Hoffnung für Alle

Apostelgeschichte 23

1Ruhig blickte Paulus die Mitglieder des Hohen Rates an und sagte: »Liebe Brüder! Ich habe bis zum heutigen Tag Gott gedient, und zwar mit völlig reinem Gewissen.« Aufgebracht befahl daraufhin der Hohepriester Hananias den dabeistehenden Dienern, Paulus auf den Mund zu schlagen. Der aber rief: »Du Heuchler, Gott wird dich dafür strafen. Du willst hier nach dem Gesetz Recht sprechen, aber brichst selber das Gesetz und lässt mich schlagen!«

Da empörten sich einige von den Dienern: »Du wagst es, den Hohenpriester Gottes zu beleidigen?« »Ich wusste nicht, Brüder, dass er der Hohepriester ist«, lenkte Paulus ein, »denn natürlich ist mir bekannt, dass es in der Heiligen Schrift heißt: ›Das Oberhaupt deines Volkes sollst du nicht beleidigen.‹[a]«

Paulus wusste, dass zum Hohen Rat sowohl Sadduzäer als auch Pharisäer gehörten. Deshalb rief er laut: »Brüder, ich bin ein Pharisäer wie viele meiner Vorfahren, und nun stehe ich hier vor Gericht, weil ich an die Auferstehung der Toten glaube.«

Diese Worte lösten einen heftigen Streit zwischen den Pharisäern und Sadduzäern aus, und die Versammlung spaltete sich in zwei Lager. Denn im Gegensatz zu den Pharisäern behaupten die Sadduzäer: Es gibt keine Auferstehung und weder Engel noch Geister. Immer lauter wurde der Streit. Aufgeregt sprangen einige Schriftgelehrte der Pharisäer auf und riefen: »An dem Mann ist doch nichts, wofür er verurteilt werden könnte. Vielleicht hat ja wirklich ein Geist oder Engel zu ihm geredet.« 10 Der Tumult nahm solche Formen an, dass der römische Kommandant fürchtete, Paulus vor der aufgebrachten Menge nicht länger schützen zu können. Deshalb ließ er einen Trupp Soldaten kommen, die Paulus aus der Mitte der Streitenden holten und ihn wieder in die Festung zurückbrachten.

11 In der folgenden Nacht trat der Herr zu Paulus und sagte: »Du kannst unbesorgt sein! So wie du in Jerusalem mein Zeuge gewesen bist, sollst du auch in Rom mein Zeuge sein!«

Mordpläne gegen Paulus

12 Bei Tagesanbruch kamen einige Juden zusammen. Feierlich schworen sie gemeinsam vor Gott, weder zu essen noch zu trinken, bis es ihnen gelungen wäre, Paulus zu beseitigen. 13 Mehr als vierzig Männer waren an dieser Verschwörung beteiligt. 14 Sie gingen zu den obersten Priestern und den führenden Männern des Volkes, um ihnen mitzuteilen: »Wir haben geschworen, nichts zu essen und zu trinken, bis wir diesen Paulus getötet haben. 15 Sorgt nun im Auftrag des Hohen Rates dafür, dass der Kommandant ihn noch einmal zum Verhör bringen lässt. Sagt, ihr wolltet die Angelegenheit genauer untersuchen. Wir halten uns dann bereit und bringen ihn um, noch bevor er bei euch ankommt.« 16 Ein Neffe von Paulus erfuhr von diesem Anschlag. Er lief zur Festung und berichtete ihm alles. 17 Da rief der Apostel einen der Hauptleute zu sich und bat: »Bring diesen jungen Mann zum Kommandanten; er hat eine wichtige Mitteilung für ihn!« 18 Der Hauptmann führte den Neffen von Paulus zum Kommandanten und meldete: »Der Gefangene Paulus hat mich rufen lassen und darum gebeten, diesen jungen Mann zu dir zu bringen. Er soll dir etwas mitteilen.«

19 Da nahm der Kommandant den jungen Mann beiseite und fragte: »Was hast du mir zu melden?« 20 Er berichtete: »Die Juden werden dich bitten, Paulus morgen noch einmal dem Hohen Rat vorzuführen. Angeblich wollen sie den Fall genauer untersuchen. 21 Glaube ihnen nicht, denn über vierzig Männer wollen ihm auflauern, um ihn zu ermorden. Sie haben sich geschworen, nichts zu essen und zu trinken, bis er tot ist. Jetzt warten sie nur auf deine Zusage.«

22 Der junge Mann verließ die Festung, nachdem der Kommandant ihm eingeschärft hatte, dass niemand von ihrem Gespräch erfahren dürfe.

Paulus vor Gericht in Cäsarea (Kapitel 23,23–26,32)

Paulus wird nach Cäsarea gebracht

23 Gleich darauf ließ der Kommandant zwei Hauptleute zu sich kommen. Ihnen gab er den Auftrag: »Stellt für heute Abend neun Uhr zweihundert Soldaten zum Marsch nach Cäsarea bereit, dazu noch siebzig Reiter und zweihundert Leichtbewaffnete[b]. 24 Kümmert euch auch um Reittiere für den Gefangenen und bringt ihn sicher zum Statthalter Felix.« 25 Dann schrieb der Kommandant diesen Brief:

26 »Klaudius Lysias grüßt seine Exzellenz, den Statthalter Felix. 27 Diesen Mann hier hatten die Juden ergriffen. Sie wollten ihn gerade töten, als ich mit meinen Soldaten einschritt und ihn aus ihrer Gewalt befreite; denn ich hatte erfahren, dass er römischer Bürger ist. 28 Weil ich wissen wollte, was er getan hat, brachte ich ihn vor ihren Hohen Rat. 29 Dort stellte sich heraus, dass er nichts getan hat, wofür er die Todesstrafe verdient hätte oder wofür man ihn auch nur hätte gefangen nehmen dürfen. Es handelt sich lediglich um Streitfragen des jüdischen Gesetzes. 30 Inzwischen wurde mir gemeldet, dass ein Mordanschlag gegen ihn geplant ist, und deshalb schicke ich ihn unverzüglich zu dir. Seine Kläger habe ich angewiesen, bei dir Anklage gegen ihn zu erheben.«

31 Wie man es ihnen befohlen hatte, brachten die Soldaten Paulus noch in derselben Nacht bis nach Antipatris. 32 Am folgenden Tag kehrten die Fußtruppen nach Jerusalem in die Festung zurück, während die Berittenen mit Paulus weiterzogen. 33 In Cäsarea übergaben sie das Schreiben dem Statthalter und führten ihm den Gefangenen vor.

34 Nachdem der Statthalter den Brief gelesen hatte, fragte er Paulus, aus welcher Provinz er stamme. »Aus Zilizien«, antwortete Paulus.[c] 35 »Wenn sich deine Ankläger hier eingefunden haben«, entschied nun der Statthalter, »werde ich dich zu diesem Fall anhören.« Paulus wurde auf Befehl von Felix an dessen Amtssitz, dem ehemaligen Palast von König Herodes, gefangen gehalten.

Notas al pie

  1. 23,5 2. Mose 22,27
  2. 23,23 Oder: Lanzenträger.
  3. 23,34 Nach dieser Antwort ist für den Statthalter klar, dass dieser Fall tatsächlich in seine Zuständigkeit fällt, denn Syrien und Zilizien bildeten damals eine zusammengehörige Provinz.

Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 23

1Pavel s-a uitat ţintă la cei din Sinedriu şi le-a zis:

– Bărbaţi, fraţilor, eu mi-am trăit viaţa cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.

Marele preot Ananias[a] le-a poruncit atunci celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis:

– Te va bate Dumnezeu, perete văruit[b]! Tu şezi ca să mă judeci după Lege şi porunceşti să mă lovească, încălcând astfel Legea?!

Cei care stăteau lângă el i-au zis:

– Îl insulţi pe marele preot al lui Dumnezeu?

Pavel le-a răspuns:

– N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Să nu-l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!“[c]

Pavel, ştiind că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, a strigat în Sinedriu:

– Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu şi din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt judecat eu!

Când a spus aceasta, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu există nici înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le recunosc pe toate. S-a făcut mult vacarm, iar câţiva cărturari din partida fariseilor s-au ridicat şi au început să se certe zicând: „Nu găsim nimic rău la omul acesta! Dacă i-a vorbit un duh sau un înger?!“ 10 Fiindcă neînţelegerea a devenit atât de mare, tribunului i-a fost teamă ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăţi de ei, aşa că le-a poruncit soldaţilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fort.

11 În noaptea următoare, Domnul a stat lângă Pavel şi i-a zis: „Curaj! Căci aşa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să depui mărturie şi în Roma!“

Complot pentru uciderea lui Pavel

12 Când s-a făcut zi, iudeii au pus la cale un complot şi s-au legat cu blestem, zicând că nici nu vor mânca şi nici nu vor bea până când nu-l vor omorî pe Pavel. 13 Cei ce au pus la cale acest complot erau mai mulţi de patruzeci. 14 Ei s-au dus la conducătorii preoţilor şi la bătrâni şi le-au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până când nu-l omorâm pe Pavel. 15 Acum deci, voi împreună cu Sinedriul, trimiteţi-i vorbă tribunului să-l aducă la voi ca şi cum urmează să cercetaţi mai amănunţit lucrurile privitoare la el. Şi înainte să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.“

16 Însă fiul surorii lui Pavel, auzind despre această cursă, s-a dus, a intrat în fort şi i-a dat de ştire lui Pavel. 17 Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Condu-l pe tânărul acesta la tribun, pentru că are să-i spună ceva!“ 18 Centurionul l-a luat, l-a dus la tribun şi a zis: „Prizonierul Pavel m-a chemat şi m-a rugat să-l conduc pe acest tânăr la tine, pentru că are să-ţi spună ceva.“

19 Tribunul l-a luat de mână şi l-a dus deoparte, să discute numai între ei, iar apoi l-a întrebat:

– Ce ai să-mi spui?

20 El i-a zis:

– Iudeii s-au înţeles să-ţi ceară mâine să-l duci pe Pavel în Sinedriu, ca şi cum urmează să-l interogheze mai amănunţit. 21 Tu însă să nu te laşi înduplecat. Căci mai mult de patruzeci dintre oamenii lor stau la pândă şi s-au legat cu blestem nici să nu mănânce şi nici să nu bea, până când nu-l vor omorî; iar acum sunt gata şi aşteaptă aprobare de la tine!

22 Tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu-i:

– Să nu spui nimănui că mi-ai descoperit aceste lucruri!

Pavel este dus la Cezareea

23 I-a chemat apoi la el pe doi dintre centurioni şi le-a zis: „Pregătiţi două sute de soldaţi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţaşi[d] ca să meargă până în Cezareea[e] la ceasul al treilea din noapte[f] 24 şi asiguraţi cai şi pentru Pavel, ca să-l puneţi călare şi să-l duceţi în siguranţă la guvernatorul Felix!“ 25 A scris o scrisoare care avea următorul cuprins:

26 „Claudius Lisias, către prea alesul guvernator Felix[g]. Salutare!

27 Omul acesta a fost prins de către iudei şi era să fie omorât de ei, dar, când am aflat că este cetăţean roman, am venit cu soldaţii şi l-am salvat. 28 Vrând să aflu şi motivul pentru care îl acuzau, l-am dus în Sinedriul lor 29 şi am găsit că era acuzat pentru nişte controverse referitoare la Legea lor, dar nu era nici o acuzaţie pentru care să merite moartea sau lanţurile. 30 Mi s-a dat însă de ştire că există un complot împotriva acestui om, aşa că l-am trimis imediat la tine, poruncindu-le şi acuzatorilor lui să-ţi spună ce au împotriva lui. (Fii sănătos!)[h]

31 Aşadar, soldaţii l-au luat pe Pavel, aşa cum li se poruncise, şi l-au dus în timpul nopţii în Antipatris. 32 În ziua următoare, soldaţii i-au lăsat pe călăreţi să meargă mai departe cu el, iar ei s-au întors la fort. 33 Când au ajuns în Cezareea, călăreţii i-au înmânat guvernatorului scrisoarea şi i l-au predat pe Pavel. 34 Guvernatorul a citit scrisoarea şi l-a întrebat din ce provincie este. Aflând că este din Cilicia, 35 a zis: „Te voi audia când vor veni şi acuzatorii tăi!“ Şi a poruncit să fie ţinut sub pază în palatul lui Irod[i].

Notas al pie

  1. Faptele Apostolilor 23:2 Mare preot (47-59 d.Cr.)
  2. Faptele Apostolilor 23:3 Sau: ipocritule; Ananias este ucis de către zeloţi în urma declanşării războiului împotriva romanilor (66-70 d.Cr.); vezi Josefus, Ist. Răzb., 4.5.2
  3. Faptele Apostolilor 23:5 Vezi Ex. 22:28
  4. Faptele Apostolilor 23:23 Termenul grecesc este unul militar, al cărui sens este nesigur
  5. Faptele Apostolilor 23:23 Cezareea era reşedinţa procuratorului provinciei
  6. Faptele Apostolilor 23:23 Ora 21:00
  7. Faptele Apostolilor 23:26 Antonius Felix, libertul Antoniei, mama împăratului Claudiu; a fost procurator al Iudeii între 52-59 d.Cr.; a fost considerat un om deosebit de crud, capricios şi corupt (Tacit, Istorii, 5.9.1 îl descrie ca un om care „a exercitat puterea regală într-un fel tipic pentru un sclav“)
  8. Faptele Apostolilor 23:30 Unele mss nu conţin aceste cuvinte
  9. Faptele Apostolilor 23:35 Gr.: pretoriul lui Irod; pretoriul era cartierul general al împăratului, la Roma sau în alte cetaţi şi reşedinţa guvernatorului, care era reprezentantul împăratului. În Cezareea, pretoriul se afla în palatul construit ca reşedinţă de către Irod cel Mare (37-4 î.Cr.)