2. Könige 25 – HOF & NTLR

Hoffnung für Alle

2. Könige 25:1-30

1Darum zog Nebukadnezar erneut mit seinem ganzen Heer nach Jerusalem, um die Stadt anzugreifen.

Im 9. Regierungsjahr von Zedekia, am 10. Tag des 10. Monats, begannen die Babylonier mit der Belagerung Jerusalems. Rings um die Stadt bauten sie Angriffsrampen. 2Bis ins 11. Regierungsjahr von Zedekia hielt Jerusalem der Belagerung stand. 3Doch schließlich waren alle Vorräte aufgebraucht, und die Einwohner litten unter einer schweren Hungersnot.

Am 9. Tag des 4. Monats 4schlugen die Babylonier eine Bresche in die Stadtmauer. In der Nacht darauf gelang Zedekia mit allen seinen Soldaten die Flucht, obwohl die Feinde einen geschlossenen Belagerungsring um die Stadt gebildet hatten. Sie nahmen den Weg durch das Tor zwischen den beiden Mauern beim Garten des Königs und flohen in Richtung Jordan-Ebene. 5Doch die Babylonier verfolgten Zedekia und holten ihn in der Nähe von Jericho ein. Da ließen ihn seine Soldaten im Stich und liefen in alle Richtungen davon. 6Die Babylonier nahmen Zedekia gefangen und brachten ihn zu ihrem König nach Ribla. Dort sprach Nebukadnezar das Urteil über ihn: 7Zedekia musste zusehen, wie alle seine Söhne grausam hingerichtet wurden. Danach stach man ihm die Augen aus und brachte ihn in Ketten nach Babylon.

Jerusalem und der Tempel werden zerstört

(2. Chronik 36,18‒21; Jeremia 39,8‒10; 52,12‒30)

8Im 19. Regierungsjahr König Nebukadnezars von Babylonien, am 7. Tag des 5. Monats, traf Nebusaradan in Jerusalem ein. Er war der Oberbefehlshaber der königlichen Leibwache und kam im Auftrag Nebukadnezars. 9Er steckte den Tempel des Herrn, den Königspalast und alle prunkvollen Bauten Jerusalems in Brand. Auch alle anderen Häuser gingen in Flammen auf. 10Seine Soldaten rissen die Mauern rings um die Stadt nieder. 11Nebusaradan ließ die restliche Bevölkerung in Jerusalem und ganz Juda gefangen nehmen. Auch alle, die zu den Babyloniern übergelaufen waren, führte er in die Verbannung. 12Nur einige der ärmsten Landarbeiter ließ er zurück, um die Äcker und Weinberge zu bestellen.

13Im Tempel zerschlugen die Babylonier die beiden Säulen aus Bronze, die Kesselwagen und das runde Wasserbecken und brachten die Bronze nach Babylon. 14Auch die Eimer, Schaufeln, Messer und Schalen sowie alle anderen bronzenen Gegenstände, die für den Tempeldienst gebraucht worden waren, nahmen sie mit, 15ebenso die Eimer zum Tragen der glühenden Kohlen und die Schüsseln aus reinem Gold oder Silber. Dies alles ließ der Oberbefehlshaber der Leibwache nach Babylon bringen. 16Auch die Bronze der beiden Säulen, des runden Wasserbeckens und der Kesselwagen, die Salomo für den Tempel des Herrn hatte anfertigen lassen, wurde mitgenommen. Es kam so viel Bronze zusammen, dass man sie gar nicht mehr wiegen konnte. 17Allein die beiden Säulen waren schon neun Meter hoch, und auf jeder ruhte noch ein bronzenes Kapitell von anderthalb Metern Höhe. Die Kapitelle waren ringsum verziert mit Ketten und Granatäpfeln, ebenfalls aus Bronze.

18Nebusaradan, der Oberbefehlshaber der königlichen Leibwache, ließ einige Männer von den Gefangenen aussondern: den Hohenpriester Seraja, seinen Stellvertreter Zefanja und die drei Priester, die den Tempeleingang bewachten, 19dazu einen Hofbeamten, der die Aufsicht über die Truppen in der Stadt hatte, fünf Männer aus Jerusalem, die zu den engsten Vertrauten des Königs gehörten, den Offizier, der für die Musterung der Truppen verantwortlich war, und schließlich sechzig Männer aus Juda, die sich gerade in Jerusalem aufhielten. 20Sie alle brachte Nebusaradan nach Ribla in der Provinz Hamat zum König von Babylonien. 21Dort ließ Nebukadnezar sie allesamt hinrichten.

Die Bevölkerung von Juda musste ihre Heimat verlassen und in die Gefangenschaft ziehen.

Statthalter Gedalja

(Jeremia 40,7–41,18; 43,1‒7)

22Über die zurückgebliebene Bevölkerung von Juda, die Nebukadnezar nicht gefangen genommen hatte, setzte er einen Statthalter ein: Gedalja, einen Sohn von Ahikam und Enkel von Schafan. 23Als die Offiziere und Soldaten, die verschont geblieben waren, hörten, wen der babylonische König als Statthalter eingesetzt hatte, kamen sie zu Gedalja nach Mizpa. Es waren die Offiziere Jismael, der Sohn von Netanja, Johanan, der Sohn von Kareach, Seraja aus Netofa, der Sohn von Tanhumet, und Jaasanja aus Maacha. Ihre Soldaten begleiteten sie.

24Gedalja versprach ihnen: »Ihr braucht vor den Babyloniern keine Angst zu haben! Bleibt in Juda und unterwerft euch dem babylonischen König! Dann geht es euch gut. Das schwöre ich euch!«

25Aber im 7. Monat des Jahres kam Jismael, der Sohn von Netanja und Enkel von Elischama, ein direkter Nachkomme der Königsfamilie, wieder nach Mizpa. Zehn Männer begleiteten ihn. Sie töteten Gedalja und alle Judäer und Babylonier, die bei ihm in Mizpa wohnten. 26Darauf floh die ganze Bevölkerung Judas, Arm und Reich, mit den Offizieren nach Ägypten. Sie fürchteten die Rache der Babylonier.

Jojachin wird begnadigt

(Jeremia 52,31‒34)

2737 Jahre nach der Gefangennahme von Jojachin, dem früheren König von Juda, wurde Ewil-Merodach König von Babylonien. Im 1. Jahr seiner Regierung, am 27. Tag des 12. Monats, begnadigte er Jojachin von Juda und holte ihn aus dem Gefängnis. 28Er behandelte ihn freundlich und gab ihm eine bevorzugte Stellung unter den Königen, die in Babylon gefangen gehalten wurden. 29Jojachin durfte seine Gefängniskleidung ablegen und bis an sein Lebensende an der königlichen Tafel essen. 30Der König sorgte auch sonst für seinen Unterhalt. Jojachin bekam täglich, was er zum Leben brauchte, bis er schließlich in Babylonien starb.

Nouă Traducere În Limba Română

2 Regi 25:1-30

Căderea Ierusalimului, distrugerea Casei Domnului și exilul poporului

1În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Ei și‑au așezat tabăra înaintea cetății și au zidit întărituri de jur împrejurul ei. 2Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de‑al unsprezecelea an al regelui Zedechia.

3În ziua a noua a lunii a patra3 Vezi Ier. 52:6., foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul țării nu mai avea nimic de mâncare. 4Atunci s‑a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit noaptea pe poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii4 babilonienii; [peste tot în capitol]. înconjurau cetatea. Ei au luat‑o pe drumul spre Araba4 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileei până la Marea Roșie; de obicei se referă la Valea Iordanului., 5însă armata caldeenilor l‑a urmărit pe rege și l‑a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată armata lui se împrăștiase de lângă el. 6Ei l‑au capturat pe rege și l‑au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, unde a fost rostită o sentință împotriva lui. 7Ei i‑au înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. Apoi lui Zedechia i‑au scos ochii, l‑au legat cu lanțuri de bronz și l‑au dus în Babilon.

8În ziua a șaptea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an8 August 586 î.Cr. al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, un slujitor al împăratului Babilonului, a pătruns în Ierusalim. 9El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. El a dat foc tuturor caselor mari. 10Toată armata caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat zidurile din jurul Ierusalimului. 11Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii. 12Totuși, căpetenia gărzilor a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile.

13Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului, precum și piedestalele și „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului și au dus bronzul la Babilon. 14Au luat vasele, lopețile, mucarnițele, farfuriile și toate uneltele de bronz cu care preoții făceau slujba. 15Căpetenia gărzilor a mai luat fărașele pentru cărbuni și cupele – tot ce era de aur sau de argint. 16Cei doi stâlpi, „marea“ și piedestalele, toate aceste obiecte de bronz pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, aveau o greutate care nu se putea cântări. 17Fiecare stâlp era înalt de optsprezece coți17 Aproximativ 9 m. și avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea capitelului era de trei coți17 Aproximativ 1,5 m., capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rețeaua lui, era la fel.

18Căpetenia gărzilor i‑a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang și pe cei trei paznici ai porții. 19Din cetate a luat un demnitar care avea în subordine războinici și încă cinci oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate. L‑a mai luat pe scribul conducătorului oștirii, care recruta bărbați din poporul țării, și pe încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în cetate. 20Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i‑a luat și i‑a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 21Acolo, la Ribla, în țara Hamat, împăratul Babilonului i‑a lovit și i‑a omorât.

Astfel, Iuda a fost dus în captivitate, departe de țara lui.

Guvernarea lui Ghedalia peste Iuda

(Ier. 40:7-9; 41:1-3)

22Nebucadnețar, împăratul Babilonului, l‑a pus conducător peste poporul rămas în țara lui Iuda, – pe care el îl lăsase acolo –, pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan. 23Când toți conducătorii oștirilor și oamenii lor au auzit că împăratul Babilonului l‑a pus conducător pe Ghedalia, au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul netofatitului Tanhumet și Iaazania, fiul unui maacatit. 24Ghedalia le‑a jurat lor și oamenilor lor și le‑a zis: „Nu vă temeți de slujitorii caldeenilor! Rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine!“

25Dar în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, care era de sămânță regală, a venit împreună cu zece oameni, l‑au lovit pe Ghedalia și acesta a murit. El i‑a ucis și pe iudeii și caldeenii care erau cu acesta la Mițpa. 26Atunci tot poporul, de la mic la mare, și conducătorii oștirilor s‑au ridicat și au plecat în Egipt, pentru că se temeau de caldeeni.

Eliberarea lui Iehoiachin din temniță

(Ier. 52:31-34)

27În al treizeci și șaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak27 Cunoscut și ca Amel-Marduk. [562–560 î.Cr.], împăratul Babilonului, în primul an al domniei lui, i‑a înălțat capul lui Iehoiachin, regele lui Iuda, eliberându‑l din temniță. 28I‑a vorbit cu bunătate și i‑a dat un loc de cinste mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. 29Iehoiachin și‑a schimbat hainele de întemnițat și pentru tot restul vieții sale a mâncat la masa împăratului. 30Împăratul s‑a îngrijit necurmat de hrana zilnică a lui Iehoiachin în toate zilele vieții lui.