Hoffnung für Alle

5 Mose 1

Rückblick auf die Reise nach Kanaan und die Eroberung des Ostjordanlandes (Kapitel 1–4)

Mose spricht zu den Israeliten

1In diesem Buch ist aufgeschrieben, was Mose den Israeliten sagte, als sie östlich des Jordan ihr Lager aufgeschlagen hatten, in der Steppe gegenüber von Suf, zwischen Paran, Tofel, Laban, Hazerot und Di-Sahab. Vom Berg Horeb aus konnte man auf der Straße, die zum Gebirge Seïr führt, in elf Tagesmärschen Kadesch-Barnea erreichen.

3‒5 Unter der Führung von Mose hatten die Israeliten den Amoriterkönig Sihon aus Heschbon besiegt. Sie hatten auch König Og geschlagen, der das Land Baschan von den Städten Aschtarot und Edreï aus regiert hatte. Nun lagerten sie im Gebiet der Moabiter östlich des Jordan.

Hier sagte Mose den Israeliten noch einmal alles, was der Herr ihm aufgetragen hatte. Im 40. Jahr nachdem sie Ägypten verlassen hatten, am 1. Tag des 11. Monats, begann er, ihnen das Gesetz zu erklären. Dies waren seine Worte:

Die Einsetzung von Richtern am Berg Horeb (2. Mose 18,13-27)

Am Berg Horeb hat der Herr zu uns gesprochen. Er sagte: »Jetzt seid ihr lange genug hier gewesen. Brecht eure Zelte ab und macht euch auf den Weg ins Land Kanaan: zu den Amoritern im Bergland und zu ihren Nachbarvölkern im Jordantal, in den Bergen, im Südland, im westlichen Hügelland, an der Mittelmeerküste und im Libanongebirge bis zum Euphrat! Dieses ganze Land gebe ich euch. Ihr werdet sehen: Es liegt offen vor euch. Ihr braucht nur hineinzugehen und es einzunehmen. Euren Vorfahren Abraham, Isaak und Jakob habe ich Kanaan versprochen, ihnen und ihren Nachkommen.«

Bevor wir aufbrachen, sagte ich zu euren Eltern: »Ich kann nicht mehr allein die Verantwortung für euch tragen. 10 Der Herr, euer Gott, hat euch so zahlreich werden lassen wie die Sterne am Himmel. 11 Und ich wünsche euch, dass der Herr, der Gott eurer Vorfahren, euer Volk noch tausendmal größer werden lässt und euch segnet, so wie er es versprochen hat. 12 Aber wie soll ich es schaffen, all eure Probleme und Streitigkeiten zu lösen? Die Last ist für mich allein zu schwer. 13 Wählt deshalb erfahrene, kluge und angesehene Männer aus euren Stämmen aus, die ich als Oberhäupter über euch einsetzen kann.«

14 Euren Eltern gefiel dieser Vorschlag. 15 So ernannte ich kluge und bewährte Männer zu Oberhäuptern eurer Stämme und übertrug ihnen jeweils die Verantwortung für tausend, für hundert, für fünfzig oder für zehn Menschen. 16/17 Sie sollten auch die Streitfälle der Israeliten anhören und als Richter entscheiden. Ich befahl ihnen: »Seid unparteiisch und gerecht! Behandelt jeden Menschen gleich, egal ob er Israelit oder Ausländer ist, angesehen oder unbekannt. Lasst euch von niemandem einschüchtern! Ihr handelt in Gottes Auftrag. Und wenn euch ein Fall zu schwierig ist, dann kommt damit zu mir.« 18 Ich habe euren Eltern damals noch viele andere Anweisungen gegeben und ihnen genau gesagt, wie sich unser Volk verhalten soll.

Kanaan zum Greifen nah (4. Mose 13–14)

19 Auf Befehl des Herrn verließen wir dann den Horeb und machten uns auf den Weg zum Bergland der Amoriter. Wir durchquerten die große, schreckliche Wüste, die ihr ja auch kennt, und erreichten Kadesch-Barnea. 20 Dort sagte ich zu euren Eltern: »Wir sind da! Hier beginnt das amoritische Bergland, das der Herr, unser Gott, uns schenken will. 21 Ja, er gibt das Land in eure Gewalt! Erobert es und nehmt es in Besitz! Denn so hat es euch der Herr, der Gott eurer Vorfahren, befohlen. Habt keine Angst! Lasst euch nicht entmutigen!«

22 Darauf entgegnete das ganze Volk: »Wir würden lieber einige Männer vorausschicken, die das Land erkunden. Sie können herausfinden, auf welchem Weg wir am besten hineinkommen und welche Städte es dort gibt.« 23 Der Vorschlag gefiel mir, und ich wählte zwölf Männer aus, einen aus jedem Stamm. 24 Sie zogen ins Bergland hinauf und erkundeten es bis zum Eschkol-Tal. 25 Als sie zurückkamen, brachten sie uns Früchte von dort mit und erklärten: »Das Land ist gut, das der Herr, unser Gott, uns gibt.«

26 Aber eure Eltern wollten es nicht erobern. Sie weigerten sich, dem Herrn, ihrem Gott, zu gehorchen. 27 Ängstlich hockten sie in ihren Zelten und klagten: »Der Herr hasst uns! Er hat uns nur aus Ägypten geholt, damit die Amoriter uns angreifen und vernichten! 28 Warum sollten wir ihnen freiwillig in die Arme laufen? Die Kundschafter haben uns allen Mut genommen. Sie haben gesagt, dass die Menschen dort stärker und größer sind als wir. Ihre Städte sind Festungen, die bis zum Himmel reichen! Auch die Anakiter leben dort; sie sind Riesen!«

29 Ich erwiderte: »Lasst euch doch keine Angst einjagen! Fürchtet euch nicht vor ihnen! 30 Der Herr, euer Gott, geht vor euch her! Er selbst kämpft für euch, genau wie er es in Ägypten getan hat. Ihr habt es doch mit eigenen Augen gesehen! 31 Und ihr habt auch erlebt, wie der Herr, euer Gott, euch auf dem Weg durch die Wüste geholfen hat. Bis hierher hat er euch getragen wie ein Vater sein Kind.« 32 Trotzdem haben eure Eltern dem Herrn, ihrem Gott, nicht vertraut. 33 Dabei ist er doch sichtbar vor unserem Volk hergegangen und hat uns von einem Lagerplatz zum nächsten geführt! Nachts hat er mit seinem Feuer unseren Weg erleuchtet, und am Tag war er in der Wolke bei uns.

34 Dem Herrn war das Geschrei eurer Eltern nicht entgangen. Er wurde zornig und schwor ihnen: 35 »Keiner aus dieser widerspenstigen Generation wird das gute Land sehen, das ich euren Vorfahren versprochen habe. 36 Nur Kaleb, der Sohn von Jefunne, wird hineinkommen. Ihm und seinen Nachkommen werde ich das Gebiet geben, das er erkundet hat. Denn er hat treu zu mir gehalten.«

37 Auch auf mich wurde der Herr euretwegen zornig und sagte zu mir: »Du wirst das Land ebenfalls nicht betreten. 38 An deiner Stelle wird Josua hineingehen, der Sohn von Nun, der dir bei deinen Aufgaben geholfen hat. Unterstütze und ermutige ihn! Denn er soll Kanaan unter den Israeliten aufteilen.« 39 Zu euren Eltern sagte der Herr: »Eure Kinder, die heute noch nicht Gut und Böse unterscheiden können, werden in das Land hineingehen. Ja, eure kleinen Kinder, die ihr schon in den Händen eurer Feinde gesehen habt, werden es einnehmen! Ihnen will ich das Land geben. 40 Ihr aber sollt wieder umkehren und in die Wüste in Richtung Rotes Meer ziehen.«

41 Da antworteten eure Väter: »Wir haben gegen den Herrn, unseren Gott, gesündigt. Jetzt wollen wir doch in das Land gehen und kämpfen, wie er es uns befohlen hat.« Sie nahmen ihre Waffen und dachten, sie könnten das Bergland mit Leichtigkeit erobern. 42 Der Herr aber sprach zu mir: »Warne sie davor, ins Bergland zu gehen und zu kämpfen! Ich stehe ihnen nicht bei! Sie werden den Kampf verlieren!«

43 Ich sagte es ihnen, aber sie hörten nicht auf mich und widersetzten sich dem Befehl des Herrn. Vermessen, wie sie waren, zogen sie ins Bergland hinauf. 44 Da kamen ihnen die Amoriter, die dort lebten, entgegen. Wie ein Bienenschwarm fielen sie über eure Väter her und trieben sie auseinander. Sie jagten sie durch das Gebirge Seïr bis nach Horma.

45 Schließlich kamen eure Väter zurück, weinten und riefen zum Herrn um Hilfe. Aber er hörte nicht auf ihr Klagen und gab ihnen keine Antwort. 46 Danach blieb unser Volk noch längere Zeit in Kadesch.

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 1

Recapitularea istoriei în Transiordania. Porunca de a părăsi Horebul

1Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea lui Israel, în pustia de la răsărit de Iordan, în Araba[a], faţă în faţă cu Suf, între Paran şi Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab. Distanţa de la Horeb până la Kadeş-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir.

În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea[b], Moise le-a spus israeliţilor ceea ce Domnul i-a poruncit să le spună. Aceasta a avut loc după ce l-au învins pe Sihon, regele amorit, care locuia la Heşbon şi pe Og, regele Başanului, care locuia la Aştarot, în Edrei.

Dincolo de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând:

Domnul, Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb şi ne-a zis: «Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta. Întoarceţi-vă şi plecaţi; mergeţi înspre regiunea muntoasă a amoriţilor şi înspre toţi locuitorii dimprejurul ei – din Araba, din regiunea muntoasă[c] şi din zona deluroasă[d], din Neghev[e] şi de pe ţărmul mării – înspre ţara canaaniţilor şi înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. Priviţi, v-am pus ţara înainte! Intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a promis părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da lor şi seminţei[f] lor.»

Desemnarea liderilor

V-am spus atunci: «Nu sunt în stare să vă port singur.» 10 Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit şi iată că astăzi sunteţi la fel de numeroşi ca stelele cerului. 11 Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, să vă înmulţească de o mie de ori şi să vă binecuvânteze după cum a promis. 12 Deci cum puteam eu să port de unul singur povara voastră, problemele voastre şi certurile voastre? 13 De aceea v-am spus: «Alegeţi din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, iar eu îi voi pune conducători peste voi!» 14 Voi mi-aţi răspuns atunci că porunca pe care v-am dat-o este un lucru bun.

15 Prin urmare, am luat căpetenii din seminţiile voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni; i-am rânduit ca dregători în seminţiile voastre. 16 Le-am dat porunci, în acelaşi timp, şi judecătorilor voştri şi le-am zis: «Să ascultaţi neînţelegerile dintre fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele său sau cu străinul. 17 Să nu fiţi părtinitori în judecată, ci să-l ascultaţi pe cel mic la fel ca şi pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceţi la mine ca să le ascult.» 18 La vremea aceea v-am poruncit tot ce aveaţi de făcut.

Trimiterea iscoadelor

19 Am plecat din Horeb, aşa cum Domnul, Dumnezeul nostru, ne poruncise, am călătorit prin toată pustia cea mare şi înfricoşătoare, pe care aţi văzut-o, mergând pe drumul către regiunea muntoasă a amoriţilor şi am ajuns la Kadeş-Barnea. 20 Atunci eu v-am spus: «Aţi ajuns în regiunea muntoasă a amoriţilor, pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21 Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v-a pus ţara înainte. Duceţi-vă şi luaţi-o în stăpânire, aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. Să nu vă fie frică şi să nu vă înspăimântaţi.»

22 Atunci v-aţi apropiat de mine şi mi-aţi zis: «Să trimitem câţiva bărbaţi înaintea noastră ca să iscodească ţara şi să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care trebuie să înaintăm şi la cetăţile în care vom intra.» 23 Propunerea voastră mi s-a părut bună, astfel că am luat doisprezece bărbaţi dintre voi, câte un om din fiecare seminţie. 24 Ei au plecat, au trecut muntele, au ajuns în valea Eşcol şi au început să iscodească ţara. 25 Au luat cu ei din roadele ţării, ni le-au adus şi s-au întors cu următorul mesaj: «Ţara pe care Domnul, Dumnezeul nostru, ne-o dă este bună.»

Răzvrătirea poporului

26 Dar voi n-aţi vrut să mergeţi şi v-aţi împotrivit poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. 27 Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi spus: «Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriţilor ca să fim nimiciţi. 28 Unde să mergem? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima când ne-au spus: ‘Locuitorii ţării sunt mai puternici şi mai înalţi decât noi. Cetăţile lor sunt mari, fortificate până la cer; mai mult, i-am văzut acolo şi pe anachiţi[g]!’»

29 Dar eu v-am zis să nu vă temeţi şi să nu vă fie frică de ei, 30 fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, merge înaintea voastră şi El se va lupta pentru voi, tot aşa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voştri. 31 Apoi, în pustie aţi văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, s-a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijeşte de fiul său, pe toată perioada călătoriei, până când aţi ajuns în acest loc.

32 Cu toate acestea, nu v-aţi încrezut în Domnul, Dumnezeul vostru, 33 Care mergea înaintea voastră pe drum,

într-un stâlp de foc noaptea şi într-un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas şi să vă arate drumul pe care să mergeţi.

34 Când Domnul a auzit ceea ce aţi vorbit, El s-a mâniat şi a jurat zicând: 35 «Nici un bărbat din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara aceea bună pe care le-am promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri, 36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi Eu îi voi da lui şi fiilor lui ţara în care merge, pentru că L-a urmat din toată inima pe Domnul.»

37 Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi mi-a zis: «Nici tu nu vei intra în ea, 38 însă Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea. Încurajează-l, căci el îl va pune pe Israel s-o ia în stăpânire. 39 Cu privire la copilaşii voştri, despre care aţi spus că vor fi pradă şi la fiii voştri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în ţară; Eu le-o voi da şi ei o vor stăpâni. 40 Cât despre voi, întoarceţi-vă şi mergeţi în pustie, pe drumul către Marea Roşie[h]

41 Voi însă aţi început să-mi spuneţi: «Am păcătuit împotriva Domnului! Ne vom duce să ne luptăm, aşa cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru!» Şi astfel v-aţi luat armele şi aţi îndrăznit să vă urcaţi pe vârful muntelui. 42 Dar Domnul mi-a poruncit să vă spun astfel: «Să nu vă urcaţi şi să nu vă luptaţi pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru şi astfel veţi fi învinşi de către duşmanii voştri.»

43 V-am vorbit, dar nu m-aţi ascultat. V-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului şi, încrezători, v-aţi urcat pe munte. 44 Atunci amoriţii care locuiau în acea regiune muntoasă au venit împotriva voastră, v-au urmărit ca albinele şi v-au zdrobit din Seir până la Horma. 45 Când v-aţi întors, aţi plâns înaintea Domnului, dar El nu v-a ascultat plânsetul şi nu v-a luat în seamă. 46 Şi aşa aţi rămas la Kadeş, unde aţi locuit multe zile.

Notas al pie

  1. Deuteronom 1:1 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului
  2. Deuteronom 1:3 Luna Şebat (ianuarie-februarie), în al patruzecilea an de la ieşirea din Egipt
  3. Deuteronom 1:7 Zona muntoasă din centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului şi zona deluroasă
  4. Deuteronom 1:7 Ebr.: Şefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului şi ţărmul Mediteranei
  5. Deuteronom 1:7 Ţinutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Şeba şi Kadeş-Barnea
  6. Deuteronom 1:8 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  7. Deuteronom 1:28 Locuitori străvechi ai Canaanului, descrişi ca fiind uriaşi (Num. 13:33)
  8. Deuteronom 1:40 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26