Habrit Hakhadasha/Haderekh

מעשי השליחים 13:1-52

1אלה האנשים שנמנו עם המורים והנביאים בקהילת אנטיוכיה: בר־נבא, שמעון (המכונה ”כושי“), לוקיוס (מקוריניה), מנחם (אחיו החורג של הורדוס) ושאול (פולוס). 2יום אחד בשעה שהתפללו לאלוהים וצמו, אמר להם רוח הקודש: ”הקדישו לי את בר־נבא ואת שאול לביצוע משימה מיוחדת!“ 3הם הוסיפו להתפלל ולצום, ולאחר מכן סמכו את ידיהם על ראשיהם של שאול ובר־נבא, ברכו אותם ושלחו אותם לדרכם.

4בהדרכת רוח הקודש ירדו השניים לסלוקיא, ומשם הפליגו לקפריסין. 5הם עגנו בעיר סלמיס, ובישרו את דבר אלוהים בבתי־הכנסת (יוחנן מרקוס היה העוזר שלהם).

6לאחר מכן המשיכו לבשר בכל רחבי האי, עד שהגיעו לעיר פפוס. בעיר זאת פגשו יהודי אחד, בר־ישוע שמו, שהיה נביא שקר ועסק בכישוף.

7בר־ישוע היה ידיד למושל המקומי, סרגיוס פולוס. המושל, שהיה אדם נבון מאוד, הזמין את בר־נבא ופולוס לבקר אותו, משום שרצה לשמוע מפיהם את דבר האלוהים. 8אולם המכשף הזה, שנקרא ”אלימס“, לא רצה שהמושל יגיע לאמונה, ולכן התערב בשיחה ודרש מהמושל לא לשים לב לדבריהם של שאול ובר־נבא.

9אך שאול (הנקרא גם ”פולוס“), אשר היה מלא ברוח הקודש, הביט בנביא השקר וקרא: 10”בן בלייעל שכמוך! אתה מלא מרמה ופשע, ואויב מושבע של כל דבר טוב! האם לעולם לא תפסיק לסלף את דרכי האלוהים הישרים? 11עתה שים לב כיצד יעניש אותך אלוהים: תוכה בעיוורון זמני, ולא תראה את אור השמש.“

באותו רגע כיסה ערפל את עיניו, והוא החל לגשש סביבו ולחפש מישהו שיוביל אותו בידו. 12כשראה המושל את הנעשה, האמין באדון והשתומם על הכוח העצום של בשורת האלוהים.

13פולוס ומלוויו עזבו את פפוס, והפליגו בספינה לעיר פרגי שבמדינת פמפוליה. יוחנן מרקוס עזב אותם שם וחזר לירושלים, 14ואילו פולוס ובר־נבא המשיכו לאנטיוכיה אשר בפיסידיה.

בשבת הלכו השניים לבית־הכנסת וישבו בין המתפללים. 15לאחר קריאת פרשת השבוע מן התורה, וההפטרה מהנביאים, שלחו אליהם ראשי בית־הכנסת הודעה: ”אחים, אם יש לכם דבר עידוד והדרכה בשבילנו, אתם מוזמנים לדבר!“

16פולוס קם על רגליו, סימן לקהל שהוא עומד לדבר, ואמר: ”אנשי ישראל, וכל הבוטחים בה׳ והמכבדים אותו, הרשו לי לפתוח בסקירה היסטורית קצרה. 17אלוהי העם הזה – אלוהי ישראל – בחר באבותינו וברך אותם מאוד בתקופת שהותם במצרים. ביד חזקה ובזרוע נטויה הוא הוציא אותם מעבדות לחירות, 18וטיפל בהם במשך ארבעים שנות נדודיהם במדבר. 19לאחר שהשמיד שבעה עמים בארץ כנען, הוא נתן לעם ישראל את הארץ לנחלה. כל זה ארך כ־450 שנה.

20”לאחר מכן מינה עליהם אלוהים שופטים עד ימיו של שמואל הנביא.

21”בימיו של שמואל ביקש העם מלך, וה׳ נתן לו את שאול בן־קיש משבט בנימין, שמלך ארבעים שנה. 22אולם ה׳ הוריד אותו מכסא מלכותו, והמליך תחתיו את דוד המלך, זה שה׳ אמר עליו: ’דוד בן־ישי הוא איש כלבבי, והוא יעשה את רצוני‘. 23ומזרעו של דוד הקים ה׳ לישראל את המושיע המובטח, את ישוע המשיח!

24”עוד לפני בואו של ישוע קרא יוחנן לעם ישראל לשוב מחטאיו, לפנות אל ה׳ ולהיטבל במים. 25כשסיים יוחנן את תפקידו, שאל את העם: ’האם אתם חושבים שאני המשיח? לא, אינני המשיח! אבל הוא עומד לבוא, ואיני ראוי אף להתיר את שרוכי נעליו!‘

26”אחי בני אברהם, ואחי הגויים היראים את האלוהים: ישועה זאת נועדה לכולנו! 27תושבי ירושלים ומנהיגיהם לא הכירו את המשיח, ולא הבינו את דברי הנביאים אשר נקראו מדי שבת בבית־הכנסת. אף־על־פי־כן, כשהרגו אותו הם קיימו למעשה את דברי הנביאים. 28למרות שלא הייתה להם כל סיבה מוצדקת להוציא את ישוע להורג, דרשו מפילטוס לצלוב אותו. 29לאחר שקיימו את כל הנבואות הקשורות במותו, בלי שידעו זאת, הורידו אותו מעל הצלב וקברוהו.

30”אולם אלוהים הקים את ישוע מן המתים, 31ובימים שלאחר מכן הוא נראה פעמים רבות לעיני האנשים שליוו אותו מן הגליל לירושלים. מאז ועד היום לא פסקו האנשים האלה להעיד על כך בפומבי.

32”בר־נבא ואני מבשרים לכם עתה את הבשורה הטובה הזאת: את אשר הבטיח אלוהים לאבותינו, 33הוא הגשים לנו, צאציהם, על ידי תקומת ישוע. לכך מתכוון המזמור השני בתהלים: ’בני אתה, אני היום ילדתיך‘.

34”אלוהים הבטיח להחזירו לחיים, כדי שלא ימות עוד לעולם. אלוהים ייתן לכם את הבטחותיו הנפלאים לדוד כמו שכתוב בישעיה.13‏.34 יג 34 ישעיה נה 3 35במזמור טז כתוב: ’לא תיתן חסידך לראות שחת‘. 36פסוק זה אינו מתייחס לדוד, שהרי לאחר שדוד שרת את בני דורו לפי רצון ה׳, הוא מת, נקבר וגופו נרקב. 37פסוק זה מתייחס למישהו אחר – למישהו שאלוהים החזירו לחיים ושגופו כלל לא ניזוק מריקבון המוות.

38”אחים, הקשיבו! באמצעות ישוע זה אתם יכולים לקבל סליחת חטאים. 39כל מי שמאמין ובוטח בו משתחרר מכל אשמה, ואלוהים מצדיק אותו. התורה מעולם לא יכלה לשחרר אתכם מחטא ולהצדיקכם בעיני אלוהים. 40היזהרו! אל תתנו לדברי הנביאים להתגשם בכם:

41’ראו בוגדים והביטו,

והתמהו תמהו,

כי פֹעַל פֹּעֵל בימיכם,

לא תאמינו כי יסופר‘.13‏.41 יג 41 חבקוק א 5

”כלומר, ראו והתפלאו, אתם הבזים לאמת! כי אלוהים עומד לעשות משהו בימיכם, אשר לא תאמינו בו כשיספרו לכם על כך.“

42כשיצאו פולוס ובר־נבא מבית־הכנסת, הזמינו אותם האנשים לשוב ולדבר אליהם בשבת הבאה. 43בתום האסיפה בבית־הכנסת הלכו אחרי פולוס ובר־נבא הרבה יהודים וגויים יראי אלוהים. השניים שוחחו איתם ועודדו אותם לבטוח בחסדו של אלוהים.

44בשבת שלאחר מכן התקהלה כמעט כל העיר בבית־הכנסת, כדי לשמוע את דבר ה׳ מפי פולוס ובר־נבא. 45אולם כשראו מנהיגי היהודים את ההמון, נמלאו קנאה והכחישו את דבריו של פולוס בקללות ובגידופים.

46אך פולוס ובר־נבא דיברו באומץ והצהירו: ”הרגשנו שמחובתנו לבשר את דבר ה׳ קודם כל לכם – היהודים, אולם מכיוון שדחיתם אותו והוכחתם שאינכם ראויים לחיי נצח, נציע אותו לגויים! 47כי כך ציווה עלינו אלוהים:13‏.47 יג 47 ישעיהו מט 6

’ונתתיך לאור גוים,

להיות ישועתי עד קצה הארץ‘. “

48הגויים שמחו מאוד לשמוע את בשורת ה׳ מפי פולוס, וכל מי שנבחר לחיי נצח האמין. 49וכך התפשט דבר ה׳ בכל הארץ.

50אולם מנהיגי היהודים קוממו את הנשים המכובדות ואצילות נגד פולוס ובר־נבא. הם עוררו את ההמון לרדוף את פולוס ובר־נבא ולגרשם מן העיר. 51השניים ניערו את אבק העיר מעל רגליהם והלכו לעיר איקניון, 52ותלמידיהם באנטיוכיה נמלאו שמחה ורוח הקודש.

Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 13:1-52

Trimiterea lui Barnabas și a lui Saul

1În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnabas, Simeon, numit și Niger1 Adică: cel negru., Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – și Saul. 2În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le‑a zis: „Puneți‑Mi deoparte pe Barnabas și pe Saul pentru lucrarea la care i‑am chemat!“ 3Atunci, după ce au postit și s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei și i‑au lăsat să plece.

În Cipru

4Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s‑au coborât în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru. 5Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei și pe Ioan5 Cu referire la Ioan Marcu (vezi F.A. 12:25)., ca ajutor.5 Sau: slujitor. 6Au traversat toată insula până la Pafos, iar acolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar‑Isus, 7care era cu proconsulul7 În timpul Imperiului, proconsulul era guvernatorul unei provincii senatoriale. O provincie senatorială era considerată pacificată și era lipsită de trupe, iar proconsulul sau promagistratul era numit de către senat. Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i‑a chemat la el pe Barnabas și pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, 8însă Elima – „Vrăjitorul“, căci așa se traduce numele lui – li se împotrivea și căuta să‑l abată pe proconsul de la credință. 9Dar Saul, numit și Pavel9 Era ceva obișnuit pentru o persoană să aibă două nume. În cazul lui Pavel, primul nume este de origine evreiască, însemnând Cerut (de la Dumnezeu), iar al doilea, de origine greco-romană, înseamnă Mic. Luca va folosi de acum înainte doar numele de Pavel, o posibilă explicație fiind aceea că, începând din acea perioadă, Pavel își direcționează lucrarea de misiune înspre neamuri., fiind plin de Duhul Sfânt, s‑a uitat țintă la el 10și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată ticăloșia, fiu al diavolului, dușman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? 11Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“ Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând niște oameni care să‑l ducă de mână. 12Atunci, văzând cele întâmplate, proconsulul a crezut, fiind uimit de învățătura Domnului.

În Antiohia Pisidiei

13Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s‑au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă a plecat de la ei și s‑a întors în Ierusalim. 14Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s‑au așezat.

15După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună:

– Bărbați, fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!

16Pavel s‑a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis:

– Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu16 Vezi nota de la 10:2., ascultați! 17Dumnezeul acestui popor, Israel, i‑a ales pe strămoșii17, 32 Lit.: tații. noștri. El a înălțat poporul la mare cinste în timpul peregrinării lui în țara Egiptului și i‑a scos de acolo cu braț întins. 18Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i‑a suportat18 Unele mss conțin: a avut grijă de ei (vezi și Deut. 1:31). în pustie. 19Și, după ce a distrus șapte neamuri în țara Canaan, le‑a dat drept moștenire țara acestora. 20Perioada aceasta s‑a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani20 Adică perioada șederii lui Israel în Egipt (aproximativ 400 de ani), la care se adaugă perioada petrecută în pustie (40 de ani) și perioada în care au cucerit Canaanul (10 ani).. După aceea le‑a dat judecători20 Cu sensul de conducători., până la profetul Samuel. 21Atunci ei au cerut un rege. Și Dumnezeu le‑a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiș, din seminția lui Beniamin. 22Apoi l‑a înlăturat pe Saul și l‑a ridicat ca rege pentru ei pe David, despre care a mărturisit: „L‑am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea și care va împlini toate planurile Mele.“22 Pavel citează din Ps. 89:20 și 1 Sam. 13:14. 23Din sămânța acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. 24Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinței întregului popor Israel. 25Dar Ioan, în timp ce‑și încheia alergarea, zicea: „Cine presupuneți că sunt eu? Nu eu sunt Acela. Dar iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg sandalele picioarelor!“

26Bărbați, fraților, fii ai neamului lui Avraam, și voi, care vă temeți de Dumnezeu, nouă ne‑a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! 27Însă locuitorii Ierusalimului și conducătorii lor nu L‑au recunoscut pe Isus și, prin faptul că L‑au condamnat, au împlinit rostirile profeților, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. 28Și, măcar că nu au găsit niciun motiv de condamnare la moarte, ei i‑au cerut lui Pilat să‑L omoare. 29După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L‑au dat jos de pe lemn și L‑au pus într‑un mormânt. 30Dar Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți; 31El S‑a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea poporului. 32Așadar, noi vă aducem această veste bună, potrivit căreia, promisiunea făcută strămoșilor noștri, 33Dumnezeu a împlinit‑o pentru noi, copiii lor, înviindu‑L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea:

„Tu ești Fiul Meu!

Astăzi Te‑am născut!“33 Vezi Ps. 2:7.

34Iar că L‑a înviat dintre cei morți, așa încât nu mai urmează să Se întoarcă în putrezire, a spus‑o astfel:

„Vă voi da promisiunile sfinte, demne de încredere, făcute lui David.“34 Lit.: Vă voi da cele sfinte, demne de încredere, ale lui David. Vezi Is. 55:3.

35De aceea mai zice și în alt loc:

„Nu vei îngădui ca Sfântul Tău35 Sau: Credinciosul Tău (vezi nota de la Ps. 16:10). În limba greacă avem un joc de cuvinte între Hosios (Sfântul) și hosia (sfinte, vezi v. 34). Prin urmare, Sfântul care nu moare este garantul împlinirii promisiunilor sfinte și demne de încredere. să vadă putrezirea.“35 Vezi Ps. 16:10.

36Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezirea. 37Dar Cel pe Care L‑a înviat Dumnezeu n‑a văzut putrezirea! 38Să vă fie deci cunoscut, fraților,38 Lit.: Să vă fie deci cunoscut, bărbați, fraților. că prin El vi se vestește iertarea păcatelor. Și, de toate lucrurile de care n‑ați putut fi îndreptățiți38-39 Sau: eliberați. prin Legea lui Moise, 39este îndreptățit, prin El, oricine crede. 40Vedeți deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s‑a spus în Profeți:

41„Uitați‑vă, disprețuitorilor,

uimiți‑vă și pieriți!

Căci în zilele voastre fac o lucrare,

o lucrare pe care nicidecum n‑ați crede‑o

dacă v‑ar povesti‑o cineva!“41 Vezi Hab. 1:5 în versiunea LXX, precum și comentariul în ebraică al cărții Habacuc, găsit la Qumran (1Qp Hab. 2:1, 3, 5).

42În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în următoarea zi de Sabat. 43După ce s‑a dat drumul adunării, mulți dintre iudeii și prozeliții devotați i‑au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, convingându‑i să rămână în harul lui Dumnezeu.

44În următoarea zi de Sabat, aproape toată cetatea s‑a adunat ca să audă Cuvântul Domnului. 45Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s‑au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, batjocorindu‑l. 46Însă Pavel și Barnabas au vorbit cu îndrăzneală și au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeți și vă judecați astfel ca fiind nedemni de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.

47Căci așa ne‑a poruncit Domnul:

«Te‑am pus o lumină pentru neamuri,

ca să fii mântuire până la marginea pământului!»“47 Vezi Is. 49:6.

48Neamurile s‑au bucurat când au auzit lucrul acesta și au slăvit Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau desemnați pentru viață veșnică au crezut. 49Cuvântul Domnului era purtat prin toată regiunea. 50Dar iudeii au incitat atât femeile devotate și influente, cât și fruntașii cetății, și au stârnit o persecuție împotriva lui Pavel și a lui Barnabas. Și ei i‑au alungat din hotarele lor. 51Pavel și Barnabas și‑au scuturat praful de pe picioare împotriva acestora și s‑au dus în Iconia. 52Ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.