Reise nach Ikonion
1In Ikonion gingen Paulus und Barnabas zuerst wieder in die Synagoge und predigten dort so überzeugend, dass viele – Juden wie Nichtjuden – zu glauben begannen. 2Aber die Juden, die von Gottes Botschaft nichts wissen wollten, wiegelten die nichtjüdische Bevölkerung gegen die junge Gemeinde auf. 3Trotzdem14,3 Oder: Gerade deshalb. blieben Paulus und Barnabas längere Zeit dort und predigten furchtlos in aller Öffentlichkeit, denn sie vertrauten auf die Hilfe des Herrn. Er bestätigte die Botschaft von seiner Gnade durch Zeichen und Wunder, die durch Paulus und Barnabas geschahen.
4Die Meinung der Bevölkerung war geteilt. Manche hielten zu den Juden, andere zu den Aposteln. 5Dann aber schlossen sich die jüdischen und nichtjüdischen Gegner der Apostel zusammen. Gemeinsam mit den führenden Männern der Stadt wollten sie Paulus und Barnabas misshandeln und steinigen. 6Als die Apostel davon erfuhren, flohen sie in das Gebiet von Lykaonien, in die Städte Lystra und Derbe. 7Dort und in der ganzen Umgebung verkündeten sie die rettende Botschaft von Jesus Christus.
Heilung eines Gelähmten in Lystra
8In Lystra lebte ein Mann, dessen Füße von Geburt an gelähmt und kraftlos waren. Noch nie hatte er einen Schritt gehen können. 9Dieser Mann hörte Paulus predigen. Paulus wurde auf ihn aufmerksam und sah, dass der Mann glaubte, er könne geheilt werden. 10Laut rief er ihm zu: »Steh auf, stell dich auf deine Füße!« Da sprang der Mann auf und konnte gehen. 11Als die Leute erkannten, was Paulus getan hatte, riefen sie in ihrer Muttersprache: »Die Götter sind als Menschen zu uns herabgekommen!« 12Sie nannten Barnabas »Zeus« und Paulus »Hermes«, weil er der Wortführer war.14,12 Zeus war die oberste Gottheit in der griechischen Religion, Hermes dessen Bote. Paulus wurde offenbar aufgrund seiner Redegabe für Hermes gehalten. 13Der Priester des Zeustempels vor den Toren der Stadt brachte Stiere und Kränze zum Stadttor, um den Aposteln zusammen mit dem ganzen Volk ein Opfer zu bringen. 14Als Paulus und Barnabas begriffen, was sie vorhatten, zerrissen sie ihre Kleider, liefen unter die Menge und riefen entsetzt: 15»Ihr Leute, was macht ihr da? Wir sind nur Menschen aus Fleisch und Blut wie ihr. Wir verkünden euch doch die rettende Botschaft, damit ihr euch von diesen toten Götzen abwendet und an den lebendigen Gott glaubt. Er hat den Himmel, die Erde, das Meer und alles, was darin ist, erschaffen! 16Bisher hat er die nichtjüdischen Völker ihre eigenen Wege gehen lassen. 17Aber er zeigte ihnen immer wieder, dass er lebt; denn er hat euch viel Gutes getan. Ihm verdankt ihr den Regen und die guten Ernten; er gibt euch zu essen und macht euch glücklich.«
18Mit diesen Worten konnten Paulus und Barnabas die Leute nur mit Mühe davon abhalten, ihnen zu opfern. 19Dann aber kamen Juden aus Antiochia und Ikonion. Sie hetzten die Volksmenge gegen die Apostel so sehr auf, dass Paulus gesteinigt wurde.
Weil die Leute Paulus für tot hielten, schleiften sie ihn zur Stadt hinaus. 20Doch als die Jünger ihn umringten, kam Paulus wieder zu sich, stand auf und ging in die Stadt zurück. Am folgenden Tag zog er mit Barnabas weiter nach Derbe.
Paulus und Barnabas kehren nach Antiochia in Syrien zurück
21Nachdem Paulus und Barnabas in Derbe die rettende Botschaft gepredigt hatten und viele dort Christen geworden waren, machten sich die beiden auf den Rückweg und kamen wieder durch Lystra, Ikonion und Antiochia. 22Dort stärkten sie die jungen Christen und ermutigten sie, in ihrem Glauben festzubleiben. Sie erinnerten sie noch einmal daran: »Der Weg in Gottes Reich führt durch viel Leid und Verfolgung.«
23Paulus und Barnabas setzten in jeder Gemeinde Leiter ein. Für sie fasteten und beteten die Apostel und stellten sie unter den Schutz des Herrn, auf den sie ihr Vertrauen gesetzt hatten.
24Dann reisten sie durch Pisidien und Pamphylien 25und verkündeten in der Stadt Perge Gottes Botschaft. Von der Hafenstadt Attalia aus 26segelten sie wieder nach Antiochia in Syrien, dem Ausgangspunkt ihrer Reise. Dort hatte man sie der Gnade Gottes anvertraut für die Aufgabe, die sie nun erfüllt hatten.
27Unmittelbar nach ihrer Ankunft riefen sie die Gemeinde zusammen und berichteten, was Gott durch sie getan und wie er auch den Nichtjuden den Weg zum Glauben gezeigt hatte. 28Paulus und Barnabas blieben längere Zeit bei den Christen in Antiochia.
În Iconia
1În Iconia, ei au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime de iudei și de greci au crezut. 2Însă iudeii care n‑au vrut să asculte au stârnit și au otrăvit sufletele neamurilor împotriva fraților. 3Totuși, Pavel și Barnabas au mai rămas acolo destul de mult timp, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul, Care mărturisea despre Cuvântul harului Său, lăsând să se facă semne și minuni prin mâinile lor. 4Mulțimea din cetate s‑a împărțit: unii erau cu iudeii, iar alții erau cu apostolii. 5Neamurile și iudeii, alături de conducătorii lor, s‑au înțeles să‑i chinuie și să‑i omoare cu pietre. 6Dându‑și seama de lucrul acesta, Pavel și Barnabas au fugit în cetățile Licaoniei, Listra și Derbe, și în vecinătatea acestora. 7Ei au vestit Evanghelia și acolo.
În Listra și Derbe
8În Listra ședea un om neputincios, care nu umblase niciodată, fiind olog încă din pântecul mamei lui. 9El îl asculta pe Pavel în timp ce vorbea. Pavel s‑a uitat țintă la el și, văzând că are credință ca să fie vindecat, 10i‑a zis cu glas tare: „Ridică‑te și stai drept în picioare!“ El a sărit în picioare și a început să umble. 11Când au văzut mulțimile ce a făcut Pavel, și‑au ridicat glasul, zicând în limba licaoniană: „Dumnezeii au coborât la noi în chip de oameni!“11 În regiune circula o legendă care spunea că, odată, Zeus și Hermes au coborât printre oamenii locului, însă aceștia nu i‑au primit în casele lor, așa că au fost pedepsiți. Legenda este redată de poetul roman Ovidiu (vezi Metamorfoze, 8. 611-724). 12Pe Barnabas îl numeau Zeus12 Zeus era cea mai importantă zeitate din panteonul grecesc, luând la romani numele de Jupiter., iar pe Pavel, Hermes12 Hermes era una dintre numeroasele zeități ale panteonului grecesc, luând la romani numele de Mercur. Era considerat mesagerul zeilor și zeul elocvenței. – pentru că el era cel ce mânuia cuvântul. 13Preotul lui Zeus, al cărui templu era în fața cetății, a adus boi și ghirlande de flori la porți și, împreună cu mulțimile, voia să le aducă jertfă. 14Când au auzit aceasta, apostolii Barnabas și Pavel și‑au sfâșiat hainele și s‑au repezit afară, în mijlocul mulțimii, strigând: 15„Oamenilor15 Lit.: Bărbaților., de ce faceți aceste lucruri? Și noi suntem oameni obișnuiți, ca și voi15 Sau: oameni de aceleași suferințe [trăiri] ca voi.! Noi vă vestim Evanghelia ca să vă întoarceți de la aceste lucruri nefolositoare15 Cu referire la idoli sau idolatrie. la Dumnezeul cel Viu, Care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! 16În generațiile trecute, El a lăsat toate neamurile să umble pe propriile lor căi, 17măcar că nu S‑a lăsat fără mărturie în a face bine, dându‑vă ploi din cer și anotimpuri roditoare, săturându‑vă de hrană și umplându‑vă inimile de bucurie!“ 18Chiar și cu aceste cuvinte, cu greu au reușit să împiedice mulțimile să le aducă jertfă.
19Niște iudei din Antiohia și din Iconia au venit și au convins mulțimile să li se alăture. Ei au aruncat cu pietre în Pavel și apoi l‑au târât afară din cetate, crezând că a murit. 20Însă, când ucenicii s‑au strâns în jurul lui, Pavel s‑a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas.
Întoarcerea în Antiohia Siriei
21După ce au vestit Evanghelia și în cetatea aceea și au făcut destul de mulți ucenici, s‑au întors în Listra, în Iconia și în Antiohia, 22întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‑i să rămână în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 23Au desemnat bătrâni23 Sau: prezbiteri. în fiecare biserică și, cu rugăciune și post, i‑au încredințat Domnului în Care crezuseră. 24Au trecut prin Pisidia și au venit în Pamfilia. 25Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s‑au coborât în Atalia, 26iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. 27Când au ajuns, au adunat biserica și le‑au istorisit tot ce făcuse Domnul cu ei și cum deschisese El neamurilor ușa credinței. 28Și au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.
