Habrit Hakhadasha/Haderekh

הבשורה על-פי מתי 22:1‏-46

כב

1‏-2ישוע סיפר להם משלים נוספים על מלכות השמים. ”אפשר להמשיל את מלכות השמים למלך שערך סעודת־חתונה גדולה לבנו. 3כאשר הייתה הסעודה מוכנה שלח המלך שליחים אל האורחים שהזמין, כדי להודיע להם שהגיע הזמן לבוא לסעודה, אך כולם סרבו לבוא. 4המלך שלח שליחים אחרים להודיע למוזמנים: ’הזדרזו! השורים והבקר המפוטם טבוחים והצלי כבר בתנור!‘

5”אולם המוזמנים צחקו והלכו כל אחד לענייניו, אחד לשדה ואחר לשוק 6היו גם כאלה שתקפו את השליחים, הכו אותם, התעללו בהם ואפילו רצחו אחדים מהם.

7”המלך הזועם שלח גדודי צבא כדי להרוג את הרוצחים ולשרוף את עירם. 8הוא פנה אל משרתיו ואמר: ’משתה החתונה מוכן, אולם האורחים שהוזמנו לא היו ראויים לכבוד הזה. 9צאו אל הרחובות והזמינו את כל מי שתפגשו!‘ 10המשרתים עשו כדבריו והכניסו לאולם את כל מי שפגשו: אנשים טובים ורעים גם יחד, והאולם נמלא אורחים.

11”אולם כשנכנס המלך אל האולם כדי לראות את האורחים, גילה כי אחד מהם לא לבש בגדי חתונה הולמים.

12” ’ידידי‘, שאל המלך, ’כיצד נכנסת אל האולם ללא בגדי חתונה?‘ לַאורח לא הייתה תשובה.

13”אז אמר המלך למשרתיו: ’קשרו את ידיו ורגליו והשליכוהו החוצה לחושך, למקום שבו יש רק בכי וחריקת שיניים!‘ 14כי רבים הקרואים אך מעטים הנבחרים.“

15שוב נועצו הפרושים ביניהם וחיפשו דרך להכשיל את ישוע בלשונו. 16הם החליטו לשלוח אליו כמה מאנשיהם, יחד עם אנשי הורדוס, כדי לשאול אותו שאלה. ”אדון,“ הם פתחו, ”אנחנו יודעים שאתה איש ישר, ושאתה מלמד את דבר אלוהים בלי להתחשב בתוצאות, בלי פחד ומשוא־פנים. 17אמור לנו בבקשה, האם עלינו לשלם מס לקיסר הרומאי או לא?“ 18ישוע הבין את מזימתם, ולכן ענה: ”צבועים שכמוכם! כך אתם מנסים אותי? 19בואו הנה; תנו לי מטבע.“ והם נתנו לו מטבע. 20”דמותו של מי חקוקה כאן?“ שאל אותם ישוע. ”ושל מי השם החקוק מתחת לדמות?“

21”של הקיסר“, ענו.

”אם כך, תנו לקיסר את מה ששייך לו, ותנו לאלוהים את מה ששייך לאלוהים!“

22תשובתו הפתיעה והביכה אותם, והם הסתלקו משם.

23באותו יום באו צדוקים אחדים (שאינם מאמינים בתחיית המתים) ושאלו: 24”רבי, משה אמר שאם אדם נשוי מת ואינו משאיר אחריו ילדים, חייב אחיו להתחתן עם האלמנה, כדי שתוכל ללדת בן שישא את שם המת. 25אנחנו מכירים משפחה אחת שהיו בה שבעה אחים. האח הבכור נשא אישה, וכעבור זמן קצר מת ולא השאיר אחריו בן. האלמנה נישאה לאח שני, 26אולם גם הוא נפטר ולא השאיר בן. כך נישאה האישה לאח השלישי, לרביעי וכן הלאה – עד שנישאה לכל אחד משבעת האחים. 27לבסוף מתה גם האישה. 28אם כן, למי תהיה שייכת האישה בתחיית המתים? הרי היא נישאה לכל שבעת האחים!“

29השיב להם ישוע: ”טעותכם נובעת מבורותכם בכל הנוגע לכתבי־הקודש ולגבורתו של אלוהים.“ 30”כי בתחיית המתים לא יהיו עוד נשואים; כולם יהיו כמלאכים בשמים. 31באשר לשאלתכם – אם יקומו המתים לתחייה או לא – האם לא קראתם מה אמר לכם אלוהים בתורה? 32’אנוכי אלוהי אברהם, אלוהי יצחק ואלוהי יעקב!‘ והרי אלוהים הוא אלוהי החיים ולא אלוהי המתים!“

33תשובותיו הרשימו את הקהל הנדהם, 34‏-35אך לא את הפרושים. כששמעו כיצד השתיק ישוע את הצדוקים בתשובתו, העלו במוחם שאלה אחרת. אחד מהם, דיין במקצועו, קם ושאל: 36”רבי, מה היא המצווה החשובה ביותר בתורת משה?“

37”ואהבת את ה׳ אלוהיך בכל לבבך, ובכל נפשך ובכל שכלך“, השיב ישוע. 38”זאת המצווה הראשונה והחשובה ביותר! 39והמצווה השנייה דומה לה: ’ואהבת לרעך כמוך‘. 40כל יתר המצוות וכל דברי הנביאים מבוססים על שתי מצוות אלה. אם באמת תקיים את שתי המצוות אלה, תקיים למעשה את התורה כולה.“

41בעוד הפרושים נקהלים סביבו, שאל אותם ישוע שאלה: 42”מה בדבר המשיח? בנו של מי הוא?“

”הוא בן־דוד“, השיבו הפרושים.

43”אם כך, מדוע קורא לו דוד בהשראת רוח הקודש ’אדון‘?“ המשיך ישוע לשאול. 44”הרי דוד אמר:22‏.44 כב 44 תהלים קי 1

’נאם ה׳ לאדני,

שב לימיני עד אשית אויביך הדם לרגליך‘.

45ואם דוד קורא לו ’אדון‘, כיצד הוא יכול להיות בנו?“

46לא הייתה להם תשובה, ומאותו יום לא העז איש לשאול אותו שאלות מכשילות.

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 22:1-46

Pilda nunții fiului de împărat

(Lc. 14:16-24)

1Isus, răspunzând din nou, le‑a vorbit în pilde și a zis:

2– Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i‑a făcut nuntă fiului său. 3El și‑a trimis sclavii să‑i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n‑au vrut să vină. 4A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți‑le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“ 5Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la afacerea lui. 6Ceilalți i‑au înșfăcat pe sclavi, i‑au chinuit și i‑au omorât.

7Atunci împăratul s‑a mâniat și, trimițându‑și armatele, i‑a nimicit pe ucigașii aceia și le‑a ars cetatea. 8Apoi le‑a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n‑au fost vrednici de ea. 9Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați‑i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“ 10Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i‑au adunat pe toți aceia pe care i‑au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s‑a umplut de oaspeți.

11Când împăratul a venit să‑și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12și l‑a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“ Acesta a amuțit. 13Atunci împăratul le‑a zis slujitorilor: „Legați‑l de mâini și de picioare și alungați‑l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“

14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.

Tributul datorat Cezarului

(Mc. 12:13-17; Lc. 20:20-26)

15Atunci fariseii s‑au dus și s‑au sfătuit cum să‑L prindă în cursă cu vorba.

16I‑au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii16 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.). Irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană, deci erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul., care I‑au zis:

– Învățătorule, știm că ești adevărat16 Sau: știm că ești sincer. și‑i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor16 Expresia nu Te uiți la fața oamenilor înseamnă nu ești părtinitor.. 17Așadar, spune‑ne ce crezi: se cuvine să‑i plătim tribut Cezarului17, 21 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu?

18Isus însă, cunoscând răutatea lor, le‑a zis:

– De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? 19Arătați‑Mi moneda pentru tribut!

Ei I‑au adus un denar19 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2..

20El le‑a zis:

– Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?

21Ei I‑au zis:

– Ale Cezarului.

Atunci El le‑a zis:

– Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!21 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 22:19.

22Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și astfel, L‑au lăsat și au plecat.

Despre înviere

(Mc. 12:18-27; Lc. 20:27-40)

23În aceeași zi, s‑au apropiat de El saducheii, care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat, 24zicând:

– Învățătorule, Moise a zis: „Dacă cineva moare fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să‑i ridice un urmaș fratelui său.“24 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 25Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s‑a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, i‑a lăsat‑o pe soția sa fratelui său. 26Așa s‑a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. 27La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 28Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut‑o de soție!

29Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din cer. 31Iar cu privire la învierea celor morți, n‑ați citit ce v‑a spus Dumnezeu, când zice: 32„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“?32 Vezi Ex. 3:6. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii!

33Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Cea mai mare poruncă

(Mc. 12:28-31; Lc. 10:25-28)

34Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s‑au strâns la un loc.

35Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să‑L pună la încercare, a întrebat:

36– Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

37Isus i‑a spus:

– „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea37 Sau: cu tot cugetul tău. ta“37 Vezi textul din Deut. 6:5, acolo unde TM conține: inima, sufletul, puterea. Unele mss ale LXX adaugă, în Deut. 6:5, și termenul mintea. Vezi Mc. 12:30, unde se regăsesc toți acești patru termeni.. 38Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“39 Vezi Lev. 19:18.. 40Toată Legea și Profeții40 Vezi nota de la 5:17. atârnă de40 Lit.: sunt atârnate în. Sau: se țin de. aceste două porunci.

Al cui fiu este Cristos?

(Mc. 12:35-37; Lc. 20:41-44)

41În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i‑a întrebat:

42– Ce credeți voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?

Ei I‑au răspuns:

– Al lui David.

43El le‑a zis:

– Cum atunci David, prin43 Sau: în. Duhul, Îl numește „Domn“, când spune:

44„Domnul I‑a zis Domnului meu:44 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.

«Șezi la dreapta Mea,

până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!»“?44 Vezi Ps. 110:1.

45Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui?

46Nimeni n‑a putut să‑I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n‑a mai îndrăznit să‑L întrebe nimic.