2. Samuel 3 – HOF & NTLR

Hoffnung für Alle

2. Samuel 3:1-39

1Der Krieg zwischen den Anhängern von Sauls Sohn Isch-Boschet und Davids Anhängern zog sich lange hin. Mit der Zeit wurde David immer stärker und mächtiger, während die andere Seite an Macht und Ansehen verlor.

Davids Familie in Hebron

2Als David in Hebron wohnte, wurden ihm mehrere Söhne geboren: Der älteste hieß Amnon, seine Mutter war Ahinoam aus Jesreel. 3Danach kam Kilab, seine Mutter war Abigajil aus Karmel, die Witwe von Nabal. Der dritte Sohn war Absalom, seine Mutter hieß Maacha und war eine Tochter von Talmai, dem König von Geschur. 4Der vierte Sohn hieß Adonija, und seine Mutter war Haggit. Der fünfte war Schefatja, seine Mutter hieß Abital. 5Jitream, der sechste, war der Sohn von Davids Frau Egla. Diese sechs Söhne wurden in Hebron geboren.

Abner und Isch-Boschet geraten aneinander

6Während des Krieges zwischen Isch-Boschet und David hielt Abner treu zu Sauls Königshaus.

7Eines Tages aber stellte Isch-Boschet Abner zur Rede, weil er mit einer Nebenfrau des verstorbenen Königs Saul geschlafen hatte. Die Frau hieß Rizpa und war eine Tochter von Ajja. 8Abner wurde wütend und beschimpfte Isch-Boschet: »Was denkst du eigentlich, wer ich bin? Ein mieser Verräter, der zum Stamm Juda hält? Die ganze Zeit schon kämpfe ich mit aller Kraft für das Königshaus deines Vaters, ich helfe seinen Verwandten und Freunden. Dich habe ich beschützt, damit du David nicht in die Hände fällst. Und was ist der Dank? Wegen einer Frauengeschichte führst du dich nun so auf! 9-10Ich habe genug von dir! Von jetzt an unterstütze ich David. Der Herr hat schließlich geschworen, dass er Sauls Familie vom Thron stoßen und David die Herrschaft geben wird. Gott soll mich hart bestrafen, wenn ich nicht dafür sorge, dass David bald König ist über ganz Israel und Juda, von Dan im Norden bis Beerscheba im Süden!«

11Isch-Boschet brachte kein Wort mehr heraus, denn er hatte große Angst vor Abner.

Abner verhandelt mit David

12Abner schickte Boten zu David und ließ ihm sagen: »Ich weiß so gut wie du, wem die Herrschaft über unser Land zusteht. Darum mache ich dir einen Vorschlag: Verbünde dich mit mir! Ich stelle mich auf deine Seite und sorge dafür, dass ganz Israel dich als König anerkennt.«

13»Gut«, antwortete David, »ich werde mich mit dir verbünden, doch nur unter einer Bedingung: Du musst mir meine Frau Michal, Sauls Tochter, mitbringen. Sonst verhandle ich nicht mit dir.« 14Zugleich sandte David Boten zu Sauls Sohn Isch-Boschet mit der Forderung: »Gib mir meine Frau Michal zurück! Schließlich habe ich für sie einen Brautpreis bezahlt: die Vorhäute von hundert Philistern.« 15Isch-Boschet ließ Michal von ihrem zweiten Mann Paltiël, einem Sohn von Lajisch, wegholen. 16Der Mann konnte sich aber nicht von ihr trennen. Weinend lief er ihr nach bis Bahurim. Schließlich fuhr Abner ihn an: »Geh endlich zurück!« Da erst kehrte er um.

17Abner hatte vorher mit den Sippenoberhäuptern Israels eine Unterredung gehabt und ihnen gesagt: »Ihr wolltet doch schon lange, dass David euer König wird. 18Jetzt ist der Augenblick zum Handeln gekommen! Der Herr selbst hat ja versprochen: ›Durch meinen Diener David will ich mein Volk aus der Gewalt der Philister und aller anderen Feinde befreien.‹« 19Das Gleiche sagte Abner auch den führenden Männern des Stammes Benjamin. Danach reiste er nach Hebron, um David zu melden, was die Sippenoberhäupter von Israel und vom Stamm Benjamin beschlossen hatten.

20Eine Abordnung von zwanzig Männern begleitete Abner nach Hebron. Dort gab David ein Festessen für sie. 21Bevor Abner sich wieder verabschiedete, sagte er zu David: »Ich gehe nun zurück und lasse die Vertreter des ganzen Volkes zu einer Versammlung kommen, an der auch du, mein Herr, teilnehmen sollst. Ich werde dafür sorgen, dass sie dich als ihren neuen König anerkennen und einen Bund mit dir schließen. Dann bist du König über das ganze Land, wie du es dir schon lange gewünscht hast!« David verabschiedete Abner und ließ ihn unbehelligt gehen.

Abners Ermordung

22Kurz darauf kam Joab mit Davids Soldaten von einem Streifzug zurück. Sie hatten reiche Beute gemacht. 23Kaum waren sie in der Stadt, wurde Joab berichtet: »Abner, der Sohn von Ner, ist beim König gewesen, und der ließ ihn unbehelligt wieder ziehen.« 24Sofort lief Joab zum König und rief: »Was habe ich da gehört? Abner war hier, und du hast ihn einfach wieder gehen lassen? 25Du kennst ihn doch, er heuchelt dir nur etwas vor! In Wirklichkeit wollte er ausspionieren, was du tust und vorhast.«

26Joab schickte einige Boten hinter Abner her, die ihn zurückbringen sollten. Bei der Zisterne von Sira holten sie ihn ein, und er kehrte mit ihnen um; der König aber wusste nichts davon. 27Als Abner in Hebron angekommen war, nahm Joab ihn beiseite und führte ihn in einen Raum im Stadttor, als wollte er heimlich etwas mit ihm besprechen. Doch plötzlich zog er sein Schwert und stieß es Abner in den Bauch. So brachte Joab ihn um und rächte sich dafür, dass er seinen Bruder Asaël getötet hatte.

28Als David davon erfuhr, rief er: »Ich schwöre vor dem Herrn, dass ich unschuldig bin an Abners Tod, und auch meine Nachfolger sollen niemals dafür büßen müssen! 29Joab allein trägt die Verantwortung. Ihn und seine Familie soll die gerechte Strafe treffen: Von jetzt an sollen immer einige seiner Nachkommen eine Geschlechtskrankheit haben, aussätzig oder gelähmt sein, ermordet werden oder Hunger leiden.« 30So rächten sich Joab und sein Bruder Abischai an Abner. Sie ermordeten ihn, weil er in der Schlacht bei Gibeon ihren Bruder Asaël getötet hatte.

David trauert um Abner

31-32David befahl Joab und den anderen, die bei ihm waren: »Zerreißt eure Kleider, hüllt euch in Trauergewänder und haltet die Totenklage um Abner!« Die Beerdigung fand in Hebron statt. Im Trauerzug ging David direkt hinter der Bahre her. Am Grab ließ er seinen Tränen freien Lauf, und alle Versammelten weinten mit. 33Dann stimmte David dieses Klagelied für Abner an:

»Abner, warum musstest du wie ein Verbrecher sterben? 34Deine Hände waren nicht gebunden, deine Füße lagen nicht in Ketten. Nein, Mördern fielst du in die Hände, du warst ihnen schutzlos ausgeliefert.«

Da weinten alle noch mehr um den Toten. 35Den ganzen Tag über wollten die Leute David dazu überreden, etwas zu essen. Doch er schwor: »Gott soll mich hart bestrafen, wenn ich vor Sonnenuntergang auch nur einen Bissen Brot zu mir nehme!« 36Die Leute beobachteten, wie David sich verhielt, und es gefiel ihnen. Ja, an allem, was der König tat, fand das Volk Gefallen. 37Wer bei der Beerdigung gewesen war, war überzeugt, dass David nichts mit dem Mord an Abner zu tun hatte, und alle Israeliten dachten ebenso. 38David sagte zu seinen Hofleuten: »Heute ist ein großer und bedeutender Mann aus Israel umgebracht worden. 39Ich bin erst vor kurzem zum König gesalbt worden und besitze noch nicht genug Macht, um gegen meine beiden Neffen Joab und Abischai vorzugehen. Möge der Herr dafür sorgen, dass sie die gerechte Strafe für ihre Bosheit bekommen!«

Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 3:1-39

1Războiul dintre Casa lui Saul și Casa lui David a durat mult timp. David devenea tot mai puternic, în timp ce Casa lui Saul slăbea tot mai mult.

2Fiii lui David care i s‑au născut la Hebron sunt următorii:

Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam;

3Chileab, al doilea, fiul lui Abigail, fosta soție a lui Nabal, carmelitul;

Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheșurului;

4Adonia, al patrulea, fiul Haghitei;

Șefatia, al cincilea, fiul lui Abital;

5Itream, al șaselea, al lui Egla, soția lui David.

Aceștia i s‑au născut lui David în Hebron.

Abner, de partea lui David

6În timpul războiului dintre Casa lui Saul și Casa lui David, Abner a devenit puternic în Casa lui Saul. 7Saul avea o țiitoare pe nume Rițpa, fiica lui Aia.

Iș‑Boșet i‑a zis lui Abner:

– De ce ai intrat la7 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale. țiitoarea tatălui meu?

8Abner s‑a mâniat foarte tare din cauza spuselor lui Iș‑Boșet și i‑a zis:

– Oare cap de câine sunt eu? Sunt eu oare de partea lui Iuda? Astăzi am dat dovadă de credincioșie față de Casa tatălui tău, Saul, a fraților și a prietenilor lui și nu te‑am dat în mâna lui David, iar tu mă găsești astăzi vinovat din cauza acestei femei!? 9Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de Abner9 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑i facă Dumnezeu lui Abner și chiar mai mult). dacă nu voi face pentru David ceea ce Domnul i‑a promis prin jurământ, 10și anume că va lua domnia de la Casa lui Saul și va ridica tronul lui David peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer-Șeba10 Sau: de la un capăt la celălalt, Dan marcând extremitatea nordică a Israelului iar Beer-Șeba pe cea sudică..

11Iș‑Boșet n‑a îndrăznit să‑i mai spună ceva lui Abner, pentru că se temea de el. 12Abner a trimis mesageri la David, din partea lui, zicând: „A cui este țara?“ Apoi a zis: „Încheie un legământ cu mine și, iată, mâna mea va fi cu tine ca să întorci la tine întreg Israelul!“ 13David i‑a răspuns: „Bine, voi încheia legământ cu tine, însă îți cer un singur lucru: nu‑mi vei mai vedea fața dacă nu mi‑o aduci pe Mihal, fiica lui Saul, atunci când vii să mă vezi!“ 14David a trimis mesageri la Iș‑Boșet, fiul lui Saul, zicând: „Dă‑mi‑o pe soția mea, pe Mihal, cu care m‑am logodit pentru prețul celor o sută de prepuțuri de‑ale filistenilor!“

15Iș‑Boșet a trimis după ea, și aceasta a fost luată de la soțul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiș. 16Soțul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i‑a zis: „Întoarce‑te acasă!“ Și el s‑a întors acasă.

17Apoi Abner a vorbit cu bătrânii lui Israel,17 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7) [peste tot în carte]. zicând: „Chiar și în trecut ați căutat să‑l aveți pe David rege peste voi. 18Acum, faceți întocmai, căci Domnul i‑a vorbit lui David, zicând: «Prin mâna robului Meu David, am să‑l izbăvesc pe poporul Meu, Israel, din mâna filistenilor și a tuturor dușmanilor săi.»“

19Abner a vorbit, de asemenea, și în auzul celor din Beniamin. După aceea Abner s‑a dus la Hebron ca să spună și în auzul lui David tot ceea ce era bine în ochii lui Israel și a întregii Case a lui Beniamin. 20A sosit la David, la Hebron, însoțit de douăzeci de bărbați. Și David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și a oamenilor care erau cu el. 21Abner i‑a zis lui David: „Lasă‑mă să plec și să adun tot Israelul la stăpânul meu, regele, ca să încheie un legământ cu tine și astfel să domnești peste tot ce dorește sufletul tău.“

David i‑a dat voie lui Abner să plece, iar acesta a plecat în pace.

Abner, asasinat de Ioab

22Chiar atunci slujitorii lui David și Ioab s‑au întors de la un raid și au adus cu ei o mare pradă. Abner însă nu se mai afla împreună cu David la Hebron, căci acesta îi dăduse drumul, iar el plecase în pace. 23Când Ioab și toată oștirea care era cu el au ajuns, l‑au înștiințat pe Ioab, zicând: „Abner, fiul lui Ner, a venit la rege, iar acesta i‑a dat drumul, și el a plecat în pace“. 24Ioab a venit la rege și i‑a zis: „Ce‑ai făcut? Iată, Abner a fost la tine, iar tu i‑ai dat voie să plece. De ce? 25Îl cunoști bine pe Abner, fiul lui Ner! El a venit ca să te înșele, ca să‑ți cunoască mișcările25 Lit.: ca să afle când ieși (sau pleci) și când intri (sau te întorci). și ca să știe tot ceea ce faci.“

26După ce a ieșit de la David, Ioab a trimis mesageri după Abner, care l‑au adus înapoi de la puțul26 Sau: rezervorul, în care se aduna apa în sezonul ploios. lui Sira. David însă nu știa nimic. 27Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l‑a luat deoparte, la poartă, ca și cum i‑ar vorbi în taină. Acolo, ca să‑l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l‑a lovit în stomac și a murit. 28Când David a aflat ce s‑a întâmplat, a zis: „Eu și regatul meu suntem nevinovați înaintea Domnului, pentru totdeauna, de moartea lui Abner, fiul lui Ner. 29Fie ca vina acestei morți să cadă asupra lui Ioab și asupra familiei tatălui său! Fie ca în familia lui Ioab să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere29 O scurgere de sămânță sau una datorată unor infecții sau răni deschise. sau o infecție29 Ebr.: tsara’, un verb la participiu din care derivă substantivul tsara’at (termen care, prin intermediul LXX, a ajuns să fie redat în versiunile moderne prin lepră). Majoritatea studiilor lexicale și medicale au ajuns însă la concluzia că termenul tradus în mod tradițional cu lepră se referă la o varietate de afecțiuni/infecții ale pielii, contagioase sau nu, care pot să includă Boala lui Hansen (lepra modernă, provocată de bacilul Mycobacterium leprae), dar și o serie de alte diagnostice moderne, cum ar fi: psoriazis, vitiligo, râie, dermatită seboreică, precum și alte tipuri de infecții datorate micozelor cutanate (ciupercile de piele). De asemenea, cele mai multe dintre simptomele și caracteristicile descrise în Lev. 13 nu se potrivesc maladiei lui Hansen., cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă lovit de sabie și cineva care să ducă lipsă de pâine.“ 30(Ioab împreună cu fratele său Abișai l‑au ucis pe Abner pentru că, în lupta de la Ghivon, acesta îl omorâse pe fratele lor Asael.)

31David i‑a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Sfâșiați‑vă hainele, încingeți‑vă cu saci și mergeți jelind înaintea lui Abner.“ Regele David mergea în urma sicriului. 32L‑au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele și‑a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner și tot poporul a plâns. 33Regele a cântat această cântare de jale:

Să moară Abner cum moare un nebun?

34N‑aveai nici mâinile legate,

nici picioarele puse în lanțuri.

Ai căzut ca unul răpus de mișei.

Și tot poporul a plâns din nou după Abner. 35Tot poporul s‑a apropiat de David ca să‑l determine să mănânce cât mai era încă ziuă, însă David a jurat, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea35 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui.“

36Tot poporul a văzut aceasta și le‑a plăcut36 Lit.: și a fost bine în ochii lor. hotărârea regelui. De altfel, tot ce a făcut regele a plăcut întregului popor. 37Astfel, în acea zi, tot poporul și tot Israelul au știut că nu regele l‑a omorât pe Abner, fiul lui Ner. 38Apoi regele le‑a zis slujitorilor săi: „Nu vă dați seama că un prinț și un mare om a căzut astăzi în Israel? 39Și astăzi, deși sunt uns ca rege, sunt slab, iar acești bărbați, fiii Țeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Fie ca Domnul să‑i răsplătească celui rău după răutatea lui!“