Nueva Versión Internacional (Castilian)

Salmos 102

Oración de un afligido que, a punto de desfallecer, da rienda suelta a su lamento ante el Señor.

1Escucha, Señor, mi oración;
    llegue a ti mi clamor.
No escondas de mí tu rostro
    cuando me encuentro angustiado.
Inclina a mí tu oído;
    respóndeme pronto cuando te llame.

Pues mis días se desvanecen como el humo,
    los huesos me arden como brasas.
Mi corazón decae y se marchita como la hierba;
    ¡hasta he perdido el apetito!
A causa de mis fuertes gemidos
    se me pueden contar los huesos.[a]
Parezco una lechuza del desierto;
    soy como un búho entre las ruinas.
No logro conciliar el sueño;
    parezco ave solitaria sobre el tejado.
A todas horas me ofenden mis enemigos,
    y hasta usan mi nombre para maldecir.
Las cenizas son todo mi alimento;
    mis lágrimas se mezclan con mi bebida.
10 ¡Por tu enojo, por tu indignación,
    me levantaste para luego arrojarme!
11 Mis días son como sombras nocturnas;
    me voy marchitando como la hierba.

12 Pero tú, Señor, reinas eternamente;
    tu nombre perdura por todas las generaciones.
13 Te levantarás y tendrás piedad de Sión,
    pues ya es tiempo de que la compadezcas.
    ¡Ha llegado el momento señalado!
14 Tus siervos sienten cariño por sus ruinas;
    los mueven a compasión sus escombros.

15 Las naciones temerán el nombre del Señor;
    todos los reyes de la tierra reconocerán su majestad.
16 Porque el Señor reconstruirá a Sión,
    y se manifestará en su esplendor.
17 Atenderá la oración de los desamparados,
    y no desdeñará sus ruegos.
18 Que se escriba esto para las generaciones futuras,
    y que el pueblo que será creado alabe al Señor.
19 Miró el Señor desde su altísimo santuario;
    contempló la tierra desde el cielo,
20 para oír los lamentos de los cautivos
    y liberar a los condenados a muerte;
21 para proclamar en Sión el nombre del Señor
    y anunciar en Jerusalén su alabanza,
22 cuando todos los pueblos y los reinos
    se reúnan para adorar al Señor.

23 En el curso de mi vida acabó Dios con mis fuerzas;[b]
me redujo los días. 24     Por eso dije:
«No me lleves, Dios mío, a la mitad de mi vida;
    tú permaneces por todas las generaciones.
25 En el principio tú afirmaste la tierra,
    y los cielos son la obra de tus manos.
26 Ellos perecerán, pero tú permaneces.
    Todos ellos se desgastarán como un vestido.
Y como ropa los cambiarás,
    y los dejarás de lado.
27 Pero tú eres siempre el mismo,
    y tus años no tienen fin.
28 Los hijos de tus siervos se establecerán,
    y sus descendientes habitarán en tu presencia».

Notas al pie

  1. 102:5 se me pueden contar los huesos. Lit. se me pegan los huesos a la carne.
  2. 102:23 mis fuerzas. Lit. su fuerza.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 102

Psalmul 102

O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului

Doamne, ascultă rugăciunea mea!
    Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine
    în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
    când strig, răspunde-mi degrabă!

Îmi pier zilele ca fumul,
    oasele-mi ard ca jarul.
Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
    căci uit să-mi mănânc pâinea.
Din pricina gemetelor mele
    mi s-au lipit oasele de carne.
Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
    am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
Stau treaz şi sunt
    ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
    batjocoritorii mei mă blestemă.
Mănânc cenuşă în loc de pâine
    şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
    căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
    şi mă usuc ca iarba.

12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
    amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
    căci este timpul să te înduri de el.
        I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
    şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
    şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
    şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
    şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
    pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
    Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
    şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
    şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
    şi regatele ca să-I slujească Domnului.

23 Mi-a frânt puterea pe drum;
    mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
    Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
    iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
    Toate se vor învechi ca o haină.
        Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
    şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
    şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.