4. Mose 21 – HOF & NTLR

Hoffnung für Alle

4. Mose 21:1-35

Auseinandersetzungen mit den Bewohnern Kanaans

(Kapitel 21–25)

Der König von Arad greift an

1Der König von Arad im Süden Kanaans hörte, dass die Israeliten auf dem Weg nach Atarim herankamen. Er griff sie mit seinem Heer an und nahm etliche von ihnen gefangen. 2Da legten die Israeliten vor dem Herrn ein Gelübde ab: »Wenn du dieses Volk in unsere Gewalt gibst, werden wir an ihren Städten dein Urteil vollstrecken.« 3Der Herr erhörte sie und gab ihnen den Sieg über die Kanaaniter. Die Israeliten töteten ihre Feinde und zerstörten deren Städte. Den Ort des Kampfes nennt man daher Horma (»Vernichtung«).

Die bronzene Schlange

4Danach brachen die Israeliten vom Berg Hor auf und zogen zunächst wieder nach Süden in Richtung des Schilfmeers, um das Land Edom zu umgehen. Doch unterwegs verloren sie die Geduld 5und klagten Gott und Mose an: »Warum habt ihr uns aus Ägypten geholt? Damit wir in der Wüste sterben? Es gibt kein Brot, es gibt kein Wasser, nur immer dieses armselige Manna. Das hängt uns zum Hals heraus!«

6Da schickte der Herr ihnen Schlangen, deren Gift wie Feuer brannte. Viele Menschen wurden gebissen und starben. 7Die Israeliten liefen zu Mose und riefen: »Wir haben uns schuldig gemacht! Es war falsch, dass wir uns gegen dich und den Herrn aufgelehnt haben. Bitte den Herrn, uns von den Schlangen zu befreien!«

Da betete Mose für das Volk, 8und der Herr antwortete ihm: »Mach dir eine Schlange aus Bronze und befestige sie am Ende einer Stange. Dann sag den Israeliten: Jeder, der gebissen wird und sie ansieht, bleibt am Leben.« 9Mose fertigte eine Schlange aus Bronze an und befestigte sie an einer Stange. Nun musste niemand mehr durch das Gift der Schlangen sterben. Wer gebissen wurde und zu der Schlange schaute, war gerettet.

Die Lagerplätze im Ostjordanland

10Die Israeliten setzten ihren Weg fort. Als Nächstes schlugen sie ihr Lager in Obot auf, 11dann in Ije-Abarim, das in der Wüste östlich von Moab liegt. 12Danach machten sie am Seredbach Halt. 13Von dort ging es weiter in die Wüste südlich des Arnon. Dieser Fluss entspringt in dem Gebiet, wo die Amoriter lebten; er bildete die Grenze zwischen ihnen und den Moabitern, die weiter südlich wohnten. 14Über den Vorstoß der Israeliten in diese Gegend heißt es deshalb im »Buch der Kriege des Herrn«:

»… Waheb in Sufa und die Zuflüsse des Arnon, 15die Wasser, die an Moabs Grenze zur Stadt Ar hinunterfließen.«

16Von dort zogen die Israeliten weiter nach Beer, das nach einem Brunnen benannt war. Hier sprach der Herr zu Mose: »Ruf das Volk zusammen! Ich will euch Wasser geben.« 17Damals entstand dieses Lied:

»Brunnen, fülle dich mit Wasser!

Dich besingen wir.

18Fürsten haben dich gegraben,

Herrscher haben hier

mit dem Zepter in der Hand

dich gebohrt durch Stein und Sand.«

Von Beer in der Wüste ging es weiter nach Mattana. 19Danach lagerten die Israeliten in Nahaliël und Bamot-Baal. 20Schließlich erreichten sie die Ebene im Land der Moabiter, aus der sich der Berg Pisga erhebt. Von dort aus konnte man weit ins untere Jordantal hinabsehen.

Der Amoriterkönig Sihon greift Israel an

(5. Mose 2,24‒36)

21Die Israeliten sandten Boten zu Sihon, dem König der Amoriter, und baten ihn: 22»Lass uns durch euer Land ziehen. Wir werden eure Felder und Weinberge nicht betreten und kein Wasser aus euren Brunnen trinken. Wir bleiben auf der großen Straße, bis wir euer Gebiet wieder verlassen haben.« 23Aber Sihon erlaubte es ihnen nicht, sondern rief sein Heer zusammen und zog Israel in der Wüste entgegen. Bei Jahaz kam es zur Schlacht. 24Die Israeliten töteten die Amoriter mit dem Schwert und eroberten das ganze Land zwischen den Flüssen Arnon im Süden und Jabbok im Norden. Am Jabbok begann das Gebiet der Ammoniter, deren Grenze gut gesichert war. 25Die Israeliten nahmen nach und nach alle Städte der Amoriter ein und ließen sich dort nieder, vor allem in Heschbon und den umliegenden Orten.

26Heschbon war die Stadt des amoritischen Königs Sihon gewesen. Er hatte einst den moabitischen König, dem das Land vorher gehörte, angegriffen und das ganze Gebiet bis hinunter zum Arnon besetzt. 27Daher heißt es in einem Gedicht:

»Kommt nach Heschbon, zur Stadt Sihons! Baut sie wieder auf, errichtet ihre Mauern neu!

28Einst brachen Sihons Truppen aus Heschbon hervor wie ein Feuer, sie zerstörten die Stadt Ar-Moab hoch über dem Arnontal, die Stadt, in der die Herrscher Moabs lebten.

29Wehe euch, ihr Moabiter! Ihr seid verloren! Euer Gott Kemosch hat euch aus der Heimat vertrieben. Er hat eure Frauen und Mädchen in die Gewalt des Amoriterkönigs Sihon gegeben.

30Doch dann sind wir gekommen und haben die Amoriter besiegt. Jetzt liegt alles zwischen Heschbon und Dibon in Trümmern. Bis nach Nofach haben wir ihre Städte verwüstet, bis nach Medeba haben wir sie verbrannt.«

31So wohnten die Israeliten nun in dem Gebiet, das vorher den Amoritern gehört hatte. 32Von hier aus ließ Mose Jaser erkunden, wo ebenfalls Amoriter lebten. Die Israeliten vertrieben auch sie und nahmen ihre Stadt und die umliegenden Orte ein.

Die Schlacht gegen König Og von Baschan

(5. Mose 3,1‒11)

33Dann zogen die Israeliten nach Norden in Richtung Baschan. Auf dem Weg kam ihnen Og, der König von Baschan, mit seinem ganzen Heer entgegen. Bei Edreï trafen sie aufeinander. 34Da sprach der Herr zu Mose: »Hab keine Angst vor ihm! Ich werde Og, sein ganzes Heer und sein Land in deine Gewalt geben. Vernichte ihn so wie Sihon, den Amoriterkönig aus Heschbon.« 35Die Israeliten töteten den König, seine Söhne und das ganze Heer. Sie ließen niemanden entkommen und nahmen das Land Baschan ein.

Nouă Traducere În Limba Română

Numeri 21:1-35

Distrugerea Aradului

1Când regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev1 Vezi nota de la 13:17., a auzit că Israel venea pe drumul spre Atarim, a pornit la luptă împotriva lui Israel și i‑a luat pe unii din ei captivi. 2Atunci Israel a făcut un jurământ Domnului și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile noastre, vom da spre nimicire2-3 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. cetățile lor.“ 3Domnul a ascultat glasul lui Israel și i‑a dat pe canaaniți în mâinile lor. Israel i‑a dat spre nimicire pe ei și cetățile lor. Acelui loc i s‑a pus numele Horma3 Horma înseamnă Nimicire..

Șarpele de bronz

4De la muntele Hor au pornit pe drumul spre Marea Roșie4 Vezi nota de la 14:25. ca să ocolească țara Edomului. Dar poporul și‑a pierdut răbdarea pe drum 5și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne‑ați scos din Egipt, ca să murim în pustie? Nu mai avem nici pâine, nici apă și sufletul nostru s‑a scârbit de această mâncare mizerabilă!“

6Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși. Ei i‑au mușcat pe cei din popor și mulți oameni din Israel au murit. 7Poporul a venit la Moise și i‑a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă‑te Domnului să alunge de la noi acești șerpi.“ Moise s‑a rugat pentru popor.

8Domnul i‑a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă‑l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el, va trăi.“ 9Și astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l‑a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe și privea spre șarpele din bronz, trăia.

Spre Moab

10Fiii lui Israel au plecat și și‑au așezat tabăra la Obot. 11Au pornit din Obot, și apoi și‑au așezat tabăra la Iye‑Abarim, în pustia dinaintea Moabului, înspre răsăritul soarelui. 12Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra în valea Zered. 13Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din hotarul amoriților. Căci Arnonul este hotarul Moabului, hotarul dintre Moab și amoriți. 14De aceea se spune în „Cartea Războaielor Domnului14 O veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.:

„…Waheb în Sufa și uedurile14-15 Uedul este o vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar.;

Arnonul 15și albiile uedurilor

care se întind înspre așezarea Arului

și se proptesc de hotarul Moabului.“

16De acolo au plecat spre Beer. La această fântână Domnul i‑a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă, și Eu îi voi da apă.“

17Atunci Israel a cântat cântarea aceasta:

„Țâșnește, fântână!

Cântați despre ea,

18despre fântâna17-18 Sau: Cântați‑i, 18 cântați‑i fântânii. pe care au săpat‑o prinții,

pe care au săpat‑o nobilii poporului,

nobili cu sceptre și toiege!“18 Cântare prezentă probabil în Cartea Războaielor Domnului.

Apoi a plecat din pustie spre Matana, 19din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot 20și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga, se vede toată pustia.

Înfrângerea lui Sihon și Og

(Deut. 2:24-37)

21Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, zicând: 22„Lasă‑mă să trec prin țara ta! Nu ne vom împrăștia prin câmpii sau prin vii și nu vom bea apă din fântâni. Vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“

23Dar Sihon nu l‑a lăsat pe Israel să‑i traverseze teritoriul, ci și‑a adunat toți oamenii, a ieșit la luptă împotriva lui Israel în pustie și l‑a atacat la Iahaț. 24Însă Israel l‑a trecut prin ascuțișul sabiei și i‑a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul fiilor lui Amon, căci hotarul fiilor lui Amon era întărit. 25Israel a cucerit toate cetățile amoriților și a locuit în ele, inclusiv în Heșbon și în toate satele din împrejurimile lui. 26Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților, care luptase înainte cu fostul rege al moabiților și îi luase toată țara din mână, până la Arnon. 27De aceea zic poeții27 O baladă amorită, probabil prezentă în Cartea Războaielor Domnului.:

„Veniți la Heșbon! Să fie rezidit!

Să fie fortificată cetatea lui Sihon!

28Un foc a ieșit din Heșbon,

o flacără din cetatea lui Sihon;

ea a mistuit Arul Moabului

și pe conducătorii înălțimilor Arnonului.

29Vai de tine, Moab!

Ești nimicit, popor al lui Chemoș!

A făcut din fiii lui niște fugari

și le‑a dat pe fiicele lui în captivitate,

lui Sihon, regele amoriților.

30Noi i‑am săgetat,

am distrus Heșbonul până la Dibon,

i‑am devastat până la Nofah,

care se întinde până la Medeba30 Sensul versetului este nesigur..“

31Astfel Israel a locuit în țara amoriților.

32După ce Moise a trimis cercetași la Iazer, israeliții au cucerit satele din împrejurimi și i‑au alungat pe amoriții care locuiau acolo. 33Apoi s‑au întors și s‑au suit pe drumul către Bașan. Og, regele Bașanului, le‑a ieșit înainte, împreună cu toți oamenii lui, ca să se lupte cu ei la Edrei.

34Domnul i‑a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l‑am dat în mâna ta, cu tot cu poporul și țara sa. Să‑i faci așa cum i‑ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon.“

35Astfel ei l‑au lovit, pe el împreună cu fiii lui și cu tot poporul lui, până ce n‑a mai rămas niciun supraviețuitor. Apoi au luat în stăpânire țara lui.