Nueva Versión Internacional (Castilian)

Salmos 102

Oración de un afligido que, a punto de desfallecer, da rienda suelta a su lamento ante el Señor.

1Escucha, Señor, mi oración;
    llegue a ti mi clamor.
No escondas de mí tu rostro
    cuando me encuentro angustiado.
Inclina a mí tu oído;
    respóndeme pronto cuando te llame.

Pues mis días se desvanecen como el humo,
    los huesos me arden como brasas.
Mi corazón decae y se marchita como la hierba;
    ¡hasta he perdido el apetito!
A causa de mis fuertes gemidos
    se me pueden contar los huesos.[a]
Parezco una lechuza del desierto;
    soy como un búho entre las ruinas.
No logro conciliar el sueño;
    parezco ave solitaria sobre el tejado.
A todas horas me ofenden mis enemigos,
    y hasta usan mi nombre para maldecir.
Las cenizas son todo mi alimento;
    mis lágrimas se mezclan con mi bebida.
10 ¡Por tu enojo, por tu indignación,
    me levantaste para luego arrojarme!
11 Mis días son como sombras nocturnas;
    me voy marchitando como la hierba.

12 Pero tú, Señor, reinas eternamente;
    tu nombre perdura por todas las generaciones.
13 Te levantarás y tendrás piedad de Sión,
    pues ya es tiempo de que la compadezcas.
    ¡Ha llegado el momento señalado!
14 Tus siervos sienten cariño por sus ruinas;
    los mueven a compasión sus escombros.

15 Las naciones temerán el nombre del Señor;
    todos los reyes de la tierra reconocerán su majestad.
16 Porque el Señor reconstruirá a Sión,
    y se manifestará en su esplendor.
17 Atenderá la oración de los desamparados,
    y no desdeñará sus ruegos.
18 Que se escriba esto para las generaciones futuras,
    y que el pueblo que será creado alabe al Señor.
19 Miró el Señor desde su altísimo santuario;
    contempló la tierra desde el cielo,
20 para oír los lamentos de los cautivos
    y liberar a los condenados a muerte;
21 para proclamar en Sión el nombre del Señor
    y anunciar en Jerusalén su alabanza,
22 cuando todos los pueblos y los reinos
    se reúnan para adorar al Señor.

23 En el curso de mi vida acabó Dios con mis fuerzas;[b]
me redujo los días. 24     Por eso dije:
«No me lleves, Dios mío, a la mitad de mi vida;
    tú permaneces por todas las generaciones.
25 En el principio tú afirmaste la tierra,
    y los cielos son la obra de tus manos.
26 Ellos perecerán, pero tú permaneces.
    Todos ellos se desgastarán como un vestido.
Y como ropa los cambiarás,
    y los dejarás de lado.
27 Pero tú eres siempre el mismo,
    y tus años no tienen fin.
28 Los hijos de tus siervos se establecerán,
    y sus descendientes habitarán en tu presencia».

Notas al pie

  1. 102:5 se me pueden contar los huesos. Lit. se me pegan los huesos a la carne.
  2. 102:23 mis fuerzas. Lit. su fuerza.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 102:1-28

Psalmul 102

O rugăciune a unui om sărman, când era doborât de întristare și își vărsa plângerea înaintea Domnului.

1Doamne, ascultă rugăciunea mea!

Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor!

2Nu‑Ți ascunde fața de mine

în ziua necazului meu!

Pleacă‑Ți urechea spre mine!

Răspunde‑mi degrabă în ziua când Te chem!

3Căci zilele mi se sfârșesc în fum

iar oasele‑mi ard ca jarul.

4Inima‑mi este rănită și se usucă precum iarba,

căci uit să‑mi mănânc pâinea.

5Din cauza gemetelor mele

mi s‑au lipit oasele de carne.

6Mă asemăn cu ciușul din pustie;

am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.

7Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș.

8Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc;

cei ce mă iau în derâdere jură pe mine.

9Mănânc cenușă în loc de pâine

și îmi amestec băutura cu lacrimi,

10din cauza mâniei și a urgiei Tale;

căci Tu m‑ai ridicat și m‑ai aruncat.

11Zilele îmi sunt ca umbra înserării

și mă usuc ca iarba.

12Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,

amintirea Ta ține din generație în generație.

13Tu Te vei ridica și vei avea milă de Sion,

căci este timpul să‑Ți arăți bunăvoința față de el,

fiindcă i‑a sosit vremea.

14Într-adevăr, robii Tăi îndrăgesc pietrele lui

și le este milă de țărâna lui.

15Neamurile se vor teme de Numele Domnului,

și toți regii pământului – de slava Lui,

16când Domnul va zidi Sionul

și Se va arăta în slava Lui.

17El va răspunde la rugăciunile celor nevoiași

și nu va disprețui rugăciunile lor.

18Să se scrie aceasta pentru generația viitoare,

pentru ca poporul care se va naște să‑L laude pe Domnul18 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și Ps. 104:35; 105:45; 106:1, 48; 111:1; 112:1; 113:1, 9.!

19Căci El privește din înălțimea sfințeniei Sale;

Domnul privește din ceruri pe pământ,

20ca să ia aminte la gemetele prizonierilor,

să‑i elibereze pe cei condamnați la moarte.

21Numele Domnului va fi vestit în Sion,

și lauda Lui – în Ierusalim,

22când se vor strânge popoarele

și regatele ca să‑I slujească Domnului.

23Mi‑a frânt puterea pe drum;

mi‑a scurtat zilele.

24De aceea am zis: „Dumnezeul meu,

nu mă lua la jumătatea zilelor mele,

Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație.

25Tu ai întemeiat în vechime pământul,

iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

26Ele vor pieri, dar Tu rămâi,

și toate se vor învechi ca o haină.

Le vei schimba ca pe un veșmânt,

și ele vor trece.

27Tu însă rămâi Același,

și anii Tăi nu se vor sfârși.

28Fiii robilor Tăi vor locui aici,

și sămânța lor va rămâne în prezența Ta.“