Isebels Mord an Nabot
1König Ahab von Samaria besaß in der Stadt Jesreel einen Palast. Direkt an sein Grundstück grenzte ein Weinberg, der einem Mann aus Jesreel gehörte. Er hieß Nabot. 2Eines Tages sagte der König zu Nabot: »Verkauf mir doch deinen Weinberg! Ich möchte einen Gemüsegarten anlegen, und dein Grundstück wäre am besten dafür geeignet, weil es gerade neben meinem Palast liegt. Ich gebe dir dafür einen besseren Weinberg, oder ich zahle dich aus. Was ist dir lieber?«
3Doch Nabot antwortete: »Niemals verkaufe ich dir dieses Grundstück, das Erbe meiner Vorfahren! Der Herr bewahre mich davor!«
4Missmutig ging Ahab in den Palast zurück. Er war wütend, dass Nabot ihm den Weinberg nicht verkaufen wollte, nur weil es ein Erbstück seiner Vorfahren war. Vor Ärger rührte er sein Essen nicht an, sondern legte sich ins Bett und drehte sich zur Wand. 5Seine Frau Isebel sah nach ihm und fragte: »Warum bist du so schlecht gelaunt und willst nichts essen?« 6»Weil dieser Nabot aus Jesreel mir seinen Weinberg nicht geben will!«, antwortete Ahab. »Ich wollte ihm einen ansehnlichen Betrag dafür bezahlen. Ich bot ihm auch an, den Weinberg gegen einen anderen zu tauschen, falls er das lieber möchte. Aber er lehnte stur ab.«
7Da antwortete Isebel: »Bist du der König von Israel oder nicht? Gut, dann steh jetzt auf, iss etwas und vergiss deinen Ärger! Du sollst deinen Weinberg haben! Ich nehme die Sache in die Hand!« 8Sie schrieb im Namen des Königs einige Briefe, verschloss sie mit dem königlichen Siegel und verschickte sie an die Sippenoberhäupter und einflussreichen Männer der Stadt Jesreel. 9In den Briefen stand:
»Ruft einen Tag der Buße aus, an dem gefastet werden soll, und versammelt das ganze Volk! Weist Nabot einen Platz ganz vorne zu. 10Sorgt aber dafür, dass zwei bestochene Zeugen in seiner Nähe sitzen. Sie sollen ihn vor aller Augen anschuldigen und rufen: ›Dieser Mann hat über Gott und den König gelästert!‹ Dann führt ihn aus der Stadt hinaus und steinigt ihn.«
11Die führenden Männer von Jesreel führten alles aus, was die Königin in ihrem Brief angeordnet hatte. 12Sie riefen einen Tag der Buße aus und wiesen Nabot in der Versammlung den vordersten Platz zu. 13Die beiden falschen Zeugen setzten sich in seine Nähe und belasteten ihn schwer mit ihren Aussagen. »Nabot hat über Gott und den König gelästert!«, riefen sie der Menge zu. Da führte man ihn aus der Stadt hinaus und steinigte ihn. 14Die Stadtobersten ließen Isebel ausrichten: »Nabot wurde gesteinigt. Er ist tot.«
15Kaum hatte Isebel diese Nachricht erhalten, sagte sie zu Ahab: »Der Weinberg gehört dir! Nabot aus Jesreel, der ihn um nichts in der Welt an dich verkaufen wollte, ist tot.«
16Als Ahab das hörte, ging er sogleich hinaus, um den Weinberg in Besitz zu nehmen.
Elia kündigt Ahab die Strafe Gottes an
17Da sagte der Herr zu Elia aus Tischbe: 18»Elia, geh zu König Ahab aus Samaria. Du findest ihn in Jesreel, in Nabots Weinberg; er ist gerade dorthin gegangen, um das Grundstück in Besitz zu nehmen. 19Sag ihm: ›Ist es nicht schon genug, dass du gemordet hast? Musst du nun auch noch fremdes Gut rauben? Höre, was ich, der Herr, dir sage: An der Stelle, wo die Hunde das Blut von Nabot aufgeleckt haben, werden sie auch dein Blut auflecken!‹«
20Elia machte sich auf den Weg nach Jesreel. Als Ahab ihn sah, rief er ihm entgegen: »So, hast du mich aufgespürt, mein Feind?«
»Ja«, antwortete Elia, »ich komme zu dir, weil du dich dem Bösen verschrieben hast. Höre, was der Herr dazu sagt: 21›Ich will Unheil über dich bringen und jede Erinnerung an dich auslöschen! In ganz Israel werde ich alle männlichen Nachkommen von Ahab ausrotten, ob jung oder alt. 22Du hast meinen Zorn geschürt und die Israeliten zum Götzendienst verführt. Darum soll es deinen Nachkommen so schlecht ergehen wie den Nachkommen Jerobeams, des Sohnes von Nebat, und Baschas, des Sohnes von Ahija.‹ 23Auch über Isebel hat der Herr sein Urteil gesprochen: An der äußeren Stadtmauer von Jesreel werden die Hunde sie fressen! 24Wer von Ahabs Familie in der Stadt stirbt, wird von Hunden zerrissen, und wer auf freiem Feld stirbt, über den werden die Raubvögel herfallen.«
25Es gab tatsächlich keinen König, der sich in solchem Maße dem Bösen verschrieben hatte wie Ahab. Seine Frau Isebel hatte ihn dazu verführt. 26Am abscheulichsten war sein Götzendienst. Er verehrte andere Götter, wie es die Amoriter getan hatten, die der Herr für die Israeliten aus dem Land vertrieben hatte.
27Als Ahab dieses harte Urteil hörte, zerriss er entsetzt seinen Mantel. Er hüllte sich in ein Gewand aus grobem Stoff, fastete und ging bedrückt umher. Sein Bußgewand legte er nicht einmal zum Schlafen ab. 28Da sagte der Herr zu Elia aus Tischbe: 29»Hast du bemerkt, wie bedrückt Ahab ist? Weil er nun endlich Reue zeigt und sich vor mir demütigt, lasse ich das Unheil noch nicht zu seinen Lebzeiten über seine Familie hereinbrechen, sondern erst, wenn sein Sohn König ist.«
Via lui Nabot din Izreel
1Iată ce s‑a întâmplat după aceste evenimente: Izreelitul Nabot avea o vie în Izreel, aproape de palatul lui Ahab, regele Samariei.
2Ahab i‑a zis lui Nabot:
– Dă‑mi mie via ta, ca să‑mi slujească drept grădină de legume, căci este aproape de palatul meu. Îți voi da în schimb o vie mai bună decât aceasta sau, dacă este mai bine pentru tine2 Lit.: dacă este bine în ochii tăi., îți voi da prețul ei în argint.
3Dar Nabot i‑a răspuns lui Ahab:
– Să mă ferească Domnul să‑ți dau moștenirea părinților mei.
4Ahab a intrat în palatul său supărat și mâniat din cauza cuvintelor pe care i le spusese izreelitul Nabot: „Nu‑ți voi da moștenirea părinților mei!“ S‑a așezat pe pat, și‑a întors fața și n‑a mâncat nimic.
5Izabela, soția sa, a venit la el și l‑a întrebat:
– De ce îți este supărat duhul și nu mănânci nimic?
6El i‑a răspuns:
– Am vorbit cu izreelitul Nabot și i‑am zis: „Dă‑mi via ta pe argint sau, dacă vrei, îți voi da în schimb altă vie.“ Dar el mi‑a răspuns: „Nu‑ți dau via mea!“
7Atunci Izabela, soția sa, i‑a spus:
– Nu‑ți exerciți tu domnia acum peste Israel? Ridică‑te, mănâncă ceva7 Lit.: pâine. și fii cu inima veselă! Eu îți voi da via izreelitului Nabot.
8Ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, a pus sigiliul lui pe ele și le‑a trimis bătrânilor și nobililor care locuiau în aceeași cetate cu Nabot. 9Iată ce a scris în acele scrisori:
„Vestiți un post și puneți‑l pe Nabot în fruntea poporului. 10Puneți înaintea lui doi oameni de nimic10 Lit.: doi oameni, fii ai lui Belial. Sensul literal al termenului Belial este fără folos(ință), fără utilitate (bun de nimic). În sens lărgit, termenul se poate traduce cu ticălos, netrebnic. Vezi și v. 13. Vezi, de asemenea, nota din 2 Cor. 6:15., care să mărturisească împotriva lui și să zică: «Tu L‑ai blestemat pe Dumnezeu și l‑ai blestemat și pe rege!» Apoi scoateți‑l afară din cetate și omorâți‑l cu pietre.“
11Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și nobilii care locuiau în cetatea lui, au făcut așa cum le‑a transmis Izabela, așa cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea. 12Au vestit un post și l‑au pus pe Nabot în fruntea poporului. 13Cei doi oameni de nimic au venit și s‑au așezat în fața lui. Și oamenii de nimic au mărturisit împotriva lui Nabot, în prezența poporului, zicând: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu și pe rege!“ Apoi l‑au scos afară din cetate, l‑au lovit cu pietre, și el a murit.
14După aceea au trimis să‑i spună Izabelei: „Nabot a fost lovit cu pietre și a murit!“ 15Când Izabela a auzit că Nabot fusese lovit cu pietre și a murit, i‑a zis lui Ahab: „Ridică‑te și ia în stăpânire via izreelitului Nabot, cel care a refuzat să ți‑o dea pe argint, căci Nabot nu mai trăiește, ci a murit.“ 16Auzind că Nabot a murit, Ahab s‑a ridicat să se coboare la via izreelitului Nabot ca s‑o ia în stăpânire.
17Atunci Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: 18„Ridică‑te, coboară să‑l întâlnești pe Ahab, regele lui Israel, care este în Samaria! Iată că se află în via lui Nabot, unde a coborât ca s‑o ia în stăpânire. 19Să‑i spui astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘N‑ai ucis tu un om și n‑ai luat tu în stăpânire și proprietatea lui?’» Apoi să‑i spui astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge câinii și sângele tău!’»“
20Ahab i‑a zis lui Ilie:
– M‑ai găsit, dușmanule?
El i‑a răspuns:
– Te‑am găsit, pentru că te‑ai vândut ca să faci ce este rău în ochii Domnului. 21Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea asupra ta, îți voi nimici urmașii și voi omorî fiecare bărbat care ți‑a mai rămas în Israel, fie rob, fie liber. 22Îi voi face familiei tale așa cum i‑am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și familiei lui Bașa, fiul lui Ahia, pentru că M‑ai mâniat și pentru că l‑ai făcut și pe Israel să păcătuiască.“ 23Domnul a vorbit și despre Izabela, zicând: „Câinii o vor devora pe Izabela lângă zidul Izreelului! 24Câinii îi vor devora pe cei ai lui Ahab, care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp.“ 25(N‑a mai fost nimeni care să se fi vândut pe sine însuși ca să facă ce este rău în ochii Domnului ca Ahab, pe care Izabela, soția sa, îl stârnea la aceasta. 26El a săvârșit lucruri dezgustătoare, mergând după idoli, așa cum făceau amoriții pe care Domnul îi alungase dinaintea fiilor lui Israel.)
27Când Ahab a auzit aceste cuvinte, și‑a sfâșiat hainele, și‑a pus un sac pe trup și a postit. Se culca înfășurat în acest sac și mergea încet. 28Atunci Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: 29„Ai văzut cum s‑a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s‑a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea peste familia lui în timpul vieții sale, ci în timpul vieții fiului său.“
