Nueva Versión Internacional (Castilian)

Salmos 104

1¡Alaba, alma mía, al Señor!

Señor mi Dios, tú eres grandioso;
    te has revestido de gloria y majestad.
Te cubres[a] de luz como con un manto;
    extiendes los cielos como un velo.
Afirmas sobre las aguas tus altos aposentos
    y haces de las nubes tus carros de guerra.
    ¡Tú cabalgas sobre las alas del viento!
Haces de los vientos tus mensajeros,[b]
    y de las llamas de fuego tus servidores.

Tú pusiste la tierra sobre sus cimientos,
    y de allí jamás se moverá;
la revestiste con el mar,
    y las aguas se detuvieron sobre los montes.
Pero a tu reprensión huyeron las aguas;
    ante el estruendo de tu voz se dieron a la fuga.
Ascendieron a los montes,
    descendieron a los valles,
    al lugar que tú les asignaste.
Pusiste una frontera que ellas no pueden cruzar;
    ¡jamás volverán a cubrir la tierra!

10 Tú haces que los manantiales
    viertan sus aguas en las cañadas,
    y que fluyan entre las montañas.
11 De ellas beben todas las bestias del campo;
    allí los asnos monteses calman su sed.
12 Las aves del cielo anidan junto a las aguas
    y cantan entre el follaje.
13 Desde tus altos aposentos riegas las montañas;
    la tierra se sacia con el fruto de tu trabajo.
14 Haces que crezca la hierba para el ganado,
    y las plantas que la gente cultiva
    para sacar de la tierra su alimento:
15 el vino que alegra el corazón,
    el aceite que hace brillar el rostro,
    y el pan que sustenta la vida.
16 Los árboles del Señor están bien regados,
    los cedros del Líbano que él plantó.
17 Allí las aves hacen sus nidos;
    en los cipreses tienen su hogar las cigüeñas.
18 En las altas montañas están las cabras monteses,
    y en los escarpados peñascos tienen su madriguera los tejones.

19 Tú hiciste[c] la luna, que marca las estaciones,
    y el sol, que sabe cuándo ocultarse.
20 Tú traes la oscuridad, y cae la noche,
    y en sus sombras se arrastran los animales del bosque.
21 Los leones rugen, reclamando su presa,
    exigiendo que Dios les dé su alimento.
22 Pero al salir el sol se escabullen,
    y vuelven a echarse en sus guaridas.
23 Sale entonces la gente a cumplir sus tareas,
    a hacer su trabajo hasta el anochecer.

24 ¡Oh Señor, cuán numerosas son tus obras!
    ¡Todas ellas las hiciste con sabiduría!
    ¡Rebosa la tierra con todas tus criaturas!
25 Allí está el mar, ancho e infinito,[d]
    que abunda en animales, grandes y pequeños,
    cuyo número es imposible conocer.
26 Allí navegan los barcos y se mece Leviatán,
    que tú creaste para jugar con él.

27 Todos ellos esperan de ti
    que a su tiempo les des su alimento.
28 Tú les das, y ellos recogen;
    abres la mano, y se colman de bienes.
29 Si escondes tu rostro, se aterran;
    si les quitas el aliento, mueren y vuelven al polvo.
30 Pero, si envías tu Espíritu, son creados,
    y así renuevas la faz de la tierra.

31 Que la gloria del Señor perdure eternamente;
    que el Señor se regocije en sus obras.
32 Él mira la tierra y la hace temblar;
    toca los montes y los hace echar humo.

33 Cantaré al Señor toda mi vida;
    cantaré salmos a mi Dios mientras tenga aliento.
34 Quiera él agradarse de mi meditación;
    yo, por mi parte, me alegro en el Señor.
35 Que desaparezcan de la tierra los pecadores;
    ¡que no existan más los malvados!

¡Alaba, alma mía, al Señor!

¡Aleluya! ¡Alabado sea el Señor![e]

Notas al pie

  1. 104:2 Te cubres. Lit. Él se cubre.
  2. 104:4 mensajeros. Alt. ángeles.
  3. 104:19 Tú hiciste. Lit. Él hace.
  4. 104:25 infinito. Lit. amplio de manos.
  5. 104:35 En LXX este verso aparece al principio del Salmo 105.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 104

Psalmul 104

Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!

Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
    Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
    Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
    şi umbli pe aripile vântului.
Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
    şi din flăcări de foc – slujitori.

Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
    ca să nu se clatine niciodată.
Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
    Apele stăteau pe munţi,
dar la mustrarea Ta au fugit,
    la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
    în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
    ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.

10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
    şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
    şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
    care-şi fac auzit glasul din frunziş.

13 Din odăile de sus, El udă munţii;
    pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
    şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
        El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
    uleiul care dă strălucire feţei
        şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
    cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
    barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
    iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].

19 El a făcut luna să arate vremurile,
    iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
    atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
    cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
    şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
    la munca lui, până seara.

24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
    Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
        pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
    În ea mişună vieţuitoare fără număr,
        vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
    în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.

27 Toate nădăjduiesc în Tine
    ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
    Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
    le iei suflarea, ele mor
        şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
    înnoind astfel faţa pământului.

31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
    Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
    iar când atinge munţii, aceştia fumegă.

33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
    voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
    Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
    şi cei răi să nu mai fie!

Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!

Lăudaţi-L pe Domnul!

Notas al pie

  1. Psalmii 104:18 Sau : pentru bursuci
  2. Psalmii 104:19 Sau: Tu ai făcut luna ca să arate vremurile / şi soarele, care ştie când să apună.
  3. Psalmii 104:26 VT foloseşte cuvântul atât cu referire la mitologie, desemnând un monstru mitic marin (Iov 3:8; Ps. 74:13-14), cât şi cu referire la o specie de animal marin, impresionantă şi de temut, de al cărei corespondent modern nu putem fi siguri (Iov 41:1)
  4. Psalmii 104:30 Sau: suflarea