2. Mose 15 – HOF & NTLR

Hoffnung für Alle

2. Mose 15:1-27

Das Lied Moses

1Damals sangen Mose und die Israeliten dieses Lied zu Ehren des Herrn:

»Ich will dem Herrn singen, denn er ist mächtig und erhaben,

Pferde und Reiter warf er ins Meer!

2Der Herr ist meine Rettung und Kraft,

er lässt mich fröhlich singen.

Er ist mein Gott, ihn will ich preisen!

Er ist der Gott meines Vaters, ihn allein will ich ehren.

3Der Herr ist ein mächtiger Kämpfer;

sein Name ist ›der Herr15,3 Hebräisch: Jahwe. – Vgl. die Herleitung des Gottesnamens in Kapitel 3,14‒15..

4Die Streitwagen des Pharaos und sein Heer hat er ins Meer geschleudert.

Die besten Wagenkämpfer ließ er im Schilfmeer ertrinken.

5Wasserfluten haben sie bedeckt,

wie Steine sind sie in der Tiefe versunken.

6Herr, deine Hand tut große Wunder,

ja, deine gewaltige Hand zerschmettert den Feind!

7Du bist mächtig und erhaben.

Du stürzt diejenigen zu Boden, die sich gegen dich erheben.

Dein glühender Zorn trifft sie und verbrennt sie wie Stroh.

8Zornerfüllt hast du aufs Meer geblasen,

da türmten sich die Wassermassen,

die Fluten standen wie ein Wall,

die Meerestiefen wie eine Mauer!

9Der Feind prahlte: ›Los, wir verfolgen sie!

Wir holen sie ein und machen reiche Beute!

Jeder bekommt, was er haben will.

Wir ziehen das Schwert und zwingen sie in die Knie!‹

10Aber als dein Atem blies, verschlang sie das Meer.

Wie Blei versanken sie in den mächtigen Wogen.

11Herr, wer unter allen Göttern ist dir gleich?

Wer ist wie du, herrlich und heilig?

Wer vollbringt so große, furchterregende Taten?

Wer tut Wunder – so wie du?

12Als du deinen rechten Arm ausstrecktest,

verschlang die Erde unsere Feinde.

13Voller Liebe führst du uns, dein Volk, das du gerettet hast!

Mit großer Macht leitest du uns

bis zu dem heiligen Ort, an dem du wohnst.

14Wenn die anderen Völker hören, was geschehen ist, erschrecken sie.

Angst überfällt die Philister,

15und die Fürsten Edoms sind entsetzt.

Moabs Herrscher fangen an zu zittern,

und die Bewohner Kanaans verlieren allen Mut.

16Furcht und Schrecken packt sie.

Sie sehen deine große Macht, Herr, und stehen wie versteinert da,

bis dein Volk vorbeigezogen ist, ja, bis das Volk, das du freigekauft hast, vorbeigezogen ist!

17Du bringst sie zu deinem Berg und pflanzt sie dort ein,

an dem Ort, den du dir als Wohnung gewählt hast.

Dort ist dein Heiligtum, o Herr,

das du mit eigener Hand errichtet hast!

18Der Herr ist König für immer und ewig!«

19Die Soldaten des Pharaos waren den Israeliten mit Pferden und Streitwagen ins Meer gefolgt. Da hatte der Herr das Wasser zurückfluten lassen, und die Wogen hatten sie verschlungen. Die Israeliten aber waren trockenen Fußes mitten durchs Meer gezogen. 20Die Prophetin Mirjam, Aarons Schwester, nahm ihr Tamburin zur Hand. Auch die anderen Frauen schlugen ihr Tamburin, und zusammen tanzten sie im Reigen. 21Mirjam sang ihnen vor:

»Singt dem Herrn, denn er ist mächtig und erhaben!

Pferde und Reiter warf er ins Meer!«

Auf dem Weg zum Berg Sinai

(Kapitel 15,22–18,27)

Ich bin der Herr, der euch heilt!

22Mose ließ die Israeliten vom Schilfmeer aufbrechen. Sie zogen los und kamen in die Wüste Schur. Drei Tage lang waren sie hier unterwegs, ohne Wasser zu finden. 23Als sie endlich die Oase von Mara erreichten, war das Wasser dort so bitter, dass sie es nicht trinken konnten. Darum heißt dieser Ort Mara (»Bitterkeit«).

24»Was sollen wir nun trinken?«, fragten die Leute Mose vorwurfsvoll. 25Mose flehte den Herrn um Hilfe an, und der Herr zeigte ihm ein Stück Holz. Als Mose es ins Wasser warf, wurde das Wasser genießbar.

In Mara gab Gott seinem Volk Gesetze und Regeln, nach denen sie leben sollten, und stellte sie auf die Probe. 26Er sagte zu ihnen: »Hört auf mich, den Herrn, euren Gott, und lebt so, wie es mir gefällt! Haltet euch an meine Gebote und Weisungen! Wenn ihr das tut, werdet ihr keine der Krankheiten bekommen, mit denen ich die Ägypter bestraft habe. Denn ich bin der Herr, der euch heilt!«

27Dann brachen die Israeliten wieder auf und erreichten Elim, eine Oase mit zwölf Quellen und siebzig Palmen. Dort schlugen sie ihr Lager auf.

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 15:1-27

Cântarea de laudă a lui Moise și a lui Miriam

1Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis:

„Voi cânta Domnului,

căci S‑a înălțat cu multă slavă.

I‑a năpustit în mare

pe cal și pe călăreț.

2Domnul2 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și 17:16. este puterea și cântarea mea,

El a devenit izbăvirea mea;

Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda,

este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța.

3Domnul este un războinic;

Numele Lui este Domnul.

4El a aruncat în mare

carele lui Faraon și armata lui.

Căpeteniile lui alese

s‑au înecat în Marea Roșie4, 22 Vezi nota de la 10:19..

5Ape adânci i‑au acoperit;

au coborât în adâncuri ca o piatră.

6Dreapta Ta, Doamne,

este măreață în putere,

dreapta Ta, Doamne,

l‑a zdrobit pe dușman.

7Cu măreția maiestății Tale

i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta,

Ți‑ai dezlănțuit mânia

care i‑a mistuit ca pe o miriște.

8La suflarea nărilor Tale

apele s‑au adunat,

puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid,

adâncurile s‑au închegat în inima mării.

9Dușmanul își zicea:

«Îi voi urmări, îi voi ajunge.

Voi împărți prada;

îmi voi împlini dorința cu privire la ei.

Îmi voi scoate sabia

și mâna mea va pune stăpânire pe ei.»

10Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta,

marea i‑a acoperit.

S‑au afundat ca plumbul

în apele mărețe.

11Cine este ca Tine dintre dumnezei, Doamne?

Cine este ca Tine, glorios în sfințenie,

de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?

12Ți‑ai întins mâna dreaptă,

și pământul i‑a înghițit.

13Prin îndurarea13 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului; [peste tot în carte]. Ta ai condus poporul

pe care l‑ai răscumpărat;

prin puterea Ta l‑ai călăuzit

spre Locuința Ta cea sfântă13 Se poate referi la Sinai, sau la Șilo (Ier. 7:12), sau la Sion, sau la Țara Promisă (vezi v. 17)..

14Popoarele vor auzi și vor tremura;

îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.

15Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi;

un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului.

Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.

16Spaima și groaza vor cădea peste ei.

Din cauza măreției brațului Tău,

vor amuți ca o piatră,

până va trece poporul Tău, Doamne,

până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.16 Sau: l‑ai creat; l‑ai agonisit; l‑ai cumpărat.

17Tu îi vei aduce și‑i vei sădi

pe muntele moștenirii Tale,

Locul șederii Tale

pe care Tu, Doamne, l‑ai făcut,

Sfântul Lăcaș, Stăpâne,

pe care mâinile Tale l‑au întemeiat.

18Domnul va domni în veci de veci!“

19Când caii, carele și călăreții19 Sau: conducătorii carelor. lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.

20Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând. 21Miriam le cânta:

„Cântați Domnului,

căci S‑a înălțat cu multă slavă.

I‑a năpustit în mare

pe cal și pe călăreț.“

Apele de la Mara și Elim

22După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă. 23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara23 Mara înseamnă Amar.. 24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ 25El a strigat către Domnul, și Domnul i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat Domnul hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare25 În TM este folosit pronumele la persoana a treia singular (i‑a dat… și l‑a pus la încercare). Din contextul v. 24 reiese că recipientul încercării este poporul, nu Moise.. 26El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul Domnului, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul, Care te vindecă.“

27Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.