch auch jetzt nahmen sie keine Beute mit.
16-17In den Provinzen des Reiches hatten sich die Juden am 13. Tag des Monats versammelt, um sich zu verteidigen, und hatten 75.000 Feinde umgebracht, ohne jedoch zu plündern. Nun konnten sie wieder in Ruhe und Frieden leben. Am 14. Tag des 12. Monats feierten sie ein großes Freudenfest, sie aßen und tranken zusammen. 18Die Juden in Susa aber hatten am 13. und am 14. Tag des Monats gegen ihre Feinde gekämpft. Darum feierten sie erst am 15. Tag des Monats Adar. 19Bis heute begehen die Juden in den Städten und Dörfern des Landes den 14. Tag des 12. Monats als Feiertag, an dem sie ein Festmahl geben und sich gegenseitig beschenken.
Mordechai führt das Purimfest ein
20Mordechai schrieb auf, was damals geschehen war, und schickte einen Brief an alle Juden bis in die entferntesten Provinzen des persischen Reiches. 21Darin bestimmte er, dass sie Jahr für Jahr den 14. und 15. Tag des 12. Monats, des Monats Adar, feiern sollten. 22Denn an diesen Tagen hatten sie sich von ihren Feinden befreit, ihr Leid hatte sich in Freude verwandelt und ihre Trauer in Jubel. Am 14. und 15. Tag des Monats sollten die Juden zu fröhlichen Festessen zusammenkommen, sich gegenseitig beschenken und auch die Armen dabei nicht vergessen.
23So wie Mordechai es angeordnet hatte, wurden die beiden Feiertage bei den Juden zum festen Brauch.
24-26Man nannte sie auch das »Purimfest«. Denn als Haman, der Todfeind der Juden, sie alle töten wollte, ließ er das Los, das sogenannte »Pur«, werfen, um den günstigsten Zeitpunkt für seinen Plan herauszufinden. Als Xerxes davon erfuhr, befahl er in einem Schreiben, Haman solle dasselbe Schicksal erleiden, das er den Juden gewünscht hatte. Er und seine Söhne wurden gehängt.
Weil die Juden dies alles selbst miterlebt oder davon gehört hatten und weil Mordechai es in seinem Brief so anordnete, 27verpflichteten sie sich, jedes Jahr zur selben Zeit diese beiden Tage genau nach den Vorschriften zu feiern. Dieser Brauch sollte auch für ihre Nachkommen und für alle Nichtjuden gelten, die zum Judentum übertreten würden. 28Was damals geschehen war, durfte nie in Vergessenheit geraten. In jeder Generation sollten die jüdischen Familien das Purimfest feiern, ganz gleich, in welcher Stadt und Provinz sie wohnten. Der Brauch sollte auch in ferner Zukunft nie untergehen.
29Königin Esther, die Tochter von Abihajil, und der Jude Mordechai verfassten noch ein zweites Schreiben über das Purimfest. Es enthielt genaue Anweisungen für die Durchführung der Feier 30und wurde an alle Juden in den 127 Provinzen des persischen Reiches gesandt. Esther und Mordechai wünschten ihnen Frieden und erklärten, dass sie sich stets für sie einsetzen würden. 31Sie wiesen die Juden noch einmal darauf hin, dass sie und ihre Nachkommen das Fest so feiern sollten, wie es vorgeschrieben war. Der Feier musste eine Zeit des Fastens und Klagens vorangehen. 32Mit ihrem Erlass führte Esther das Purimfest und seine Vorschriften für alle Juden verbindlich ein; er wurde schriftlich festgehalten.
Ziua de jale transformată în zi de triumf
1În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când avea să se ducă la îndeplinire porunca și decretul împăratului, chiar în ziua în care dușmanii iudeilor se așteptau să pună stăpânire peste ei, situația s‑a schimbat, astfel că iudeii au pus stăpânire peste cei ce îi urau. 2Iudeii s‑au adunat în cetățile lor, în toate provinciile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le‑a putut sta împotrivă, căci groaza de iudei cuprinsese toate popoarele. 3Toți conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii și slujbașii împăratului îi sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu, 4fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului și‑i mergea faima prin toate provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influență creștea tot mai mult.
5Iudeii au lovit cu tăișul sabiei pe toți dușmanii lor. I‑au înjunghiat, i‑au nimicit și le‑au făcut ce‑au vrut celor ce‑i urau. 6În citadela Susa iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de oameni, 7precum și pe Parșandata, Dalfon, Aspata, 8Porata, Adalia, Aridata, 9Parmașta, Arisai, Aridai și Vaizata, – 10cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, dușmanul iudeilor –, pe care i‑au ucis, însă fără să se atingă de pradă. 11În ziua aceea, numărul celor uciși în citadela Susei a ajuns la cunoștința împăratului.
12Împăratul i‑a zis împărătesei Estera:
– În citadela Susa, iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de oameni și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut oare în celelalte provincii ale împăratului? Care‑ți este cererea? Ți se va împlini. Ce rugăminte mai ai? Va fi îndeplinită.
13Estera a zis:
– Dacă împăratul găsește că este bine, să se dea voie iudeilor din Susa să facă și mâine după decretul de astăzi și să‑i atârne pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.
14Împăratul a zis să se facă așa. S‑a dat un decret în Susa, și i‑au atârnat pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.
15Iudeii care erau în Susa s‑au strâns din nou în ziua a paisprezecea a lunii Adar și au ucis, în Susa, încă trei sute de oameni, fără însă să se atingă de pradă. 16Restul iudeilor din provinciile împăratului s‑au strâns și ei ca să‑și apere viețile și și‑au dobândit odihna, scăpând de dușmanii lor. Au ucis șaptezeci și cinci de mii dintre cei ce îi urau, fără însă să se atingă de pradă. 17Așa s‑a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar, iar în a paisprezecea zi s‑au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie.
Celebrarea Purimului
18Iudeii din Susa s‑au strâns și în ziua a treisprezecea a lunii, și în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s‑au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie. 19De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie și de ospăț, o zi de sărbătoare în care prietenii își trimit unii altora daruri.
20Mardoheu a scris aceste lucruri și a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahașveroș, celor de aproape și celor de departe, 21ca să‑i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii Adar și ziua a cincisprezecea a aceleiași luni, 22ca zile în care iudeii au scăpat de dușmanii lor și ca lună în care întristarea lor s‑a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I‑a îndemnat să facă din ele zile de ospăț și de bucurie și să trimită daruri prietenilor și daruri celor nevoiași. 23Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă și au făcut întocmai cum le scrisese Mardoheu. 24Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, dușmanul tuturor iudeilor, plănuise stârpirea iudeilor, aruncând „Purul“, adică sorțul, pentru ca să‑i tulbure și să‑i nimicească, 25însă împăratul a prins de veste25 Sau: când Estera s‑a înfățișat înaintea împăratului. și a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta l‑a pus la cale împotriva iudeilor și să fie spânzurat pe spânzurătoare atât el, cât și fiii acestuia. 26De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, datorită tuturor celor scrise în acea scrisoare și datorită a ceea ce au văzut și a ceea ce li s‑a întâmplat, 27iudeii au hotărât atât pentru ei, cât și pentru sămânța lor, dar și pentru toți cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă. 28Zilele acestea trebuiau amintite și sărbătorite în fiecare generație, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Zilele de „Purim“ nu trebuiau să fie desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmașii28 Lit.: sămânța. lor.
29Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris, cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim. 30Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte de provincii imperiale ale lui Ahașveroș. Ele conțineau cuvinte de pace și de încredere, 31pentru a confirma sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, așa cum iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera stabiliseră pentru ei și așa cum ei înșiși stabiliseră, pentru ei și pentru sămânța lor, reglementări cu privire la postul lor și la strigătul lor. 32Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului și a fost scrisă într‑o carte.
